Valsul crizantemelor, florile fericirii...

Numele ei in latina "Chrysanthemum" inseamna floare de aur.

"O zi frumoasă îmi surâde
printre frunze-ngălbenite
toamna porţi de rai deschide
cu crizanteme înflorite.

O eşarfă colorată
în nuanţe galben violet,
e acum gradina toată
împrăştiate de zori discret.

Din loc în loc timid răsare
cât-un boboc de trandafir
ce înalţă către soare
rugăminţi din fiecare fir.

Şi roua cea îmbujorată
străluceşte în lumină
când îmbracă grădina toată
cu şiragul ei de perle plină.

Toamna asta-i o minune
de culori şi veselie
desenate din cărbune
prin păduri şi pe câmpie."

(Ciurezu Mariana - "Culorile toamnei")

In culori vii si diferite, crizantema este simbolul mortii in Coreea si Japonia si al starii de bine in SUA. Ca mai toate florile de soi, crizantemele au fost cultivate mai intai de chinezi si apoi exploatate la maximum de japonezi. Desi in China secolului al XV-lea exista un oras numit Ju-Xian, adica orasul crizantemei, in prezent exista si „Festivalul fericirii”, care celebreaza aceasta floare, dar in Japonia.




Crizantema este o planta de toamna foarte indragita. Originari din China, hibrizii de "Chrysanthemum Indicum" au devenit foarte populari in Europa.
Sunt plante ce iubesc lumina, ce traiesc pe terase sau in gradina, la lumina multa, dar fara soare direct. Pentru o crestere echilibrata, se recomanda rasucirea periodica cu 90 de grade a ghiveciului.

Cercetarile efectuate de catre NASA au dovedit ca aceasta planta este foarte eficienta in indepartarea benzenului, un cancerigen cunoscut. Crizantemele au si proprietati toxice, partile otravitoare fiind frunzele si tulpina. Unele persoane pot manifesta dermatite in urma expunerii indelungate la aceasta planta.

"Stiu, greiere, stiu,
Toamna e si e tarziu.
Frunza cade de pe ram
Si imi zuruie la geam.
Vantul cauta, la zori,
Cheile de la ninsori.
Iata-l, primul fulgusor
S-a oprit, sfios, din zbor
La hotar de crizanteme:
Vrea sa-l treaca. Dar se teme..."

(Arcadie Suceveanu - "Intre fulg si crizanteme")

Daca privesti moneda de 1 yuan, vei vedea ca pe una dintre fatete este stantata o crizantema. Cu petalele sale subtiri, curbate, si aspectul sau elegant, floarea a fost dintotdeauna una dintre preferatele poporului chinez...

Asa cum bujorul simbolizeaza gratia si bogatia, crizantema - ce infloreste in zilele reci ale toamnei tarzii si chiar la inceputul iernii - simbolizeaza nobletea si eleganta. Din timpuri stravechi, calitatile sale au fost cantate de catre poetii chinezi.

Numele sau chinezesc, "ju", inseamna "adunat la un loc", referire la aspectul florii de crizantema, care arata ca un bulgare de petale.

Floarea are mai multe varietati, insa, initial, crizantema era doar o floare micuta si galbena. Dupa generatii de cultivare, numarul varietatilor a crescut rapid. In Cartea Crizantemelor a Dinastiei Song (960-1279), au fost notate 35 de varietati, insa in perioada Dinastiei Yuan (1271-1368), numarul acestora a crescut pana la 136.

In faimoasa carte a lui Li Shizhen, "Ben Cao Gang Mu", finalizata in timpul Dinastiei Ming (1368-1644), erau listate mai mult de 900 de specii de crizantema... Astazi, peste 3.000 de specii infloresc in fiecare an in China...

Floarea toamnei...

Unul dintre motivele pentru care aceasta floare este atat de mult apreciata in China este ca a fost preferata invatatilor antici. Crizantema, cunoscuta si sub denumirea de "Floarea toamnei", este una dintre "plantele de onoare", celelalte fiind prunul, orhideea si bambusul, care simbolizeaza nobletea.

In poemele si eseurile stravechi, scriitorii obisnuiau sa foloseasca termenii "os de jad", "corp de gheata", "petala de perla" sau "inima rosie" pentru a descrie aceasta floare... In zilele reci de toamna, cand toate florile isi pierdeau stralucirea, numai crizantema inflorea si opunea rezistenta vanturilor aspre.

Combinatia de frumusete si caracter puternic a facut ca aceasta floare sa aiba o personalitate demna de apreciat de catre invatatii chinezi.

Qu Yuan (340-278 i.Hr.), faimosul poet care s-a sinucis din cauza realitatii negre a vietii, pe care nu a reusit sa o accepte, a fost printre primii care au scris un poem despre crizanteme. In poezia sa, intitulata "Li Sao", autorul nota: "Bea seva magnoliei dimineata si seara foloseste petalele cazande ale crizantemei de toamna in loc de mancare."

Un alt poet celebru, Tao Yuanming (365-427), a pastrat toata viata o profunda afectiune acestei flori. Celebrul sau poem despre crizanteme arata: "Culege o crizantema de langa un gard si bucura-te de munte in placerile tale." Aceasta poezie, intitulata "Band vin", a fost scrisa in clipa in care autorul a renuntat la un post in administratia publica, retragandu-se la tara, unde a trait ca fermier.

Chiar si atunci cand era mult prea sarac pentru a cumpara alimente si vin - aceasta a fost marea placere a vietii sale - culegea petalele crizantemei, pe care le folosea in loc de mancare. In partea a doua a vietii sale, lovit de saracie si de singuratate, Tao Yuanming vedea in crizantema singurul sau prieten.

De atunci si pana in zilele noastre, tot mai multi poeti si scriitori au laudat crizantema in operele lor, iar aceasta planta a devenit aproape un subiect traditional la inceputul toamnei... In "Visul unor case rosii", cititorii pot gasi peste 10 poezii depsre minunata si delicata floare, scrise de catre doamnele familiei Jia.

