joi, 30 aprilie 2009

Se apropie 1 de Mai, ca un inceput de Rai!

In Romania, ziua de 1 Mai se celebreaza din 1890, de regula, sub forma unor petreceri campenesti.

Ziua dedicata zeului vegetatiei, protector al vitelor, cailor, holdelor, viilor si livezilor se numeste Armindeni in popor si este celebrata in fiecare an pe 1 mai. Numita si Ziua pelinului, 1 Mai semnifica, in traditia populara, inceputul verii. Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia din calendarul crestin. Armindenii se serbeaza pentru odihna pamantului, pentru ca acesta sa dea roade bune si, mai ales, pentru sanatatea vitelor. Mai exista inca traditia petrecerilor la iarba verde, a serbarilor campenesti, stropite din belsug cu vin pelin.

Armindeniul este, de fapt, o ramura verde sau un pom curatat de crengi pana aproape de varf si impodobit cu flori si spice de grau, simbolizand un vechi zeu al vegetatiei, care proteja recoltele si animalele. Ramura sau pomul este adus din padure cu o zi inainte, iar de 1 Mai se pune in fata casei, unde se lasa pana la seceris. Din lemnul Armindeniului se face foc atunci cand se coace prima paine facuta din faina graului nou.

De Armindeni, exista obiceiul impodobirii cu ramuri verzi a stalpilor portilor si caselor, a intrarilor in adaposturile vitelor si in alte anexe ale gospodariei. De Armindeni, femeile nu framanta paine, ca altfel mucezeste, si merg pe camp sa caute ierburi de leac. In popor, pelinul adunat de 1 Mai era un leac apreciat in tratarea malariei, durerilor de stomac, umflaturilor si bolilor de ochi. Oamenii nu muncesc, spunand ca nici randunelele nu-si lipesc cuibul in aceasta zi.


Daca v-ati planificat o minivacanta sau un program de relaxare in mijlocul naturii cu ocazia zilei de 1 Mai, va doresc drum bun, sa aveti parte de vreme frumoasa si spirit voios!

miercuri, 29 aprilie 2009

Stii ce floare esti sau iti doresti sa fii?

Suntem in plin anotimp al florilor, al cascadelor fragede de verdeata, in miezul simfoniilor de miresme vegetale.
De ce n-am face o incursiune in lumea florilor care ne definesc cararea vietii, poate fara sa stim?

Sa vedem ce flori intruchipam, in functie de cifrele continute in ziua nasterii...


Floarea Soarelui daca te-ai nascut intr-o zi de 1, 10, 19 sau 28

Cine esti? O persoana care, asemenea florii soarelui, are nevoie de stralucire. Esti o fiinta dinamica, placuta, generoasa, vrei sa te afli in centrul atentiei si chiar ai un magnetism care va acapara atentia multor persoane! Ai idei bune si esti in stare sa le pui in practica. Felicitari!
Destin: In tinerete poti alege un drum care sa nu duca nicaieri...numai ca te vei opri la timp. Oricum, te vei descurca minunat in cele mai dificile situatii! Oamenii te vor admira pentru faptele tale.
Ce sa faci pentru a fi fericita? Sa te lasi calauzita de ceea ce simti, dar sa nu calci in picioare sufletele celorlalti. Sa te straduiesti sa nu fi autoritara, impulsiva sau imprudenta! Bafta!


Bujor daca te-ai nascut intr-o zi de 2, 11, 20, 29

Cine esti? O persoana foarte pasionala in tot ceea ce face! Esti perseverent(a), oricat de dificila ar parea situatia in care te afli. Esti loial(a), iti indeplinesti responsabilitatile intr-un mod exemplar. Nu poti trai singur(a), esti pasional, dar si foarte posesiv(a), uneori sufocant(a) in manifestarile de tandrele.
Destin: Iti place mult natura, dar actiunile tale au ca scop asigurarea unui trai confortabil, fara probleme. Din acest punct de vedere esti un(o) invingato(a)r(e)!
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu subapreciezi oamenii si sa nu-i jignesti. Sa nu fi incapatanat(a) si inflexibil(a). Fii mai curajo(a)s(a)! Doar respectand aceste principii vei fi impacat(a) cu tine si cu cei din jur. Succes!


Papucul Doamnei daca te-ai nascut intr-o zi de 3, 12, 21 sau 30

Cine esti? O persoana instabila si imprevizibila, exuberanta si timida in acelasi timp. Nu iti place sa stai prea mult intr-un loc, situatiile si personajele trebuie sa se schimbe pentru a te simti bine. Programele si regulamentele nu sunt pentru tine pentru ca ai impresia ca-ti ingradese libertatea la care tii atat de mult. Esti foarte curio( a)s( a) si ai nevoie in permanenta de lucruri care sa-ti alimenteze curiozitatea.
Destin: Desi puneti totul sub semnul jocului dragostei si al intamplarii, informatiile pe care le acumulati va fac indispensabil din punct de vedere professional. Aveti, de asemenea, o capacitate mare de adaptare si integrare.
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu mai fii atat de superficial(a)! Sa-ti fie mai clara notiunea de fidelitate. Sa nu mai fi imprastiat(a), mai multa rigurozitate te va ajuta in tot ce vei intreprinde.


Albastrea daca te-ai nascut intr-o zi de 4, 13, 22 sau 31

Cine esti? O persoana fidela, care, la randul ei, are mare nevoie de stabilitate. Ai un dezvoltat simt al ordinii si incepi de multe ori sa organizezi si vietile celorlalti. Dar firea ta profunda si sensihila va fermeca orice persoana care te va cunoaste cu adevarat. " Nu-ma-uita'', nu-i asa?
Destin: Toate actiunile pe care le vei intreprinde au un grad minim de risc. In concluzie, suceesul iti va fi de la bun inceput asigurat 90%.
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Da dovada de tact cand iti impui punctul de vedere. Exprima-ti sentimentele fata de persoanele iubite!


Iris daca te-ai nascut intr-o zi de 5, 14 sau 23

Cine esti? O persoana dinamica, sociabila si sincera, simpatica si foarte inteligenta. Esti echilihrat(a), dar o jignire te poate transforma intr-un vulcan! Respecti oamenii si astepti acelasi lucru din partea lor. Ai o mare capacitate de adaptare.
Destin: Poti deveni dependent(a) de placeri de tot felul care, numai o data gustate, te iau in stapanire. Cu umor, vei intretine multe relatii doar la nivelul flirtului, pentru ca te distreaza seductia in sine, dar si sexualitatea. Persoanele din jurul tau vor fi capabile sa poarte discutii interesante, pentru ca alt gen de oameni nu accepti in jurul tau. E O.K. sa fii selectiv.
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa vezi lucrurile asa cum sunt si sa fii mai retinut(a).


Mac daca te-ai nascut intr-o zi de 6, 15 sau 24

Cine esti? O persoana intuitiva, care anticipeaza situatii si chiar face profetii in toata regula! Esti un bun psiholog, nimeni nu poate avea secrete fata de tine. Esti sensibila, rafinata si te cufunzi uneori in reverii adanci...
Destin: Esti romantica si toata viata vei cauta un partener potrivit. Din acest motiv s-ar putea sa te casatoresti de mai multe ori... Esti sensual(a) si iti cauti echilibrul in prezenta iubitei /iubitului. Absenta unui partener potrivit te poate duce la dezechilibru interior. E totusi posibil ca in cele din urma ea/el sa apara in carne si oase.
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa-ti descoperi si sa-ti folosesti aptitudinile! Evita alcoolul si drogurile.


Orhidee daca te-ai nascut intr-o zi de 7, 16 sau 25

Cine esti? Persoana sensibila, cu un simt dezvoltat al datoriei. Esti gata sa-i ajuti pe cei din jur intr-un mod total dezinteresat. Te detasezi in multime, cu toate ca nu o faci intr-un mod constient. Esti de o frumusetc izbitoare, care nu se incadreaza neaparat intr-un tipar, ci pur si simplu atrage atentia.
Destin: Vei fi dezamagit(a) cand vei observa ca ceilalti nu accepta regulile de oneslitate de la care tu nu te abati. Esti marcat(a) de tristete in mod ohisnuit, dar trebuie sa o controlezi. Calatoriile ar fi o solutie pentru a-ti risipi melancolia in peisaje. Caminul pe care ti-l doresti e unul bine organizat. Stii sa iubesti, iar profunzimea sentimentelor tale va fi pentru partener o binecuvantare!
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Calatoreste! Nu-i lua pe ceilalti prea in serios!


