marți, 29 ianuarie 2008

Uimitoarea ALLA PUGACHEVA in recital

Alla Pugacheva - Arlekino

Alla Pugacheva - Mnie nravitsa

Na Tikhoretskuyu - Alla Pugacheva

Alla Pugacheva - Pazavi menya saboi

Алла Пугачёва - приглашение На Закат

Alla Pugacheva & Maxim Galkin - But ili niebut

Alla Pugacheva - 1983 Million Roses

Alla Pugacheva - Iceberg (Айсберг) - Huge HIT in 1984

Алла Пугачева и Максим Галкин - Кафешка
Alla Pugacheva & Maxim Galkin

Alla Pugacheva - 1976 Мне Нравится

Alla Pugacheva - 1981 Как Тревожен Этот Путь
Alla Pugacheva - How Disturbing This Way Is

Alla Pugacheva - Autumn (Osen)

luni, 28 ianuarie 2008

Ioan Luchian MIHALEA si Grupul SONG - o singura simtire incremenita in nemurire


Parca-l vad si acum, era in toamna lui 1989, eram proaspat "boboc" in anul I la Politehnica si ma aflam la Casa de Cultura a Studentilor "Grigore Preoteasa".
Ma gaseam in culise, participand la pregatirile pentru desemnarea castigatoarei din acel an la traditionalul concurs "Miss Boboc" al Facultatii de Mecanica.
Tot in acel spatiu din spatele scenei roiau ca albinele in stup, componentii grupului Song si "sufletul" lui sclipitor, Ioan Luchian Mihalea.
S-a indreptat spre mine si fara alta introducere, m-a intrebat direct si familiar: "Ce marime porti la pantofi ?" Eu i-am raspuns, zambind putin suprinsa si apoi am asteptat sa vina cineva sa mi-i ceara cu imprumut. Probabil ca n-am corespuns cu geometria piciorului coristei, caci schimbul de incaltari nu s-a mai facut si problema cu siguranta ca a fost rezolvata. Putin mai lipsea sa ma gasesc si eu pe scena, facand parte din corul celebrului Song, prin amprentele pantofilor mei de atunci... Port si acum la piept aceasta amintire ca pe un pretios odor, dar scriind aceste randuri ma surprinde cat a ramas de vie dupa aproape 20 de ani.


"Jurnalul National" i-a dedicat o editie de colectie emotionanta la inceputul acestui an.

Ioan Luchian Mihalea ştia să certe, să ceară, ştia să laude, să dea curaj şi satisfacţie celor care-şi aţinteau privirea către ochii şi mâinile dirijorului.
Song-ul a fost viaţa lui Ioan Luchian Mihalea.
"Măi, n-aţi fi nimic fără mine... Dar nici eu n-aş fi nimic fără voi!", le-a zis Oanţă tinerilor din grupul său coral.
Fără Mihalea, Song-ul n-ar fi putut exista, aşa cum fără el este doar o prezenta. Au rămas aceiaşi oameni, cu acelaşi talent, dar nu pe scenă. Le lipseşte Oanţă. El i-a învăţat să fie discreţi, respectuoşi. El îi făcea să se simtă tineri, frumoşi şi liberi. El i-a învăţat să zâmbească şi să aibă atitudine. El era mentorul, iar ei, Dinastia Song. Legătura lor s-a păstrat peste timp. Unora li s-a arătat în vis, de aceea mulţi nici nu spun că Mihalea nu mai este, ci doar c-a plecat puţin. Iar "«Perioada Oanţă» revine în memorie ca un vis splendid, irepetabil ca şi adolescenţa", aşa cum spune Ioana Bogdan.
MÂNÅ DE FIER. A câştigat publicul de toate vârstele, l-a sedus, l-a fermecat oferindu-i un program vesel, antrenant, uneori interactiv, performanţe interpretative de cea mai bună calitate din repertoriul clasic sau modern. Ştia să conducă cu mână de fier "mulţimea coriştilor studenţi" sau pe cea a "prichindeilor". Telefona, convingea, antrena directori de fabrici de pantofi, de confecţii, să facă numai costumaşe originale pentru copiii Minisong-ului sau cămăşi colorate asortate pentru blugii studenţilor lui. Nici tu urmă de maşini fiţoase, concedii în insule exotice, deşi poate ca şi le-ar fi dorit!
Nimic nu era prea mult sau prea bun când venea vorba de copii. Într-un cartier cu mulţi pitici, cum era Drumul Taberei, Ioan Luchian Mihalea, prin firma sa, Bazart SRL, a vrut să amenajeze un castel construit în jurul unei scene din Parcul Moghioroş. Cu doar o lună înainte de a muri, Consiliul local al Sectorului 6 îi răspunde afirmativ, cerând un proiect detaliat în vederea eliberării autorizaţiei de construcţie. Castelul a rămas, însă, doar un vis pe hârtie.
SUFERINŢÅ ŞI BUCURII. "M-a sunat cu o seară sau două înainte de noaptea aceea funestă în care a fost ucis – îşi aminteşte Ioana Bogdan. Avea lacrimi în glas. Îmi spunea disperat şi dezamăgit că nu mai are susţinere pentru corurile lui, că pentru a trăi este nevoit să cânte în restaurant şi că onorariul pe o săptămână «e mai mare decât salariul lui lunar de profesor de muzică»… Suferea cumplit".
Ioan Luchian Mihalea a vrut să facă foarte multe într-un timp foarte scurt. Parcă ar fi ştiut că viaţa i se va termina "înainte de vreme". A reuşit totuşi să trăiască bucuria de a fi părinte. În ziua în care a devenit tătic, Mihalea plângea de fericire. Când a aflat, a venit ca o furtună la spital. "Am născut foarte repede, deşi aveam 34 de ani. Şi-a pus mâinile la ochi, îi dăduseră lacrimile. Îl adora pe Ionuţ. Îl ridicase pe un piedestal", dezvăluie fosta lui soţie Adina Mihalea. Da, Oanţă a fost căsătorit. Doar trei ani.
"În 1977 am intrat în Song şi ne-am căsătorit abia în 1990, spune Adina. Nu s-a aprins scânteia. A fost ceva neaşteptat... Ne-am căsătorit la Piteşti, doar noi doi, fără martori. La biserică n-am ajuns. Am amânat...". Adina Mihalea nu s-a împăcat cu soarta soţului ei, spune că viaţa este nedreaptă şi că singurătatea e mai bună în unul decât în doi. Îşi duce crucea, n-a renunţat la statutul de văduvă, păstrându-şi pe degetul de la mâna stângă inelul care a legat-o în urmă cu 17 ani de Ioan Luchian Mihalea.
FÅRÅ AMORURI
"Song-ul este singura mea dragoste, ratând astfel multe alte «amoruri»: de aici capacitatea de a realiza nişte lucruri care mi se potrivesc, aşa cum şi eu mă potrivesc lor. Şi încă ceva, mă întreb în fiecare seară dacă ceea ce am făcut, am făcut bine" - Ioan Luchian Mihalea
FRONTMAN
"Amintirea mea despre Ioan Luchian Mihalea este următoarea: o persoană extrem de tonică, extrem de energică şi întotdeauna pusă pe cântat şi pe glume. Până a murit, eu nici n-am ştiut că e gay. N-am simţit nimic, decât o mare camaraderie din partea lui şi un foarte accentuat simţ al umorului. Şi era şi un bun lider... un frontman"
Ioan Gyuri Pascu
DE VALOARE
"Când suna telefonul, după miezul nopţii, ştiam că el este. Sub pretextul că râvneşte la un borş de lobodă sau o supă de roşii, ne prindea dimineaţa în bucătărie punând la cale tot felul de proiecte de emisiuni tv. Graţie calităţii muncii sale şi a colaboratorilor săi, a lăsat în arhiva de aur a TVR numeroase materiale de certă valoare artistică"
Ioana Bogdan
Format în anul 1975, grupul SONG în formula sa iniţială s-a aflat sub coordonarea lui Bibi Coman şi Ioan Luchian Mihalea. Grupul a ieşit de sub umbrela Coservatorului, mărindu-se după 1975 şi devenit afiliat CCS. Datorită ideilor inovative pe care acest grup le-a adus (elemente de coregrafie, momente corale alternând cu cele solistice) acesta a reuşit să obţină “scutire” de la piesele patriotice şi de propagandă. După dispariţia lui Mihalea, SONG-ul a devenit Sound- o formaţie a celor pasionţi de muzică corală chiar dacă nu au studii de specialitate la Conservator care a reuşit să obţină medaliile de aur şi argint la prima Olimpiadă Corală, la Linz, în 2000.
A fost odata povestea MiniSONG...
In anul 1973, compozitorul si dirijorul Ioan Luchian Mihalea a infiintat corul de copii MINISONG, ca o expresie in miniatura a cunoscutului cor SONG, compus din studenti de la Facultatea de limbi germanice de la Universitatea din Bucuresti.
Corul de copii MINISONG a prezentat de fiecare data, cu inalta maiestrie artistica un repertoriu bogat format din piese de larga audienta din folclorul romanesc si universal, titluri celebre din muzica de film, cantonete, muzica din operete.


