joi, 31 iulie 2008
De ce iubim femeile ?
Pentru astazi va propun o povestioara excelenta si extrem de reala, in care cu siguranta fiecare femeie se vede zugravita, mai mult sau mai putin, in esenta ei.
Mama si tata se uitau la televizor cand mama a spus,” Sunt obosita si e tarziu. Cred ca ma voi duce la pat.”
O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.
Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune linguritele si castroanele pe masa si pregateste filtrul de cafea pentru a doua zi dimineata.
Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat, calca o camasa si coase un nasture care cadea la o camasa.
Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aseaza agenda de telefon la loc in raft.
Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la uscat pe bara.
Se intinde, casca si o ia spre dormitor. Se opreste la birou si scrie o notita pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o carte de scoala cazuta sub scaun.
Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic, scrie adresa, o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi. Le pune pe amandoua langa geanta ei.
Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte antirid, se spala pe dinti si isi curata unghiile.
Tata ii striga,” Credeam ca te duci in pat.”
“Sunt pe drum,” raspunde ea.
Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt inchise cu cheia si ca lumina e deschisa pe terasa.
Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul, ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un pic cu unul dintre copii care inca isi termina lectiile.
In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua zi si indreapta raftul de la pantofi.
Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi. Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.
In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta nimanui in particular,” Ma duc in pat.”
Si o si face … fara nici un alt gand.
Vi se pare ceva iesit din comun? Va mai mirati de ce femeile traiesc mai mult?
PENTRU CA SUNT FACUTE PENTRU CURSA LUNGA…(si nu ar putea sa moara mai repede pentru ca inca mai au atatea de facut!!!)
Nu-i asa ca va recunoasteti si voi in aceasta sceneta conjugala, desprinsa din viata reala, ca macar o data v-a fost dat s-o traiti, fie ca sotie, fie ca sot, fie ca descendent al familiei voastre, pe timpul cand copil fiind, locuiati impreuna cu parintii ?
marți, 29 iulie 2008
Crampeie de gand la final de Cuptor
Desi aceste reflectii nu-mi apartin, m-au cucerit imediat prin simplitatea, intelepciunea sanatoasa si bunul lor simt si m-am gandit sa vi le impartasesc si voua, pentru a va intari propriile convingeri, daca ele coincid cu esenta randurilor de mai jos sau pentru a incerca sa le adoptati in scop profilactic, alaturi de principiile care va guverneaza viata si ratiunea de a fi.
"Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam.
Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes.
Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori.
Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere.
Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii.
Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte."
"Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam.
Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes.
Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori.
Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere.
Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii.
Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte."
sâmbătă, 26 iulie 2008
Virtutea de pret a prieteniei
"Prietenia este floarea unei clipe şi fructul timpului."
(A. von Kotzebue)
"Prietenia este un blând angajament al inimii."
(Motesquieu)
"Prietenia este încercarea prin care se măsoară un om."
(Oscar Wilde)
"Prietenia este o plantă cu creştere lentă şi trebuie să îndure şi să reziste la şocurile adversităţii înainte de a fi îndreptăţită la acest apelativ."
(George Washington)
"Prietenia este o relaţie interpersonală care se bazează pe încredere, cinste, toleranţă."
(A. von Kotzebue)
"Prietenia este firul de aur care leagă inima întregii lumi."
(John Evelyn)
"Prietenia este una din mângâierile vieţii."
(Gala Galaction)
"Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele."
(George Eliot)
"Prietenie înseamnă să fii alături de prieteni nu când au dreptate, ci când greşesc."
(Andre Malraux)
"Prietenia înseamnă a fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleiaşi mâini."
(Victor Hugo)
"Prietenia este în primul rând pacea reciprocă şi zborul spiritelor pe deasupra nimicniciilor vietii."
(Antoine de Saint-Exupery)
"Prietenia este umbra serii, care se înteţeşte odată cu apusul soarelui vieţii."
(La Fontaine)
"Good friends are hard to find, harder to leave... and impossible to forget!"
joi, 24 iulie 2008
Am preluat o LEAPSA: "Cine imi place si de ce ?"
Am preluat constiincioasa stafeta primita de la prietena noastra draga JAMILLA si ma grabesc sa dau curs provocarilor primite prin aceasta LEAPSA avand tematica generoasa, dar cu atat mai complicata "CINE IMI PLACE si DE CE ?"
Dupa ce am reflectat indelung si dupa ce am trecut in revista liste intregi de personalitati din cele mai diverse domenii, in cele din urma am ales.
Imi place PISTRUIATUL, un pusti roscovan ce electriza imaginatia copiilor si starnea admiratia adultilor, devenit indragit personaj de film romanesc regizat in urma cu peste trei decenii, de Francisc Munteanu, avand la baza un secenariu apartinand aceluiasi scriitor si jucand alaturi de Sergiu Nicolaescu.
Radacinile acestei alegeri sunt adanci si isi au izvorul in copilarie, caci atunci, la sfasitul anilor '70 l-am descoperit si m-a cucerit.
In mod firesc, il simpatizez si pe tanarul actor COSTEL BALOIU din spatele eroului imprevizibil si atras de aventura, dar si pe cainele-lup CALU, companionul sau de nadejde pe parcusul tuturor episoadelor.
Va las pe voi sa cititi si sa intelegeti motivatia acestor preferinte ale mele desigur subiective, de a se opri asupra acestei personalitati fermecatoare, irezistibile, plina de inteligenta nativa si spontaneitate absolut cuceritoare.