Crizantema, delicata si puternica

Este usor sa compari femeile cu florile. In literatura chineza, flori precum crinul, bujorul si floarea de prun au fost legate de frumuseti feminine inegalabile. Insa atunci cand oamenii sunt comparati cu crizantema, abordarea este una diferita si tonul este unul mult mai barbatesc.

In fapt, rareori crizantema este comparata cu femeile - este mai degraba asociata cu barbati independenti, mandri, nobili, cu vointa puternica si duri, asa cum au fost Qu Yuan si Tao Yuanming.

O alta figura celebra identificata cu crizantema este Huang Chao, care a trait in secolul al IX-lea. Huang a fost conducatorul unei revolte taranesti ce a avut loc la sfarsitul Dinastiei Tang (618-907). Chao a condus o armata de mii de oameni si a ocupat orasul Luoyang, dupa mai multi ani de lupte neintrerupte.

El a scris doua poezii despre crizanteme, una dintre ele continand versurile: "Daca as putea fi regele florilor, i-as permite crizantemei sa infloreasca o data cu floarea de piersic; Parfumul crizantemei va umple orasul Chang'an, iar orasul se va imbraca in armura aurie." In anul 884, revolutia sa a fost infranta, iar Chao s-a sinucis.

Crizantema, planta medicinala...

Pentru oamenii obisnuiti, crizantema avea si rolul unei plante medicinale. Chiar si astazi, femeile din China beau ceai de crizantema in loc de cafea. Despre o specie de crizantema, cunoscuta sub numele de "Hang Bai Ju" (Crizantema alba Hangzhou), expertii cred ca ar avea proprietati curative.

Anticii chinezi credeau ca aceasta floare, capabila sa indure vremea rece, a atras "sufletul cerului si al pamantului", capatand, in acest fel, proprietati vindecatoare.

Intr-o carte datand din timpul Dinastiei Han (206-220), exista povestea satului Gangu, aflat in Provincia Henan din China Centrala. Aici, oamenii isi faceau provizii de apa dintr-un rau apropiat ce continea petale de crizantema.

Petalele cazute in rau in creierii muntilor se credea ca sunt responsabile pentru viata indelungata a satenilor - unii dintre acestia au trait pana la varste extrem de inaintate, unii dintre ei chiar pana la 130 de ani...

Binecunoscutul doctor chinez Tao Hongjing ii incuraja pe oameni sa manance petale de crizantema. El afirma ca florile de o calitate foarte buna au un gust dulce, iar cele "rele", amar.
Asa ca... de ce sa nu incercam in aceasta toamna o crizantema ?...

Sa va bucurati prieteni, de sorele bland al acestui week-end auriu de Octombrie, aducandu-va aproape de suflet gandurile celor dragi pe acorduri muzicale alunecand difuz si un bol de cristal plin cu vapai de crizanteme proaspete !

Ziua Mondiala a Alimentatiei

În fiecare an, la 16 Octombrie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) celebrează Ziua Mondială a Alimentaţiei. Cu acest prilej România, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alătură celor 191 de state ale lumii pentru a marca această sărbătoare.

Joi, 16 Octombrie 2008, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi deschide porţile tuturor celor care vor să marcheze alături de noi Ziua Mondială a Alimentaţiei. Vă aşteptăm aşadar, între orele 12,00 – 16,30, la sediul MADR. Vă întâmpinăm cu o expoziţie de vinuri şi produse tradiţionale şi ecologice româneşti.

Tot joi, în intervalul orar 13,30-16,00 MADR, împreună cu Primăria Capitalei va premia, în cadrul unui spectacol ce va avea loc la ARTCUB, câştigătorii concursului naţional de desene cu tema „O şansă pentru toţi copiii”. Desenele câştigătoare vor fi expuse în perioada imediat următoare la sediul MADR şi la Palatul Naţional al Copiilor şi ulterior la sediul FAO din Budapesta.

În aceeaşi zi, oficialii MADR şi cei ai Primăriei Capitalei şi Primăriilor de sector din Bucureşti vor merge la Centrul de Plasament „Eu şi Prietenii Mei” din sectorul 4 pentru a distribui alimente copiilor instituţionalizaţi. Totodată, vor participa alături de aceştia, la plantarea de copăcei. Produsele ce urmează a fi distribuite sunt oferite prin grija APRIL, ROMPAN, ROMSILVA, ITSY BITSY FM.

Parteneri pentru organizarea evenimentelor dedicate Zilei Mondiale a Alimentaţiei sunt Ministerul Cercetării, Educaţiei şi Tineretului, Primăria Generală a Capitalei, Primăria Sectorului 2, Sectorului 4, Sectorului 5 şi Sectorului 6, Palatul Naţional al Copiilor, Patronatul Naţional al Viei şi Vinului, Asociaţia Română a Cărnii.

Pe de alta parte HotNews.ro transmite ca aproximativ un miliard de locuitori ai tarilor in curs de dezvoltare sunt amenintati de foamete din cauza scumpirii alimentelor, dupa cum arata un raport al organizatiei umanitare britanice OXFAM, citat de AFP.

Cresterea galopanta a preturilor alimentelor de baza, ca orezul si cerealele, au adus inca 119 milioane de persoane in situatia de infometare in acest an, adauga organizatia in documentul publicat joi, cu ocazia Zilei mondiale a alimentatiei. In total, circa 967 milioane de persoane sufera in prezent de malnutritie, arata Oxfam.

Barbara Stocking, director general al OXFAM, a estimat ca majorarea pretului alimentelor a avut un efect "devastator" asupra anumitor populatii, prezentand, de exemplu, scumpirea cu 300% a grâului in Guatemala, dublarea pretului fainei si orezului in Cambodgia si in Filipine, anul trecut.

OXFAM lanseaza, joi, un apel de urgenta catre tarile industrializate sa stranga 15 milioane de lire sterline, adica circa 19 milioane de euro, pentru finantarea operatiunilor de asistenta.

Pe de alta parte, organizatia CARE international arata intr-un raport ca 17 milioane de locuitori ai regiunii Cornului african sunt amenintate de foamete, dintre care 6,4 milioane doar in Etiopia si jumatate din populatia somaleza.

In Filipine, Kenia, Panama si Nigeria majoritatea celor care au raspuns unui sondaj BBC au spus ca sunt nevoiti sa manance mai putin din cauza scumpirii alimentelor.

Acelasi studiu arata ca si locuitorii din tarile dezvoltate sunt afectati de cresterea preturilor la alimente, combustibil si energie, dar mai putin decat cei din tarile in curs de dezvoltare. Astfel in SUA, Marea Britanie si in alte cateva state, peste 20% dintre cei chestionati au spus ca au redus portia de mancare zilnica si peste o treime au schimbat alimentele pe care le consumau cu altele mai ieftine.

Circa 70% din italieni si francezi nu sunt multumiti de modul in care guvernele tarilor lor gestioneaza problema cresterii preturilor, mai arata documentul citat.

Cifrele furnizate de Departamentul pentru alimentatie din cadrul ONU nu sunt deloc optimiste.

Numarul celor afectati de criza alimentara a crescut de la 850 de milioane la 925 de milioane, in timp ce investitiile in agricultura au scazut in perioada 1980-2006, de la 17% la 3%.

In paralel, populatia globului a crescut in medie cu 78,9 milioane de oameni in fiecare an, iar biocarburantii au privat lumea de 100 de milioane de tone de cereale.

"Trebuie sa ne reorientam catre agricultura", este mesajul Organizatiei Natiunilor Unite in ceea ce priveste criza alimentara.

"De ani de zile insistam pe faptul ca lipseste sustinerea pentru dezvoltarea agriculturii, insa daca fondurile suplimentare sfarsesc prin a fi varsate in criza financiara, acestea nu ajung", observa Catherine Gaudard, reprezentanta unei organizatii care lupta cu saracia.

Pentru Caroline Wilkinson de la "Actiunea impotriva foametei", prioritatea lumii de astazi ar trebui sa fie cei 55 de milioane de copii care sufera de malnutritie.

Despre nevoia sincera de modestie...

Am ajuns la concluzia ca oamenii modesti pot triumfa pentru trei motive cheie:

- Apreciaza mult mai mult ceea ce au.

- Nu sunt invidiosi pe ceea ce au ceilalti.

- Sunt recunoscatori pentru lucruri pe care majoritatea le ia ca atare.

“Un om invidios nu numai ca doreste sa aiba ce ai tu, dar vrea ca tu sa nu ai.” (Harriet RUBIN, scriitor).

In cazul meu:

CUPA MEA SE REVARSA

Modestia prevaleaza daca suntem cu adevarat recunoscatori. Eu sunt recunoscator si simt nevoia de modestie, pentru ca:

1. Sunt in stare sa-mi tolerez durerile.

2. Pot sa vad, sa aud, sa vorbesc si sa gandesc.

3. Sunt inconjurat de cei dragi.

4. Am castigat respectul familiei mele.

5. Am de facut lucruri utile.

6. Am de multumit multor oameni pentru diverse favoruri.

7. Am avut oameni exemplari de la care sa invat.

8. Pot sa ii ajut pe cei care au nevoie de mine.

9. Credinta mea invinge obstacolele.

10. Pot sa il divinizez pe Dumnezeu in mod liber.

11. Pot sa ma adresez mintii mele fara frica.

12. Pot sa critic guvernul fara ezitare.

13. Pot sa ma alatur oricarui grup doresc.

14. Pot sa imi bazez reputatia pe realizari si nu pe dependenta.

15. Pot sa realizez lucruri noi.

Ce puteti spune despre dumneavoastra in aceasta privinta ?

(Sursa: Roger FRITZ – "Dupa dumneavoastra: Pot triumfa oamenii modesti?")

Si acum va invit sa parcurgeti un articol sclipitor semnat de Dan Mazilu si intitulat "Despre modestie in lumea spiritului", care mie mi-a mers direct la suflet si a fost un prilej de incantare pentru minte.

Ortega şi Einstein au murit în acelaşi an, anume în 1955. În 1923 s-au întâlnit în Spania. Privind peisajul sobru al oraşului Toledo, Einstein i-a replicat lui Ortega, care îl purta cu discuţia prin alte secole, că el nu are sensibilitate istorică, fiind interesat doar de ce este actual. La ce lucru actual se referea Einstein? La lumea din anii ’20? La progresele ştiinţei? La călătoriile sale prin lume după ce primise premiul Nobel? Dimpotrivă.

Aş dori să se reţină că avem aici un exemplu, propriul exemplu, de cum poţi rata înţelegerea unor cuvinte simple ale unui om precum Einstein atunci când presupui că mai toate vorbele lui trebuie raportate mereu la un metalimbaj, că trebuie să mai spună ele altceva decât tocmai au spus. Aşadar, următoarea înlănţuire de idei mi s-a înfăţişat ca fiind extrem de suspectă când, citind din jurnalul lui Einstein, am constatat că, de fapt, atunci el a fost pur şi simplu uluit de peisajul toledan. „Actualul” la care se referea era trăirea sa şi din jurnal aflăm că acea zi a fost “cea mai frumoasă din viaţa lui”. Cititorul grăbit poate abandona acum acest text, altfel va trebui să suporte consecinţele. Ei bine, cititorule, iată-le! În opinia mea, Ortega şi Einstein reprezintă două modele de modestie. Voi încerca, aşadar, să explic cum este posibilă modestia la un filosof şi la un om de ştiinţă.

În limba română, expresia modestie are, clar, două semnificaţii: una negativă – modestia ca deficienţă, ca lipsă a unor calităţi, precum în situaţia în care spunem că scriitorul X a avut o contribuţie modestă la dezvoltarea literaturii, şi una pozitivă – modestia ca virtute, ca bună cunoaştere a limitelor personale, precum atunci când afirmăm că inventatorul X este conştient de limitele invenţiilor sale. În cele ce urmează mă interesează doar modestia ca virtute. Am zis că ea constă în buna cunoaştere a limitelor personale. Dar cunoaşterea limitelor când apare?

