Se afișează postările cu eticheta dor nestins. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dor nestins. Afișați toate postările

vineri, 14 octombrie 2011

Ne mai este dor de tandrete?

Deunazi, in spatiul unei incaperi de stationare din peisajul de transport subteran al Capitalei (in statia Metroului bucurestean, pe scurt) am remarcat un inscris publicitar Milka, prin care trecatorilor le era adresata invitatia de a-si suna parintii cat timp asteapta sosirea "trenului galben fara cai".

Marturisesc ca m-a frapat aceasta fraza-indemn si am asezat-o intr-un coltisor de memorie spre a fi elucidata. Acum cateva momente misterul s-a dezlegat, cand am aflat ca "vinovatul" e campania de promovare Milka, sub sigla „Indrazneste sa fii tandru".

Milka ii provoaca pe europeni sa indrazneasca si sa impartaseasca un moment de tandrete cu familia si prietenii, pentru a aduce o nota de tandrete si emotie in vietile lor.

O initiativa demna de apreciat si de incurajat, caci atinge resorturi extrem de sensibile.

Motivatia Milka, in opinia Brand Managerului ar suna cam asa: "Tandretea este esenta a tot ceea ce facem. Milka este facuta cu cel mai bun lapte din Alpi, pentru a ne asigura ca este cea mai fina ciocolata, care, prin bucuria pe care o aduce in viata de zi cu zi, ne poate stimula sa ne manifestam tandretea. Dorim sa scoatem la lumina latura emotionala a vietii pentru ca oamenii sa ignore stresul si presiunile cotidiene si sa isi activeze emotiile pozitive."

Presimt ca deja din acest moment ciocolata Milka, prin diversele ei sortimente imi va placea mai mult si-mi va fi mult mai draga!

In acest crampei de toamna sunt mai vii ca oricand nestematele de gand ale marelui iubitor de intelepciune si adevar, Octavian Paler:

"Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim."

Tandretea este eleganta emotiei daruita intr-o privire calda, intr-un suras gingas, bland si necrispat, intr-un gest simplu si de neuitat...

Voi cat de tandru va manifestati in acest stil de viata alert si stresant?

marți, 28 iulie 2009

Dor nemangaiat de Leopoldina Balanuta...

Cand spui Leopoldina pe cararile Thaliei e cum ai spune, in poezie, Nichita. Prenumele s-a metamorfozat in nume, adaugand o lacrima de roua in plus, de glorie si de fascinatie a privirii. Fiica de preot, dintr-un oras medieval (satul Haulisca, Vrancea care astazi ii poarta numele), Poldi Balanuta a ramas o artista bantuita de patima poeziei pana la uitare de sine, pana la “suprema ardere a fiintei”. Intotdeauna atenta la selectia valorica a poemelor, ea a preluat, si a continuat intr-un mod unic, marea traditie a recitativului dramatic din scoala lui Nottara si Storin.

Lipsa oricaror orgolii, intransigenta, si mai ales modestia, smerenia cu care se aseza de fiecare data in umbra cuvintelor poetului, acel respect duhovnicesc pentru fiinta artistului, oricat de uitat ar fi fost el in mintea contemporanilor, dorinta ideala de a crea un dialog inefabil intre doi parteneri reali vesnic ingemanati, poetul si publicul, au facut din Leopoldina Balanuta nu numai o mare artista, ci si o constiinta sensibila intrata in galeria Nemuritorilor.

In amintirile noastre despre “ceara cuvintelor”, Leopoldina Balanuta este acea lumina ivita din Geneza, trecandu-ne suav peste chip, fiindca ea nu spune nimanui adio, stiind ca Edenul vietii, asemeni celui al artei, e strabatut de patru fluvii: Credinta, Iubirea, Libertatea si Speranta.

Cea care a jucat in spectacole precum cele ale lui D. R. Popescu (“Ca frunza dudului din rai“ sau “O batista in Dunare”) marturisea intr-un interviu: “Eu plec cu viata mea in teatru; teatrul vine cu viata lui in viata mea. Ma gandeam cata dreptate a avut sarmanul Tarkovski, care spunea, in ultimele zile ale existentei lui: ”Doamne, am obosit asteptandu-te!” …totdeauna arta mi-a aparut ca o stafeta a Dumnezeirii.”

Dintre "soaptele" ei, cea despre fericire se cuvine sa o ascultam ca pe o ruga, cu smerenie si sfiiciune, intru bunatatea lumii...


"Fericire este atunci cand in adancul sufletului tau, in adancul fiintei tale, gasesti forta de a evita nefericirea. Pentru ca nefericire este:
sa muncesti fara sa iubesti obiectul muncii tale,
sa nu gasesti in jurul tau prieteni care sa aiba acelasi ideal de umanitate,
sa pleci la drum cu semeni care la prima cotitura a drumului abandoneaza scopul caii alese;
nefericire este sa spui ceea ce nu crezi,
dar si mai mare nefericire este sa nu spui ceea ce crezi;
nefericire este sa izbutesti sa adormi noaptea inainte de a te gandi macar la una dintre problemele care framanta lumea si timpul tau,
nefericire este sa poti adormi noaptea inainte de a-ti judeca faptele de peste zi,
nefericire este sa nu ai copii,
nefericire este sa nu poti darui roadele muncii tale,
nefericire este sa nu iti iubesti parintii si sa nu-i insotesti cu recunostinta pana la capatul drumului intru demnitatea speciei umane;
nefericire este sa-i uiti pe cei care te-au invatat si care au adaugat fiintei tale comori nepretuite,
nefericire este sa nu trudesti intru desavarsire,
nefericire este sa nu stii sa duci pe umeri povara cea mai grea: succesul;
nefericire este sa agonisesti mai mult decat iti este cu trebuinta,
nefericire este sa uiti de unde ai plecat,
nefericire este sa uiti spre ce ai plecat,
nefericire este sa-ti vezi numele disparut inainte de disparitia trupului,
nefericire este sa simti puterea devastatoare a singuratatii,
nefericire este sa nu pretuiesti truda altora, nefericire este sa nu ai nevoie de arta,
si cea mai mare nefericire este sa nu ai nevoie de cultura.
si cate nefericiri mai sunt posibile pe pamant!
Dar pana la urma eu cred ca nefericirea este o vina. Si daca in tine gasesti puterea morala de a-ti asuma vinovatia, eu cred ca deja ai facut un pas pe calea anevoioasa, dar sublima de a atinge macar o treapta a fericirii.
Caci fericirea, pana la urma, este un ideal posibil de atins, fiind, dupa parerea mea, o forma a demnitatii umane.
Caci fericirea este pana la urma, dupa mine, lupta dreapta si nobila si grea de a evita nefericirea."


In Decembrie 2008, Leopoldina Balanuta ar fi implinit 74 de ani. Dar deja s-au scurs 10 ani incheiati de cand Regina ne-a parasit, spre nefericirea noastra, bieti muritori nevrednici sa-i intelegem tacerile. Sa ne tacem un timp cuvintele, sa lasam ca memoria vocii ei sa ne impresoare si apoi sa-i imbratisam cu recunostinta si dor, umbra ce ascunde tainice lumini.