Margareta daca te-ai nascut intr-o zi de 8, 17 sau 26

Cine esti? O persoana modesta, rezervata, dar perseverenta. Sensibila, susceptibila, prudenta. Esti in defensiva, de multe ori capitulezi prea usor.
Destin: Vei avea prieteni putini, dar adevarati. Esti tandra si astepti acelasi lucru de la partener, asa ca-l vei cauta destul timp... Dar ceea ce e cu adevarat important e fericirea care iti va umple intr-o zi inima pentra ca esti o persoana norocoasa!
Ce sa faci pentru a fi fericita? Sa nu fi suspicioasa cu toata lumea.


Trandafir daca te-ai nascut intr-o zi de 9, 18 sau 27

Cine esti? O persoana temperamentala si impulsiva, adesea expusa consecintelor neplacute ale propriilor fapte. Accepti sarcini dificile Si esti foarte curajoasa. Esti capabila sa faci mari sacrilicii. Familia si prietenii se pot bizui pe tine. Ai o receptivitate ascutita la stimulii sentimental-erotici.
Destin: Nu se poate trece usor peste interesele tale vitale. Ii vei deranja pe multi datorita simtului moral foarte dezvoltat. Vei urmari idealuri carora le vei consacra intreaga ta energie. "L'important ce la rose..."
Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu iti neglijezi partenerul.


Cred ca putem gasi destule indicii in aceasta harta a zugravirii personalitatilor prin intermediul florilor, doar ca raman o puzderie de soiuri de flori neacoperite!

Acelea pentru cine sunt, pe cine oglindesc? Fara indoiala, contureaza maretia naturii si farmecul ei nemuritor...


UPDATE. Special pentru draga mea prietena, Mesterul Manole, voi asterne in cele ce urmeaza Legenda unei flori minunate, Papucul Doamnei (lat. Cypripeidum calceolus).

Legenda spune ca pe aceste meleaguri mioritice ar fi poposit Venus, zeita frumusetii si a primaverii din mitologia romana. Se povesteste ca la poalele muntilor Rarau erau trei ciobani cu turmele de oi. Era primavara si intreaga natura mustea de viata. Padurile inverzite si cantecul duios al fluierului te imbiau la vraja si la dragoste intre oameni.
Venus statea lungita pe iarba moale sub un stejar si asculta fermecata glasul fluierului, uimita de frumusetea celui care canta, un cioban, pe nume Ionica. Dar si zeita era rapitor de frumoasa si de gratioasa, fiind invesmantata intr-un val alb-liliachiu, cu o coronita de flori pe frunte. Jupiter, tatal tuturor zeilor, de teama ca zeita va ramane pe Pamant de dragul ciobanului cu fluier, slobozind un fulger teribil i-a poruncit sa se intoarca in lacasul zeilor, care era varful Olimp al unor munti inalti. In graba mare insa, ascultandu-i porunca, Venus si-a pierdut papucul din piciorul stang.

Ionica, ciobanasul, gasind papucul, mare i-a fost mirarea cand a vazut ca papucul nu poate fi urnit din loc, ca si cum ar fi prins radacini. Si intr-adevar pana seara, in jurul papucului zeitei au crescut cateva frunze verzi, late, cu nervuri arcuite in jurul lor.
Framantat de ganduri Ionica ciobanasul a adormit langa papucul uitat de zeita, visand ca aceasta ii spunea: "Sa nu misti papucul din locul lui pentru ca el se va transforma in cea mai frumoasa floare ce va impodobi vaile muntilor vostri".
Ionica s-a trezit dimineata vesel, ramanand pironit locului ceasuri intregi pentru a vedea implinirea minunii visate. Si minunea se implini!
Povestind cele intamplate oamenilor locurilor si celorlalti ciobani, floarea crescuta din papucul zeitei a capatat numele de "papucul doamnei" sau "pantofiorul lui Venus", asa cum se stie si in zilele noastre, simbolizand dragostea de natura a oamenilor si bucuria lor la venirea primaverii.

marți, 28 aprilie 2009

Margareta Pogonat - emotia unei confesiuni la 76 de ani

Am revazut-o cu multa emotie aseara, la Gala decernarii premiilor UNITER 2009.

A fost cu totul neasteptata aceasta reintalnire vizuala cu actrita, nu mai auzisem nimic despre ea, de ani intregi.

A urcat cu multa demnitate pe scena, cu pasul usor obosit si ezitant, pentru a primi Premiul pentru intreaga activitate, alaturi de Mitica Popescu.


"Totul este să vrei să faci ce-ţi place să faci. Asta am făcut eu făcând actorie. Dacă vrei să-ţi faci bine meseria trebuie să depui foarte mult efort ca să fii cel mai bun. Cred că este o deviză generală pe care o are toată lumea", mărturiseşte reputata actriţă. Margareta Pogonat a împlinit anul acesta in ziua de 6 Martie, o frumoasa varsta: 76 de ani.

In prezent, Margareta Pogonat este profesoara de doua ori, predand Actorie la doua universitati particulare.

"Dupa ce am iesit la pensie de la Nottara, am mai avut cateva roluri principale la Ploiesti. Faceam naveta, dar, in 1998, nu mai puteam sa rezist. Aveam an terminal cu studentii mei si trebuia sa creez spectacolele de licenta. Din 1992 sunt profesor, iar acum sunt conferentiar."

"Nu am suferit atat de tare pe cat credeam in momentul in care am parasit scena. Mi-am varsat toata creativitatea si puterea in opt spectacole, realizate in totalitate de mine: decorurile, costumele, regia, lumina, ilustratia muzicala - lucruri pe care nu le facusem in viata mea. Am cumparat materialele, am facut schitele, am lucrat totul, cu mainile goale. Munca aceasta m-a solicitat, a fost incitanta, si in felul acesta am uitat ca nu mai sunt pe scena. Am incercat sa-mi pun la treaba imaginatia", marturiseste actrita.

"Sunt multe varfuri ale tinerei generatii care trebuie stimulate cu roluri noi. Este important sa aiba chiar si esecuri. Nu au alta sansa decat sa joace, ca sa reuseasca".

Margareta Pogonat isi planuise intoarcerea pe scena la Teatrul Nottara, dar proiectul a cazut si nu i s-a mai propus o alta colaborare. "Nu m-am dus niciodata sa-mi aleg un rol sau sa presez un director de teatru sa ma lase sa joc intr-o anumita piesa. N-am facut-o niciodata. Exista o demnitate a meseriei, pe care n-o pot ignora".

"Mama mea a fost actriţă. M-am născut şi am crescut în teatru. Mi se părea un lucru foarte simplu. De fapt, visam să fiu medic şi nu orice fel de medic, ci chirurg că aşa era pe vremea aceea. Copil fiind, nu-ţi dădeai seama cât e de greu. Eram născută între actori şi mi-era foarte la îndemână. S-a întâmplat să fiu nevoită să dau la facultate şi să aflu astăzi că poimâine este examenul la facultatea de teatru. Am învăţat două poezii, am luat şi aşa am rămas în teatru. Dacă te apuci de o facultate vocaţională, de artă, de teatru, de pictură, de canto trebuie să ştii că nu este mai uşoară decât medicina sau orice altceva. Munca în artă nu se măsoară cu nimic. Te consumi din tine şi, deci, nu te economisi dacă vrei să o faci bine.

Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru. Adevărul, realitatea, sinceritatea, inventivitatea, îi învăţ să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat.

Toată viaţa am făcut sacrificii pentru teatru, în ceea ce mă priveşte, în ceea ce priveşte familia mea. Am o fiică şi o nepoată cărora le-am alocat mai puţin timp decât ar fi meritat. Am jucat foarte mult în provincie, au fost ani de zile în care făceam naveta de dimineaţa până noaptea târziu.

Mă felicit pentru răbdare şi pentru perseverenţă. Oricât de multe greutăţi am întâmpinat, am mers cu perseverenţă înainte şi am ajuns nu chiar acolo unde mi-am dorit, dar nu mă pot plânge.
Fiecare rol pe care l-am interpretat a avut ceva care făcea parte din mine, pentru că altfel nu puteam să ajung până acolo. Niciodată nu am fost tentată să renunţ la cariera mea. Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă. Am coborât şi mi-am prelungit cariera în studenţime...

