Ioan Luchian MIHALEA si Grupul SONG - o singura simtire incremenita in nemurire

Parca-l vad si acum, era in toamna lui 1989, eram proaspat "boboc" in anul I la Politehnica si ma aflam la Casa de Cultura a Studentilor "Grigore Preoteasa".
Ma gaseam in culise, participand la pregatirile pentru desemnarea castigatoarei din acel an la traditionalul concurs "Miss Boboc" al Facultatii de Mecanica.
Tot in acel spatiu din spatele scenei roiau ca albinele in stup, componentii grupului Song si "sufletul" lui sclipitor, Ioan Luchian Mihalea.
S-a indreptat spre mine si fara alta introducere, m-a intrebat direct si familiar: "Ce marime porti la pantofi ?" Eu i-am raspuns, zambind putin suprinsa si apoi am asteptat sa vina cineva sa mi-i ceara cu imprumut. Probabil ca n-am corespuns cu geometria piciorului coristei, caci schimbul de incaltari nu s-a mai facut si problema cu siguranta ca a fost rezolvata. Putin mai lipsea sa ma gasesc si eu pe scena, facand parte din corul celebrului Song, prin amprentele pantofilor mei de atunci... Port si acum la piept aceasta amintire ca pe un pretios odor, dar scriind aceste randuri ma surprinde cat a ramas de vie dupa aproape 20 de ani.


"Jurnalul National" i-a dedicat o editie de colectie emotionanta la inceputul acestui an.

Ioan Luchian Mihalea ştia să certe, să ceară, ştia să laude, să dea curaj şi satisfacţie celor care-şi aţinteau privirea către ochii şi mâinile dirijorului.
Song-ul a fost viaţa lui Ioan Luchian Mihalea.
"Măi, n-aţi fi nimic fără mine... Dar nici eu n-aş fi nimic fără voi!", le-a zis Oanţă tinerilor din grupul său coral.
Fără Mihalea, Song-ul n-ar fi putut exista, aşa cum fără el este doar o prezenta. Au rămas aceiaşi oameni, cu acelaşi talent, dar nu pe scenă. Le lipseşte Oanţă. El i-a învăţat să fie discreţi, respectuoşi. El îi făcea să se simtă tineri, frumoşi şi liberi. El i-a învăţat să zâmbească şi să aibă atitudine. El era mentorul, iar ei, Dinastia Song. Legătura lor s-a păstrat peste timp. Unora li s-a arătat în vis, de aceea mulţi nici nu spun că Mihalea nu mai este, ci doar c-a plecat puţin. Iar "«Perioada Oanţă» revine în memorie ca un vis splendid, irepetabil ca şi adolescenţa", aşa cum spune Ioana Bogdan.
MÂNÅ DE FIER. A câştigat publicul de toate vârstele, l-a sedus, l-a fermecat oferindu-i un program vesel, antrenant, uneori interactiv, performanţe interpretative de cea mai bună calitate din repertoriul clasic sau modern. Ştia să conducă cu mână de fier "mulţimea coriştilor studenţi" sau pe cea a "prichindeilor". Telefona, convingea, antrena directori de fabrici de pantofi, de confecţii, să facă numai costumaşe originale pentru copiii Minisong-ului sau cămăşi colorate asortate pentru blugii studenţilor lui. Nici tu urmă de maşini fiţoase, concedii în insule exotice, deşi poate ca şi le-ar fi dorit!
Nimic nu era prea mult sau prea bun când venea vorba de copii. Într-un cartier cu mulţi pitici, cum era Drumul Taberei, Ioan Luchian Mihalea, prin firma sa, Bazart SRL, a vrut să amenajeze un castel construit în jurul unei scene din Parcul Moghioroş. Cu doar o lună înainte de a muri, Consiliul local al Sectorului 6 îi răspunde afirmativ, cerând un proiect detaliat în vederea eliberării autorizaţiei de construcţie. Castelul a rămas, însă, doar un vis pe hârtie.
SUFERINŢÅ ŞI BUCURII. "M-a sunat cu o seară sau două înainte de noaptea aceea funestă în care a fost ucis – îşi aminteşte Ioana Bogdan. Avea lacrimi în glas. Îmi spunea disperat şi dezamăgit că nu mai are susţinere pentru corurile lui, că pentru a trăi este nevoit să cânte în restaurant şi că onorariul pe o săptămână «e mai mare decât salariul lui lunar de profesor de muzică»… Suferea cumplit".
Ioan Luchian Mihalea a vrut să facă foarte multe într-un timp foarte scurt. Parcă ar fi ştiut că viaţa i se va termina "înainte de vreme". A reuşit totuşi să trăiască bucuria de a fi părinte. În ziua în care a devenit tătic, Mihalea plângea de fericire. Când a aflat, a venit ca o furtună la spital. "Am născut foarte repede, deşi aveam 34 de ani. Şi-a pus mâinile la ochi, îi dăduseră lacrimile. Îl adora pe Ionuţ. Îl ridicase pe un piedestal", dezvăluie fosta lui soţie Adina Mihalea. Da, Oanţă a fost căsătorit. Doar trei ani.
"În 1977 am intrat în Song şi ne-am căsătorit abia în 1990, spune Adina. Nu s-a aprins scânteia. A fost ceva neaşteptat... Ne-am căsătorit la Piteşti, doar noi doi, fără martori. La biserică n-am ajuns. Am amânat...". Adina Mihalea nu s-a împăcat cu soarta soţului ei, spune că viaţa este nedreaptă şi că singurătatea e mai bună în unul decât în doi. Îşi duce crucea, n-a renunţat la statutul de văduvă, păstrându-şi pe degetul de la mâna stângă inelul care a legat-o în urmă cu 17 ani de Ioan Luchian Mihalea.
FÅRÅ AMORURI
"Song-ul este singura mea dragoste, ratând astfel multe alte «amoruri»: de aici capacitatea de a realiza nişte lucruri care mi se potrivesc, aşa cum şi eu mă potrivesc lor. Şi încă ceva, mă întreb în fiecare seară dacă ceea ce am făcut, am făcut bine" - Ioan Luchian Mihalea
FRONTMAN
"Amintirea mea despre Ioan Luchian Mihalea este următoarea: o persoană extrem de tonică, extrem de energică şi întotdeauna pusă pe cântat şi pe glume. Până a murit, eu nici n-am ştiut că e gay. N-am simţit nimic, decât o mare camaraderie din partea lui şi un foarte accentuat simţ al umorului. Şi era şi un bun lider... un frontman"
Ioan Gyuri Pascu
DE VALOARE
"Când suna telefonul, după miezul nopţii, ştiam că el este. Sub pretextul că râvneşte la un borş de lobodă sau o supă de roşii, ne prindea dimineaţa în bucătărie punând la cale tot felul de proiecte de emisiuni tv. Graţie calităţii muncii sale şi a colaboratorilor săi, a lăsat în arhiva de aur a TVR numeroase materiale de certă valoare artistică"
Ioana Bogdan
Format în anul 1975, grupul SONG în formula sa iniţială s-a aflat sub coordonarea lui Bibi Coman şi Ioan Luchian Mihalea. Grupul a ieşit de sub umbrela Coservatorului, mărindu-se după 1975 şi devenit afiliat CCS. Datorită ideilor inovative pe care acest grup le-a adus (elemente de coregrafie, momente corale alternând cu cele solistice) acesta a reuşit să obţină “scutire” de la piesele patriotice şi de propagandă. După dispariţia lui Mihalea, SONG-ul a devenit Sound- o formaţie a celor pasionţi de muzică corală chiar dacă nu au studii de specialitate la Conservator care a reuşit să obţină medaliile de aur şi argint la prima Olimpiadă Corală, la Linz, în 2000.
A fost odata povestea MiniSONG...
In anul 1973, compozitorul si dirijorul Ioan Luchian Mihalea a infiintat corul de copii MINISONG, ca o expresie in miniatura a cunoscutului cor SONG, compus din studenti de la Facultatea de limbi germanice de la Universitatea din Bucuresti.
Corul de copii MINISONG a prezentat de fiecare data, cu inalta maiestrie artistica un repertoriu bogat format din piese de larga audienta din folclorul romanesc si universal, titluri celebre din muzica de film, cantonete, muzica din operete.


Din anul 1994, la 5 luni dupa disparitia prematura a dirijorului Ioan Luchian Mihalea, conducerea artistica si dirijorala a corului este preluata de soprana Bianca Ionescu, absolventa a Conservatorului "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, la clasa de canto a profesorului universitar Arta Florescu, ea insasi membra activa a grupului SONG dupa infiintarea acestuia in 1973.


De 14 ani incoace, fără incetare, membrii formaţiei Song se intălnesc la Casa Preoteasa. Ziua care-i adună: 15 decembrie, cănd s-a născut dirijorul lor, Ioan Luchian Mihalea.
Anul acesta, Ioan Luchian Mihalea ar fi implinit 56 de ani. Cei care au fost odată tineri şi care au rămas de-a pururi song-işti au sărbătorit ziua de naştere a mentorului lor. Şi ce dacă acesta a lipsit? E doar o absenţă fizică. Spiritual trăieşte. Trăieşte prin toate vieţile lor, nu i-a părăsit nici o clipă. Face parte din ei, prin seminţele pe care le-a sădit cu trudă in fiecare. Song-ul trăieşte! Şi ce frumos trăieşte! Ar putea fi o lecţie de viaţă pentru mulţi tineri.
"Poate inainte de toate Song-ul inseamnă mereu 20 de ani. Chiar dacă ne-am aflat in 1973, sau 1979, sau 1986. Timpul pare nemişcat cănd aerul care te inconjoară e proaspăt şi merită respirat" spunea Ioan Luchian Mihalea.
Prin tragica sa plecare din aceasta lume parca s-a dus ceva din tineretea noastra...
Pacat ca generatiile de azi nu au amintiri despre irepetabila minune a Songului condus magistral de un mare artist: Ioan Luchian Mihalea.


"Eu am murit. Cum? Încă n-aţi aflat
că de acum eu nu mai sunt pe ştat?
Şi nu v-a spus vecina de la trei
Că nu mai vin la mine-n vizită femei?
Că m-aţi văzut trecând la pâine, e exclus...
Nu se manâncă pâine acolo unde-s dus.
Sau că eram la coadă, la benzină?!
Nu cred. Pe drumul ăsta, nu circulă maşină.
Pe stradă spuneţi că m-aţi observat?
Era-ntuneric şi m-aţi confundat!
şi cum de nu e în ziare anunţul?
Iertaţi-mă... e clar...
credeam că nu e cazul şi-acolo să apar!
Dar ce? Vă-nchipuiţi că-mi era greu
să dau o sută din salariul meu?
Şi-afar' de asta, eu sunt un proscris...
Se pare că... m-am sinucis...
Cântam, mi-aţi spus că nu e bine
Şi-atunci mi s-a făcut ruşine,
Dar nu oricum...
Mi s-a făcut ruşine
De nu am mai ieşit pe străzi cu tine!
Prietene, eşti singurul din lume
ce ştie ultimul meu nume..."