Cred că apare atunci când ne plasăm în faţa a ceva care ne dă un sentiment de dezorientare sau chiar o stare de perplexitate. Iar lucrul acesta, perplexitatea, spunea Ortega când vorbea despre cunoaştere, survine în momentul în care nu posedăm fiinţa unui lucru, adică schema lui intelectuală.

Mă întreb dacă, în mod fundamental, ceea ce îi poate stârni perplexitate unui filosof diferă de ceea ce provoacă aceeaşi stare într-un om de ştiinţă? Părerea mea este că nu. Si filosoful şi omul de ştiinţă pot întâlni dificultăţi particulare în raport cu anumite probleme filosofice ori ştiinţifice, dar perplexitatea survine numai atunci când filosoful sau omul de ştiinţă intră în discordanţă chiar cu fundamentele filosofiei ori ale ştiinţei de până la el.

Din câte ştiu, cu Ortega şi Einstein s-a întâmplat exact această situaţie. Dar oare de ce nu se întâmplă aceasta cu orice om care se plasează în faţa filosofiei ori a ştiinţei. Ce a existat în aceşti oameni şi i-a făcut să treacă în raport cu filosofia, respectiv cu ştiinţa, dincolo de situaţia de spectator neangajat?

În opinia mea, la cei doi putem sesiza un dezvoltat simţ istoric. Dacă aşa stau lucrurile, să vedem exact ce anume înseamnă aceasta. Cu alte cuvinte, ce au făcut cei doi având un dezvoltat simţ istoric?

În primul rând, ambii au avut dorinţa şi putinţa de a cuprinde şi înţelege filosofia, respectiv fizica, în întregul lor. Scanându-le fin, în opiniile lor, le-au găsit fundamentele insuficiente. Cunoaşteţi, desigur, că Ortega, după spusele sale, a luptat toată viaţa lui împotriva idealismului şi a produselor sale. Einstein a dorit, de asemenea, să depăşească modul în care Newton a explicat universul. Avem deja până aici două dintre efectele manifestării simţului istoric:

1. raportarea la întregul filosofiei, respectiv a ştiinţei
2. identificarea unor soluţii insuficiente în trecutul acestora

Al treilea efect constă în propunerea unor soluţii mai bune. Soluţia lui Ortega s-a numit raţiovitalism, mod de gândire în care propunea ca realitate radicală viaţa şi nu gândirea, precum idealiştii. Viaţa este fundalul în care se petrec toate întâmplările omeneşte posibile, iar raţiunea doar o funcţie a vieţii. Einstein a contribuit la teoria cuantelor şi a elaborat teoria relativităţii – în care cunoaşterea omului nu mai este relativă ca la Newton, care o plasa în faţa timpului şi spaţiului absolute, ci absolută, realitatea pe care o analizează cunoaşterea fiind acum relativă, adică legată indisolubil de observator.

Dar oferind aceste soluţii pentru care au depus eforturi considerabile, cei doi le-au găsit limitate şi nu au ezitat să afirme acest lucru. Ortega a făcut-o în "Originea şi epilogul filosofiei" (Origen y epílogo de la filosofía) iar Einstein în "Cum văd eu lumea" (Wie ich die Welt sehe). Dar oare nu este acesta al patrulea efect al prezenţei simţului istoric, anume constatarea propriilor limite? Fără îndoială. Si eu ce urmăream? Nu cumva să arăt cum este posibilă modestia la cei doi. Fără îndoială.

Aş vrea să închid pornind de la o replică de-a lui Ortega. El spunea despre claritate că este politeţea filosofului. Bun, dar politeţea unui tânăr care doar a studiat filosofia, râmânându-i cu siguranţă exterior, în ce ar consta? Cred că ar consta în a priva cititorul care s-a aventurat până aici de alte cuvinte atunci când nu mai este convins că le poate spune cu maximă claritate. În mod cert, mai pot pune doar această întrebare: Din ce motive simţul istoric a fost atât de dezvoltat în cei doi, iar în unii dintre noi este aproape inexistent?

Dan Mazilu

Cinstirea Sfintei Cuvioase PARASCHEVA

"Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie"(Marcu 8, 34)

Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria şi Serbia credincioşii ortodocşi o cinstesc de asemenea cu multă evlavie (A se vedea în această privinţă frumoasa carte-album, în limbile română, greacă şi engleză, "Sfânta Parascheva - Călăuza pelerinilor", Editura mitropolitană TRINITAS, Iaşi, 2000).

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică tocmai prin convingerea şi constatarea că ea este mult folositoare, dăruind ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, mănăstirilor şi familiilor, bolnavilor şi săracilor. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Puterea de ajutorare a sfinţilor este, de fapt, iubirea lui Dumnezeu care se revarsă prin sfinţi pentru a întări legătura sfântă între oameni şi Dumnezeu, şi între oamenii care iubesc Biserica lui Hristos şi cinstesc pe sfinţii Lui. Prin urmare, comuniunea sfinţilor cu Dumnezeu întăreşte şi comuniunea oamenilor laolaltă în rugăciune, în căutarea sfinţeniei şi a ajutorului lui Dumnezeu. Astfel, sfinţii din fiecare neam adună laolaltă în iubirea lui Hristos credincioşi din neamul lor şi din alte neamuri.