Mi-a fost foarte dragă şi îmi este foarte dragă meseria de actor de teatru şi de cinema. M-am simţit bine atât pe scena de teatru cât şi în film. Sigur că un mic avantaj a avut filmul, pentru că exprimarea este mai cu economie de mijloace, mai interiorizată, cu mai puţină expansivitate decât în scenă.

Am trei spectacole de scos cu licenţa studenţilor mei. Îmi doresc să iasă bune, consistente, să fie apreciate nu atât pentru mine, cât pentru ei. Vreau să-şi aducă aminte că au terminat facultatea cu un rol care le-a pus probleme şi că au avut un ajutor în existenţa mea lângă ei."


FILMOGRAFIA:

"Margo" (2006)
"Amantul marii doamne Dracula" (2005)
"Binecuvântata fii, închisoare" (2002)... Guest Appearence
"Crucea de piatra" (1993)
"Lumini si umbre: Partea II" (1982)
"Lumini si umbre: Partea I" (1981)
"Convoiul" (1981)
"Visul unei nopti de iarna" (1980)
"Clipa" (1979)
"Regasirea" (1977)
"E atit de aproape fericirea" (1977)
"Gloria nu cînta" (1976)
"Actorul si salbaticii" (1974)
"Trei scrisori secrete" (1974)
"Pistruiatul" (1973)... Mother
"Dragostea începe vineri" (1972)
"Pope Joan" (1972)... Village woman
"Drum în penumbra" (1972)
"Zestrea" (1972)
"Legenda" (1968)
"Tinerete fara batrînete" (1968)
"Meandre" (1966)
"Lumina de iulie" (1963)
"Doua lozuri" (1957... Tica


Sa ne traiasca artistii care se incapataneaza sa faca teatru, sa joace pe scena si sa-i invete pe tinerii viitori actori, tainele artei dramatice!
O reverenta adanca si un brat de flori, voua, dragi artisti!

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Permanenta luptei cu sine...

Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei fiinte umane.

Si ii spunea asa:

"Exista in fiecare dintre noi doi lupi."

Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul.

Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.

Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba:

"Bunicule si care lup castiga?"

La care batranul ii raspunde simplu:

"Cel pe care il hranesti".


Inscriindu-se de minune in acest context, m-am gandit ca povestea incredibila a Omului-Lup despre care am auzit astazi cu totul intamplator, ar putea trezi interesul.

Shaun Ellis şi-a dedicat viaţa creşterii puilor de lup abandonaţi. Trăind în mijlocul lor, Shaun îi învaţă cum să supravieţuiască în sălbăticie.

Urlă ca lupii. Asa face Shaun Ellis, un neînfricat cercetător al comportamentului lupilor, ce are metode de studiu extrem de neortodoxe si de atipice. Timp de mulţi ani, el a trăit alături de trei lupi aflaţi în captivitate, în parcul Combe Martin din North Devon. Ellis a stat alături de cele trei creaturi înfricoşătoare 24 de ore din 24, urlând, adulmecând, mârâind şi chiar hrănindu-se alături de ei cu cadavre de animale.

Devotamentul pentru munca sa l-a costat propriul mariaj şi familia. Scopul cel mai important pentru Ellis a fost să cunoască atât de bine viaţa lupilor încât, într-o bună zi, să elibereze în sălbăticie lupii captivi. Iar pentru aceasta el i-a crescut pe cei trei lupi încă de la naştere când mama lor i-a abandonat, învăţându-i să urle şi chiar hrănindu-i din propria gură.

Chiar daca constatarile lui nu sunt acceptate in totalitate de oamenii de stiinta, experienta dobandita de Shaun nu poate fi neglijata. El a trait doi ani in mijlocul lupilor, a comunicat cu ei, s-a impus ca seful haitei si a generat diferite reactii comportamentale.

A fost deseori muşcat de familia lui de lupi, dar a descoperit că linse de lupi, rănile sale se vindecau mai rapid decăt cu tratamentul primit la un spital local. Traiul cu lupii 24 de ore din 24 a avut şi momentele sale mai puţin plăcute, bineinţeles. Shaun povesteşte: "Serile de sămbătă, cănd plouă afară şi se poate auzi muzica dinspre localul din apropiere şi simţi aroma berii, te fac să te intrebi ce cauţi tu acolo. Dar lupii te readuc mereu la realitate".

"Unii oameni cred că sunt nebun, iar cercetarea mea a stărnit vălvă, insă eu mă voi intoarce mereu la prietenii mei, lupii..."

Shaun incearca acum sa salveze atat lupii din Europa cat si din America prin punerea in practica a experientei dobandite in mijlocul haitei sale.

joi, 23 aprilie 2009

Superlative binecuvantate ale Creatiei...

Motto:
Acolo unde visele lipesc graniţa dintre cer si pământ acolo odată, am pierdut un gând...
Si căutând drumul înapoi către mine, am construit un telescop, am îndreptat spre cer şi am pornit-o agale spre stele...

CEA MAI FRUMOASA CASA DIN LUME - situata in BARCELONA, SPANIA

o planetă suprapusă pe soare,
privită printr-un telescop,
este o sferă ce preface
norii în pietre
şi pietrele în punct,
din apa fântânii
cerul clocotind,
în alt fel,
sub un semn
împăcat
de miracol.
nocturne,
ierburile de vrajă năpădind purpuriu templul,
soarele
invadat
de o planetă...

CEL MAI FRUMOS ORAS DIN LUME - VANCOUVER, CANADA

A fost odată ca niciodată, o poveste despre un băieţel pe care-l chema Oblio, cu tichiuţa ţuguiată pe cap şi cu o planetă sunând din clopoţel, în vârf...


(Dana Stefan - "Universul in formule superlative: Om.")

CEL MAI FRUMOS BAIAT DIN LUME... PAKISTAN, 1 AN SI 9 LUNI

“Din fericire există pe lume COPILĂRIA”. Este vârsta marilor superlative pe care le merită viaţa, vârsta celei mai pure sincerităţi, a celei mai depline libertăţi, vârsta viselor fără graniţă, vârsta care trăieşte prin flori şi se exprimă prin exclamaţii, vârsta în care toţi suntem frumoşi.

CEA MAI FRUMOASA FETITA DIN LUME - FATIMA DIN MAROC

Da, din fericire există pe lume copilăria - susur al tuturor izvoarelor de cristal, râs gingaş al răsăritului lunii, privire candidă şi adiere a dimineţilor care proclamă şi opresc gesturile negre ale inconştienţei, pulbere de aur şi diamant cu care vrea să se obişnuiască eternitatea. „Copilul nu este copil fiindcă este mic - el este copil ca să devină adult”.

CEI MAI FRUMOSI OCHI DIN LUME - AFGANISTAN

Cand spatiul umbreste timpul, ne apar in fata ochilor imagini inedite ca acestea...

CEA MAI FRUMOASA CASCADA DIN LUME... CASCADA NIAGARA - U.S. SI CANADA

CEL MAI FRUMOS POD DIN LUME - JAPONIA

Daca am reusi sa armonizam sensibilitatea noastră de fiecare data cu realitatea spaţiului în care trăim, cu siguranta ca am deveni mai putin nepasatori la distrugerea si la degradarea naturii ce ne sprijina supravietuirea...

miercuri, 22 aprilie 2009

Miracolul Invierii s-a implinit!



Fiti binecuvantati cu Lumina intru Credinta si Spirit!

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Fericirile - cele noua invitatii la fericirea lui Hristos...

Fericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut sau neinteles de catre prea multi dintre noi. Un Nume pe care sfintii l-au catalogat a fi drag, scump, dulce. Este fericirea in sine, asa cum nu a fost si nu va mai putea fi vreodata. Este tot ceea ce isi poate dori omul. Mai mult nimeni nu poate cere si absolut nimeni nu poate primi. Este TOT!

Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci El este vesnicia. Daca este infometata de Adevar, atunci Hristos este Adevarul cel mai curat si mai pur. Daca sufletul suspina dupa lumina, atunci la El va gasi Lumina cea care il va imbratisa si il va mangaia o vesnicie. Si daca, pur si simplu, omul vrea doar sa fie fericit, atunci nu are decat sa-I ceara lui Hristos sa Se apropie, sa vina, sa-l primeasca si sa-i ofere in dar tot ceea ce de la inceputul veacurilor a pregatit pentru el. Fara sa-i ceara ceva in schimb, caci omul este nevolnic si mult prea neputincios.

Omul vrea sa fie fericit. Chiar si cand alearga in directia opusa lui Hristos, de fapt tot pe el il cauta. Tot pe El il striga si tot de El ii este dor. Fericirea este sensul vietii lui. O clipa de durere si o masura de neasteptata suferinta il intuneca, il dezamagesc si il fac vecin cu neantul.

Daca omul uraste ceva pe lumea aceasta, atunci doar suferinta proprie o uraste. Inima lui e facuta sa se umple cu bucurie si cu lumina. Este ca o camara in care trebuie sa intre Hristos. Si, in acel moment, inima gusta Fericirea si nu mai cauta nimic. Nu mai vrea nimic. Nu o mai intereseaza nimic din ceea ce o interesa pana atunci. Este fericita. Iubeste si este iubita. Are cerul in ea si uita pamantul. Are raiul in ea si uita pacatul. Are pe Hristos cu sine si se uita pe sine...

Oare cati ne dam seama ca sufletul nostru este ca un copil care scanceste si suspina molcom dupa ceva sau, mai bine zis, dupa Cineva? Zi si noapte. Vrea mereu ceva si nu este niciodata multumit. Vrea mangaierea lui, dar noi nu stim cum sa i-o dam. Vrea o bucurie aparte, pe care noi o cautam in lume si tot nu o gasim. Iar sufletul ramane trist uneori o viata intreaga.

Ne hranim cu nefericire un timp, o viata, desi Fericirea este mereu in umbra noastra, mereu gata sa intre in noi, sa ne invadeze cu lumina si cu adevar. Hristos este singurul Care stie cum se creste, cum se mangaie, cum se hraneste si cum se bucura un suflet. Este Tata si Mama in acelasi timp. Are pentru noi bucurii pe care nici nu le banuim. Este Cel ce ne da sens si mantuire. Trebuie doar sa vrem. Cu tot dina­dinsul.

Asa cum un copilas, atunci cand isi vede mama, nu se mai uita la nimic si la nimeni doar ca sa ajunga in bratele ei. Nu conteaza ca se impiedica si ca nu stie sa mearga. Caci stie instinctiv ca acolo este hrana si mangaierea lui. Acolo ii va fi cald si bine. Si oricat s-ar fi jucat, oricat ar fi alergat, tot de bratele materne ii este dor. Asa si sufletul... vrea la Hristos! Instinctul spiritual ii spune clipa de clipa ca acolo este locul lui.

Hristos nu este un mit. Nu este o idee. Si nu este un simplu om ce a trait acum doua milenii si care ne-a invatat sa fim mai buni sau, dimpotriva, cum zic unii, sa traim in patimi care ne umplu de neputinte. El este Fiul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu adevarat si Om adevarat. Este Persoana care poarta in Sine toata Fericirea, toata Lumina si toata Bucuria unei vesnicii. De dinainte de om si o vesnicie dupa el. Este Cel ce S-a apropiat de om ca sa Se daruiasca pe Sine.

Este exact ceea ce ii trebuie omului. Insa cum acesta, poate ca prea des, rataceste spre fericiri inexistente, El a spus si continua sa-i spuna omului ce este Fericirea. Din respect si din iubire fata de el nu-l bruscheaza, nu-l trage de maneca si nu-l leaga de Sine. Doar arunca raze de iubire peste ochii sufletului nostru si ne invita sa fim liberi. Sa accep­tam ca in afara de El nu avem nici macar o sansa sa fim fericiti. Vesnic fericiti! Asa cum si El este! Ne roaga sa ne uitam o clipa in ochii Lui si tot o clipa sa uitam de noi insine si de ceea ce am considerat a fi fericire.

Ne invita sa gustam din iubirea Lui. O invitatie tacuta si usoara. O invitatie pe care scrie exact numele fiecaruia dintre noi. Nu se manie daca n-o deschidem si nu ne condamna daca primim "invita­tiile" altora, fara nume si fara expeditor. Ne invita sa uitam macar o clipa din viata noastra de ceea ce ne bucura pana atunci si sa Il luam in serios. Sa vrem a asculta scancetul sufletului propriu si sa ne intoar­cem de acolo de unde am plecat.

Pentru a nu avea pricina de ratacire, Hristos ne-a spus absolut tot despre fericire. N-a ascuns nimic. Nu a pastrat nimic pentru Sine. Cel ce avea sa mearga pe Cruce tocmai pentru ca omul sa poata sa fie fericit i-a aratat omului unde sta fericirea. Nu l-a amagit cu vorbe mari si a cautat sa nu idealizeze. A spus totul brut.

Realitatea care, desi doare si provoaca, este asa numai pentru ca omul se incapataneaza sa caute alta fericire. Nu asa cum Hristos vrea, ci dupa cum el vrea. Omul se minte, in timp ce Domnul nu ne poate minti.

Si continua sa repete pana la sfarsitul veacurilor cele 9 Fericiri. Cele 9 modalitati de a gusta fericirea lui Hristos. Nu exista alte posibilitati si nici alte drumuri nu duc la El. Omul tot vrea sa ocoleasca si s-o ia pe scurtatura. Dar Hristos nu poate oferi mai mult decat a oferit deja. Nu Se poate anula pe Sine doar pentru ca omul vrea mereu o zecea fericire: cea oferita de trup! Hristos n-a cunoscut-o si nu o poate accepta si nici intelege. Trupul Lui a fost pe Cruce si acum este in altarele bisericilor. Nu provocator de placere, ci ca si un Leac, un Medicament care sa ne intareasca macar pe unul din cele noua drumuri spre Fericire.


1. "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor"

Imparatia cerurilor este a celor ce nu au uitat ca au un suflet. Unic si vesnic. Este comoara lor. Este rostul lor. Exact ca si o mama insarcinata, care nu-si uita nicio clipa copilul din pantece. Este totul pentru ea. Ea exista numai pentru acel copil. Asa stau lucrurile si cu sufletul. Sa vrei sa-l simti, sa il lasi sa fie totul pentru tine. Sa nu-l ingropi in rutina ta zilnica si sa nu inveti treptat a-l uita. Cine isi uita sufletul si pe Dumnezeu il uita. Nu se poate altfel! Si de aici intervine saracia de care aminteste Domnul. Nu trebuie decat sa-ti inchipui un batran parasit la margine de drum, flamand si fara adapost. O fiinta aflata la mila oricui. Asa si cu cel sarac cu sufletul...

A trai pentru sufletul tau chiar presupune multa suferinta. Esti trimis la marginea acestei lumi si acolo te hranesti doar din resturile ei de bucurie si de frumusete. Nu-i ceri nimic si nu astepti nimic. Ai un singur ideal: sufletul tau. Nu exista nimic mai important. Este nu doar pe primul loc in viata ta, dar chiar pe singurul loc. Este la mijloc insasi vesnicia ta. Caci, spune Hristos, ce ii va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau si-l va pierde? Lumea este doar azi. Poate si maine. Dar sufletul tau... nu are timp.

Si inveti sa renunti la multe de dragul sufletului tau. Hristos nu a spus: Fericiti cei ce Ma cauta, ca a lor este imparatia cerurilor... Ci a pus sufletul nostru pe prim plan. Ai grija de el si te vei mantui. Asculta-l, apara-l, nu-l rani, nu-l uita etc. Este "biletul" tau pentru vesnicie. Nu-l rataci printre lucrurile acestei lumi prea trecatoare. Nu-l ingropa in griji si in nimicuri care nu lasa nimic in urma lor. Si, repet, asa inveti sa renunti. Si de aici se naste suferinta...