Costel Băloiu sau Bilă, cum i se spunea, pentru că avea o memorie fantastică, a dat viaţă personajului Pistruiatul fără prea mari eforturi. Spontan, debordând de inteligenţă, micul interpret a cucerit o ţară întreagă cu pistruii lui desenaţi, părul vopsit şi imaginaţia fără limite. Costel s-a născut la 17 Mai 1959, în Bucureşti. Părinţii au divorţat când el avea 9 ani. Nu împlinise 13 ani când a început să joace în „Pistruiatul”. A fost căsătorit de trei ori şi are un băiat, Robert, stabilit în Canada. Deşi mulţi îi prevesteau o carieră răsunătoare în cinematografie, Costel Băloiu şi-a câştigat pâinea ca şofer. A fost taximetrist, a lucrat pe tir, apoi s-a angajat la TCS Otopeni. Actualmente este mândru de jobul lui din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Celebrul Pistruiatul a fost descoperit în urma unei epuizante selecţii. Francisc Munteanu a trecut în revistă toţi băieţii între 10 şi 15 ani din Cluj şi din Oradea şi vreo 500 din Bucureşti! Căuta un băiat cu prezenţă de spirit, spontaneitate, curaj, care să ştie să fluiere. În urma preselecţiei au rămas vreo 30. În cele din urmă, s-a oprit la unul dintre băieţi. Era Costel Băloiu. Nu mică a fost surpriza regizorului când a constatat că puştiul a învăţat patru pagini de text din două lecturi, că vorbeşte degajat, nuanţat, cu un simţ al limbii uimitor în dialog liber, că se îmbracă cu dezinvoltură şi graţie, că se caţără pe stâlpi de trei metri cât ai clipi şi că face echilibristică, de parcă ar fi circar de meserie. În plus, pentru el aparatul de filmat era un fel de mobilă.
Despre această „întâlnire” cu lumea cinematografiei, Costel Băloiu ne povesteşte: „Îl admiram pe Clint Eastwood şi nu pierdeam nici o apariţie de-a acestuia de pe marile ecrane. Într-o zi nu am găsit bilete la filmul ce-l avea pe actorul meu favorit în rolul principal. Era moda ca filmul să ruleze la trei sau patru cinematografe în acelaşi timp, aşa că, împreună cu trei prieteni, am cumpărat ziarul «Informaţia», în speranţa că, în cele din urmă, vom găsi bilete la alt cinematograf. Aşa am văzut anunţul de la RomâniaFilm: «Centrala Română de film, în colaborare cu Televiziunea Română, caută băieţi cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, pentru realizarea primului serial color de televiziune». Ne-am dus şi noi la preselecţie. Cu toate că rolul era ca şi dat unui alt băiat, am avut noroc. Am fost fotografiat, mi s-a dat ecuson, dar nu am povestit nimic nimănui. Peste câteva săptămâni, directoarea şcolii m-a chemat. M-am dus oarecum înfricoşat, că aveam ceva pe conştiinţă, câteva nebunii. Dar surpriza mi-a fost mare, pentru că secretara de platou venise să mă învoiască de la ore, ca să dau o probă! Francisc Munteanu ceruse, în timpul probelor, să dăm o replică aiurea, care să nu fie cuprinsă în scenariu, iar eu am fost mai inspirat. Francisc Munteanu a strigat: «Gata, ăsta e Pistruiatul!». Aşa se cheamă că dragostea mea pentru filmele western m-a introdus în lumea cinematografiei”.
Conceput iniţial ca serial de televiziune, cu zece episoade a câte 30 de minute, apoi transformat în lungmetraj, „Pistruiatul” a fost filmat în mare parte la Cluj şi la Oradea. L-au vopsit roşcat, i-au desenat pistrui. Vreme de peste nouă luni, cât au durat filmările, şcoala şi familia lui Băloiu, inclusiv mama şi fratele în vârstă de 5 ani, s-au mutat pe platourile de filmare. „Era foarte mult de muncă, mâncam pe apucate şi ne odihneam la fel. Am făcut şcoala prin corespondenţă. Să fiu sincer, cei din echipa de filmare îmi făceau temele! Din ce am văzut eu, un film nu poţi să-l faci fără suflet. Obositor era ritmul, de dimineaţă până seara. Era plan, 30 de filme pe an, era obligatoriu ca în orice întreprindere. Dacă nu aveai oameni competenţi, care să te ajute să meargă treaba bine, să fie totul perfect, de la recuzită, costume, maşinişti, electricieni, nu puteai să faci nimic. Francisc Munteanu a ştiut să speculeze întotdeauna cea mai mică urmă de talent a unui om şi îmi pare rău că lumea l-a cam uitat. Eu sunt convins că, dacă nu ar fi murit, destinul meu era altul. Ţinea foarte mult la mine. În plus, îmi lăsa oportunitatea de a fi spontan”, ne-a povestit Costel.
„Pe Calu, câinele meu din film, îl chema de fapt Kalo”, îşi aminteşte Costel Băloiu. „Era un nume unguresc şi în film au vrut să-i zică altfel, dar el nu răspundea decât la Kalo, aşa că nu s-a găsit altă soluţie decât să i se spună Calu. Sincer să fiu, pe mine nu mă asculta deloc, iar de mâncat mânca doar din mâna instructorului său, oricât de mult am vrut eu să mă apropii de el. Era câine de Securitate şi avea grad de maior. El avea 42 kg, eu 31. Ţin minte că la un moment dat, după o zi obositoare, eram şi eu, şi Calu frânţi. Filmam secvenţa cu ghiozdanul. Nu mai putea să-l ia… Eu m-am enervat şi am trântit ghiozdanul. Mi-a spus atunci instructorul să nu mai fac niciodată aşa ceva. L-a luat pe Calu într-un colţ, unde nu era nimeni, i-a făcut un soi de terapie şi după câteva minute era drepţi”, îşi aminteşte Pistruiatul.
