2. Nu te gândi la ceilalţi. Fii egocentric.
3. Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat.
4. Fă prozeliţi. O să vezi că nu e foarte greu.
5. Batjocoreşte lucrurile grave. Practică persiflarea mai ales când nu e cazul.
6. Arată-te opac la argumentele celorlalti. Eventual refuză-le din start.
7. Caută mereu prim-planul. Încearcă să fii contaminant.
8. Evită să-ţi pui întrebări. Drumul tău e unul al certitudinilor.
9. Convinge lumea să se plieze pe setul tău de non-valori. Nu accepta compromisuri.
10. Nu uita că marele tau duşman e bunul-simţ. Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt.
(Radu Paraschivescu - "Ghidul nesimţitului")

În ziua de azi nesimţirea a devenit un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Ea se instalează în aproapele anonim, dar îi afecteaza mai mult pe cei din jur. Nesimtiţul devine pe zi ce trece o prezenţă constantă, greu de evitat şi imposibil de strunit, in tren sau la opera, in autobuz sau la biserica, in parc sau la teatru, in Parlament sau la bloc, reprezentantii acestei categorii fondeaza un cult volatil, fara agenda si fara orizont. Religia lor e sfidarea celorlalţi.
Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comporta mereu ca si cum l-ar avea. E răspândit pretutindeni, pisalog până la nevroza şi vociferant până la delir. Îl vezi unde nu te astepti, il auzi peste tot, il adulmeci la fiecare colt de strada si pe fiecare culoar de vagon, insa nici macar el nu detine toate parghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de indrumări. “Ghidul nesimţitului” furnizează reglajele necesare celor ispitiţi de performanţă în domeniu.
V-aţi confruntat cu asemenea dovezi de nesimţire în ultimul timp? Cât de grave şi revoltătoare au fost?