Renunti la ceea ce altii au din plin: distractii facile, placeri trecatoare, goana dupa vant... Iar acesta provoaca durere. Rupi din tine. Te rupi de ceilalti. Esti judecat sau batjocorit. Esti dat la o parte si categorisit in termenii cei mai duri. intr-o lume in care sufletul nu mai reprezinta nimic, mult prea greu este sa te ridici si sa te dai la o parte pentru a avea grija de propriul suflet! inseamna a fi altfel. A iesi in evidenta. Adica a suferi. Si unde mai pui ca rasplata de la Hristos nu vine aici si acum, caci El a spus foarte clar ca imparatia cerurilor va fi a celui sarac cu sufletul. Parca a accentuat ca totul este undeva in viitor. Acum doar saracia cu sufletul. Eu si sufletul meu. Atat! Eu si sufletul in mijlocul unei lumi ca o furtuna de placeri si de fericiri prezente. In jur toti au acum si aici raiul, iar eu trebuie sa astept si sa lupt pentru ceva parca mult prea indepartat...


2. "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia"

Toti asa-zisii intemeietori de religii au venit cu cele mai alese promisiuni de fericire si de bunastare inaintea celor care vroiau sa-i asculte. Fericirea era mereu o promisiune absoluta si obligatoriu trebuia sa depaseasca asteptarile auditoriului. Desi nu este un simplu intemeietor de religie, Hristos Se deose­beste de acestia fie si macar prin esentialul oricarei religii: problema fericirii omului. A muritorului de rand. Pentru ca El rastoarna orice norma de gandire si spulbera orice asteptare laxa si netrebnica. Si vine de spune ca fericit va fi cel ce plange! Nimeni nu a mai spus asa ceva pana atunci. Fericirea poate sta in lacrimi? Cum poate intelege aceasta o faptura atat de neputincioasa si de doritoare de fericire asa cum este omul?

Intrebarea, insa, este urmatoarea: la ce fel de lacrimi face referire Hristos? Ajungem din nou la problema suferintei sufletesti? Mereu aici? Lacrimi ale unui suflet printr-un trup care se stie mult prea trecator in aceasta lume? Printr-o lume care nu face decat sa raneasca, sa manjeasca si sa deformeze? Lacrimi de neputinta si de durere fata de tot ceea ce este in jur?

Nefericiti cei ce nu plang atunci cand copiii nu mai stiu ce este curat si frumos, cand dreptatea si adevarul nu mai au loc printre noi, cand fatarnicia si imoralitatea sunt legi ce domnesc prea mult printre si in oameni si atunci cand Hristos insusi nu mai este Calea si Bucuria unor oameni care chiar se considera ei insisi a fi fericiti! Fericiti cei ce plang atunci cand singuratatea ii apasa mult prea dureros, cand prietenii ii tradeaza, ii mint sau pur si simplu aleg un alt drum in viata, unul prea murdar, cand durerea si aitarea celorlalti ne apasa si pe noi si atunci cand se ad a fi mereu plini de suspine si de lacrimi intr-o urne care nu stie nici de Hristos si nici de suferinta Lui!

O fericire a lacrimilor, cu greu de inteles de catre cei ce nu mai plang pentru sufletele lor. Niste lacrimi provocate mereu de cei din jur, care ranesc, lovesc si ii bruscheaza pe cei saraci si singuri cu sufletele lor, la marginea unei lumi. In asteptarea lui Hristos.


3. "Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul"

Blandetea este o trasatura divina. Este unul din atributele lui Dumnezeu. Este firul conductor al intregii activitati a lui Hristos printre oameni. Bland cu miile de oameni care il urmau, bland cu cei care irau nerecunoscatori, bland cu cei care refuzau sa-L primeasca si bland cu cei care L-au tintuit pe o nedreapta Cruce. De ce? Pentru ca blandetea este in mod indisolubil legata de iertare!

Iar Hristos stie bine ca vom avea destule prilejuri ca sa iertam. Stia bine in ce lume avem sa ne ducem zilele: aceeasi lume care si pe El L-a ranit si care nu va pregeta sa raneasca si pe cei care vor vrea sa mearga dupa El. Iar blandetea este nerazbunare. Este compatimire. Este acea mila nesfarsita in fata nestiintei si a neputintei umane. Este dragostea fata de cel ce greseste tocmai pentru ca nu-si da seama cat greseste si fata de Cine greseste. A fi bland inseamna a lasa mereu loc lui Dumnezeu intre tine si aproapele tau. Un loc in care oricand sa se poata naste iertarea si indreptarea.

Daca iubesti fara a astepta ceva, vei sti sa fii bland. Caci mania este semn de dezordine si de intunecare sufleteasca. Ranile proprii care il ranesc pe celalalt! Un continuu lant al urii si al neputintei umane de a mai lasa sansa si lui Hristos sa intervina.

Domnul ne cere sa invatam a-l accepta pe celalalt exact asa cum este: bun sau rau, urat sau frumos, criminal sau sfant, ipocrit sau drept, egoist sau filantrop. Accepta-l fara a-l rani. Iarta-l, chiar si daca nu ti-a gresit. Fii bland, chiar daca tu zici ca nu merita sa fii bland. Hristos nu a pus conditii Crucii Sale: daca Ma primiti si credeti in Mine, accept sa Ma rastigniti; daca nu, atunci va las si Ma duc de unde am venit! Nu! Tot ceea ce este bun si frumos este si dezinteresat. Ofera inainte de a i se cere si iarta inainte de a i se fi gresit. Blandetea este acea lumina si frumusete sub care pana si cel din urma pacatos il poate vedea pe Dumnezeu.

Blandetea a "obligat" pe Hristos, pe Cruce fiind, sa nu ii ceara socoteala talharului ce se pocaia pentru cele facute pana atunci, ci sa-i deschida raiul pe care chiar nu-l merita. Si tot blandetea L-a "impins" sa intre in casele pacatosilor, ale vamesilor si ale farisei­lor pentru a "scoate" de acolo sfinti si buni propo­vaduitori ai Cuvantului Sau.

Blandetea nu este teorie, ci acea stare de a fi mereu pe urmele lui Hristos. Dar si ea provoaca suferinta, de vreme ce Domnul a folosit iar viitorul atunci cand a promis fericire celor ce sunt blanzi. Blandetea este una din cele mai mari suferinte. Caci nu e usor lucru a ierta, a indura, a intoarce obrazul si a te stradui din rasputeri sa nu te superi, sa nu te manii. Dar Hristos nu ne cere imposibilul. Daca El a putut sa fie bland cu cei ce il urau, atunci si noi avem sansa la o astfel de blandete. Cert este ca El a spus clar cum ca vom fi tratati de oameni cam cu aceleasi ganduri si sentimente cu care El a avut de luptat: L-au urat pe El, si pe noi ne vor uri; L-au batjocorit, cu noi vor face la fel; L-au acuzat cu cele mai infame Si josnice vorbe, nici noi nu vom avea parte de altceva. Ramane doar ca blandetea Lui sa ne dea puterea sa mergem mai departe. Pana la EI si la fericirea de a mosteni pamantul, adica acest loc care, candva, va fi din nou plin de Lumina, de Adevar si de blandete.


4. "Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura"

In mijlocul unor oameni mereu flamanzi si insetati din cu totul alte pricini, este cam greu sa intelegem cum stau lucrurile cu foamea si setea de dreptate. Intr-o societate care doar consuma cantitati uriase de alimente si de lichide, greu este a vorbi despre foamea si setea sufletului!

Setea de dreptate... intr-o lume in care domneste nedreptatea si in care pana si Dumnezeu este acuzat de nedreptate! Milioane de infometati din Africa sau chiar de langa noi, ospicii pline de alienati care s-au nascut asa din cauza unor pacate parintesti si nu numai, orfelinate pline de fiinte care nu cunosc iubirea si mangaierea, boli incurabile peste cei nevinovati din cauza celor mult prea vinovati, dureri si suferinta peste cei curati si buni tocmai din cauza celor ce nu vor sa mai fie curati si buni, azile pline de fiinte date la o parte sau care s-au exclus singure fugind de nerecunostinta si de neputinta... toate sunt puse pe seama lui Dumnezeu.

Creatorul poate satura de dreptate doar pe cei ce mor... Si pe prea multi dintre noi aceasta divina dreptate ne va condamna, caci am condamnat; ne va rani, caci am ranit; ne va alunga, caci am alungat... Aici ne ramane sa flamanzim de dreptate! Dar o foame reala, care chinuie inima si apasa sufletul. O foame si o sete cum numai Hristos mai poate simti! De nepotolit. Uriasa! Care nu va accepta nici un compromis si care nu poate fi mituita de nimicurile acestei lumi. Nu exista cale de mijloc: o usa este fie inchisa, fie deschisa! Ceva ori este drept, ori este nedrept sau netrebnic, cum ii place romanului sa spuna. Cu dreptatea nu-i de joaca. Stiu ce am de facut sau ratacesc printr-o lume care se preteaza la prea multe compromisuri.

Drept a fost Hristos atunci cand a iertat vamesi si desfranate. Dar la fel de drept a fost atunci cand i-a infierat pe farisei si a luat biciul in mana pentru a curata Templul cel numai pentru rugaciune si pentru mila. Drept a fost cand l-a sarutat pe Iuda in speranta intoarcerii lui, dar si cand a cerut socoteala celui ce l-a lovit chiar pe nedrept. A fost drept atunci cand a alungat dracii din omul demonizat in turma de porci a celor din Gadara, dar i-a lasat pe diavoli sa ramana in fariseii cei murdari, ipocriti si mult prea mandri. O dreptate care respecta si accepta pe om exact asa cum vrea sa fie. Chiar cu pretul suferintei. Si al Crucii!


5. "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui"

Mila este si ea o fiica a iubirii. Mila ca si coborare la celalalt. O afundare in adancurile fiintei celui de langa tine. Exact ca si in acele mult prea putine cazuri in care, candva, se mai gasea cate unul sa se coboare in subteranele Bucurestiului, la acei nefericiti si condamnati fara vina, la aurolacii si vagabonzii capitalei... Din mila, din iubire si din speranta mai poate un suflet uman sa se intereseze de cel care ar trebui sa fie exact langa tine, dar nu este...

A da bani este ceva. Dar a da o parte din atentia ta, o picatura din iubirea ta si o particica din sufletul tau celui ce are nevoie este totul! Domnul nu a venit la noi doar ca sa ne invete sa dam de pomana. Aceasta o putea face mult mai simplu sau am fi putut-o invata de la Budha sau Mahomed. Ne-ar fi fost destul! Dar sa nu uitam ca doar crestinismul este religia in care Dumnezeu vine in intampinarea omului, in timp ce in celelalte religii omul il cauta pe Dumnezeu! Deci si mila are conotatii speciale, divine. Caci, mai intai de toate chiar lui Dumnezeu I-a fost mila, incat a lasat cerurile si S-a asezat pe Cruce pentru creatura Sa.

Mila este acel foc interior care nu te lasa sa ai liniste atat timp cat cel de langa tine sufera pe nedrept, este chinuit, bolnav sau are nevoie doar de un cuvant curat si bun. Mila te scoate din barlogul sufletului tau pentru a avea un rost in aceasta lume si, implicit, in vesnicie. Mila te obliga sa ierti pe oricine, mai putin pe tine insuti. Pentru ca cel care greseste inca n-a gustat din mila lui Hristos si din mila ta; atunci cand va fi gustat, se va indrepta si se va mantui.

Mila te face sa-i vezi pe toti cei de langa tine ca pe niste saraci: unii sunt saraci material, iar altii saraci sufleteste. Si apoi te arata a fi ultimul dintre saracii acestei lumi, ca sa nu cazi in urata mandrie. Iar la sfarsit te "obliga" sa daruiesti fiecaruia cate ceva: un cuvant, o lacrima, o iertare, o bucata de paine sau doar un zambet. Am cunoscut copii care exact asa procedau: imbratisau saracii, sprijineau si realmente carau pana la casele lor oameni in stare de ebrietate, aveau zambete si bucurii pentru copiii cei care astfel capatau si nume si zambete si bucurii...

A avea mila inseamna a purta inima lui Hristos, Cel ce este mult prea milostiv. Altfel cum s-ar putea explica ca inca mai exista, inca n-a pierit o lume in care mizeria si imoralitatea au atins cote maxime? Mare trebuie sa fie mila Domnului de a putut rabda pe omul care a uitat cu totul ce este mila! Hristos a avut mila de vaduva ce-si ingropa fiul si i l-a inviat. A avut mila de orbul care-L striga dintr-un intuneric al durerii si al neputintei, vindecandu-l. A avut mila de miile de oameni care il urmau pana si prin pustie, dandu-le sa manance pe saturate. A avut mila pana si pe Cruce de Maica Sa si a lasat-o in grija lui Ioan, ucenicul cel mai drag. Noua nu ni se cere nici macar a mia parte din toate acestea; nici macar o minune nu asteapta Hristos de la noi. Desi astazi chiar sunt o minune mila, rabdarea, intelegerea, ingaduinta


6. "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu"

O inima curata este acea inima in care incape si Hristos, dar si aproapele. Mai putin propriul egoism. Este o inima in care nu se mai gaseste nimic din ceea ce murdareste chipul lui Hristos, aflat in fiecare dintre noi. Copiii si sfintii il vad pe Dumnezeu inca de pe acum; cei ce au inceput sa greseasca il vor vedea... cu conditia de a se intoarce la puritatea lor. Hristos ne spune ca cei curati cu inima il vor vedea pe Dumnezeu. Candva. Fara sa specifice anume cand. insa acum ce pot vedea ei? Ce le rezerva prezentul? In cel ce tace si plange la marginea drumului, vad un om parasit de oameni, un om care a fost uitat de ceilalti, dar nu si de Dumnezeu, Cel care il poate cerceta prin ei. In cel care raneste, loveste sau uraste pe cineva, ei vad un suflet chinuit de prea multe boli care il obliga sa fie asa; caci cel ce are un suflet chinuit, va chinui si pe cei din jur.

Cam asa vad cei curati cu inima... Vad mereu doar inimile celor din jur. Si absolut in orice inima, fie ea cat de decazuta si de desfranata, sta ascuns si acoperit chipul lui Dumnezeu. Oricand, pentru cei cu inima curata, desfranatele pot deveni sfinte, crimi­nalii pot cuceri inaintea noastra raiul, iar cei rai si urati pot capata o lumina de Sus care sa ierte tot si sa imbratiseze tot. Depinde cum privesti: cu ochii lui Hristos sau prin ochelarii stramti si spalaciti ai acestei lumi. Exact ca si in povestile noastre, in care porcul este de fapt un fiu de imparat, iar balaurul poate deveni urgent un soricel pe care sa-l manance prima pisica ce ne iese in cale. Totul este in inima ta: acolo este poarta spre iad sau spre rai. Tu singur decizi ce usa sa-ti deschida Hristos Domnul!

Inima curata este cea a unui copil, care nu stie ca are trup decat cand ii este foame si atunci cand este rapus de oboseala. in rest totul este curat pentru el. Ca si pentru Hristos! Vede peste tot doar ce este frumos si curat. Pentru el, lumea este plina de copii. Iar acesti copii au inimi gata sa iubeasca si sa fie pline de bucurie si lumina. Inima ne va trimite in iad sau in rai. La sfarsit, Hristos va privi in inima fiecaruia dintre noi. Daca Se va recunoaste acolo, asa ca intr-o oglinda, ne va tine mereu in imbratisarea si in iubirea Lui. Daca nu, atunci vom pleca singuri... Intr-o lume in care visele cele murdare se vor spulbera si isi vor arata subrezenia si inexistenta.


7. "Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema"

Daca vom invata candva sa nu mai cautam nimic din ceea ce ne hraneste egoismul si micimea proprie, atunci cred ca vom sti ce este aceasta pace. Caci, intr-un sens restrans, de unde pornesc razboa­iele acestei lumi? De la o cearta mizera intre doi oameni si pana la invadarea si distrugerea unui popor de catre un altul, totul se bazeaza pe egoism, pe ura si pe o urata schizofrenie morala.

Pacea mea este conditionata de aproapele meu. El mi-o poate lua sau mi-o poate asigura. Cum ma raportez eu la cel de langa mine? Iert? Atunci voi fi iertat! Il accept si il iubesc asa cum este? Atunci voi fi acceptat si iubit asa cum sunt. Si va fi pace. Va fi bine. Eu ma voi indrepta si ma voi sfinti prin iubirea lui, iar el se va indrepta si se va sfinti prin iubirea mea. invata sa te vezi ca fiind cel mai nesuferit dintre oameni si asa vei putea suferi mai usor pe cel de langa tine. invata sa ai rabdare cu el, iar Dumnezeu va avea rabdare cu tine. Nimic nu este usor. Dar, intr-o lume a razboiului si a furtunilor sufletesti, se cade sa cautam pacea sufletului. Altfel nu vom rezista si ne vom sinucide spiritual cu totii dupa ce vom fi ucis pe aproapele nostru prin indiferenta, minciuna, ura si fatarnicia noastra.