Din anul 1994, la 5 luni dupa disparitia prematura a dirijorului Ioan Luchian Mihalea, conducerea artistica si dirijorala a corului este preluata de soprana Bianca Ionescu, absolventa a Conservatorului "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, la clasa de canto a profesorului universitar Arta Florescu, ea insasi membra activa a grupului SONG dupa infiintarea acestuia in 1973.


De 14 ani incoace, fără incetare, membrii formaţiei Song se intălnesc la Casa Preoteasa. Ziua care-i adună: 15 decembrie, cănd s-a născut dirijorul lor, Ioan Luchian Mihalea.
Anul acesta, Ioan Luchian Mihalea ar fi implinit 56 de ani. Cei care au fost odată tineri şi care au rămas de-a pururi song-işti au sărbătorit ziua de naştere a mentorului lor. Şi ce dacă acesta a lipsit? E doar o absenţă fizică. Spiritual trăieşte. Trăieşte prin toate vieţile lor, nu i-a părăsit nici o clipă. Face parte din ei, prin seminţele pe care le-a sădit cu trudă in fiecare. Song-ul trăieşte! Şi ce frumos trăieşte! Ar putea fi o lecţie de viaţă pentru mulţi tineri.
"Poate inainte de toate Song-ul inseamnă mereu 20 de ani. Chiar dacă ne-am aflat in 1973, sau 1979, sau 1986. Timpul pare nemişcat cănd aerul care te inconjoară e proaspăt şi merită respirat" spunea Ioan Luchian Mihalea.
Prin tragica sa plecare din aceasta lume parca s-a dus ceva din tineretea noastra...
Pacat ca generatiile de azi nu au amintiri despre irepetabila minune a Songului condus magistral de un mare artist: Ioan Luchian Mihalea.



"Eu am murit. Cum? Încă n-aţi aflat
că de acum eu nu mai sunt pe ştat?
Şi nu v-a spus vecina de la trei
Că nu mai vin la mine-n vizită femei?
Că m-aţi văzut trecând la pâine, e exclus...
Nu se manâncă pâine acolo unde-s dus.
Sau că eram la coadă, la benzină?!
Nu cred. Pe drumul ăsta, nu circulă maşină.
Pe stradă spuneţi că m-aţi observat?
Era-ntuneric şi m-aţi confundat!
şi cum de nu e în ziare anunţul?
Iertaţi-mă... e clar...
credeam că nu e cazul şi-acolo să apar!
Dar ce? Vă-nchipuiţi că-mi era greu
să dau o sută din salariul meu?
Şi-afar' de asta, eu sunt un proscris...
Se pare că... m-am sinucis...
Cântam, mi-aţi spus că nu e bine
Şi-atunci mi s-a făcut ruşine,
Dar nu oricum...
Mi s-a făcut ruşine
De nu am mai ieşit pe străzi cu tine!
Prietene, eşti singurul din lume
ce ştie ultimul meu nume..."

vineri, 25 ianuarie 2008

Tabara de pictura de la Balcic - oaza de spiritualitate romaneasca






Tinutul fermecator al Balcicului, azi taram bulgaresc la tarmul Marii Negre, m-a fascinat de multa vreme, continuand sa ma fascineze puternic si astazi si facandu-ma sa-mi doresc cu ardoare sa ajung pe acele meleaguri incarcate de istorie, acolo unde regina Maria isi faurise cu o mana hotarata o viata pe masura ei.

Azi orasul Balcic nu mai are aproape nimic din ceea ce vedem si stim ca avea Balcicul de altadata. Pana prin 1970 se mai pastrau semnele accentuate ale unui Balcic pitoresc, turcesc si tataresc, incapatanandu-se sa ramana un Isarlac incremenit in timp. Azi mai sunt putine cladiri de atunci. In locul lor, comunismul bulgar a sadit cunoscutele blocuri sovietice, prezente si la noi in mii si mii de exemplare triste.
Numai dealurile au ramas aceleasi, albe, de calcar, iar izvoarele pe langa care Regina Maria si-a asezat castelul cu minaret mai curg si azi, ca in Lancramul lui Lucian Blaga.
Si cu toate acestea, Balcicul continua sa coboare din stancile incinse ale Coastei de Argint, varsandu-se in mare, ca un torent de lumina. Apele moi ale Marii Negre se imprastie pe tarm si o apuca indarat, rapuse de lucirea lui. Deasupra lor se imprastie un parfum dulce, de apa marina, de alge si de piatra. Peste locuri se intinde o liniste tihnita, o lene de amiaza, cand ti-e pofta de dulceti si de smochine.
Orasul se intinde inainte, curat si alb ca o fecioara. Casele mici de piatra ii strajuiesc ulicioarele si te imbie sa intri in poveste.
Iarna dureaza putin aici, caci in martie se pornesc sa infloreasca magnoliile si migdalii.
Pe vremuri, aceasta era perioada cand se preumblau prin oras tataroiace frumoase, incadrate de tingiri de arama. Langa fantani, se opreau o vreme ca sa sporavaiasca si apoi, cand se risipeau, nu le mai zareai decat valurile lungi si vaporoase. Pe barbati ii intalneai in port ori in cafenele, trageau tutun si fumul lui se inalta in coloane subtiri, tarandu-se spre mare.
Pasagerii stateau nerabdatori pe bord, sa vada Balcicul. Coasta de pamant, la lumina soarelui in amurg, pare a fi de argint, de unde si numele de Coasta de Argint. Vasul inainteaza mereu si privelistea e din ce in ce mai fermecatoare.
Asa descriau articolele de epoca coastele dulci ale Balcicului, orasel aflat la doar patru ore de Constanta, ce a devenit in perioada dintre cele doua razboaie mondiale centrul cultural si artistic al Dobrogei. Se presupune ca numele de Balcic vine de la Balica Voevod, care ar fi fost primul corabier stapan al orasului.
Dar oare ce ascunde acest oras, ce vraja atat de puternica, incat sa fascineze atatia oameni de rand, artisti, regi si regine?
"Faceam parte din locul acela si locul acela facea parte din mine" scria regina Maria in anul 1930. La Balcic se simtea cu adevarat fericita, se plimba pe ulite, inota in mare, scria si petrecea foarte mult timp cu artistii si scriitorii veniti la Balcic sa creeze. Era in stare sa asculte ore intregi un pianist, un compozitor care-i facea ofranda unor variatiuni inedite pe o tema populara, sau chiar vreun cantaret care venea din Viena pentru a-i cere protectie. Erau clipele cele mai semnificative, forma cea mai fireasca a vietii sale. La amiaza, regina isi imbia oaspetii cu guvizi si cu iaurt de capra pe care il taia cu cutitul.
Numeroase fotografii o infatiseaza pe Regina la Balcic in gradinile ei suspendate, sub plopul solitar, pe un jet de piatra cu spatar inalt venetian sau brancovenesc, impreuna cu fiica ei favorita, Ileana, pentru care a dispus construirea unui atelier de pictura si sculptura.
"De câte ori sunt tristă mă plimb prin grădină, printre flori. Oare câte zile îmi va mai fi dat să văd marea aceasta care îmi e atât de dragă? Mă opresc adeseori pe Puntea Suspinelor. Viaţa ni se scurge lin iar în ultima etapă totul e învolburat şi se derulează ca într-o cascadă", marturisea regina.
"Marea mi se pare întruchiparea perfecţiunii. Muzica sa este unică. Îmi place să o ascult pe timp de furtună. Să văd cum pescăruşii se strigă necontenit şi zboară spre infinit, ca apoi să dispară în albastrul calm al cerului de departe", mai adauga ea cu sensibilitate.
Regina Maria a fost, de altfel, sufletul acelei colonii de artisti, neorganizata de nimeni, doar de ei insisi, "sultana" tatarilor fiind ademenita aici de un pictor: Alexandru Satmari. O viata mondena si artistica a colcait aici, insa foarte putin: de prin 1925 si pana la cedarea Cadrilaterului, in 1940. Urmele acesteia se regasesc intai si intai in tablourile unor pictori celebri, dar si in jurnale de scriitori, precum acela al lui Mihail Sebastian (acesta din urma noteaza ca venea la Balcic cu avionul).
Redescoperirea unui Balcic himeric este ceea ce urmareste EliteArt Club UNESCO, organizand anual, din 2004 incoace, o tabara de pictura la care au participat, in 2004, Gabriela Draghici, Ion Draghici, Cristina Ilias, Marilena Murariu (cea care a avut ideea), Virgiliu Parghel, Luca Puscasu, in 2005: Marcel Chitac, Serbana Dragoescu, Silvia Cambir, Marilena Murariu, Emanoil Mazilu, Minu Movila, Mihai Sarbulescu, Dan Palade, Ilie Boca. Lucrarile acestora se pot vedea in Muzeul de Arta din Constanta, unde Doina Pauleanu le-a consacrat un spatiu special.

Tricolorul romanesc la restaurante bulgaresti

Cum cobori pe aleea-bazar spre castel ("dvoreta"), te izbeste prezenta mai multor drapele romanesti, arborate la cateva restaurante care, de asemenea, te invita in limba romana, sa intri. Primul gand care-ti vine: si cat tapaj s-a facut pentru tricolorul maghiar arborat cateva ore in vreun oras transilvan! De altfel insusi faptul ca autoritatile bulgare permit aceasta manifestare artistica romaneasca pe un teritoriu care a apartinut candva Romaniei este o dovada de deschidere. Sau un semn de compatibilitate cu Uniunea Europeana. Multe altele nu se vad chiar la tot pasul.

Coasta de Argint si pictorii de azi

Prin tabara de pictura de la Balcic este posibila o recuperare spirituala a unui spatiu foarte apropiat de Romania, care a facut scurt timp parte din istoria noastra si care poate genera alte opere de arta, de factura cu totul deosebita.
"Cerul il schimbi, nu sufletul, marea trecand-o" spunea Eminescu. Or, cerul de la Balcic a favorizat atatea lucrari remarcabile de arta, incat noua incercare, provocata de un club UNESCO si de o agentie de turism, poate fi benefica. La toamna, o noua expozitie va vorbi despre asta mai exact.