Sfânta Cuvioasă Parascheva adună, prin sfinţenia, bunătatea şi rugăciunile ei făcătoare de minuni, credincioşi din popoare diferite ca: greci, bulgari, sârbi, români ş.a. Sfinţii nu aparţin numai neamului lor, ci ei sunt ai lui Dumnezeu şi ai întregii umanităţi; ei ajută pe toţi oamenii, fiindcă Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii. În acest înţeles, se spune că la o mănăstire creştină ortodoxă din Iugoslavia a venit un musulman ca să se roage. Atunci, un ortodox l-a întrebat: - Cum de-ai venit să te rogi la un sfânt de-al nostru? Musulmanul a răspuns: - Nu este nici al vostru, nici al nostru, ci al lui Dumnezeu (vezi "Sfânta Parascheva - Călăuza pelerinilor", p. 53). Cu alte cuvinte, sfinţenia este iubire şi bunătate dumnezeiască fără graniţe, care se revarsă în lume prin legătura rugăciunii.

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia prăznuirii sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva

Cu ocazia prăznuirii sărbătorii Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei – Iaşi, 14 octombrie 2008 – Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, următorul mesaj:

Înaltpreasfinţiei Sale,
Înaltpreasfinţitului Părinte TEOFAN,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei


Înaltpreasfinţia Voastră,

Cu deosebită bucurie am primit scrisoarea Înaltpreasfinţiei Voastre privind organizarea la Iaşi, în perioada 12 – 16 octombrie, a sărbătorii Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, intrată în conştiinţa publică, în perioada de după 1989, ca fiind îngemănată cu Sărbătorile municipiului Iaşi, ajunse, acum, la cea de-a XVII-a ediţie.
Anul acesta însă municipiul Iaşi îşi adaugă în cununa de preţ a valorilor sale împlinirea a 600 de ani de atestare documentară, fapt confirmat de un important document emis de domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun, la 6 octombrie 1408.
Contextul acestui popas aniversar constituie un luminos prilej de trăire, cu demnitate, a înălţătorului sentiment de preţuire a semnificaţiilor multiple ale oraşului Iaşi pentru istoria Moldovei şi a întregului popor român.
Vatră a unor străvechi mărturii de civilizaţie, oraşul Iaşi s-a afirmat, ca centru urban, în epoca medievală, deodată cu principatul Ţării Moldovei, pentru a deveni, apoi, curte domnească a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare iar, de la sfârşitul secolului al XVI-lea, capitală politică a Moldovei şi scaun mitropolitan.
În anul 1600 oraşul Iaşi era în mod provizoriu, dar profetic, capitală a afirmării unităţii Ţărilor Române sub sceptrul domnitorului Mihai Viteazul.
Capitala Moldovei a devenit centrul de strălucire statală, culturală şi spirituală a epocii domnitorului Vasile Lupu, mai ales prin aducerea aici în 1641 a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva.
Oraşul Iaşi rămâne, de asemenea, oraşul marilor Mitropoliţi cărturari şi ctitori de limbă românească Varlaam şi Dosoftei, pe care Dumnezeu a binevoit să-i aşeze între Sfinţii Săi din cer, iar pe noi ne-a învrednicit să le vedem numele înscrise în Calendarul Bisericii noastre pe când păstoream ca mitropolit la Iaşi (în 2005, Sfântul Ierarh Dosoftei şi în 2007, Sfântul Ierarh Varlaam).
Cetate a unităţii panortodoxe prin Sinodul din 1642 şi oraş al Unirilor româneşti (1600, 1859 şi 1918), oraşul Goliei, al Cetăţuiei şi al Galatei, a fost hărăzit să fie şi oraşul unei măreţe Catedrale, ctitorie a eruditului şi luptătorului mitropolit Veniamin Costachi şi a harnicului şi evlaviosului mitropolit Iosif Naniescu.
Ca leagăn al culturii, oraşul Iaşi a fost şi a rămas „dulcele târg al Ieşilor,” oraşul lui Eminescu şi al lui Creangă, oraşul teiului din Copou şi al bojdeucii din Ţicău, oraşul Junimii, al multor oameni de teologie şi ştiinţă, de literatură şi artă, de administraţie şi economie, al căror spirit dăinuie, nestins, iradiind peste timp şi spaţiu, din istoricul platou al Bisericilor voievodale Sfântul Nicolae-Domnesc şi Sfinţii Trei Ierarhi, al Palatului Culturii, al Mitropoliei şi al Primăriei, dar şi de pe colinele domoale ale Centrului Universitar ieşean.
Ani de-a rândul, începând de la întâia ediţie a sărbătorilor municipiului Iaşi, am trăit personal, ca mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, bucuriile acestor zile de octombrie alături de ieşeni şi de pelerinii veniţi din toată ţara şi din străinătate, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva şi ale altor sfinţi din Răsăritul Ortodox.
În fiecare an, de hramul Catedralei mitropolitane şi de sărbătorile oraşului, mulţumind lui Dumnezeu pentru ajutorul Lui dăruit oamenilor şi preţuind pe cei ce au locuit şi au creat aici valori, ne bucurăm de lumina evenimentului şi de comuniunea între generaţii.
Prăznuirea celor 600 de ani de atestare documentară a municipiului Iaşi ne îndeamnă să fim şi mai mult rugători către Dumnezeu şi recunoscători ai moştenirii primite. Deşi reţinut la Bucureşti de multe lucrări urgente, ne aflăm prezent sufleteşte la Iaşi, în comuniune duhovnicească cu Înaltpreasfinţia Voastră, cu toţi ierarhii prezenţi la sărbătoare, cu autorităţile de stat centrale şi locale, cu preoţii, monahii, monahiile şi cu mulţimea de pelerini.
Împreună cu toţi, ne plecăm duhovniceşte fruntea în faţa moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, acestea din urmă fiind aduse acum de la Craiova, prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei, la împlinirea a 500 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Nifon, spre a spori bucuria tuturor credincioşilor închinători.
Cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos-Domnul, îndreptăm către toţi cei prezenţi la Iaşi caldă binecuvântare, cu doriri de sănătate şi pace, de bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată lucrarea sfântă şi folositoare Bisericii şi poporului nostru.

S.S. † Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

www.basilica.ro

Vernisaj inedit la Muzeul National de Arta

Exact acum o saptamana, pe 6 Octombrie 2008, la ora 18.00, a avut loc vernisajul expoziţiei "De la Intruparea Cuvantului la Indumnezeirea Omului" - Icoane bizantine şi neo-bizantine din Grecia.