Hristos a daruit mereu din pacea Sa. A daruit pace celei macinate de grele pacate si i-a ridicat inima in raiul Lui inca din aceasta viata. A impacat constiinte chinuite si le-a umplut de mila si de Iubirea Sa. A umplut de liniste sufletele apostolilor, cele chinuite de deznadejde si de indoiala. Primele Sale cuvinte mereu au fost acestea: "Pace voua!" Adica liniste, bucurie si mangaiere. Nu mai aveti nici macar un motiv pentru care sa va fie frica sau pentru care sa fiti tristi si lipsiti de credinta. Totul este acum la Hristos. Bucuria, Lumina si Adevarul sunt ale Lui. Nici macar sa murim nu ne mai este frica. Copiii si sfintii mor in pace. Chiar in bucurie. Pentru ca linistea constiintei era destula la ei. Stiau ca au iubit Si ca sunt iubiti. Ca au iertat si sunt iertati. Au facut si au lasat pace in urma lor. Adica au facut voia lui Hristos. L-au vazut peste tot si in toti ceilalti. Chipul Lui si Iubirea Lui se vad in fiecare om si se reflecta in fiecare coltisor al acestui pamant.

Invata sa iubesti si vei avea pace. Altceva nu vei mai cauta si nu vei mai cere. Pentru ca vei avea mereu de daruit...


8. "Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor"

Inca o fericire care contrariaza! Hristos, de fapt, a si spus ca nu a venit sa aduca pace pe pamant. Desi fericirea anterioara vorbea de pace! Ce ar trebui sa intelegem? Ca pana si Hristos S-ar contrazice pe Sine insusi? A spus ca a venit sa aduca sabie: dezbinare intre fiica si mama, dar si intre tata si fiu. Totodata daruieste din pacea Sa apostolilor si fericeste pe facatorii de pace... Vorbim cumva de doua feluri de pace? Care nu au absolut nimic in comun? Care nu pot coexista in niciun chip? De ce s-a ajuns la o astfel de dificila situatie, ca Domnul sa aiba o pace, iar omul o alta?

Despre pacea lui Hristos am vorbit. Iar pacea lumii se intelege ca este una aparenta si mincinoasa, de vreme ce nu ii place lui Hristos. Trebuie doar sa ne uitam bine in jurul nostru! Cine sunt si cum sunt cei ce au o pace lumeasca? Ipocritii, mincinosii, desfranatii, farsorii, hotii si tradatorii. Au o viata de invidiat. Nimic nu le lipseste, nicio grija nu-i apasa si nicio cuta nu le umbreste fruntea. Totul este pentru ei o perfectiune inauntrul careia nici macar Dumne­zeu nu mai poate incapea. Dar abia aici intervine cheia problemei in sine! Perfectiunea lor cea gaunoasa si trecatoare intra, la un moment dat, in coliziune cu pacea lui Dumnezeu.

Asa, de exemplu, s-a intamplat cu Sfantul Ioan Botezatorul si Irod, cel care s-a casatorit cu sotia fratelui sau. Pacea lui Irod se loveste de pacea Sfan­tului Ioan, adica de pacea lui Hristos. Ce urmeaza? Spune in mod clar aceasta Fericire: prigoana! Si cum Hristos nu ne-a ascuns adevarul, este clar ca nu avem nicio alta sansa! Pacea lumii provoaca suferinta si prigoana. Cui? Celor care au exact ceea ce lipseste lumii: iubire, lumina, adevar, dreptate si puritate. Asa putem intelege de ce a afirmat Domnul ca nu a venit sa aduca pace, ci sabie. Tatal va avea o pace lumeasca si va prigoni pe fiica sa, care, printr-o minune, a cunoscut Iubirea si Bucuria cereasca. Sfanta Filofteia este ucisa de propriul tata. Iar acest minim exemplu se va intinde la scara mondiala, daca este nevoie! Nu putine au fost cazurile in Rusia sovietica in care copiii declarau NKVD-ului cum ca si-au vazut parintii rugandu-se sau facand pe ascuns semnul Sfintei Cruci. Iar istoria se va repeta mai devreme decat vrem noi.

Hristos i-a fericit pe cei prigoniti si le-a daruit ceva mai mult decat celor ce merg la El pe drumul celorlalte Fericiri. Doar celor prigoniti le da ceva aici ji acum! Daca pentru ceilalti vorbeste de fiecare data o rasplata viitoare, in ceruri, pentru cei prigoniti ppune clar ca a lor este, aici si acum, imparatia ierurilor. Doar in cazul lor foloseste pentru bucurie si iubire timpul prezent! De ce?

Poate pentru ca stia ca prigoana este o Cruce enorm de grea si ca nu are drum de intoarcere? A inteles ca suferinta de a fi lovit, batjocorit, ironizat sau, mai mult, torturat, ranit si ucis pentru El repre­zinta supremul semn de rabdare, de iertare si de credinta in Dumnezeu. Sfantului Ioan Botezatorul i s-a taiat capul. Hristos a suferit cea mai crunta prigoana: acuzat de nebunie si de demonizare, lovit, scuipat, ranit si crucificat... Iar dupa El, milioane de martiri vor face la fel. Nu vor avea de ales tocmai pentru ca au stiut ca asa este drept. Ca nu se poate altfel. Ca nu au alta cale!


9. "Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea"

A noua Fericire pare a fi doar o accentuare a celei anterioare. Doar anumite nuante sunt subliniate aici.

Ceea ce a adus Hristos, crestinismul, nu este o religie usoara, placuta si garnisita cu bucurii! Crestinismul este durere! Crestinismul este lacrima, rana si chin! Crestinismul este o Golgota ce dureaza cat o viata de om. Daca cineva crede ca nu e asa, atunci acel om chiar nu L-a inteles deloc pe Hristos si drumul Lui! A fi crestin inseamna a fi prigonit. Poate ca nu zi de zi, poate ca nu clipa de clipa. Dar macar din cand in cand. Atat ca sa se mai separe apele in aceasta lume. Cat sa se mai aleaga graul de neghina.

Crestinul este o fiinta prigonita pentru ca poate ierta si poate iubi, pentru ca stie sa renunte si chiar sa uite de sine.


"Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri"

Atat ne poate oferi Domnul: cerurile si pe Sine insusi! Pentru ca la El, acolo, gasim iubirea, mila, imbratisarea de care avem atata nevoie. Restul nu mai conteaza. Viata este o clipa inaintea intrarii in vesnicie. O incercare de a afla fericirea. Unii esueaza, altii gusta inca de aici fericirea. Prigoniti, cu lacrimi in ochi sau in suflet, insetati si infometati sufleteste, ocarati... insusiri ale lui Hristos Cel printre oameni si ale crestinilor Lui. Insa numai Iubirea conteaza! Totul este de la Hristos si pentru El.

Daca il vom fi iubit fie si numai o secunda in viata noastra, atunci vom fi inteles de ce a rostit aceste Fericiri atat de... triste! O clipa de am iubit dreptatea si Adevarul, ne va fi de ajuns ca sa alegem drumul cel aspru al mantuirii. Nimic nu ne poate opri. Sfintii, absolut nici unul dintre ei, in timp ce erau torturati si scrijeliti, nu s-au plans de durere. Pentru ca Hristos mai avea ceva pentru ei: puterea de a rabda pana la capat si taria de a ierta pana la capat. Nu au masurat ura lumii si nici mila lui Dumnezeu. Are Cine sa faca aceasta. Doar au inteles bine ca prigoana este semnul cel bun al drumului spre Hristos. Si au fost fericiti. Sunt si acum fericiti! Totul depinde de noi... doar sa dorim a fi cu adevarat fericiti!


Monahul Paulin Lecca

joi, 16 aprilie 2009

O noua serie de provocari oratorice...


Desi mai am de onorat o leapsa daruita de prietena mea neobosita, GREENFIELD, pana voi atinge acea stare de inspiratie benefica si constructiva, va invit la o noua serie de exercitii de antrenament lingvsitic, asa cum nu demult v-am promis.