Cea de-a V-a ediţie a Taberei de pictură de la Balcic, care se va desfăşura în lunile Mai - Septembrie ale acestui an, va fi dedicată reginei Maria, artiştii comemorând, astfel, 70 de ani de la moartea acesteia, cu prilejul vernisării expoziţiei "Un Balcic nocturn şi secret".
Expoziţia cuprinde tablouri semnate de Marilena Murariu, realizate în cadrul proiectului "Pictori de azi la Balcic", şi este găzduită de Galeria Simeza până pe 30 ianuarie 2008.
"Este un curaj pe care l-a adoptat Marilena Murariu - de a descoperi şi de a picta Balcicul noaptea - pentru că Balcicul este un spectacol diurn. Ea a avut curiozitatea să vadă Balcicul noaptea şi să-i perceapă misterul (...) Am admirat şi eu Balcicul noaptea şi l-am văzut în culorile pe care le aduce Marilena Murariu. Este un Balcic străbătut de un sunet suav, care este sunetul mării, atât de liniştit şi de liniştitor, în care te aştepţi ca la capătul oricărei faleze abrupte să găseşti acea lume tainică în căutarea căreia au pornit pictorii români", a remarcat directorul Muzeului de Artă din Constanţa, Doina Păuleanu.
Proiectul "Pictori de azi la Balcic" a fost iniţiat în 2004 de pictoriţa Marilena Murariu, împreună cu Asociaţia Culturală Elite Art Club UNESCO, având ca obiectiv să reînvie spiritul Balcicului în pictura românească.
Oraşul, situat acum pe malul bulgăresc al Mării Negre şi în care regina Maria şi-a petrecut o bună parte din viaţă, într-o spectaculoasă reşedinţă de vară, strângea în perioada interbelică, an de an, nu mai puţin de 150 de pictori. În timpul verii, aici veneau să picteze Tonitza, Steriade, Pallady, Ressu, Dărăscu.
Proiectul a inclus tabăra de creaţie de la Balcic şi expoziţia propriu-zisă, dar şi numeroase circuite culturale la care au luat parte artişti, critici de artă şi muzeografi.

Cu siguranta ca-mi voi implini visul de a cutreiera tinutul de poveste al Balcicului, sa descopar ce anume i-a plăcut reginei Maria atât de mult încât şi-a dorit ca inima ei să rămână mereu la Balcic. Să văd cum se infatiseaza de aici de sus marea pe care ochii ei au privit-o atât de nesăţios în aşteptarea iubirii.

LAVINIA - Vida Mia



Vida mia, vida mia
Besame esta noche la la la...
Vida mia, vida mia
Amame esta noche la la la...
Mi amor es para siempre...

Es un juego caliente,
Sueno muy suavemente,
Y me gusta sonar, y no quiero despertar...
Una locura de amor, tu eres mi corazon
Abrazame muy fuerte...
Contigo una noche de amor...

Vida mia, vida mia
Besame esta noche la la la...
Vida mia, vida mia
Amame esta noche la la la...
Mi amor es para siempre...

Cuando siento el calor,
El calor de tu cuerpo...
En tus sentimientos,
Te quiero mi amor...
Tu boca busca mi boca,
Una cosa muy loca...
Regalarme tus besos...
Contigo una noche de amor...

Baila...baila...baila...baila...baila...baila...conmigo
Baila...baila...baila...baila...baila...baila...baila...

Vida mia, vida mia
Besame esta noche la la la...
Vida mia, vida mia
Amame esta noche la la la...
Mi amor es para sïempre...


LAVINIA & Marcel Pavel - Suflet langa suflet

sâmbătă, 19 ianuarie 2008

Regina Ana a Romaniei - modelul unei vieti implinite


Regina Ana, sotia regelui Mihai I, a acordat un interviu inedit, primul de acest gen din viata sa, in seara zilei de sambata 12 ianuarie 2008, la TVR1.
Interviul a fost realizat de Eugenia Voda la Palatul Elisabeta si transmis in cadrul emisiunii “Profesionistii” - talk-show-ul cultural cu cea mai mare audienta din Romania.
Majestatea sa a dezvăluit cu acest prilej detalii nemaiauzite ale vieţii sale mult încercate: exilul, cum a participat ca voluntară pe front în timpul războiului şi a fost decorată, cum l-a întâlnit pe regele Mihai în Grecia şi s-au îndrăgostit la prima vedere.
Regina Ana a vorbit in limba franceza, desi realizatoarea i s-a adresat, in mare parte, in limba româna.
"Regina este extraordinar de volubilă. La întâlnirea cu echipa de filmare, care a avut loc pe 17 decembrie 2007, la Palatul Elisabeta, a povestit, în faţa camerei de filmat, cu foarte multă savoare şi fără nici un fel de reţinere, amănunte neştiute din viaţa ei personală", a declarat producătoarea Liliana Săndulescu.
„Înainte de filmare, realizatoarea Eugenia Vodă a întrebat-o cum să i se adreseze pe parcursul interviului: cu «Alteţă» sau «Majestate»?
Regina a răspuns: «Simplu, "doamnă", să nu-mi spuneţi altfel».
"De altfel, pe durata celor două ore petrecute de noi la Palatul Elisabeta, regina Ana s-a purtat firesc, natural şi a stat de vorbă cu toată lumea. Ne-a creat impresia că suntem în vizită la o cunoştinţă sau la un prieten. Dar avea o subtilitate a gesturilor, a atitudinii, o nobleţe a privirii care o deosebea şi care făcea permanent trimitere la sângele său albastru", a mai declarat Liliana Săndulescu.
Pe parcursul emisiunii, telespectatorii vor afla că regina Ana, fiică a principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei, şi-a însoţit în 1939, părinţii în Spania, Portugalia, apoi în Statele Unite.
Regina a povestit ca a urmat cursurile unei scoli de arta la New York, dar s-a oprit pentru ca a trebuit sa lucreze. Ea a aratat ca parintii sai au dorit ca toti cei patru copii ai lor sa aiba o slujba.

“Indiferent de banii pe care ii ai, trebuie sa lucrezi, pentru ca munca iti da libertate. Si fiicele mele lucreaza. Toate”, a spus regina.