„Nu mi-a fost greu să joc alături de acei actori minunaţi. Era un sentiment de respect, exact ca şi cum eu, ca o persoană normală, aş da mâna cu preşedintele unei ţări. Doar în faţa lui Gyorgy Kovacs, comisar în «Pistruiatul», aveam un trac incredibil. Cu Sergiu Nicolaescu, în naivitatea mea, eram chiar prieten. Cu el era altceva. Filmul nu ieşise încă şi eu purtam o fotografie cu el şi cu mine pe care o arătam tuturor. Eram tare mândru de ea. Când mi se spunea: «Nu te cred», băgam mâna în buzunar, o arătam şi colegii mei erau terminaţi… «Oau, Sergiu Nicolaescu!». Eram o echipă. Se lua masa împreună, la o oră fixă. Fără fiţe”, îşi aminteşte Costel. Cât despre secvenţele cu bătaie, Pistruiatul spune că „au fost reale. Ţin minte că urma să iau două palme după o discuţie la Comisariat, iar comisarul a dat şi el mai cu milă. S-a văzut imediat, iar Francisc a spus: «Dă în el aşa cum trebuie să dai. El este unul care îţi vorbeşte ironic şi tu eşti un comisar de poliţie. Cu mine nu te joci, că voi luaţi bani pentru asta. Vreau filmul să-mi iasă bine». Mi-a dat de nu pot să vă spun… Am avut şi pauze de plâns: «Stop. Bilă, dă-i drumul şi termină de plâns». Am avut un contract în valoare de 85.000 lei şi, pentru că am tras puţine duble, am mai primit 15.000 lei pentru economia făcută. Cât o Dacie la vremea aia!
Am mai jucat în «Roşcovanul», «Nemuritorii», «Noi, cei din linia întâi» şi am mai avut un rol mic într-un film realizat pentru Germania, dar care nu a rulat în România”.
Dar viaţa lui Costel Băloiu nu a fost una monotonă nici după ce s-a îndepărtat de meseria de actor. Dimpotrivă! „Când eram taximetrist, înainte de ‘89, am avut nişte clienţi italieni. Îşi pierduseră actele şi nu mai aveau nici bani. I-am luat acasă la mine, i-am plimbat, am avut grijă de ei până au rezolvat problema. Mi-au lăsat numărul de telefon în caz că ajung în Italia. În scurt timp s-a ivit ocazia. I-am sunat, au venit şi m-au plimbat ei de data asta. În ultima seară ne-am culcat târziu. A doua zi, când m-am trezit, pe la prânz, avionul meu decolase deja... După opt luni muream de dor. Am plecat singur la Ambasada României. M-au condus la consulul României din acea perioadă. Acesta, când m-a văzut, mi-a zis: «Hei, Pistruiatule, s-a terminat vacanţa. Vrei acasă înapoi, dar să ştii că e o mare problemă, am 700 de cereri de reîntoarcere în ţară. Trebuie să aştepţi, lasă-mi adresa unde stai, un telefon şi te anunţăm noi». Am plecat, prietenii mei s-au supărat că am făcut pasul acesta fără să le spun. M-am întors. M-au aşteptat la aeroport. Acolo am făcut prima compunere. În viaţa mea nu am scris atât”.
Costel Băloiu avea în faţă o carieră cinematografică promiţătoare, dar ascensiunea lui s-a oprit brusc. „Cred că nu am avut şansa de a avea pe cineva să mă tragă de urechi la timpul potrivit. A urmat adolescenţa, cu nebuniile ei. Nu reproşez nimic nimănui. Dar mi-ar fi prins bine”, spune cu regret Pistruiatul. Viaţa lui a cotit brusc. S-a însurat la 18 ani, s-a trezit tată, apoi l-au luat la armată. Prin ‘80 era deja divorţat de Adriana şi s-a făcut taximetrist. „Nu ştiam ce să fac, încotro s-o apuc. N-a fost nimeni care să mă îndrume, să mă împingă, poate, de la spate. Mi-am pierdut visul”... În ‘84, taximetristul Băloiu se însura a doua oară: „Cea mai neagră experienţă din viaţa mea.
” Soţia „numărul doi” a fost aceea care l-a dat pe mîna Securităţii când a uitat să se întoarcă din Italia. A divorţat pentru a doua oară. Prima lui nevastă a plecat în Canada, prin ‘88, şi s-a stabilit la o mătuşă. L-a anunţat că, imediat ce se poate, îşi va lua şi copilul, pe Robert. „Nu mai aveam nimic. Doar hainele de pe mine şi câteva tablouri. Niciun drum, nicio speranţă”. Dar, în 1989, Costel o cunoaşte pe Elena, actuala lui soţie. Mamă a două fiice, de 4 şi de 6 ani, Iulia şi Mihaela. „M-a adus pe linia de plutire. Viaţa mea a intrat pe un făgaş normal. Iar pe fete, fără doar şi poate, le consider copiii mei”, ne spune Pistruiatul. Plecarea fiului său, Robert, în Canada, la mama lui, l-a durut foarte tare.
„Celebritatea a reprezentat o nebuloasă pentru mine. Vorbeam cu o fată, dar mă gândeam mereu de ce vorbeşte cu mine. Pentru că sunt eu Costel sau pentru că am fost Pistruiatul. M-am întrebat de multe ori, dacă nu ar fi fost Pistruiatul, cine ar fi fost Costel până la urmă? Ce ar fi făcut?… Am dezamăgiri multe, mi s-au făcut promisiuni pe care nu le-am cerut, dar în care am crezut..."
Voi va mai amintiti de Pistruiatul si de zambetul lui strengaresc ?