Sper ca-i voi face, cu aceasta ocazie, o bucurie si o surpriza placuta, CELLEI, cititoarei noastre de suflet, cu o inima mereu deschisa spre lumina gandului si faptei bune.

Declar lucrarirle acestui seminar deschise si va dau semnalul de incepere a artileriei de silabisiri. Veti remarca, fara nicio indoiala, ca gradul de dificultate e in usoara ascensiune fata de calupul precedent...


Mult spor si viteza fara noduri!

1.Papucarul papucăreşte papucii nepapucăriţi ai papucăresei, dar papucăreasa nu poate papucării papuci nepapucăriţi ai papucarului care papucăreşte papuci nepapucăriţi.

2. O SAPĂ LATĂ, 2 SAPE LATE, 3 SAPE LATE , 4 SAPE LATE , 5 SAPE LATE , 6 SAPE LATE 7 SAPE LATE ŞI ÎNCĂ ALTE SAPE LATE ŞI ALTE SAPE LATE ŞI ÎNCĂ ALTE 7 SAPE LATE

3. O coropişniţă şi`un coropişniţoi se coropişniţeau la noi pe gunoi. Nu coropişniţa coropişniţea pe coropişniţoi ci coropişniţoiul coropişniţea pe coropişniţă.

4. Ştiu că ştii că ştiuca-i ştiucă
Dar mai ştiu că ştiuca-i peşte
Şi că ştiuca se mănâncă
Şi că ştiuca se prăjeşte.

5. Nu-i greu a zice titiridva tidva, da-i greu a destitiridvi titiridvitura titiridvei tidvei.

6. O mierliţă fuflendiţă fuflendi-fuflendăriţă nu poate să fuflendească fuflendi-fluflendăreasacă pe mierloiul fuflendoiul fuflendi-fluflendăroiul. Dar mierloiul fuflendoiul fuflendi-fluflendăroiul poate ca să fuflendească fuflendi-fluflendăreasacă pe mierliţa fuflendiţa fuflendi-fuflendăriţă.

7. Ceea ce cerea celebrul Cicero gemând geniilor degenerate, n-au acceptat-o Caesar şi ceata ingeniosilor cetăţeni certaţi cu cerinţele cercurilor centrale.

8. Cupă cu capac, capac cu cupă.

9. Balaban Bălăbănescu bâlbâieşte bâlbâituri bâlbâite pe negândite.

10. Şase saci în şase saşi soseau pe şosea.

11. Stânca stă-n castan ca saşa Stan.

12. Un sas cu glas de bas
Cam gras şi ras pe nas
Sta la taifas de-un ceas
La parastas despre un extras din pancreas.

13. Unui tâmplar i s-a-ntâmplat o întâmplare. Alt tâmplar, auzind de întâmplarea tâmplarului de la tâmplărie a venit şi s-a lovit cu tâmpla de tâmplăria tâplarului cu întâmplarea.


Seminarul nostru lingvistic cu pretentii izbutite in ale dictiei se incheie aici. Capitolul ramane deschis, daca mai cunoasteti si voi, alte asemenea creatii hazlii, va astept cu propuneri si cu cat mai multe stradanii fructificate cu succes!

miercuri, 15 aprilie 2009

Drumul spre bucuria Invierii si lumina vesnica a rugaciunii

"Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei şi al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin"


Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul o rostim în special în perioada Postului Mare. Ea poate fi rostită şi în altă perioadă a anului bisericesc, însă, pentru conţinutul ei plin de umilinţă, Biserica a hotărât să fie făcută de credincioşi în special în timpul pregătitor pentru Sfintele Paşti.

Timpul Postului Mare e plin de roade duhovniceşti. Acest timp e ca un câmp pe care fiecare dintre noi îl lucrăm după posibilităţile noastre trupeşti şi sufleteşti. Şi această lucrare pe care o săvârşim ne oferă mari bucurii duhovniceşti, care ne pregătesc pentru Marele şi Unicul Dar al Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea». Domnul Hristos este prezent lângă fiecare dintre noi care cultivăm acest câmp duhovnicesc al Postului Mare, atât ca lucrător împreună cu noi, cât şi ca Dăruitor al Învierii.

Pentru a-L păstra pe Mântuitorul şi Dăruitorul nostru cum se cuvine în preajma noastră, trebuie să Îl chemăm neîncetat. De aceea rugăciunile şi slujbele noastre sunt mai multe în perioada Postului Mare şi prin ele Îi cerem lui Dumnezeu să ne dăruiască cu smerenie, curăţie, răbdare, dragoste... Inima care nu împărtăşeşte aceste însuşiri nu se poate ruga cum se cuvine. Ea are nevoie de puterea şi ajutorul lui Dumnezeu, Care este Stăpânul iubitor al ei şi Care o binecuvintează cu râvnă şi hărnicie spirituală, cu grija de tot ceea ce este cu adevărat folositor, cu smerenie şi reţinere de la vorbele deşarte.

Pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie mai întâi să ne eliberăm de câteva boli duhovniceşti: «Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei şi al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie». Prin aceste cuvinte Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca Stăpân şi Ocrotitor al vieţii noastre şi prin aceasta ne plecăm înaintea măreţiei Lui.

Dar cine Îl poate vedea pe Dumnezeu astfel? Răspunsul ni-l dă Sfânta Scriptură când ne spune că sunt fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu. Aşadar, omul cu inima curată de păcate Îl poate vedea pe Dumnezeu ca Stăpân al vieţii lui. Şi astfel, omul îşi recunoaşte starea de slujitor al Domnului şi cu gând smerit se roagă să primească răbdare ca să poată duce la bun sfârşit calea postului.

Toate eforturile pe care omul le face de dragul Învierii Domnului îi sunt însoţite pe întreg parcursul postului de pildele de viaţă creştina ale sfinţilor lui Dumnezeu. Astfel câteva Duminici sunt patronate spiritual de un sfânt: Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ioan Scărarul şi Sfânta Maria Egipteanca. Aceşti sfinţi se roagă înaintea lui Dumnezeu pentru ca noi să putem ajunge să ne bucurăm de biruinţa Domnului Hristos asupra morţii. Prin pilda vieţii lor de curăţie şi smerenie în răbdare, ni se fac lumini călăuzitoare pe calea postului.

Deci Dumnezeu nu ne lasă singuri, El este Stăpânul vieţii noastre şi Tatăl nostru şi de aceea ne iubeşte ca pe nişte fii. Vedem aceasta pentru că ne trimite ajutorul sfinţilor Săi. Mai mult, ne trimite în ajutor pe Însuşi Fiul Său răstignit «pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire», căci avem la mijlocul postului Duminica Sfintei Cruci.

Pentru aceasta Îl vedem pe Dumnezeu ca plin de afecţiune părintească pentru noi şi astfel se trezeşte în inima noastră şi dragostea pentru El. De aceea Îl rugăm în continuare : «Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale».

Cel care primeşte aşa de minunate daruri de la Dumnezeu nu-i poate dispreţui pe semenii săi. Toţi suntem fiii lui Dumnezeu şi cel care nu înţelege aceasta pierde tot ce a câştigat până acum. Dacă ne rugăm lui Dumnezeu numindu-L «Tatăl nostru...», înseamnă că noi toţi suntem copiii Lui şi fraţi unii cu alţii. Înţelegem de aici şi dragostea pe care ne-o purtăm unii altora. Sfântul Ioan Teologul ne avertizează ca cel ce spune că pe Dumnezeu Îl iubeşte dar pe fratele sau îl urăşte, mincinos este. De aceea, încheiem rugăciunea astfel : «Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin».

După cuvântul lui Dumnezeu, aici se cuprinde toată Legea; iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semeni merg împreună pe calea Postului Mare şi fericit este acela care poate urma dragostea întru răbdarea şi curăţia gândului smerit.
Acesta este drumul împărătesc al bucuriei Învierii Domnului. Să-i mulţumim Sfântului Efrem Sirul pentru această comoară de rugăciune şi să-l rugăm să fie pururea alături de noi, mijlocind pentru mântuirea noastră întru mărirea lui Hristos Cel Înviat.


(Pr. Ciprian Bîlbă - "Apostolat în Ţara Făgăraşului")