Ea a aratat ca, atunci cand avea 19 sau 20 de ani si inca nu il cunostea pe regele Mihai a lucrat ca vanzatoare de panglici si flori artificiale intr-un mare magazin din New York.
“Am fost vanzatoare de panglici si flori artificiale. Nu prea mi se potrivea, dar e amuzant sa aranjezi vitrina. E ciudat cati oameni pot sa cumpere panglici si flori artificiale. Asa am intalnit multi oameni si am invatat ceva: sunt oameni foarte politicosi cu cel care vinde si altii pentru care nu existi. Asta se vede imediat. De atunci am fost intotdeauna foarte atenta: spun multumesc si buna ziua celor care vand”, a spus regina.
Regina a mai povestit, totodata, ca a fost inrolata ca voluntar mai bine de doi ani in al Doilea Razboi Mondial, unde a avut mai intai gradul de caporal, apoi a avansat la gradul de locotenent.
Din 1943 până la sfârşitul războiului, a participat, alături de Forţele Franceze Libere (trupele fiind sub comanda generalului De Gaulle), la campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania, primind „Crucea de război".
“La inceput am condus o ambulanta. Era o munca foarte grea, pentru ca vedeai atat de multa suferinta. Tineri despre care stiai ca or sa moara si nu puteai face nimic pentru ei… decat, uneori, sa-i tii de mana… Dupa asta m-au mutat si am devenit soferul comandantului. Faceam curierat”, a povestit cu simplitate regina. “Am stat pe front aproape doi ani si jumatate. Toti fratii mei au fost pe front: Jaques a fost aviator in Norvegia, Michel a fost parasutist si Andre a fost in Irish Guards. Toti am fost inrolati in armata, toti voluntari. Tata a facut si razboiul din Finlanda ca voluntar”, a adaugat ea.

L-a invatat pe regele Mihai cum se traieste simplu.

Regina Ana a României a dezvaluit, de asemenea, si amintirile sale legate de momentul in care l-a vazut prima data pe regele Mihai.
“Varul meu, Jean de Luxembourg, dadea un dineu la ambasada Luxemburg-ului de la Londra. Mama si fratii mei erau deja acolo, la Hotel Claridge`s. M-am dus la apartamentul unde stiam ca erau ai mei. Acolo, in picioare, era un tanar in uniforma. Cum nu am iesit de mult timp din armata, in loc sa fac o reverenta, am luat pozitie de drepti. Si l-am salutat lovind calcaiele, ca un soldat. M-am simtit atat de umilita de mine insami, incat am iesit imediat ca sa merg la verisoarele mele, care erau la alt etaj”, a spus regina.
Ea si-a amintit ca dupa acest episod a mers cu regele la cinema si i-a aratat cum “se traieste simplu”, invatandu-l cum sa procedeze pentru a-si cumpara bilete sau pentru a plati un taxi.
“Dupa asta am mers la cinema impreuna. Regele nu stia cum se sta la coada la un cinematograf, cum se plateste. Fratele meu, Michel si cu mine l-am invatat cum se traieste simplu, nu intr-un palat. Asa a aflat cum se sta la coada, cum se plateste la un magazin, cum se cumpara bilete la cinema. Era amuzant, nu stia nici cum se plateste taxiul”, a continuat regina.

În iunie 1948 s-a căsătorit, la Atena, cu regele Mihai I al României.

Regele Mihai a fost broker la New York.

Majestatea Sa a mai aratat ca regele Mihai a fost, la New York, timp de noua ani, broker.
“A fost dificil pentru ca, atunci cind esti broker, trebuie sa iesi mult in oras, la cockteiluri si la dineuri, ca sa gasesti clienti. Si nu era genul nostru, era dificil”, a spus regina.
Totodata, ea a mai relatat ca a locuit, la un moment dat, intr-o casa cu fantome si a spus ca a vazut chiar fantome.
“Da, pot sa spun, exista fantome. Trebuie facute rugaciuni pentru ele, trebuie sa sfintesti ca sa le ajuti sa poata parasi aceasta lume… Si la Palatul Elisabeta este o fantoma, am sfintit si aici, e vorba de o femeie foarte draguta”, a spus regina.

Toate cele cinci fiice ale cuplului regal muncesc.

Regina Ana a detaliat si situatia actuala a celor cinci fiice.
“Cele cinci fiice muncesc toate. Trebuie sa munceasca sa-si cistige existenta. Margareta are o fundatie pentru copii saraci si pentru batrani, calatoreste mult ca sa adune fonduri. Elena lucreaza in Anglia, cu al doilea sot, primul fiind decedat. Sotul ei este avocat, ea lucreaza la o firma, e contabila. Irina a fost maritata cu un suedez, dar au divortat. Acum se ocupa de cai, in America, in Oregon. Sofia locuieste in Franta, in Bretania, unde ii place foarte mult. Are o fetita, Elisabeta, scrie carti pentru copii si picteaza foarte bine. Maria, a cincea fiica, traieste in America, in New Mexico. Si lucreaza la cabinetul unor medici. Se ocupa de programari. Nu are copii. Elena are un baiat si o fata, Irina tot un baiat si o fata, Sofia are o fata, deci avem cinci nepoti”, a spus regina.

“Daca nu ai defecte, nu ai haz !”

Regina Ana a României a mai marturisit, despre sine, ca tenacitatea e principala sa trasatura de caracter si ca trebuie sa fii corect, sa faci ceea ce spui si ca trebuie sa mergi intotdeauna pana la capat, pentru ca “altfel, nu e bine”. Ea a marturisit ca onestitatea este calitatea pe care o apreciaza la un barbat si franchetea la o femeie. Regina a spus ca ii place lectura, dar si gradinaritul si ca ii plac oamenii sinceri, chiar daca sinceritatea este uneori dureroasa. Ea a apreciat ca defectul sau major este acela de a critica.
“Am multe defecte. Daca nu ai defecte, nu ai nici un haz”, a spus regina.

“Politica nu e pentru noi.”

Regina a precizat ca nu este interesata in nici un fel de politica.
“Politica nu ma intereseaza deloc, nu e pentru noi. Pentru asta sint politicienii, ii lasam sa isi faca munca”, a spus regina.

La un moment dat, realizatoarea emisiunii, inegalabila Eugenia Voda o întreabă dacă Majestatea Sa şi regele Mihai nu se simţeau cumva umiliţi atunci când mergeau la nunţile sau botezurile gothei europene în perioada exilului, vremuri în care au fost obligaţi de împrejurări să muncească pentru a-şi întreţine fetele. Răspunsul a fost demn de o regină, şi poate fi o lecţie de modestie pentru toate „mărimile" României contemporane: „Nu conta averea şi nu ne duceam ca să ne expunem conturile în bancă", a răspuns cu eleganta si distinctie regina Ana a României.

Am mai aflat ca Majestatea Sa o admiră pe Elisabeta Rizea pentru că aceasta dovedeşte că nu trebuie să fii nobil ca să fii mare. Eroina ei este Regina Elena, pe care a iubit-o si a pretuit-o foarte mult.

Ar fi vrut să fie pictor. Îi plac macii, florile sălbatice şi albastrul mereu schimbator al mării. E fericită oriunde şi de aceea nu trebuie să mai jinduiască după această stare. Este un om fericit!

“Nu am nevoie sa imi imaginez fericirea, o am, am avut-o intotdeauna”, a adaugat ea. Culmea nefericirii este atunci cand pierzi pe cineva iubit, a apreciat regina, adaugand ca detesta aroganta, oamenii ingamfati, cu nasul pe sus, care ii privesc pe ceilalti de sus.
Poetul preferat al reginei este La Fontaine, pentru ca “fabulele lui sunt simple, le intelegi”, scriitorul preferat este Dickens, pentru ca “e foarte interesant, are intotdeauna o morala”, iar compozitorii preferati sunt Beethoven si Chopin, regina fiind o iubitoare a muzicii clasice.
“Imi place muzica clasica. Muzica m-a ajutat foarte mult. Cind eram la scoala si trebuia sa invat texte, nu le puteam invata decit pe muzica”, a spus regina.
Ea a mai spus ca eroina preferata, din viata privata, a fost Regina Elena a României, mama Regelui Mihai I, careia ii este recunoscatoare pentru calitatile pe care i le-a transmis regelui, iar deviza sa este: “Traieste fiecare zi! Nu te gandi la ziua de maine! Pana maine mai e!”.

PARADISE LOST din nou in Romania

Dupa succesul concertului precedent din Bucurestiul anului 1994, una dintre cele mai influente trupe rock britanice din ultimii 15 ani, PARADISE LOST, revine in Romania astazi 19 ianuarie 2008, la Romexpo Bucuresti, Pavilion 18.
Dupa 19 ani de activitate in lumea rock-ului impliniti anul acesta, Paradise Lost isi va incanta fanii cu melodii de pe noul lor album, "In Requiem", dar si cu piese mai vechi, memorabile pentru iubitorii genului.
Trupa a debutat pe scena de profil in 1990 iar piesele lor au fost de-a lungul timpului incluse pe albume precum "One Second "(1997) sau "Host" (1999).
Sound-ul lor a continuat sa evolueze in timp, dar melodicitatea a ramas esenta care-i defineste pe cei de la Paradise Lost.
Componentii formatiei:
Aaron Aedy - guitar
Nick Holmes - vocals
Greg Mackintosh - guitar, keyboards
Steve Edmondson - bass
Lee Morris - drums, background vocals
In deschiderea concertului programat la Romexpo va urca pe scena o trupa de rezonanta atat pentru rock-ul autohton cat si pentru cel din strainatate: Negura Bunget.


PARADISE LOST - "Mouth" (from the album "Believe in Nothing" - 2001)



Feel so low some days
And only I can taste
Resent security
Obscuring all I see

In my mind
In my mouth
In my soul
Only you provide
These symptoms that I show

I could go out in style
Go back from where I came
But luck sees to us all
And rarely plays the game

We've seen it all through
Many years of lonesome hell
Back to a place
Where we all terminate


PARADISE LOST - "One second" (from "One second" album - 1997)



And for one second, I lost my head
And for one second, I wished you were dead
And for one second, you wish that you were here all alone
Hold back the tears that could fall for me.

And for one second, I lost my breath
And for one second, I cherish that you said
And for one second, it seemed that I was here all alone
Hold back the tears that could fall for me.

And for one second, I understand
And for one second, my life was in your hands
And for one second, you wish that you were here all alone
Hold back the tears that could fall for me.
They fall alone

marți, 15 ianuarie 2008

158 de ani de dor de EMINESCU

Eminescu - Muzica si interpretare: Doina si Ion Aldea Teodorovici



Eminescu - Versuri: Grigore Vieru

La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l fură, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa Ţară - Eminescu.

Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu, floare mea albastră - Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu drepate, Eminescu să ne judece!


Madrigal - Sara pe deal de Mihai Eminescu




Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?



Ce te legeni ?... de Mihai Eminescu

Recita: Mihail Sadoveanu




- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

duminică, 13 ianuarie 2008

Eseu despre deschideri

Inainte de a ne naste am fost mai intai guvernati de vointa suprema a marii deschideri cosmice.
Când ne-am născut, am ieşit dintr-o deschidere umană şi am intrat intr-o alta, pământeana, socială şi sufletească.
Când nu vom mai fi, ne va primi o alta deschidere, necunoscută, neumană, nepamânteana, magică, dumnezeiască.
Pe parcursul vieţii descoperim şi ni se oferă mereu noi şi alte deschideri în care intrăm, rămânem sau ieşim. În care învăţăm, construim sau distrugem, iubim sau urâm.
O deschidere poate însemna un spaţiu în care respirăm, un loc în care trăim, muncim sau călătorim, un cer la care privim, un suflet în care intrăm, o fântână din care ne potolim setea, o livadă din care gustam un fruct, un instrument cu care cream muzică, o fereastra prin care visam cu ochii deschisi...
Între noi şi deschideri există fie legături de atracţie, fie de respingere sau de indiferenţă. Depinde de starea în care ne găsim, de locul şi timpul în care trăim. Părticica noastră dumnezeiască din suflet este aceea care hotărăşte ce atitudine luăm faţă de o deschidere care ni se ofera. Nu ştim cum se procedează. Sunt cazuri cand derutati fiind, nu ştim de ce intrăm sau nu intrăm într-o deschidere. Uneori se intampla sa nu ştim cum am intrat acolo sau cum am parasit acel locas.
Intrăm şi ieşim permanent în şi din deschideri. Cu lucruri bune sau rele în suflet. Nu ştim de ce unii aleg lumina, iar alţii întunericul, de ce unii aleg iubirea şi alţii ura.
Începutul unui an este o mare deschidere pentru OM. Pe parcursul lui, fiecare poate să aleagă tot felul de subdeschideri în care să rămână, din care să primească ceva, în care poate da ceva...
Ce bine ar fi daca fiecare am reusi sa slujim aceste deschideri pentru imbogatirea sufletului nostru si spre folosul celor de langa noi !
Sa incercam sa aducem lumina in jurul nostru si sa ne promitem ca vom fi mai buni !

