Tinutul fermecator al Balcicului, azi taram bulgaresc la tarmul Marii Negre, m-a fascinat de multa vreme, continuand sa ma fascineze puternic si astazi si facandu-ma sa-mi doresc cu ardoare sa ajung pe acele meleaguri incarcate de istorie, acolo unde regina Maria isi faurise cu o mana hotarata o viata pe masura ei.
Azi orasul Balcic nu mai are aproape nimic din ceea ce vedem si stim ca avea Balcicul de altadata. Pana prin 1970 se mai pastrau semnele accentuate ale unui Balcic pitoresc, turcesc si tataresc, incapatanandu-se sa ramana un Isarlac incremenit in timp. Azi mai sunt putine cladiri de atunci. In locul lor, comunismul bulgar a sadit cunoscutele blocuri sovietice, prezente si la noi in mii si mii de exemplare triste.
Numai dealurile au ramas aceleasi, albe, de calcar, iar izvoarele pe langa care Regina Maria si-a asezat castelul cu minaret mai curg si azi, ca in Lancramul lui Lucian Blaga.
Si cu toate acestea, Balcicul continua sa coboare din stancile incinse ale Coastei de Argint, varsandu-se in mare, ca un torent de lumina. Apele moi ale Marii Negre se imprastie pe tarm si o apuca indarat, rapuse de lucirea lui. Deasupra lor se imprastie un parfum dulce, de apa marina, de alge si de piatra. Peste locuri se intinde o liniste tihnita, o lene de amiaza, cand ti-e pofta de dulceti si de smochine.
Orasul se intinde inainte, curat si alb ca o fecioara. Casele mici de piatra ii strajuiesc ulicioarele si te imbie sa intri in poveste.
Iarna dureaza putin aici, caci in martie se pornesc sa infloreasca magnoliile si migdalii.
Pe vremuri, aceasta era perioada cand se preumblau prin oras tataroiace frumoase, incadrate de tingiri de arama. Langa fantani, se opreau o vreme ca sa sporavaiasca si apoi, cand se risipeau, nu le mai zareai decat valurile lungi si vaporoase. Pe barbati ii intalneai in port ori in cafenele, trageau tutun si fumul lui se inalta in coloane subtiri, tarandu-se spre mare.
Pasagerii stateau nerabdatori pe bord, sa vada Balcicul. Coasta de pamant, la lumina soarelui in amurg, pare a fi de argint, de unde si numele de Coasta de Argint. Vasul inainteaza mereu si privelistea e din ce in ce mai fermecatoare.
Asa descriau articolele de epoca coastele dulci ale Balcicului, orasel aflat la doar patru ore de Constanta, ce a devenit in perioada dintre cele doua razboaie mondiale centrul cultural si artistic al Dobrogei. Se presupune ca numele de Balcic vine de la Balica Voevod, care ar fi fost primul corabier stapan al orasului.
Dar oare ce ascunde acest oras, ce vraja atat de puternica, incat sa fascineze atatia oameni de rand, artisti, regi si regine?
"Faceam parte din locul acela si locul acela facea parte din mine" scria regina Maria in anul 1930. La Balcic se simtea cu adevarat fericita, se plimba pe ulite, inota in mare, scria si petrecea foarte mult timp cu artistii si scriitorii veniti la Balcic sa creeze. Era in stare sa asculte ore intregi un pianist, un compozitor care-i facea ofranda unor variatiuni inedite pe o tema populara, sau chiar vreun cantaret care venea din Viena pentru a-i cere protectie. Erau clipele cele mai semnificative, forma cea mai fireasca a vietii sale. La amiaza, regina isi imbia oaspetii cu guvizi si cu iaurt de capra pe care il taia cu cutitul.
Numeroase fotografii o infatiseaza pe Regina la Balcic in gradinile ei suspendate, sub plopul solitar, pe un jet de piatra cu spatar inalt venetian sau brancovenesc, impreuna cu fiica ei favorita, Ileana, pentru care a dispus construirea unui atelier de pictura si sculptura.
"De câte ori sunt tristă mă plimb prin grădină, printre flori. Oare câte zile îmi va mai fi dat să văd marea aceasta care îmi e atât de dragă? Mă opresc adeseori pe Puntea Suspinelor. Viaţa ni se scurge lin iar în ultima etapă totul e învolburat şi se derulează ca într-o cascadă", marturisea regina.
"Marea mi se pare întruchiparea perfecţiunii. Muzica sa este unică. Îmi place să o ascult pe timp de furtună. Să văd cum pescăruşii se strigă necontenit şi zboară spre infinit, ca apoi să dispară în albastrul calm al cerului de departe", mai adauga ea cu sensibilitate.
Regina Maria a fost, de altfel, sufletul acelei colonii de artisti, neorganizata de nimeni, doar de ei insisi, "sultana" tatarilor fiind ademenita aici de un pictor: Alexandru Satmari. O viata mondena si artistica a colcait aici, insa foarte putin: de prin 1925 si pana la cedarea Cadrilaterului, in 1940. Urmele acesteia se regasesc intai si intai in tablourile unor pictori celebri, dar si in jurnale de scriitori, precum acela al lui Mihail Sebastian (acesta din urma noteaza ca venea la Balcic cu avionul).
Redescoperirea unui Balcic himeric este ceea ce urmareste EliteArt Club UNESCO, organizand anual, din 2004 incoace, o tabara de pictura la care au participat, in 2004, Gabriela Draghici, Ion Draghici, Cristina Ilias, Marilena Murariu (cea care a avut ideea), Virgiliu Parghel, Luca Puscasu, in 2005: Marcel Chitac, Serbana Dragoescu, Silvia Cambir, Marilena Murariu, Emanoil Mazilu, Minu Movila, Mihai Sarbulescu, Dan Palade, Ilie Boca. Lucrarile acestora se pot vedea in Muzeul de Arta din Constanta, unde Doina Pauleanu le-a consacrat un spatiu special.
Tricolorul romanesc la restaurante bulgaresti
Cum cobori pe aleea-bazar spre castel ("dvoreta"), te izbeste prezenta mai multor drapele romanesti, arborate la cateva restaurante care, de asemenea, te invita in limba romana, sa intri. Primul gand care-ti vine: si cat tapaj s-a facut pentru tricolorul maghiar arborat cateva ore in vreun oras transilvan! De altfel insusi faptul ca autoritatile bulgare permit aceasta manifestare artistica romaneasca pe un teritoriu care a apartinut candva Romaniei este o dovada de deschidere. Sau un semn de compatibilitate cu Uniunea Europeana. Multe altele nu se vad chiar la tot pasul.
Coasta de Argint si pictorii de azi
Prin tabara de pictura de la Balcic este posibila o recuperare spirituala a unui spatiu foarte apropiat de Romania, care a facut scurt timp parte din istoria noastra si care poate genera alte opere de arta, de factura cu totul deosebita.
"Cerul il schimbi, nu sufletul, marea trecand-o" spunea Eminescu. Or, cerul de la Balcic a favorizat atatea lucrari remarcabile de arta, incat noua incercare, provocata de un club UNESCO si de o agentie de turism, poate fi benefica. La toamna, o noua expozitie va vorbi despre asta mai exact.
Cea de-a V-a ediţie a Taberei de pictură de la Balcic, care se va desfăşura în lunile Mai - Septembrie ale acestui an, va fi dedicată reginei Maria, artiştii comemorând, astfel, 70 de ani de la moartea acesteia, cu prilejul vernisării expoziţiei "Un Balcic nocturn şi secret".
Expoziţia cuprinde tablouri semnate de Marilena Murariu, realizate în cadrul proiectului "Pictori de azi la Balcic", şi este găzduită de Galeria Simeza până pe 30 ianuarie 2008.
"Este un curaj pe care l-a adoptat Marilena Murariu - de a descoperi şi de a picta Balcicul noaptea - pentru că Balcicul este un spectacol diurn. Ea a avut curiozitatea să vadă Balcicul noaptea şi să-i perceapă misterul (...) Am admirat şi eu Balcicul noaptea şi l-am văzut în culorile pe care le aduce Marilena Murariu. Este un Balcic străbătut de un sunet suav, care este sunetul mării, atât de liniştit şi de liniştitor, în care te aştepţi ca la capătul oricărei faleze abrupte să găseşti acea lume tainică în căutarea căreia au pornit pictorii români", a remarcat directorul Muzeului de Artă din Constanţa, Doina Păuleanu.
Proiectul "Pictori de azi la Balcic" a fost iniţiat în 2004 de pictoriţa Marilena Murariu, împreună cu Asociaţia Culturală Elite Art Club UNESCO, având ca obiectiv să reînvie spiritul Balcicului în pictura românească.
Oraşul, situat acum pe malul bulgăresc al Mării Negre şi în care regina Maria şi-a petrecut o bună parte din viaţă, într-o spectaculoasă reşedinţă de vară, strângea în perioada interbelică, an de an, nu mai puţin de 150 de pictori. În timpul verii, aici veneau să picteze Tonitza, Steriade, Pallady, Ressu, Dărăscu.
Proiectul a inclus tabăra de creaţie de la Balcic şi expoziţia propriu-zisă, dar şi numeroase circuite culturale la care au luat parte artişti, critici de artă şi muzeografi.
Cu siguranta ca-mi voi implini visul de a cutreiera tinutul de poveste al Balcicului, sa descopar ce anume i-a plăcut reginei Maria atât de mult încât şi-a dorit ca inima ei să rămână mereu la Balcic. Să văd cum se infatiseaza de aici de sus marea pe care ochii ei au privit-o atât de nesăţios în aşteptarea iubirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu