luni, 30 iunie 2008

SISTEMUL NATIONAL DE ILUZII mai exista ?

Rasfoind revista "24-FUN" usor distrata si cu un aer relaxat, tipic pentru o zi de Luni dimineata, in drum spre servici si gasindu-ma intr-o ipostaza relativ statica, in cursul unei calatorii "subway" prin maruntaiele orasului, privirea mi s-a oprit pe un articol incitant la reflectie, semnat de Mihai Dobrovolschi si intitulat expresiv "Sistemul National de Iluzii".

L-am preluat in cele ce urmeaza, pentru ca desi imprima o atmosfera deprimanta, este deosebit de realist si de provoaca la reflectie si de ce nu, la alegerea unei atitudini.


"Pe prea scurt, sistemul este multimea iluziilor irationale pe care ni le cultivam si care ne pazeste de o luciditate deprimanta, de lipsa unui scop care sa ne scoale din pat. Iluziile nu sunt neaparat ireale. Ele sunt doar ambigue. Ca dragostea. Ea poate ramane doar ea si-atat sau poate fi descompusa in neurotransmitatori si transferuri de libido. Dar descompunerea lasa doar schelete. Iluziile, spune filozoful, sunt garantia sanatatii noastre mintale.

La o zi dupa ce-am citit din "Usa Interzisa", m-am trezit ca extrapolez prabusirea iluziilor, din planul personal si individual. Romania. Romania nu mai are “Sistem de iluzii”. Da, pare ciudat pentru un plai unde totul pare iluzoriu. Dar ganditi-va, tara asta nu mai crede in nimic. Avem cifre. Avem recensamant. Avem rezultate economice. Dar iluzii? Parca nimeni nu mai crede in bine daca nu este al lui. Nimeni nu urmeaza bunul simt, daca nu il simte el. Absentii de la vot neaga alta iluzie, democratia. Votantii naivi o neaga si ei. Adevarul a plecat. Viata unui om nu mai conteaza. O impingem mai incolo, sa se stinga spasmodic la margine de drum, avand grija sa nu incurce coloana oficiala. Politicienii nu se mai caznesc sa ne vanda iluzii. Ne-au vorbit doar despre strategii de castigare a alegerilor LOR. Atat. Nici nu ne mai mint. Oamenii din ecranul mic sunt, cei mai multi, ingusti, ca sa-ncapa. Romania se descompune din lipsa de iluzii coagulante, ramanand doar un schelet despre care, din cand in cand, cineva mai face-un film care castiga lauri. Mereu in alta tara."


Citind aceste lucruri desprinse din realitatea acestor vremuri, unii ar considera ca sistemul de valori s-a schimbat, ca normalul a fost inlocuit de absurd, frumosul de grotesc, respectul de tupeul obraznic. Ar putea concluziona apoi ca in Romania domneste un dadaism politic, in care se contrazice totul, unde se neaga totul si se raspunde absurdului cu absurd.

Altii poate ar gandi ca sistemul de iluzii nu face decat sa creeze un autism general, nu poate ajuta un popor, il tine la distanta de realitate, si trebuie sa fim constienti ca sa ne salvam, nu drogati de iluzii... speranta nu trebuie sa moara.

Adevarul este ca atata timp cat printre romani va continua sa se gandeasca, sa se citeasca, sa se instruiasca, cat va exista implicare in toate zonele fierbinti ale realitatii romanesti, iluziile nu vor disparea, chiar daca se vor strange si se vor metamorfoza in manunchiuri pe tipologii de clase sociale si pe niveluri de cultura si educatie.

Iar Sistemul National de Iluzii nu are cum sa dispara, chiar daca uneori creeaza iluzia ca ar avea sincope de functionare la intreaga capacitate.

24 de comentarii:

Anonim spunea...

Cate iluzii imi fac eu, si ca mine multi altii. Cred ca ele ne dau acea rezerva de oxigen de care avem atata nevoie.Cand mor acestea,
murim si noi, sau ceva se stinge in noi. Adevarat spui ca nu putem fi drogati de iluzii, dar...speranta trebuie sa fie o flacara vie in sufletul nostru. Excrocii, toti cei ce-si bat joc de demnitatea noastra vor disparea odata,chiar daca locul lor va fi luat de altii,si nici macar in vaga amintire a lor nu merita a-ti arunca scuipatul. Noapte buna pescarus drag!
p.s. vezi tu? speranta in dragoste in ce-i frumos, in a iubi si a fi iubit...nu moare

paul spunea...

p.s.scuze,sunt Paul

sfinx667 spunea...

Intre iluzii si realitate, intre taceri si cuvant, intre impliniri si neimpliniri, intre Cer si pamant, intre ura si iubire, somn si trezire, intre nastere si... renastere, intre moarte si regasire, intre renuntare si nemurire....intre.... viata e frumoasa si, merita traita, pentru fiecare zambet izvorat a zbor .... :)
Pescarus drag.... nu ma lua in seama, sunt pe miristile mele... dar zau, asa simt, ca Dumnezeu stie mereu farama ce leaga firisoarele iluziilor de florile celor mai frumoase trairi....El stie, ca numai de noi si numai in noi gasim.....boarea acea a Luminii....Calea spre noi, spre El, spre ceea ce ne face mai buni, mai oameni, mai zambet :)
O saptamana implinita si zambitoare drugarica :)
Sibilla

RazvY spunea...

Iluziile aduc deziluzii ;) ... au si ele rolul lor ... ne trezesc la realitate ;)

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul, toate iluziile noastre trebuie sa aiba un procent minim de reusita, sa nu fie din capul locului lovite de nesansa.
Si eu cred ca speranta este imboldul creator si viu care ne da aripi sa implinim parte din vise, parte din dorinte, parte din asteptari...
Dar intre speranta si iluzie nu trebuie sa punem semnul "egal", pentru ca speranta are un fundament mai solid si mai trainc decat lumea incerta, conturata de iluzii.
Multumesc pentru vizita si pentru gandurile frumoase :)
In privinta sperantei in implinirea dragostei, ai dreptate, o vom purta cu noi atata timp cat vom trai.

pescarusul argintiu spunea...

Ei, Sfinxule zburdalnic pe miristi insorite si pline de verdele crud al verii, ce bine stii tu sa le intuiesti si cata dreptate ai cand spui ca toate sperantele si visele si de ce nu, iluziile noastre sunt posibile si se implinesc numai prin voia si imensa bunatate a Celui de Sus, ce ne vegheaza drumurile spre Lumina si adevar :)
Senina, zambitoare, plina de speranta, iubire si zbor imi doresc sa fii si tu, fiica draga a muntilor si a izvoarelor cu apa vie din coltisorul nostru de rai !
Sa ai parte de o vacanta ca-n povesti, dragalasa "Alice in tara minunilor" ! :)

pescarusul argintiu spunea...

Razvy draga, deja stim ca pana la varsta timpului prezent, pe care fiecare dintre noi a acumulat-o, ne-am lovit de destule deziluzii, datorate modului iluzoric, usor naiv si superficial, in care am privit diversele episoade de viata.
Dar cum bine spui si tu, tocmai aceste dezamagiri ne intaresc si ne calesc in lupta cu provocarile din jurul nostru.

Bibliotecaru spunea...

Dar ce este iluzia dacă nu o realitate paralelă. Cât timp realitatea nu poate fi determinată pur metafizic, actul de cunoaştere conduce întotdeauna la o iluzie, uneori mai pertinentă, alteori mai puţin pertinentă. Chiar dacă uneori ne luptăm cu morile de vânt, lupta este reală, energia consumată este demnă de un balaur şi iluzia se transformă în realitate personală.

manole spunea...

Depinde, de care parte te raportezi...
cea a babelor de 74 de ani care pleaca la prasit porumbul ...si le mananca cainii...sau de partea celor care conduc mastodonti finaciari...
Unii au parte numai de un astfel de sistem ...pe cand altii se raporteaza la cifre...hranesc pe altii cu iluzii...

pescarusul argintiu spunea...

Draga Bibliotecaru, ai dreptate in ceea ce spui.
De multe ori se intampla sa luptam cu morile de vant rasarite peste tot unde este rost de furtuna.
Suntem nevoiti sa risipim energie pretioasa pentru a ne duce la bun sfarsit principiile, a ne limpezi framantarile, a obtine ceva concret intr-un sistem rigid si birocratic.
Trebuie sa fim mereu pregatiti sa luptam cu balaurul, indiferent cate capete si cate limbi de foc ar avea el.

pescarusul argintiu spunea...

Sigur ca da, Mesterita draga, am admis din capul locului ca iluziile se delimiteaza prin tipologii, prin emitatorii care le dau curs, in functie de clasa sociala si nivelul de educatie, de mediul in care traiesc.
Cu cat emitentii de iluzii sunt mai sus in ierarhia sociala, cu atat mai multe iluzii vor provoca la randul lor in straturile de jos ale paturilor sociale.
Depinde cum te nasti, depinde ce-ti doresti sa devii, depinde de multi factori, intr-adevar :)
Noi sper sa avem iluzii intemeiate si bazate pe un sambure de adevar ;)
P.S. Cu siguranta mai stii fermecatorul basm "Print si Cersetor" de Mark Twain, nu ?
Si acolo iluziile protagonistilor erau la ele acasa si s-au implinit in cele din urma...

Corina spunea...

Draga Pescarusule, mi se pare foarte interesant articolul pe care l-ai prelaut. Iluziile, speranta sunt cele care ne tin pana la urma si care ne indeamna sa mergem mai departe in viata. Eu cred ca omul inceteaza sa existe atunci cand inceteaza sa viseze si sa spere. Fiecare din noi a avut si va avea momente de cadere, dar atata timp cat va sper, va veni si ziua in care viata noastra se va lumina. Iti doresc o saptamana frumoasa si tot binel din lume. Multumesc frumos.

CELLA spunea...

De mult am cam renunţat la iluzii naţionale,internaţionale ori ţinînd de afara mea ; dacă ar fi să numesc ceva iluzie ar fi doar visatul meu cu ochii deschişi şi pe timp limitat, dar foarte bine controlat de iluzioniştii naţionali,mai nou mondialiştii;
treaba lor,mi-am propus să dau ortul popii pe neaşteptate , nu de alta dar să le spulber iluziile în ce mă priveşte ... phoah,nişte ţărani

paul spunea...

@cella
Chiar cunoasteti taranii?
Sunt sigur ca NU

CELLA spunea...

@PAUL-trebuia neapărat să-ţi spun,chiar cunosc ţăranii şi aia-i o altă treabă,îi iubesc şi-i respect şi multe altele pt.că ÎI CUNOS pe ţăranii care sunt tot mai puţini şi tot mai necunoscuţi;te rog să mă ierţi dacă te-am supărat,a fost absolut neintenţionat şi am folosit expresia uşor pejorativă care era luată dintr-o reclamă,asta ca să subliniez,să îngroş puţin zicerea; crede-mă,nu a fost ceva intenţionat şi nu avea nici o legătură cu şăranii la care tu te întrebi dacă-i cunosc

pescarusul argintiu spunea...

Draga Corina,
Ma bucura mult faptul ca ai parcurs articolul postat aici si ca impartasesti ideile continute in el, pe care si eu le-am considerat interesante si le-am propus ca invitatie la reflectie.
Asa cum spui tu, speranta impletita cu firele subtiri si timide ale iluziilor ne mentin treaz interesul si ne motiveaza sa mergem neabatut pe calea noastra.
Caderile reprezinta si ele parte din viata noastra, sunt o componenta aproape obligatorie din reteta oricarui destin, dar ele trebuie grabnic depasite si transformate in victorii ulterioare.
Multumesc mult pentru urarile tale prietenesti si pentru toate dovezile de calda empatie prin care te simt aproape :)
O saptamana excelenta incununata de izbanzi pe altarul binelui si rasplatita cu satisfactii pe toate planurile !

pescarusul argintiu spunea...

Cella draga, arunca iluziile care nu te reprezinta, in special cele din lumea exterioara atat de dominata de tulburari si haos.
Pastreaza doar speranta ocrotita tainic in manastirea fara ziduri a sufletului tau si mai tese cateva firisoare de iluzii care sa-ti fie imbold pentru viitor :)
Multumesc pentru vizita si te astept cu drag sa mai revii, chiar si pentru a mai culege floricele de colt :)

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul,
Chiar inainte de a-ti raspunde Cella pentru a-si explica comparatia folosita in comentariu, si eu eram convinsa ca termenul de "tarani" a fost plasat in pripa, fara a realiza ca astfel i-ar putea arunca pe harnicii truditori ai pamantului intr-un con nemeritat de umbra.
Oricum, iti multumesc mult pentru vigilenta si atitudinea ferma :)

manole spunea...

Pescarusule arginit: acolo Sus, la nastere...ca pe o banda rulanta, e cineva care spune, aratand cu degetul :negru,negru, negru....multi negrii...apoi zambeste, tu , alb...apoi iara...negru, negru, negru...si tot asa...

pescarusul argintiu spunea...

Am inteles acum, draga Mestere, de ce este atat de mult cenusiu in jurul nostru, fiind momente cand cotidianul capata chiar accente de negru :)
Sa inteleg ca noi suntem dintre cei pe care Creatorul i-a desemnat sa fie albi ? ;)
Cum se explica atunci existenta dalmatienilor, care aparent sunt pasnici si nu par periculosi ?

paul spunea...

@CELLA,
cu ochii rosii de nesomn si mintea-mi obosita,cuvintele-mi ce suna a ocara, cu regret va spun,pentru ultima oara, ca nu voi pregeta a le ascunde... subsuara. Departe gandul de a va jigni.Am fost crescut de EI...taranii,aveam pantofii gauriti dar hainele curate, invatatura,religia si respectul:la loc de cinste, trudit-am alaturi de iei...ca s-o duc bine si durere simt in suflet cu putere cand indiferent cine...vine a spune, ca ce-l mai prost in asta lume,e tocmai el sarman TARANUL

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul si Cella, va invit sa lecturati un pasaj din poezia "Filozofii si Plugarii" de George Cosbuc, rugandu-va sa depasiti momentul de mahnire si de nemultumire care s-a creat, la adresa vrednicilor fii ai satului romanesc.

"Nu acela-i om cuminte, care tot mereu vorbeşte
Despre-nţelepciunea-i multă, nu acel ce se făleşte,
Că de rost ştie pe Plato, nu acela e mintos
Ci acel ce cu-umilinţă tace, ţine capul mai în jos!
Cest din urmă-i om cuminte, cel dintâi o tidvă seacă:
Spicul gol de grâu se-nalţă, cel plin însă-n veci se pleacă!
În urmă să ştiţi şi-aceea că sunt mulţi dintre plugari,
Ageri, cumpeniţi la fire ca oricare cărturari,
Nu filozofia-l face pe om înţelept sub soare
Ci mintea cea sănătoasă, câştigată cu sudoare,
De-aceea nicicând plugarul nu-l luaţi în râs de sus:
În oala acoperită nu ştie nimeni ce-i pus ! "

Va multumesc pentru atitudinea voastra de implicare in lamurirea neclaritatilor care au survenit si va mai astept sa-mi fiti oaspeti :)

paul spunea...

As adauga:
"Ce urma lasa soimii-n zbor?
Ce urma pestii-n apa lor?
Sa fi cat muntii de voinic,
Ori cat un pumn sa fi te mic,
Cararea mea si-a tuturor
e tot NIMIC"
Din pacate cred,nu sunt sigur, versurile apartin lui G.Cosbuc
p.s.repet,nu am vrut sa jignesc, imi cer scuze stimata CELLA

pescarusul argintiu spunea...

Paul, asa este, ai perfecta dreptate, versurile citate de tine apartin dragului poet nasaudean George Cosbuc din poemul "Moartea lui Fulger".
Felicitari pentru precizia evocarii lor din memorie ! :)
As continua si eu cu alte versuri din aceeasi poezie:

"Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Şi toţi s-au dus pe-acelaşi drum.
Ei şi-au plinit chemarea lor
Şi i-am văzut murind uşor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viaţa-i fum.
...................................
Dar ştiu un lucru mai pe sus
De toate câte ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi mâine nu-s!

Şi-oricât de amărâţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce vieţile le-a dat! -
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!"

P.S. Sunt sigura ca prietena noastra Cella va intelege si va ierta, dar la mijloc nu a fost decat o neintelegere trecatoare.