vineri, 30 octombrie 2009

Edificiul ocrotitor al poeziei in vremuri de criza si stres

V-ati intrebat vreodata ce este ferme­cator in versuri? De ce, ce se aseamana se aduna? De ce ne place simetria? Ce este poezia? Sunt multe definitii. Unii spun ca e respiratia lui Dumnezeu pe pamant. Altii ca e muzica sufletului. Poezia poate fi cu rima sau fara. Cu ritm consecvent sau rupt.

Ce au in comun poeziile? Eu cred ca de fapt poezia este arta de-a scrie printre randuri. In poeziile simple poti citi naivitatea vie printre versuri. Si poti imparti poezia in doua, in trei, in cate vrei. O extrema e poezia de forma, aproa­pe matematica, cu potrivire fonetica. Alta e poezia de forma simpla, ca un geam curat prin care sa vezi mai departe. Mai adanc. Unii scriu poezii de mici, altii se apuca la batranete, pe patul de spital.

Unele poezii sunt frumoase. Altele sunt curajoase. Unele sunt scurte si ascutite ca niste pumnale, altele sunt lungi ca niste vieti mai mici. Unele plang ca niste copii, altele rad ca niste betivi. Unele ureaza, altele urasc. Pe unele le intelegi, altele te inteleg pe tine. Unele dezvaluie, dezamorseaza nein­telegeri generale, alte­le doar te tin in brate, vag si cald.

Ce sunt poeziile? Arta de-a ne-mbraca in rime ideile goale? Sunt multe poezii pe pamant si aproape toate difera. Dar le numim pe toate la fel. De ce? Pentru ca poeziile, printr-o definitie-instant, sunt copacii fiintei noastre. Unele au coroane colorate, altele doar crengi ascutite, mai toate au frunze care rimeaza, dar sigur toa­te au radacini in noi. Nu poti scrie poe­zie de la propria suprafata. Iti trebuie un pic de inauntru-privit. Si daca toti ar face asa…

De-aceea ar fi de dorit ca nici o faptura umana sa nu fie considerata implinita, pana nu isi planteaza-n sine un copac.

Si atunci, cu siguranta, s-ar mai reface o parte din tezaurul de aur verde risipit al tarii...

marți, 27 octombrie 2009

Farmecul nerostit al lumii decupajelor











"Avem impresia ca starea estetica poate fi surprinsa in conditii optime in momentele ei de mutatie. In astfel de momente, avem de-a face cu o stare feciorelnica, nealterata prin deprinderi si norme. Orice om care se initiaza in istoria artelor incearca astfel de largiri ale constiintei estetice.
In procesul de constituire al artei si de creatie a operelor artistice, rolul principal il joaca, dupa parerea noastra, anumite atitudini si valori, constiente si inconstiente, de care spiritul uman e calauzit in afara de orice relatie cu natura. Ceea ce intereseaza, prin urmare, in randul intai teoria artei sunt aceste atitudini si valori."


(Lucian Blaga - "Zari si etape")

Retina ajunge sa culeaga impresii prin contemplarea unor plasmuiri artistice nascute din fosnetul pasnic al colilor de hartie format A4, un material ce si-a metamorfozat banalitatea in configurari innobilate de talent. Reusesc aceste lucrari aparent facile, sa ne trezeasca emotii si interjectii de admiratie in mileniul tehnologizarii de varf si al suprematiei informatiei?

luni, 19 octombrie 2009

Calatorie gastronomica printre steagurile lumii

Vacantele reale sau imaginare spre destinatii exotice visate s-au sfarsit, dar impresiile de calatorie inca mai persista.
Va invit la un slalom comod, vizual si savuros printre flamurile unor tari celebre ca destinatii de turism, stindarde definite inedit, prin alimentele traditionale ale fiecaruia in parte.

1. AUSTRALIA

2. BRAZILIA

3. COREEA DE SUD

4. FRANTA

5. GRECIA

6. INDIA

7. ITALIA

8. JAPONIA

9. LIBAN

10. SPANIA

11. SWITERLAND

12. VIETNAM

Pentru cel de-al 13-lea steag, care ar fi al tarii-gazda, Romania, ce produse alimentare ati alege? Sunt binevenite si alte propuneri creative pentru drapelele altori state, daca sunteti inspirati! Pana atunci, degustati ce aperitiv patriotard doriti.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Periplu sufletesc pe drumuri de munte...

Am cules vantul in palme pe drumuri de munte. Am sprijinit cu privirea batalioane intregi de frunze ordonate in degradeuri pe dealuri, printre pasuni si fanete, in tonuri galbene-rosietice-verzui. Deja frigul, ploaia rece, patrunzatoare si lapovita sfichiuitoare s-au instituit peste suflarea naturii. Zilele calde si stralucitoare ale verii sunt demult o amintire.

Glasul vantului suiera cu accente autumnale, inganand o melodie doar de el stiuta, unduindu-se printre ramuri si doruri. Trece rascolind paturile de frunze schimbate la fata. Rascoleste si suflete. Face vartejuri cu amintiri de tot felul. Le amesteca bine, apoi le asterne la intamplare. Nu e rostul lui sa ordoneze, ci sa anime ceea ce pare ca-i mort, inert...

Impresiile calatoriei deja au devenit amintiri. Aceasta punte subiectiva cu trecutul. Patrimoniu care nu se fura, nici nu se revendica in instante. Inele aproape concentrice vadind trecerea timpului si vremelnicia umana. Rendez-vous cu noi insine. Retro.