Aceasta cuprinde 64 de icoane bizantine şi neobizantine care datează din secole XIII-XVIII şi are o scenografie specială. Organizată in colaborare cu Fundaţia Culturală Greacă, expoziţia ofera iubitorilor de artă din Romania posibilitatea de a admira exponate preţioase care provin din mai multe muzee de prestigiu din Grecia: Muzeul Bizantin şi Creştin din Atena, Muzeul Culturii Bizantine din Tesalonic, Muzeul Bizantin din Veria, Muzeul Bizantin din Kastoria, Muzeul Benaki din Atena, precum şi dintr-o colecţie particulară.

In cadrul expoziţiei va avea loc, pe 10 şi pe 11 Noiembrie, un performance intitulat Amintirile Născătoarei de Dumnezeu in regia lui George Remoundos. Spectacolul interpretat de actriţa Katerina Chelmi, solistul George Remoundos şi un cor bizantin este inspirat din pasaje evanghelice in care sunt evocate amintirile Fecioarei Maria despre viaţa şi patimile lui Iisus.

Am fost acolo, am vazut si am admirat minunate icoane, am simtit atmosfera speciala de ruga si meditatie, alaturi de un public select si avizat.







Si toate acestea le datorez unei fiinte adorabile, plina de gratie si pasionata de virtutile artei.

Draga mea Alexandra, iti multumesc pentru acest nepretuit dar de suflet !

Va recomand calduros si voua sa vizitati salonul expozitional al Palatului Regal din Bucuresti - actualul Muzeu National de Arta si sa va incarcati de indumnezeire, veti deveni mai bogati, mai toleranti si mai armoniosi, cu siguranta !

Premii NOBEL controversate si valoarea inestimabila a unei clipe...

O secunda, un minut, o ora, o zi; si inca un an s-a scurs in fata ochilor mei. Privesc cu disperare si le las in mod constient sa treaca, dorindu-mi totusi sa le opresc cu orice pret.

Fiecare moment pretios pierdut imi macina constiinta. De ce nu am incerca mai mult sa le fac sa dureze in loc sa le irosesc prin activitati nedorite?

Cei mai multi dintre noi isi petrec viata cu lucruri monotone, de rutina, doar pentru a supravietui in aceasta jungla avida de bani.

Ne dorim weekend-uri si vacante, renuntand la orice altceva.

Nu este pacat sa nu apreciem fiecare secunda pretioasa care este a noastra?

Cum indraznim sa gonim acest dar al vietii, mai pretios decat orice altceva din ceea ce poate avea un om?

Traieste pentru ziua de astazi si nu conta pe ziua de maine. Zilele de maine se aduna, devenind castele goale, pierdute, formate din zilele de ieri, lasand sa treaca perioade uitate si sterile de timp.

Pretuieste-ti fiecare moment pentru ca nu stii cand poate fi ultimul!

(Sally EICHHORST - "Descatuseaza-ti intregul potential: Trezeste puterea infinita din tine si creeaza viata visurilor tale")

Tot asa a gandit si savantul suedez Alfred Nobel, nimeni altul decât inventatorul dinamitei cand a hotarat instituirea celebrelor premii NOBEL.

Alfred Nobel a cerut ca premiul care-i poartă numele să fie decernat anual către "Orice persoană care îşi va îndrepta toate eforturile către consolidarea fraternităţii între naţiuni, pentru abolirea sau reducerea forţelor armate şi pentru promovarea congreselor în scopul păcii".

Cu toate acestea, deseori din motive arbitrare ce ţin de servilism politic, emfaza sau chiar urmarea unui trend ce proslăveşte o etnie în detrimentul alteia, decernarea premiului Nobel a fost deseori subiect de controverse şi scandaluri mai mult sau mai puţin bazate pe adevăr.

10. Jimmy Carter - Premiul Nobel pentru pace în 2002

Ex-preşedintele american a primit prestigiosul premiu pentru: "Decade de eforturi neprecupreţite pentru soluţionarea conflictelor internaţionale, implementarea democraţiei şi a drepturilor omului şi promovarea dezvoltării economice şi sociale". Evident că sforăitoarea declaraţie în cunoscutul limbaj de lemn al servilismului diplomatic internaţional a declanşat nu doar ironiile presei ci şi contestaţiile vehmente ale celor care au văzut în acest act politizarea şi exagerarea meritelor unui preşedinte faimos pentru neimplicarea în problemele istorice derulate în timpul mandatului său. Printre contestatari s-a numărat şi Gunnar Staalsett, unul dintre cei cinci membri ai Comitetului Nobel.

9. Winston Churchill - Premiul Nobel pentru literatură în 1953

Faimosul prim-ministru şi om politic britanic nu a fost recompensat cu premiul Nobel pentru pace, aşa cum se aştepta oricine, datorită contribuţiei sale la înfrângerea Germaniei Naziste şi la încheierea celei de a doua Conflagraţii Mondiale. În mod ciudat, după cum afirmă toţi biografii lui Churchill, Comitetul Nobel s-a gândit să-l recompenseze pe Winston Churchill pentru activitatea sa literară.
Situaţie aproape hilară decă ne gândim că Churchill era şi un pasionat pictor. Astfel, în 1953 Sir Winston Leonard Spencer Churchill a primit premiul Nobel pentru "descrierea măiastră deopotrivă biografică şi istorică şi, de asemenea, pentru oratoria desăvârşită întru apărarea valorilor umane". De fapt, Churchill a primit premiul pentru lucrarea sa intitulată "Al Doilea Război Mondial".