Pentru a nu intrerupe traditia, dau mai departe LEAPSA prietenilor din nord-vestul tarii, dar si din BUCURESTI, STARSGATES si OCTAVIAN TIBAR, sperand ca o vor onora cu bucurie.
Dupa ce am reflectat indelung si dupa ce am trecut in revista liste intregi de personalitati din cele mai diverse domenii, in cele din urma am ales.
Imi place PISTRUIATUL, un pusti roscovan ce electriza imaginatia copiilor si starnea admiratia adultilor, devenit indragit personaj de film romanesc regizat in urma cu peste trei decenii, de Francisc Munteanu, avand la baza un secenariu apartinand aceluiasi scriitor si jucand alaturi de Sergiu Nicolaescu.
Radacinile acestei alegeri sunt adanci si isi au izvorul in copilarie, caci atunci, la sfasitul anilor '70 l-am descoperit si m-a cucerit.
In mod firesc, il simpatizez si pe tanarul actor COSTEL BALOIU din spatele eroului imprevizibil si atras de aventura, dar si pe cainele-lup CALU, companionul sau de nadejde pe parcusul tuturor episoadelor.
Va las pe voi sa cititi si sa intelegeti motivatia acestor preferinte ale mele desigur subiective, de a se opri asupra acestei personalitati fermecatoare, irezistibile, plina de inteligenta nativa si spontaneitate absolut cuceritoare.
Costel Băloiu sau Bilă, cum i se spunea, pentru că avea o memorie fantastică, a dat viaţă personajului Pistruiatul fără prea mari eforturi. Spontan, debordând de inteligenţă, micul interpret a cucerit o ţară întreagă cu pistruii lui desenaţi, părul vopsit şi imaginaţia fără limite. Costel s-a născut la 17 Mai 1959, în Bucureşti. Părinţii au divorţat când el avea 9 ani. Nu împlinise 13 ani când a început să joace în „Pistruiatul”. A fost căsătorit de trei ori şi are un băiat, Robert, stabilit în Canada. Deşi mulţi îi prevesteau o carieră răsunătoare în cinematografie, Costel Băloiu şi-a câştigat pâinea ca şofer. A fost taximetrist, a lucrat pe tir, apoi s-a angajat la TCS Otopeni. Actualmente este mândru de jobul lui din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Celebrul Pistruiatul a fost descoperit în urma unei epuizante selecţii. Francisc Munteanu a trecut în revistă toţi băieţii între 10 şi 15 ani din Cluj şi din Oradea şi vreo 500 din Bucureşti! Căuta un băiat cu prezenţă de spirit, spontaneitate, curaj, care să ştie să fluiere. În urma preselecţiei au rămas vreo 30. În cele din urmă, s-a oprit la unul dintre băieţi. Era Costel Băloiu. Nu mică a fost surpriza regizorului când a constatat că puştiul a învăţat patru pagini de text din două lecturi, că vorbeşte degajat, nuanţat, cu un simţ al limbii uimitor în dialog liber, că se îmbracă cu dezinvoltură şi graţie, că se caţără pe stâlpi de trei metri cât ai clipi şi că face echilibristică, de parcă ar fi circar de meserie. În plus, pentru el aparatul de filmat era un fel de mobilă.
Despre această „întâlnire” cu lumea cinematografiei, Costel Băloiu ne povesteşte: „Îl admiram pe Clint Eastwood şi nu pierdeam nici o apariţie de-a acestuia de pe marile ecrane. Într-o zi nu am găsit bilete la filmul ce-l avea pe actorul meu favorit în rolul principal. Era moda ca filmul să ruleze la trei sau patru cinematografe în acelaşi timp, aşa că, împreună cu trei prieteni, am cumpărat ziarul «Informaţia», în speranţa că, în cele din urmă, vom găsi bilete la alt cinematograf. Aşa am văzut anunţul de la RomâniaFilm: «Centrala Română de film, în colaborare cu Televiziunea Română, caută băieţi cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, pentru realizarea primului serial color de televiziune». Ne-am dus şi noi la preselecţie. Cu toate că rolul era ca şi dat unui alt băiat, am avut noroc. Am fost fotografiat, mi s-a dat ecuson, dar nu am povestit nimic nimănui. Peste câteva săptămâni, directoarea şcolii m-a chemat. M-am dus oarecum înfricoşat, că aveam ceva pe conştiinţă, câteva nebunii. Dar surpriza mi-a fost mare, pentru că secretara de platou venise să mă învoiască de la ore, ca să dau o probă! Francisc Munteanu ceruse, în timpul probelor, să dăm o replică aiurea, care să nu fie cuprinsă în scenariu, iar eu am fost mai inspirat. Francisc Munteanu a strigat: «Gata, ăsta e Pistruiatul!». Aşa se cheamă că dragostea mea pentru filmele western m-a introdus în lumea cinematografiei”.
Conceput iniţial ca serial de televiziune, cu zece episoade a câte 30 de minute, apoi transformat în lungmetraj, „Pistruiatul” a fost filmat în mare parte la Cluj şi la Oradea. L-au vopsit roşcat, i-au desenat pistrui. Vreme de peste nouă luni, cât au durat filmările, şcoala şi familia lui Băloiu, inclusiv mama şi fratele în vârstă de 5 ani, s-au mutat pe platourile de filmare. „Era foarte mult de muncă, mâncam pe apucate şi ne odihneam la fel. Am făcut şcoala prin corespondenţă. Să fiu sincer, cei din echipa de filmare îmi făceau temele! Din ce am văzut eu, un film nu poţi să-l faci fără suflet. Obositor era ritmul, de dimineaţă până seara. Era plan, 30 de filme pe an, era obligatoriu ca în orice întreprindere. Dacă nu aveai oameni competenţi, care să te ajute să meargă treaba bine, să fie totul perfect, de la recuzită, costume, maşinişti, electricieni, nu puteai să faci nimic. Francisc Munteanu a ştiut să speculeze întotdeauna cea mai mică urmă de talent a unui om şi îmi pare rău că lumea l-a cam uitat. Eu sunt convins că, dacă nu ar fi murit, destinul meu era altul. Ţinea foarte mult la mine. În plus, îmi lăsa oportunitatea de a fi spontan”, ne-a povestit Costel.