Maria Radu - All this time



All this time
I was in love with you
And I was blind
All this time
You were there in my mind
All this time
You were next to me
That felt all right
All this time
You were there in my heart

I was looking for something else
Or something on real
Love was all the time
In front of me
I was too blind to see
I can't hardly wait
To tell him how I feel

After all this years
I realise, what a fool I've been
Hold me in your arms
Then I want to stay
Every single day
Words are not enought
To tell me how I feel

vineri, 4 ianuarie 2008

Sunetul Muzicii

Richard Clayderman - Love Story




The Sound of Music - a great musical film (USA, 1965)





Regizor: Robert Wise
Scriitor: Howard Lindsay, Russel Crouse
Scenarist: Ernest Lehman
Compozitor: Irwin Kostal, Richard Rodgers
Operator: Ted D. McCord
Costume: Dorothy Jeakins
Producător: Robert Wise
Director de imagine: Boris Leven
Monteur: William Reynolds

Distribuţia:

Julie Andrews (Maria)
Christopher Plummer (Georg von Trapp)
Eleanor Parker (Baroness)
Peggy Wood (Abbess)
Anna Lee (Margaretta)
Portia Nelson (Berthe)
Richard Haydn (Max Detweiler)


De la premieră - prima în 1965 şi a doua reeditată în 1990, la aniversarea a 25 de ani - şi până astăzi, filmul a fost şi a rămas unul dintre cele mai populare muzicaluri, cu încasări de peste 200 de milioane de dolari şi cu un album de melodii vândut în mai mult de 10 milioane de exemplare, tradus în cinci limbi de circulaţie internaţională.

Cine nu cunoaşte emoţionanta poveste a modestei fete de la mânăstire, care devine guvernanta celor şapte copii ai severului căpitan Von Trapp? Cine nu-şi aminteşte cu câtă răbdare şi pricepere le deschide Maria gustul pentru muzică? Dar minunatele cântece ale filmului? Paradisul acesta în care căpitanul îşi găseşte o soţie, iar copiii, o mamă, este ameninţat de nazişti, iar familia trebuie să se refugieze în Elveţia. Înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial, o trupă 'Von Trapp Family Singers' a existat cu adevărat.

Regizorul Robert Wise şi-a adus întreaga echipă de realizatori în Austria, la Salzburg, unde, timp de 11 săptămîni, s-au filmat scenele de exterior atât în oraşul medieval, cât şi în peisajul din împrejurimi, pentru autenticitatea atmosferei. În schimb, întrucât nu s-a putut lucra în interiorul mânăstirii de maici, s-a recurs la o minuţioasă reconstituire în studiourile 20-th Century Fox.

Julie Andrews are o prestaţie absolut extraordinară: caldă, sensibilă, fermecătoare şi, bineînţeles, foarte muzicală.


Premii şi selectări:
Golden Globe (1966) - Cea mai bună actriţă - categoria film muzical şi de comedie: Julie Andrews
Golden Globe (1966) - Cel mai bun film - musical şi comedie
Oscar (1966) - Cel mai bun film: Robert Wise
Oscar (1966) - Cel mai bun regizor: Robert Wise
Oscar (1966) - Cel mai bun cântec
Oscar (1966) - Cel mai bun montaj: William Reynolds
Oscar (1966) - Cea mai bună muzică de fim: Irwin Kostal
Premiul BAFTA (1966) - Cea mai bună prestaţie feminină: Julie Andrews
Golden Globe (1966) - Cel mai bun regizor , nominalizat: Robert Wise
Golden Globe (1966) - Cea mai bună actriţă în rol secundar , nominalizat: Peggy Wood
Oscar (1966) - Cea mai bună actriţă , nominalizat: Julie Andrews
Oscar (1966) - Cel mai bun operator , nominalizat: Ted D. McCord
Oscar (1965) - Cea mai bună actriţă în rol secundar , nominalizat: Peggy Wood
Oscar (1966) - Cea mai bună imagine , nominalizat: Boris Leven


Coloana sonora The Sound of Music

The Sound of Music este cu siguranta unul dintre cele mai indragite filme ale tuturor timpurilor si, dincolo de valoarea si candoarea lui, ce rezida in distributie si in regie, ceea ce inca farmeca la acest film este coloana sonora, alcatuita in intregime din „slagare nemuritoare”, daca ar fi sa imprumutam o formula dintr-o perioada pe care incet-incet o dam uitarii.
Putini sunt cei care stiu ca Richard Rodgers si Oscar Hammerstein II compusesera aceasta muzica pentru varianta Broadway a musicalului, care s-a jucat pentru prima data pe 16 noiembrie 1959, varianta cinematografica fiind un remake al spectacolului, realizat ca urmare a succesului pe care l-a avut show-ul.
Intrucat este vorba despre un musical, coloana sonora contine in marea majoritate piese cu text, care contribuie la construirea povestii in care se incadreaza. Iar majoritatea sunt cantece de dragoste, care vorbesc despre marea varietate de exprimare a iubirii – este iubirea fata de minunile pe care Dumnezeu le-a creat – munti, vai, nori, flori... ("The Sound of Music", "Climb Ev'ry Mountain", "My Favorite Things"), iubirea ca prima experienta ce da fiori ("Sixteen Going on Seventeen"), iubirea ca sentiment plenar si ca implinire a unui destin ("Something Good") si nu in ultimul rand ca sentiment de patriotism ("Edelweiss").
Pentru Maria (Julie Andrews), o tanara joviala si increzatoare, fiecare lucru ce o inconjoara este dovada existentei si bunatatii lui Dumnezeu, iar frumusetea pe care o vede oriunde isi intoarce privirea o umple atat de mult de fericire, incat simte nevoia sa explodeze in cantec: ” The hills fill my heart with the sound of music/ My heart wants to sing every song it hears” (“Dealurile imi umplu sufletul cu sunetul muzicii/ Inima vrea sa cante toate cantecele pe care le aude”).
Desi vrea sa ii multumeasca lui Dumnezeu pentru minunile Sale inchizandu-se intre zidurile unei manastiri, destinul ii poarta pasii in casa generalului von Trapp, unde, prin prisma noilor sentimente ce ii invadeaza sufletul, se va descoperi pe sine. Si, pe langa zambete si voie buna, ea va readuce muzica in casa von Trapp, de unde fusese alungata de regretatul deces al sotiei generalului. Muzica este de altfel cea care creaza si consolideaza relatiile dintre personaje.
Dupa ce ii invata pe cei sapte adorabili copii ai generalului (a caror guvernanta este) notele muzicale, cu ajutorul unui “abecedar” special (“Do-Re-Mi”), convietuirea lor se transforma in agreabile concerte pe imensa scena a vietii.
Maria va invata la randul ei acordurile iubirii fata de un barbat, pe care le exprima cu infiorare si gratitudine in “Something Good”: “Perhaps I had a wicked childhood/ Perhaps I had a miserable youth/ But somwhere in my wicked, miserable past/ There must have been a moment of truth/ For here you are, standing there, loving me/ Whether or not you should/ So somewhere in my youth or childhood/ I must have done something good” (“Poate ca am fost neastamparata in copilarie/ Poate ca n-am avut o tinerete fericita/ Dar undeva, in trecutul meu rau si nefericit/ Trebuie sa fi existat un moment de adevar/ Caci iata-te, stand acolo, iubindu-ma/ Chiar daca ar trebui sau nu/ Asa ca in copilarie sau in tinerete/ Trebuie sa fi facut ceva bun”).
Pline de voie buna sau de melancolie, piesele ce alcatuiesc coloana sonora a filmului The Sound of Music sunt in totalitate Frumoase, apartinand parca unei epoci in care muzica era scrisa pentru eternitate...