8. Al Gore - Premiul Nobel pentru pace în 2007

Secundul lui Bill Clinton a câştigat aceasta distincţie pentru aducerea în faţa opiniei publice internaţionale a problemelor grave declanşate de procesul încălzirii globale. În prezent cartea şi filmul sau intitulate "An inconvenient truth" sunt subiectul deopotrivă al unor dezbateri ştiinţifice şi al unor atacuri mai mult sau mai puţin fondate. Principalele atacuri vin din partea celor care afirmă că Al Gore nu are studii de specialitate în ecologie şi toată cartea sa nu este decât o compilaţie a muncii şi studiilor mai multor cercetători. Recent, un tribunal din Marea Britanie a emis un decret prin care guvernul britanic e obligat să autorizeze vânzarea acestei cărţi doar dacă respectiva lucrare este însoţită de un aşa-zis ghid care să indice cele "nouă mari erori ştiinţifice" cuprinse în carte şi, de asemenea, să contrazică punctul de vedere al lui Al Gore, considerat "prea subiectiv". În filmul cu acelaşi nume, Al Gore roagă poporul american să reducă consumul de energie electrică la domiciliu. În august 2006, nota de plată a energiei electrice din locuinţa lui Gore arăta că într-o singură lună acesta a consumat 22,619 kw, mai mult decât dublul consumat în medie de o familie americană într-un an.

7. Rigoberta Menchu - Premiul Nobel pentru pace în 1992

Se pare că există anumite dovezi care contrazic informaţiile oferite de această femeie, prezentate de ea chiar în cadrul autobiografiei referitoare la existenţa ei în Guatemala anilor 1950. Memoriiile Rigobertei Menchu au apărut sub forma unei cărţi autobiografice în anul 1987, carte care i-a asigurat acesteia notorietatea americană şi implicit nominalizarea la premiul Nobel. Unele aspecte referitoare la istoria familiei sale au fost modificate cu bună ştiinţă pentru a-şi propaga mai bine ideile de stânga. Cele care au descoperit această fraudă au fost studiile efectuate de antropologul David Stoll.

6. Henry Kissinger - Premiul Nobel pentru pace în 1973

Această personalitate politică internaţională, considerat de mulţi drept artizanul Noii Ordini Mondiale şi adevăratul stăpân din umbră al Americii alături de Zbigniew Brzezinski, a primit această distincţie pentru încheierea Acordului de Pace din Vietnam. Aceasta, în ciuda faptului că Henry Kissinger a instituit campania secretă de bombardamente asupra soldaţilor nord-vietnamezi infiltraţi în Cambodgia, campanie întreprinsă între anii 1969-1975. Alte acuze sunt cele referitoare la implicarea lui Kissinger în declanşarea operaţiunii Condor, în mijlocul anilor 1970, campanie care a constat în răpiri şi crime şi care a fost coordonată de americani pe teritoriile Argentinei, Boliviei, Braziliei, Paraguaiului, Uruguaiului şi în statul Chile. Tot el a aprobat invazia militară a Ciprului de căatre trupele turceşti care s-a soldat cu ocupaţia nordului Ciprului de către Turcia, aliat regional de bază al S.U.A. Mulţi analişti politici internaţionali au declarat că Premiul Nobel a devenit o distincţie fără nici un fel de valoare, odată cu primirea acestuia de către Kissinger.

5. Itzak Rabin - Premiul Nobel pentru pace în 1994

Rabin a primit această distincţie în acelaşi an cu Shimon Perez şi Yasser Arafat. Controversele nu au încetat să apară, în principal pentru că Rabin, în timp ce se afla în serviciul militar israelian, a ordonat expulzarea tuturor arabilor din teritoriile ocupate de Israel în timpul Războiului din 1948. În timpul mandatului său de ministru al Apărării, Itzak Rabin a fost responsabil de reprimarea sângeroasă a palestinienilor în timpul primei Intifade. Criticii săi au dezvăluit şi faptul că Rabin a continuat să autorizeze construirea de locuinţe israeliene în teritoriile ocupate în ciuda Acordului de Pace care interzicea acest lucru.

4. Shimon Perez - Premiul Nobel pentru pace în 1994

Acest politician israelian a fost responsabil de programul de dezvoltare al arsenalului nuclear al Israelului, tot el a fost acuzat şi de masacrul din Qana. Masacrul a avut loc în anul 1996, când armata israliană a bombardat un sat în care se aflau 800 de civili libanezi neînarmaţi, în mare parte copii, femei şi bătrâni care se refugiaseră aici tocmai pentru a scăpa de luptele din apropiere. Din cei 800 de oameni, 106 au fost ucisi şi 116 răniţi, de asemenea, patru soldaţi fijieni din cadrul Fijian United Nations Interrim Force din Liban au fost grav răniţi.

3. Yasser Arafat - Premiul Nobel pentru pace în 1994

Deşi a câştigat distincţia alaturi de foştii săi duşmani de o viaţă: Shimon Perez şi Itzak Rabin, Arafat a fost acuzat de criticii săi că, timp de zeci de ani, nu a fost altceva decât un conducator terorist. Astfel, în ciuda eforturilor de pace întreprinse de acesta, Kare Kristiansen, un norvegian membru al Comitetului Nobel, a semnat în 1994 un protest în care reclama decernarea premiului Nobel pentru pace lui Yasser Arafat pe care nu s-a sfiit să-l catalogheze drept un terorist notoriu.

2. Cordell Hull - Premiul Nobel pentru pace în 1945

Acest personaj mai puţin cunoscut a primit preţiosul premiu ca pe o recunoaştere pentru eforturile sale pentru pace şi înţelegere în cadrul ..Emisferei Vestice, pentru acordurile de comert încheiate de acesta şi activitatea sa în cadrul O.N.U. În 1939, nava americană SS St. Louis pleca din Hamburg spre Oceanul Atlantic având la bord 950 de refugiaţi evrei care căutau refugiu în America de teama repercursiunilor noii guvernări naziste a Germaniei. Preşedintele din acea perioadă a S.U.A., Roosevelt, a arătat o anumită bunăvoinţă faţă de refugiaţi şi era gata să le acorde azil politic. S-a lovit, în schimb, de refuzul violent al lui Hull, care era atunci Secretar de Stat. Acesta a ameninţat că-i retrage sprijinul politic pentru alegerile din 1940 dacă îi primeşte pe evrei. Roosevelt a interzis accesul navei în orice port american. În consecinţă, SS St Louis a fost nevoită să se întoarcă la Hamburg, iar toţi refugiaţii evrei au sfârşit în lagărele naziste.