„Pe Calu, câinele meu din film, îl chema de fapt Kalo”, îşi aminteşte Costel Băloiu. „Era un nume unguresc şi în film au vrut să-i zică altfel, dar el nu răspundea decât la Kalo, aşa că nu s-a găsit altă soluţie decât să i se spună Calu. Sincer să fiu, pe mine nu mă asculta deloc, iar de mâncat mânca doar din mâna instructorului său, oricât de mult am vrut eu să mă apropii de el. Era câine de Securitate şi avea grad de maior. El avea 42 kg, eu 31. Ţin minte că la un moment dat, după o zi obositoare, eram şi eu, şi Calu frânţi. Filmam secvenţa cu ghiozdanul. Nu mai putea să-l ia… Eu m-am enervat şi am trântit ghiozdanul. Mi-a spus atunci instructorul să nu mai fac niciodată aşa ceva. L-a luat pe Calu într-un colţ, unde nu era nimeni, i-a făcut un soi de terapie şi după câteva minute era drepţi”, îşi aminteşte Pistruiatul.
„Nu mi-a fost greu să joc alături de acei actori minunaţi. Era un sentiment de respect, exact ca şi cum eu, ca o persoană normală, aş da mâna cu preşedintele unei ţări. Doar în faţa lui Gyorgy Kovacs, comisar în «Pistruiatul», aveam un trac incredibil. Cu Sergiu Nicolaescu, în naivitatea mea, eram chiar prieten. Cu el era altceva. Filmul nu ieşise încă şi eu purtam o fotografie cu el şi cu mine pe care o arătam tuturor. Eram tare mândru de ea. Când mi se spunea: «Nu te cred», băgam mâna în buzunar, o arătam şi colegii mei erau terminaţi… «Oau, Sergiu Nicolaescu!». Eram o echipă. Se lua masa împreună, la o oră fixă. Fără fiţe”, îşi aminteşte Costel. Cât despre secvenţele cu bătaie, Pistruiatul spune că „au fost reale. Ţin minte că urma să iau două palme după o discuţie la Comisariat, iar comisarul a dat şi el mai cu milă. S-a văzut imediat, iar Francisc a spus: «Dă în el aşa cum trebuie să dai. El este unul care îţi vorbeşte ironic şi tu eşti un comisar de poliţie. Cu mine nu te joci, că voi luaţi bani pentru asta. Vreau filmul să-mi iasă bine». Mi-a dat de nu pot să vă spun… Am avut şi pauze de plâns: «Stop. Bilă, dă-i drumul şi termină de plâns». Am avut un contract în valoare de 85.000 lei şi, pentru că am tras puţine duble, am mai primit 15.000 lei pentru economia făcută. Cât o Dacie la vremea aia!
Am mai jucat în «Roşcovanul», «Nemuritorii», «Noi, cei din linia întâi» şi am mai avut un rol mic într-un film realizat pentru Germania, dar care nu a rulat în România”.
Dar viaţa lui Costel Băloiu nu a fost una monotonă nici după ce s-a îndepărtat de meseria de actor. Dimpotrivă! „Când eram taximetrist, înainte de ‘89, am avut nişte clienţi italieni. Îşi pierduseră actele şi nu mai aveau nici bani. I-am luat acasă la mine, i-am plimbat, am avut grijă de ei până au rezolvat problema. Mi-au lăsat numărul de telefon în caz că ajung în Italia. În scurt timp s-a ivit ocazia. I-am sunat, au venit şi m-au plimbat ei de data asta. În ultima seară ne-am culcat târziu. A doua zi, când m-am trezit, pe la prânz, avionul meu decolase deja... După opt luni muream de dor. Am plecat singur la Ambasada României. M-au condus la consulul României din acea perioadă. Acesta, când m-a văzut, mi-a zis: «Hei, Pistruiatule, s-a terminat vacanţa. Vrei acasă înapoi, dar să ştii că e o mare problemă, am 700 de cereri de reîntoarcere în ţară. Trebuie să aştepţi, lasă-mi adresa unde stai, un telefon şi te anunţăm noi». Am plecat, prietenii mei s-au supărat că am făcut pasul acesta fără să le spun. M-am întors. M-au aşteptat la aeroport. Acolo am făcut prima compunere. În viaţa mea nu am scris atât”.
Costel Băloiu avea în faţă o carieră cinematografică promiţătoare, dar ascensiunea lui s-a oprit brusc. „Cred că nu am avut şansa de a avea pe cineva să mă tragă de urechi la timpul potrivit. A urmat adolescenţa, cu nebuniile ei. Nu reproşez nimic nimănui. Dar mi-ar fi prins bine”, spune cu regret Pistruiatul. Viaţa lui a cotit brusc. S-a însurat la 18 ani, s-a trezit tată, apoi l-au luat la armată. Prin ‘80 era deja divorţat de Adriana şi s-a făcut taximetrist. „Nu ştiam ce să fac, încotro s-o apuc. N-a fost nimeni care să mă îndrume, să mă împingă, poate, de la spate. Mi-am pierdut visul”... În ‘84, taximetristul Băloiu se însura a doua oară: „Cea mai neagră experienţă din viaţa mea.
