luni, 19 decembrie 2011

Un decalog modern, mai altfel...

1. Fii strident. Luptă cu toate mijloacele împotriva discreţiei.
2. Nu te gândi la ceilalţi. Fii egocentric.
3. Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat.
4. Fă prozeliţi. O să vezi că nu e foarte greu.
5. Batjocoreşte lucrurile grave. Practică persiflarea mai ales când nu e cazul.
6. Arată-te opac la argumentele celorlalti. Eventual refuză-le din start.
7. Caută mereu prim-planul. Încearcă să fii contaminant.
8. Evită să-ţi pui întrebări. Drumul tău e unul al certitudinilor.
9. Convinge lumea să se plieze pe setul tău de non-valori. Nu accepta compromisuri.
10. Nu uita că marele tau duşman e bunul-simţ. Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt.


(Radu Paraschivescu - "Ghidul nesimţitului")

În ziua de azi nesimţirea a devenit un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Ea se instalează în aproapele anonim, dar îi afecteaza mai mult pe cei din jur. Nesimtiţul devine pe zi ce trece o prezenţă constantă, greu de evitat şi imposibil de strunit, in tren sau la opera, in autobuz sau la biserica, in parc sau la teatru, in Parlament sau la bloc, reprezentantii acestei categorii fondeaza un cult volatil, fara agenda si fara orizont. Religia lor e sfidarea celorlalţi.

Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comporta mereu ca si cum l-ar avea. E răspândit pretutindeni, pisalog până la nevroza şi vociferant până la delir. Îl vezi unde nu te astepti, il auzi peste tot, il adulmeci la fiecare colt de strada si pe fiecare culoar de vagon, insa nici macar el nu detine toate parghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de indrumări. “Ghidul nesimţitului” furnizează reglajele necesare celor ispitiţi de performanţă în domeniu.

V-aţi confruntat cu asemenea dovezi de nesimţire în ultimul timp? Cât de grave şi revoltătoare au fost?

joi, 8 decembrie 2011

Şoapte pentru suflet, dinspre Ana Blandiana

Ce multe vibraţii, ce vârtej de emoţii poate aduce cu sine ploaia!

Fuioarele de apă brăzdând cu dărnicie nostalgică de toamnă toate căile aeriene ale Bucureştiului ultimelor zile au mai domolit setea adâncă a pămantului, netezindu-i ridurile, dar şi nivelul general de stres urban datorat timpurilor pe care le trăim.

Ce ne inspiră felul cum plouă? Poate o proiecţie a capriciilor vremii într-un prăfuit decor citadin constrâns de poluări şi imperfecţiuni adâncite în obrazul asfaltic sau poate o zădărnicire a proiectelor de week-end în mijlocul naturii. Dar poate fi şi o invitaţie scrisă cu fluidul transparent al apei la pacifism, liniştire, igienizarea grijilor, atenuarea frământărilor, inerţiilor, confuziilor, dezordinilor greu de transformat, ipocriziilor.

Mi-a rămas deosebit de vie maniera poetică a Anei Blandiana de a contura metaforic personalitatea unui om prin geometria fină a ploii ce i se cerne in jurul siluetei.

Cartea sa de eseuri "Geniul de a fi" mi-a dezvăluit profunzimi artistice de gând, evocări neaşteptate ale unor episoade de viaţă îmbogaţite prin har şi exersat spirit analitic.

Cum priveşte cântecul ploii Ana Blandiana?


"Poate să vi se pară ciudat, puteţi să nu mă credeţi, dar atunci când vreau să cunosc cu adevărat un om, îl privesc cu atenţie şi încerc să-mi imaginez felul cum plouă în jurul lui. Există o intuiţie care nu mă înşeală niciodată şi care îmi sugerează mai exact decât cele mai exacte probe ceea ce vreau să ştiu. Sunt oameni în jurul cărora ploaia cade copilăroasă, cu clăbuci şi zarvă nestăpânită, făcând să crească ciupercile şi să scoată coarne boureşti melcii; sunt alţii în jurul cărora ploaia se desenează discret ca o fina haşură, ca un voal subţire care foşneşte mătăsos şi face streşinile să cânte abia auzit; pe unii îi învăluie ca o reţea invulnerabilă, fără zgomot şi fără sfârşit; pe alţii îi împodobeşte cu serpentinele ei colorate, încurcându-i in liniile lungi, pline de haz;
unora le atinge obrazul şi li-l face mai frumos, li se agaţă de gene şi străluceşte în picuri instabili; altora li se scurge prin păr şi pe gât, murdărindu-i, făcându-i să tremure şi să-şi strângă în jurul gâtului bietul fular, înjosindu-i, urâţindu-i.

N-aş putea să explic de ce, poate că totul se datoreşte marii sensibilităţi a ploii, capacităţii ei de a se adapta şi de a reacţiona prompt, dar nimic nu caracterizează mai bine un om decât felul în care ştie să facă ploaia să plouă. În câte nesfârşite game se mişcă sunetele ei, ce culori diferite şi neaşteptate poate să schimbe, în câte forme se lasă modelată şi ce sentimente contrare poate să oglindească aceeaşi picătură de ploaie! Câmp de studiu, fantastic instrument de cunoaştere, joc pasionant, călăuză, cheie a tainelor, părul de apă al cerului se împleteşte pentru mine mereu altfel, lăsăndu-mă să ghicesc în el - aşa cum anticii ghiceau în măruntaiele păsărilor."


Asocierea metaforică "ploaie - fiinţa umană" este o dovadă în plus, de ce nu, că "suntem un popor vegetal", constatare poetică din 1983 dar paradoxal de actuala a aceleiaşi Ana Blandiana:

"Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?"

Voi iubiţi ploaia? Ce aţi învătat, privind-o?