1. Menachem Begin - Premiul Nobel pentru pace în 1978

Temutul lider evreu a primit distincţia chipurile pentru contribuţiile sale la încheierea Acordurilor de le Camp David din acelaşi an. Premiul a fost de fapt împărţit între Begin si Anwar Sadat, la acea dată preşedinte al Egiptului. Problema principală ridicată de contestatarii acestei decizii a fost aceea că Begin a fost conducătorul organizaţiei miliante Irgun, organizaţie recunoscută pe plan internaţional ca fiind una teroristă. Begin a fost responsabil, de asemenea, de raiduri şi execuţii asupra populaţiei arabe. Tot el a fost acuzat de exploziile de la hotelul King David, în Ierusalim, din anul 1946.

Un singur român laureat NOBEL...

Deasupra figurilor controversate menţionate mai sus merită amintit faptul că Mahatma Ghandi poate cel mai paşnic om politic din istorie, nu a beneficiat de nici un premiu Nobel. Nici Thomas Edison nu este pe lista câştigătorilor de Nobel. La fel şi românii a căror contribuţie la dezvoltarea ştiinţei şi medicinei a fost decisivă, nu sunt trecuţi pe această listă.

Singurul român laureat de Nobel a fost savantul George Emil Palade care a câştigat Premiul Nobel pentru Medicină în 10 noiembrie 1974, pentru descoperirea mecanismului celular de producţie de proteine.

Pentru anul 2008, laureatul Academiei Suedeze pentru Premiul Nobel pentru Literatura este scriitorul francez Jean-Marie Gustave LE CLEZIO, 68 de ani (n. 13 aprilie 1940), premiat pentru ca este “autorul noilor calatorii, al aventurilor poetice si al extazului senzual, exploratorul unei umanitati aflate deasupra si dedesubtul civilizatiei predominante”.

In Romania, dintre cartile sale au fost traduse urmatoarele titluri:
"Procesul-verbal", "Potopul", "Cautatorul de aur", "Steaua ratacitoare", "Diego si Frida", "Primavara si alte anotimpuri" si "Nesperata veste".

Spor la citit si la cunoastere !

Ne place sa divulgam secretele altora ?

Toata lumea are secrete. Ne place sa avem secrete. Suntem obligati sa avem secrete. De ce ? Ca anumite lucruri nu le putem marturisi. Vrem sa facem impresie buna intotdeauna.

De ce ne place sa dezvaluim secretele altora ? Atunci, cand le-am primit pentru pastrare de la un om, care a avut incredere in noi, care a simtit nevoia sa ne faca marturisiri. Dar respectivul de ce a simtit nevoia sa ne spuna ? A vrut sa-si usureze sufletul ? Si nu a avut curajul sa-si dezvaluie secretul in fata persoanei vizate ? Asa, informatia ramane in spatele decorului, iar povara se injumatateste ?

Unii mai repede, altii mai tarziu, dar oamenii le dezvaluie secretele altora “in mare taina” si cu mare multumire. De ce ? Vrem sa impresionam, suntem rautaciosi, sau vrem sa ajustam imaginea cuiva ? Vrem sa iesim in evidenta, ca avem secrete despre altii ? Asa-i natura omului ?

Exista diferite categorii de oameni, artisti, politicieni, oameni de afaceri, persoane publice, care ar dori ca viata lor sa ramana secreta si numai realizarile sa vada lumina zilei. Dar in realitate, frecvent se intampla in sens contrar. Sunt dezvaluite (intotdeauna se gaseste cineva) mai ales lucrurile scandaloase, de senzatie, cele neplacute pentru persoana respectiva, cele ilegale, bizare, iar continuturile esentiale, explicatiile, scopurile nobile si implinirile benefice raman necunoscute de multe ori pentru opinia publica.

De ce ? Pentru simplul motiv ca oamenilor nu le place sa vorbeasca despre lucruri simple, normale, acelea fiind plictisitoare. Creierul uman cauta senzatii si omul se grabeste sa le transmita mai departe, presupunand ca astfel devine mai important in ochii altora. De multe ori de aceea barfim, ca sa ne orientam mai bine in spatiu si timp, si in sistemul de valori al altora.

Acestea sunt teme abordabile, despre care am putea vorbi oriunde, oricand si in fata oricui, exprimandu-ne parerea foarte deschis, ascultand pe altii, combinand ideile, ajungand la produse colective de gandire, fara sa afectam imaginea altora, fara sa manipulam exemplele dupa bunul nostru plac.

Pentru aceasta ar trebui sa citim mai mult, sa ascultam pe altii mai mult, sa ne intelegem pe noi insine mai bine, sa avem un anumit nivel de gandire, de inteligenta, de valori, ca sa putem ridica nivelul discutiilor de la concret – cine a facut, de ce a facut, cum trebuie sa faca, cu cine a facut, piperand textele cu sentimente si interpretari personale, viziuni subiective, de multe ori false, completari nereale, distorsionate – la un nivel mai inalt, unde deja dezbatem un anumit tip de comportament, cauzele, consecintele pentru persoana, grupul social din care face parte.

Ar trebui sa trecem de la constatari la implicari, pana la perfectionarea legaturilor umane, la prevenirea, corectarea si asigurarea calitatii relatiilor umane. Doar este vorba despre lumea in care traim, muncim, visam si ne urmam aspiratiile, daca putem. Nu trebuie sa ne fie indiferent cum ne simtim in alta lume. Ce ar fi daca am incerca sa imbunatatim nu numai soarta noastra, dar si a altora, in loc sa ranim si sa parjolim suflete ?

(Psiholog Suzana DEAC)