” Soţia „numărul doi” a fost aceea care l-a dat pe mîna Securităţii când a uitat să se întoarcă din Italia. A divorţat pentru a doua oară. Prima lui nevastă a plecat în Canada, prin ‘88, şi s-a stabilit la o mătuşă. L-a anunţat că, imediat ce se poate, îşi va lua şi copilul, pe Robert. „Nu mai aveam nimic. Doar hainele de pe mine şi câteva tablouri. Niciun drum, nicio speranţă”. Dar, în 1989, Costel o cunoaşte pe Elena, actuala lui soţie. Mamă a două fiice, de 4 şi de 6 ani, Iulia şi Mihaela. „M-a adus pe linia de plutire. Viaţa mea a intrat pe un făgaş normal. Iar pe fete, fără doar şi poate, le consider copiii mei”, ne spune Pistruiatul. Plecarea fiului său, Robert, în Canada, la mama lui, l-a durut foarte tare.
„Celebritatea a reprezentat o nebuloasă pentru mine. Vorbeam cu o fată, dar mă gândeam mereu de ce vorbeşte cu mine. Pentru că sunt eu Costel sau pentru că am fost Pistruiatul. M-am întrebat de multe ori, dacă nu ar fi fost Pistruiatul, cine ar fi fost Costel până la urmă? Ce ar fi făcut?… Am dezamăgiri multe, mi s-au făcut promisiuni pe care nu le-am cerut, dar în care am crezut..."
Voi va mai amintiti de Pistruiatul si de zambetul lui strengaresc ?
Pentru a nu intrerupe traditia, dau mai departe LEAPSA prietenilor din nord-vestul tarii, dar si din BUCURESTI, STARSGATES si OCTAVIAN TIBAR, sperand ca o vor onora cu bucurie.
miercuri, 23 iulie 2008
Astazi cuvantul de ordine e "METALLICA" !
Rockeri din toate colturile Romaniei, uniti-va ! Astazi la Bucuresti va concerta din nou, METALLICA !
Dupa Kylie, Lenny Kravitz, Iron Maiden si B’ESTFEST, iata inca un eveniment muzical de exceptie in agenda acestei veri a generosului an cultural 2008.
Un scurt istoric al celebrei trupei americane ar putea suna cam asa:
Una dintre cele mai apreciate formatii rock din istorie, Metallica a luat fiinta in 1981. De-a lungul carierei, a lansat opt albume de studio, doua albume live, doua EP-uri, noua videolipuri, a vandut peste 100 de milioane de discuri in toata lumea si a fost recompensata cu nu mai putin de 7 premii Grammy! In prezent, trupa lucreaza la cel de-al noualea material de studio, ce urmeaza a fi lansat anul acesta.
Tot in 2008, Metallica a revenit la Bucuresti dupa aproape un deceniu de la primul concert sustinut in Romania!
Metalica - One
"I can't remember anything
Can't tell if this is true or dream
Deep down inside I feel to scream
This terrible silence stops me
Now that the war is through with me
I'm waking up I can not see
That there is not much left of me
Nothing is real but pain now
Hold my breath as I wish for death
Oh please god, wake me
Back in the womb it's much too real
In pumps life that I must feel
But cant look forward to reveal
Look to the time when I'll live
Fed through the tube that sticks in me
Just like a wartime novelty
Tied to machines that make me be
Cut this life off from me
Hold my breath as I wish for death
Oh please god, wake me
Now the world is gone Im just one
Oh god, help me hold my breath as I wish for death
Oh please God, help me
Darkness imprisoning me
All that I see
Absolute horror
I cannot live
I cannot die
Trapped in myself
Body my holding cell
Landmine has taken my sight
Taken my speech
Taken my hearing
Taken my arms
Taken my legs
Taken my soul
Left me with life in hell"
Puneti-va asadar tricourile negre speciale de rockeri, pastrate cu grija in dulapul vestimentar si haideti in aceasta seara pe Stadionul Cotroceni, sa fim martorii acestor titani ai rock-ului si alaturi de ei, sa intram in istorie !
It's a must and a great honour !
P.S. Daca ploua, ceea nu ne dorim, organizatorii au stabilit: fara umbrele, dar cu pelerine !
UPDATE. La aceasta ora concertul este in plina desfasurare, conform stirilor televizate ale editiilor de noapte.
Desi ploua la Bucuresti si vremea este potrivnica, atmosfera creata de cei peste 24.000 de fani din intreaga tara veniti sa-si intalneasaca idolii tineretii lor, este absolut incendiara !
Si acum, special pentru prietena noastra STARSGATES ii ofer cu drag melodia preferata a celor de la METALLICA, "Nothing Else Matters", spre placuta aducere aminte... ENJOY !
"So close, no matter how far
Couldn't be much more from the heart
Forever trusting who we are
and nothing else matters
Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I don't just say
and nothing else matters
Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
and nothing else matters
never cared for what they do
never cared for what they know
but I know
So close, no matter how far
Couldn't be much more from the heart
Forever trusting who we are
and nothing else matters
never cared for what they do
never cared for what they know
but I know
Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I don't just say
Trust I seek and I find in you
Every day for us, something new
Open mind for a different view
and nothing else matters
never cared for what they say
never cared for games they play
never cared for what they do
never cared for what they know
and I know
So close, no matter how far
Couldn't be much more from the heart
Forever trusting who we are
No, nothing else matters"
marți, 22 iulie 2008
Complot de vara citadin "intra muros"
Viata la bloc are un farmec aparte, legat indisolubil de obisnuinta - aceasta a doua noastra natura - de a convietui mai mult sau mai putin ermetic, in "cutiute" mai mari sau mai mici, diferentiate dupa confort, amplasament si locatie, conform principiului conservei.
Multi dintre noi isi amintesc ca in perioada comunista, pe cele mai multe usi ale apartamentelor de bloc se aflau placute care, pe langa numarul apartamentului, contineau la loc de cinste numele si meseria proprietarului, oferindu-i o identitate care sa-l deosebeasca de ceilalti locatari, in marea de uniformitate a acelor vremuri apuse.
- The funniest videos are a click away
Dupa momentul 1989 aceste repere ale identitatilor au inceput incet-incet sa dispara.
Nu mai intalnim pe nicaieri sau foarte rar, placute pe care sta inscriptionata formularea "Apartament 29 - Dragos Popa, Art director" sau "Apartament 113 - Matei Stan - basist".
Probabil din ratiuni de securitate in principal, orasenii de la bloc au ales sa-si transfere aceste indicative personale pe cartonul pretios al cartilor de vizita, devenite aproape la fel de indispensabile precum apa si aerul.
Locuitorul modern de bloc, tot mai indepartat si mai instrainat de universul rural originar, s-a retras in spatele anonimitatii oferite generos de designul noilor usi, prezente intr-o gama larga de modele, materiale si culori, menite sa delimiteze ferm spatiul privat inaccesibil si secret, de cel public, mult prea accesibil si expus.
Daca "orice noua asezare omeneasca este, intr-un anume fel, o reconstructie a lumii", blocul poate fi considerat in viziune moderna un sat dispus pe mai multe niveluri.
Pe langa calitatea centrala de "axis mundi", liftul are si functia de vehicul permanent pe drumul vertical ce uneste casele, luand locul ulitei principale. Acesta este si unul dintre motivele pentru care liftul, fiind un spatiu comun la care accesul este neingradit, nu se bucura de grija si protectia locuitorilor si este adesea prada usoara pentru accesele de vandalizare ale gastilor de cartier.
Prin lift trec rand pe rand toti locatarii, cu rudele, prietenii si cunostintele lor, chiriasii ocazionali, persoanele straine de bloc, avand astfel si functia de "piata" libera, locul ales pentru multi sa lase mesaje publice in limbaj suburban sau diverse biletele cu anunturi de prestari servicii, vanzari-cumparari, inchirieri, oprire temporara a gazelor sau a apei, reclame sau oferte de angajare, in caz ca exista si firme in respectivele imobile, concurand si completand cu succes vitrina panoului de la avizier.
Daca palierul de la etaje este o ograda comuna cu un trafic relativ de oameni si bagaje, holul de la intrarea in apartament inlocuieste pridvorul traditional, avand rol de spatiu util dar intermediar, care in casa traditionala din mediul rural nu este considerat nici interior, nici exterior.
Prezenta vizorului ca un fel de ochi magic, insa nelipsit, conturat cu precizie pe fata usii ce vegheaza in tacere, constituie punctul de observatie si control al proprietarului asupra unui segment de palier sau de curte comuna suspendata.
El poate vedea cand se intorc acasa obositi si plictisiti ceilalti vecini alaturati, demni urmasi urbani ai pastorilor de cornute si poate eventual auzi cum se trag scaunele zgomotos pe gresie, in spatele usilor metalice sau cum se pregateste punga fosnitoare de seminte, in sunetul capacelor de bere desfacute lacom si al acordurilor stridente de manele lovindu-se anarhic de peretii conservelor cenusii de beton si sticla.
Sarmalele Reci - Sprit de vara
Voi cum v-ati acomodat traiului de zi cu zi la bloc si cat de des reusiti sa evadati din costisitoarele, dar ravnitele cutiute de beton ?
Multi dintre noi isi amintesc ca in perioada comunista, pe cele mai multe usi ale apartamentelor de bloc se aflau placute care, pe langa numarul apartamentului, contineau la loc de cinste numele si meseria proprietarului, oferindu-i o identitate care sa-l deosebeasca de ceilalti locatari, in marea de uniformitate a acelor vremuri apuse.
- The funniest videos are a click away
Dupa momentul 1989 aceste repere ale identitatilor au inceput incet-incet sa dispara.
Nu mai intalnim pe nicaieri sau foarte rar, placute pe care sta inscriptionata formularea "Apartament 29 - Dragos Popa, Art director" sau "Apartament 113 - Matei Stan - basist".
Probabil din ratiuni de securitate in principal, orasenii de la bloc au ales sa-si transfere aceste indicative personale pe cartonul pretios al cartilor de vizita, devenite aproape la fel de indispensabile precum apa si aerul.
Locuitorul modern de bloc, tot mai indepartat si mai instrainat de universul rural originar, s-a retras in spatele anonimitatii oferite generos de designul noilor usi, prezente intr-o gama larga de modele, materiale si culori, menite sa delimiteze ferm spatiul privat inaccesibil si secret, de cel public, mult prea accesibil si expus.
Daca "orice noua asezare omeneasca este, intr-un anume fel, o reconstructie a lumii", blocul poate fi considerat in viziune moderna un sat dispus pe mai multe niveluri.
Pe langa calitatea centrala de "axis mundi", liftul are si functia de vehicul permanent pe drumul vertical ce uneste casele, luand locul ulitei principale. Acesta este si unul dintre motivele pentru care liftul, fiind un spatiu comun la care accesul este neingradit, nu se bucura de grija si protectia locuitorilor si este adesea prada usoara pentru accesele de vandalizare ale gastilor de cartier.
