Poeme noi de Stefan Mitroi

Niciodata nu stii

Cade ploaia
pe acoperisuri
Este felul in care
se lasa linistea auzita
Stai intr-un fotoliu
in orele crude
ale diminetii
si asculti
Din cand in cand fasie cate un fulger
in departare
Scrumul lui
se cerne peste lume
si tu crezi
ca s-a lasat brusc
inserarea
Dar ziua e
abia la inceput
La fel si ploaia
Degatele ei bat molcom
in tabla de pe case
ca intr-o toba
ce rade soptit
Sau poate plange
Niciodata nu stii
foarte precis
daca ploaia
trebuie asemuita
cu rasul
sau cu plansul
Niciodata nu esti sigur
de lacrimile
din ochii tulburi
ai diminetii
Sunt de bucurie
sau de tristete ?
Niciodata nu poti ghici
cum se va sfarsi
ziua aceasta in care ploua
Razand sau plangand ?
Niciodata nu poti intreba
fulgerul
Tot ce poti face
este sa stai intr-un fotoliu
si sa asculti
cum cade ploaia
pe acoperisuri
Cum trece timpul
cu pasii marunti
ai vietii tale
prin lume
Razand sau plangand
Niciodata nu stii


Sete

Duc paharul la gura
E plin doar pe jumatate
Beau doar jumatatea
lui goala
Cu jumatati goale de pahar
imi potolesc eu setea
De aceea a crescut
asa mare
golul din mine
Si nu da semne
sa se opreasca din crestere
Numai sa-mi ajunga mie
viata
pentru cata pofta
are el de crescut



De-a razboiul

Ne jucam de-a razboiul
Mai stii ?
Eu eram ai nostri
Tu - nemtii
Intr-o zi am observat
ca ne-au ramas transeele mici
si-a trebuit sa facem pace
Ce n-as da acum
sa pot muri pe campul de lupta
in razboiul acela
Dar ai nostri se inteleg de minune cu nemtii
Razboiul acela n-o sa mai fie
niciodata


Varf de cutit

Doar un varf de cutit
de nefericire, Doamne !
Varful cutitului pe care fericirea
mi-l rasuceste in rana


Cercuri

Cerul ?
O apa in care pamantul arunca
in loc de pietricele
cu suflete
Se formeaza in urma lor cercuri
ce se unduiescpre margini
pana se sting
Suflete mici - cercuri mici
Suflete mari - cercuri mari
Pamantul
nu se opreste niciodata
din aruncat
Cerul nu se tulbura niciodata.


Pomul cu fete

Era la noi la ses un pom in care
Fetele mergeau seara la culcare
Se lungea pe cate-o frunza fiecare

Somnul le juca la toate feste
Caci se trezeau in zori de zi neveste
Era aproape ca intr-o poveste

Tot incercand rusinea sa-si ascunza
Isi ingropau in ceturi fata plansa
Apoi cadeau din pom cu tot cu frunza


De mii de ani

Viata ?
Ceva din care
nu scapi
niciodata viu
Le tot spun asta oamenilor
dar ei nu ma cred
Incearca de mii de ani
ca prostii