Am revazut cu emotie Castelul Bran al Reginei Maria si locurile lui incarcate de istorie, am pasit cu incantare pe domeniul Cetatii Rasnov, intr-o ultima zi frumoasa, inainte de a cobori "brumarelul" mijlocului de Octombrie peste plaiuri.

Inca se mai decanteaza in alchimia sufletului ecourile intense ale acestei drumetii incarcate de farmec, cu iz de legenda si cas invelit in coaja de brad...

Mergeti si voi sa va convingeti ca simbioza dintre toamna si vestigiile istorice zidite cu veacuri in urma de inaintasii nostri face casa buna cu asezarile cochete ridicate de vrednicia oamenilor ce iubesc curatenia si frumosul! Experienta va fi de neuitat.

Va astept cu sirop din fructe de padure ultraaromat in pahare si cu galbene gutui luminand in feresti, ca antidot la gustul amarui-salciu al acestor zile muscatoare de toamna!

marți, 6 octombrie 2009

Celebritatea - intre flux si reflux

„Eşti un nimeni!“ Această imprecaţie se adresează, de regulă, unei persoane care e „cineva“. Probabil că mai des decât se spune, în România şi în limba română, despre cineva că e cineva. Un „Nimeni“ este opusul lui „cineva“ la scară istorică, şi totuşi e o persoană care a fost numită cu insulta asta tocmai fiindcă a făcut ceva.

Dinamicul jurnalist si analist media Iulian Comanescu a scris o carte in care radiografiaza mecanismele celebritatii prin prisma notiunilor de brand personal si a abilitatilor de comunicare.

“Cum să devii un Nimeni — mecanismele notorietăţii, branduri personale şi piaţa media din România” este o scanare a lumii media (clasică şi internet) din România lui 2009, cu date, poveşti şi consideraţii teoretice despre felul cum stau lucrurile la noi, dupa cum declara insusi autorul.

Cum sa devii un nimeni te invata de fapt in mod delicat, simpatic si deloc plictisitor cum sa devii un cineva. Si nu acest lucru il vrem toti?

Suntem in Romania si avem un tulburator context socio-media in care astazi traim. Apoi mai avem un mare apetit pentru vedetism, intretinut de catre ambele parti: vedete si cortegiul de groupies emotionali din jurul lor. Si la final, bomboana de pe acest tort este 82% invidie. Cam asa arata barna la care trebuie sa evoluam in viata publica.

Cartea asta despre personal branding in general, si cum sa nu fii un goofy in comunicarea cu lumea in special, ar trebui sa se afle pe lista lecturilor obligatorii de la gradinita. Acolo as pune-o eu, ca sa fim siguri ca intra in patrimoniul elementar al celor 7 ani de acasa. Ca sa inveti cum sa devii un nimeni, nu trebuie sa ai intentii explicite de marire.

Invatam lucruri mici la stat, dar tare mari la sfat, precum ce sonerie sa ne punem la mobil ca sa fie ok, cu ce parfum sa folosim inainte de a iesi din casa. Dar stie si cum sa ne organizam discursul pentru a deveni eficienti in fata unei multimi usor ostile si dornice de cancanuri.

Probabil ca femeile s-ar marita mai usor daca ar citi cartea asta. Ar invata ca nu trebuie sa se adreseze lumii intregi cu cererea asta. Ci unui public tinta cu anumite caracteristici. Pentru care trebuie sa vina cu anumite caracteristici ca sa-l impresioneze, sa-l divida si sa-l cucereasca.

Pentru cine nu este deloc familiarizat cu supa formata din vedete, branduri personale, strategii media si succes, cartea este un bun indrumar. Gasesti in ea explicatii legate si de domeniul online, acest media de care multa lume inca se mai sperie. Dovada este ca uite, daca ies acum in strada si zic tare “am blog”, lumea o sa fuga speriata care incotro.

Daca stii cat de cat cu ce se mananca, iti completezi in mod sigur lista cu discutii interesante de prin spatele draperiilor si prompterelor. Daca lucrezi in comunicare, media sau branding, nu poti decat sa te distrezi savuros de cum alatura Comanescu istoriile amuzante cu informatiile de bun simt.

Iar rezultatul este o carte alb cu roz, deloc greoaie si cu multa autoritate. O carte ce nu este buna de luat ca lectura pe plaja, dar pe care o devorezi in calatorii.

Daca avem pretentii ca suntem cineva sau daca vrem sa devenim cineva in ochii nostri, sa citim aceasta carte.

joi, 1 octombrie 2009

O petala din floarea folclorului modern...

Am primit in dar o poveste frumoasa, ce avea chipul umbrit de un zambet trist.
Poate ca o stiti, poate ca nu.
Oricum ar fi, merita sa o cunoastem bine, sa-i patrundem adancimile, sa-i sorbim intelepciunea si sa-i culegem invataturile.
Mai ales acum, cand suntem in bataia unor vremuri ce ne pun multe semne de intrebare.


A fost odata un taran sarac si cinstit, roman.
In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana.

Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat.

Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: “Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer”.

Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: “Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana – Armani. Tine de frig, de ploaie.” Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: “Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic”.

A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: “Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine”. Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma. “Daca-i degeaba, merita s-o iau” isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.

Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.

A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca. Totusi nu s-a dat batut.

An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda.

Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca.

Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: “Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti”.

Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: “Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. A propos, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca”.

Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru….