Ce minune stă în această făptură mică? Cum de l-a chemat măsura lui către gândurile neliniştitoare? Ce tainică legătură îl poartă pe culmile vieţii? Copilul este mai aproape decât noi de firea lucrurilor, mai aproape de Dumnezeu.
Omul devenit adult trăieşte totul în fugă. El nu prinde de multe ori frumuseţea şi nici lumina adevărului; cele mai alese rosturi şi semne îi scapă. Îi scapă nu pentru că el ar fi în păcat, ar fi sortit de la început să nu vadă, ci pentru că felul în care îşi trăieşte viaţa, îi închide porţile înţelesului. Cu fiecare zi ce trece, omul se îndepărtează de plaiurile bucuriei şi ale înţelepciunii. Trufia şi dragostea pentru cele trecătoare îl fac să coboare cele mai de jos trepte ale condiţiei umane.
Trăind, lumea înconjurătoare îşi pierde taina. Sau, mai precis, odată cu anii, omul îşi pierde un simţ foarte delicat, dar pătrunzător, care îl pune în stăpânirea substanţelor ultime ale existenţei; se intampla uneori ca adultul sa piarda simţul adâncimilor; si atunci sâmburele dumnezeiesc moare în el.
Dimpotrivă, copilul, fiinţă nouă şi neprihănită, necumpărată de ispitele aparenţelor înşelătoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Când un copil deschide pentru prima oară ochii, întreg universul cu tainele joacă în apele luminate ale ochilor săi.
De aceea Iisus iubea atât de mult copiii, de aceea i-a arătat ca pe un simbol al creştinismului, lume nouă care punea preţ pe nevinovăţie şi naivitate îngerească, pe frăgezime şi sete de înţeles. "De nu vă faceţi la fel cu pruncii, nici că veţi intra în împărăţia cerurilor".
Copilul este o făptură biblică originară. Copilul este o făptură a vieţii neîntinate, este o floare deschisă luminii, este un îndemn la simplitate şi frumuseţe. În el vorbeşte frântura de cer dată omului odată cu începutul.
Copilul este un mare dar al vieţii noastre: aduce cu el inocenţa, drăgălăşenia şi bunătatea. Copilul îndulceşte viaţa noastră atât de amară; făptura sa mică, cu aripi la suflet, ne dă multe învăţăminte. Un scriitor a spus: zâmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu. În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină şi frumuseţe.
Când întrebările bat la porţile gândului tău împovărat şi cer dezlegare, când umbrele amintirilor alunecă pe pereţii sufletului şi cer o rază de soare, atunci stai de vorbă cu copiii. Aplecat asupra adâncurilor, umbli străbătut de fiorii unei zări virgine. Prietenii te cred nebun şi lumea te arată cu degetul. În rătăcirea ta prin pajiştile unei lumii de dumnezeiesc tumult, în setea ta de înţeles şi vrajă, te întâlneşti doar cu copiii.
Cuvântul tău sună sec pentru cei vârstnici, dar întoarce ca pe o frunză spre soare sufletele copiilor cu ochi de mirare.
(Fragment din Ernest BERNEA - "Îndemn la simplitate")
Dragi adulti, va doresc din suflet sa va pastrati inocenta!