Prin lift trec rand pe rand toti locatarii, cu rudele, prietenii si cunostintele lor, chiriasii ocazionali, persoanele straine de bloc, avand astfel si functia de "piata" libera, locul ales pentru multi sa lase mesaje publice in limbaj suburban sau diverse biletele cu anunturi de prestari servicii, vanzari-cumparari, inchirieri, oprire temporara a gazelor sau a apei, reclame sau oferte de angajare, in caz ca exista si firme in respectivele imobile, concurand si completand cu succes vitrina panoului de la avizier.
Daca palierul de la etaje este o ograda comuna cu un trafic relativ de oameni si bagaje, holul de la intrarea in apartament inlocuieste pridvorul traditional, avand rol de spatiu util dar intermediar, care in casa traditionala din mediul rural nu este considerat nici interior, nici exterior.
Prezenta vizorului ca un fel de ochi magic, insa nelipsit, conturat cu precizie pe fata usii ce vegheaza in tacere, constituie punctul de observatie si control al proprietarului asupra unui segment de palier sau de curte comuna suspendata.
El poate vedea cand se intorc acasa obositi si plictisiti ceilalti vecini alaturati, demni urmasi urbani ai pastorilor de cornute si poate eventual auzi cum se trag scaunele zgomotos pe gresie, in spatele usilor metalice sau cum se pregateste punga fosnitoare de seminte, in sunetul capacelor de bere desfacute lacom si al acordurilor stridente de manele lovindu-se anarhic de peretii conservelor cenusii de beton si sticla.
Sarmalele Reci - Sprit de vara
Voi cum v-ati acomodat traiului de zi cu zi la bloc si cat de des reusiti sa evadati din costisitoarele, dar ravnitele cutiute de beton ?
luni, 21 iulie 2008
"BOHEMIAN RHAPSODY" - aplauze si o adanca reverenta pentru melodia "regina" a tuturor timpurilor !
Melodia „BOHEMIAN RHAPSODY” interpretata de legendara trupa QUEEN a fost desemnată "Cea mai bună piesă pop-rock a tuturor timpurilor", informează www.femalefirst.co.uk. Într-un chestionar care a atins peste 10.000 de pasionaţi de muzică din Marea Britanie, melodia a înregistrat cel mai mare succes, depăşind hit-uri ale altor artişti cunoscuţi precum Robbie Williams, Bryan Adams sau John Lennon.
Melodia formaţiei Queen a ocupat de două ori locul 1 al topurilor britanice, odată la lansarea sa în 1975 şi apoi în 1991, după moartea solistului Freddie Mercury, petrecând în total 14 săptămâni în topul clasamentelor. Este singura melodie britanică ce a reuşit să vândă peste un milion de copii în două ocazii diferite, clasându-se pe locul al treilea în topul celor mai bine vândute melodii britanice. În 2004, melodia a fost inclusă în Grammy Hall of Fame.
Pe locul al doilea s-a clasat melodia celor de la The Village People, „Y.M.C.A”, care a fost numărul unu în clasamentele britanice în 1979. Melodia de pe coloana sonoră a filmului cu Kevin Costner „Robin Hood: Prince of Thieves”, „Everything I Do, I Do It For You” s-a clasat pe locul al treilea, după ce în 1991 a stat în topul clasamentelor britanice 16 săptămâni.
Iată cum arată şi restul clasamentului celor mai bune melodii pop-rock ale tuturor timpurilor.
1. „Bohemian Rhapsody” - Queen
2. „Y.M.C.A.'”- Village People
3. „Everything I Do, I Do It for You” - Bryan Adams
4. „Angels” - Robbie Williams
5. „Red, Red Wine” - UB40
6. „Imagine”- John Lennon
7. „Sweet Child O' Mine”- Guns N' Roses
8. „Billie Jean” - Michael Jackson
9. „Dancing Queen” - Abba
10. „Can't Get You out of My Head” - Kylie Minogue
Is this the real life? Is this just fantasy?
Caught in a landslide, No escape from reality.
Open your eyes, Look up to the skies and see,
I'm just a poor boy, I need no sympathy,
Because I'm easy come, easy go, Little high, little low,
Any way the wind blows doesn't really matter to me, to me.
Mama just killed a man, Put a gun against his head,
pulled my trigger, now he's dead.
Mama, life had just begun,
But now I've gone and thrown it all away.
Mama, ooh, Didn't mean to make you cry,
If I'm not back again this time tomorrow,
carry on, carry on as if nothing really matters.
Too late, my time has come,
Sends shivers down my spine, body's aching all the time.
Goodbye, ev'rybody, I've got to go,
Gotta leave you all behind and face the truth.
Mama, ooh, I don't want to die,
I sometimes wish I'd never been born at all.
I see a little silhouetto of a man,
Scaramouche, Scaramouche, will you do the Fandango.
Thunderbolt and lightning, very, very fright'ning me.
(Galileo.) Galileo. (Galileo.) Galileo, Galileo figaro
Magnifico. I'm just a poor boy and nobody loves me.
He's just a poor boy from a poor family,
Spare him his life from this monstrosity.
Easy come, easy go, will you let me go.
Bismillah! No, we will not let you go.
(Let him go!) Bismillah! We will not let you go.
(Let him go!) Bismillah! We will not let you go.
(Let me go.) Will not let you go.
(Let me go.) Will not let you go. (Let me go.) Ah.
No, no, no, no, no, no, no.
(Oh mama mia, mama mia.) Mama mia, let me go.
Beelzebub has a devil put aside for me, for me, for me.
So you think you can stone me and spit in my eye.
So you think you can love me and leave me to die.
Oh, baby, can't do this to me, baby,
Just gotta get out, just gotta get right outta here.
Nothing really matters, Anyone can see,
Nothing really matters,
Nothing really matters to me.
Any way the wïnd blows.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)