joi, 3 ianuarie 2008

Poeme noi de Stefan Mitroi


Niciodata nu stii

Cade ploaia
pe acoperisuri
Este felul in care
se lasa linistea auzita
Stai intr-un fotoliu
in orele crude
ale diminetii
si asculti
Din cand in cand fasie cate un fulger
in departare
Scrumul lui
se cerne peste lume
si tu crezi
ca s-a lasat brusc
inserarea
Dar ziua e
abia la inceput
La fel si ploaia
Degatele ei bat molcom
in tabla de pe case
ca intr-o toba
ce rade soptit
Sau poate plange
Niciodata nu stii
foarte precis
daca ploaia
trebuie asemuita
cu rasul
sau cu plansul
Niciodata nu esti sigur
de lacrimile
din ochii tulburi
ai diminetii
Sunt de bucurie
sau de tristete ?
Niciodata nu poti ghici
cum se va sfarsi
ziua aceasta in care ploua
Razand sau plangand ?
Niciodata nu poti intreba
fulgerul
Tot ce poti face
este sa stai intr-un fotoliu
si sa asculti
cum cade ploaia
pe acoperisuri
Cum trece timpul
cu pasii marunti
ai vietii tale
prin lume
Razand sau plangand
Niciodata nu stii


Sete

Duc paharul la gura
E plin doar pe jumatate
Beau doar jumatatea
lui goala
Cu jumatati goale de pahar
imi potolesc eu setea
De aceea a crescut
asa mare
golul din mine
Si nu da semne
sa se opreasca din crestere
Numai sa-mi ajunga mie
viata
pentru cata pofta
are el de crescut



De-a razboiul

Ne jucam de-a razboiul
Mai stii ?
Eu eram ai nostri
Tu - nemtii
Intr-o zi am observat
ca ne-au ramas transeele mici
si-a trebuit sa facem pace
Ce n-as da acum
sa pot muri pe campul de lupta
in razboiul acela
Dar ai nostri se inteleg de minune cu nemtii
Razboiul acela n-o sa mai fie
niciodata


Varf de cutit

Doar un varf de cutit
de nefericire, Doamne !
Varful cutitului pe care fericirea
mi-l rasuceste in rana


Cercuri

Cerul ?
O apa in care pamantul arunca
in loc de pietricele
cu suflete
Se formeaza in urma lor cercuri
ce se unduiescpre margini
pana se sting
Suflete mici - cercuri mici
Suflete mari - cercuri mari
Pamantul
nu se opreste niciodata
din aruncat
Cerul nu se tulbura niciodata.


Pomul cu fete

Era la noi la ses un pom in care
Fetele mergeau seara la culcare
Se lungea pe cate-o frunza fiecare

Somnul le juca la toate feste
Caci se trezeau in zori de zi neveste
Era aproape ca intr-o poveste

Tot incercand rusinea sa-si ascunza
Isi ingropau in ceturi fata plansa
Apoi cadeau din pom cu tot cu frunza


De mii de ani

Viata ?
Ceva din care
nu scapi
niciodata viu
Le tot spun asta oamenilor
dar ei nu ma cred
Incearca de mii de ani
ca prostii

miercuri, 2 ianuarie 2008

Antologie "CALIGRAF"


Poezii de Lucian Paraschivescu



Gand


Frunzele toamnei au ceva din tine.
Sunt pasii tai.
Sunt zambetul tau.
Sunt plansul tau -
ploaie mereu amanata.
Poate sunt chiar prabusirea ta,
neasteptata si mandra.
Inca iti simt tristetea
rascolind parcul.
Caci frunzele toamnei
au ceva din tine.
Caci frunzele toamnei
nu ostenesc sa cante
duioasa balada a trecerii tale.



Tarziu


Macar sa fi alungat cuvantul -
acest corb insolent...
am fi binecuvantat amandoi
pantecul aceleiasi clipe.
Cu bucuria unui zeu decazut
ti-as fi ridicat surasul celest,
ca pe un trofeu
deasupra capului.



Klavir


Sunt klavirul tau, moarte...
Cat de tulburator
Imi suna coastele,
cand le atingi.
Poate exist
ca tu sa fii fericita.



Vanatoare


Asadar, barbarilor,

imi spargeti portile...

Dar eu de bunavoie,

deja vi de deschisesem larg !

Ma striviti, furiosi,

Sub copitele cailor...

Dar eu, de bunavoie,

va spusesem deja

tot adevarul...

Inca ma haituiti

desi eu, de bunavoie,

m-am lasat demult prins...

Nu carnea mea o vreti -

doar disperarea din carne.



Obsesie


Prea tarziu
Sa mai pot fi dezlegat...
Libertatea
este chiar zgarda asta, a mea,
ramasa la gat.
Oricat m-as departa,
voi duce cu mine
obsesia lantului.




Cappadocia

Invatam,

cu ravna de monah incepator,

arta uitarii...

Uitam bland si amarnic.

Ma simteam din nou pregatit

Sa-i pot sluji, fara ranjet,

unui duh...

Seceta

Pamantul scheuna -

coiot muribund...

Din plagile glodului

se scurgeau lenes

otravuri pure si dense,

serpii magiilor antice.

Frunzele trageau sa moara

in copacii sumbri.

Langa gura cismelei secate,

printre stropi imaginari,

o mierla canta fericita.

Eros

...Si acesti sani - herghelie smintita

galopand apocaliptic

intr-un cristal de patimi...

Nici zeul iadului

nu le-ar putea insangera

Zabala.