miercuri, 11 ianuarie 2012

Necesar exerciţiu de admiraţie...


Nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta-i eroarea care ne înşală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm şi cele ce-l împodobesc.
Când vrei să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel de om este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul – priveşte-i sufletul, dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi. Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el şi să cercetăm ce este, nu ce e numit.

(Seneca - "Epistolae")

Mai avem la îndemână astfel de exemple reale şi posibile printre contemporanii noştri, ce credeţi ?

marți, 3 ianuarie 2012

Pe aripile poeziei argheziene: LA MULŢI ANI!


Cititor de vreme bună,
Să-ţi urez pe nai şi strună,
Lautar şi de condei,
Ce-i mai bine din ce vrei.

Să-ţi trăiască toţi ai tăi
De prin munţi şi de prin văi,
De prin târguri, de prin sate
Risipite prin bucate
Semănate, secerate
Ţării tale-mbelşugate.
Jigniţele fie-ţi pline
Cât şi zilele senine.
Deie-ţi anul bună ploaie,
Târle lungi de oi bălaie
Şi frumoşi ca soarele
Cautând ogoarele.
Fie-ţi dragule, copiii
Struguri albi, ciorchini de vie,
Fetele ca piersica.
Să-ţi trăiască vitele,
Cele cu copitele
Cât şi potcovitele.
Şi să aibi viţei câţi vrei,
Născuţi mulţi, tot câte trei,
Şi femeia ta din casă
Fie-ţi zveltă şi frumoasă
Ca vlăstarii pomului,
Bucuria omului.

Şi copii
Cu ochi căprii
Şi frumoşi ca soarele
Păzindu-ţi ogoarele.
Băieţii ca mugurii,
Fetele ca strugurii.
Piersicile să le cadă
în cămaşe, din livadă.

O urare pentru voi,
Cititori de slove noi.
Anul care, iată-l, vine
Să v-aducă numai bine.


(Tudor Arghezi - "LA MULŢI ANI!")

luni, 19 decembrie 2011

Un decalog modern, mai altfel...

1. Fii strident. Luptă cu toate mijloacele împotriva discreţiei.
2. Nu te gândi la ceilalţi. Fii egocentric.
3. Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat.
4. Fă prozeliţi. O să vezi că nu e foarte greu.
5. Batjocoreşte lucrurile grave. Practică persiflarea mai ales când nu e cazul.
6. Arată-te opac la argumentele celorlalti. Eventual refuză-le din start.
7. Caută mereu prim-planul. Încearcă să fii contaminant.
8. Evită să-ţi pui întrebări. Drumul tău e unul al certitudinilor.
9. Convinge lumea să se plieze pe setul tău de non-valori. Nu accepta compromisuri.
10. Nu uita că marele tau duşman e bunul-simţ. Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt.


(Radu Paraschivescu - "Ghidul nesimţitului")

În ziua de azi nesimţirea a devenit un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Ea se instalează în aproapele anonim, dar îi afecteaza mai mult pe cei din jur. Nesimtiţul devine pe zi ce trece o prezenţă constantă, greu de evitat şi imposibil de strunit, in tren sau la opera, in autobuz sau la biserica, in parc sau la teatru, in Parlament sau la bloc, reprezentantii acestei categorii fondeaza un cult volatil, fara agenda si fara orizont. Religia lor e sfidarea celorlalţi.

Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comporta mereu ca si cum l-ar avea. E răspândit pretutindeni, pisalog până la nevroza şi vociferant până la delir. Îl vezi unde nu te astepti, il auzi peste tot, il adulmeci la fiecare colt de strada si pe fiecare culoar de vagon, insa nici macar el nu detine toate parghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de indrumări. “Ghidul nesimţitului” furnizează reglajele necesare celor ispitiţi de performanţă în domeniu.

V-aţi confruntat cu asemenea dovezi de nesimţire în ultimul timp? Cât de grave şi revoltătoare au fost?

joi, 8 decembrie 2011

Şoapte pentru suflet, dinspre Ana Blandiana

Ce multe vibraţii, ce vârtej de emoţii poate aduce cu sine ploaia!

Fuioarele de apă brăzdând cu dărnicie nostalgică de toamnă toate căile aeriene ale Bucureştiului ultimelor zile au mai domolit setea adâncă a pămantului, netezindu-i ridurile, dar şi nivelul general de stres urban datorat timpurilor pe care le trăim.

Ce ne inspiră felul cum plouă? Poate o proiecţie a capriciilor vremii într-un prăfuit decor citadin constrâns de poluări şi imperfecţiuni adâncite în obrazul asfaltic sau poate o zădărnicire a proiectelor de week-end în mijlocul naturii. Dar poate fi şi o invitaţie scrisă cu fluidul transparent al apei la pacifism, liniştire, igienizarea grijilor, atenuarea frământărilor, inerţiilor, confuziilor, dezordinilor greu de transformat, ipocriziilor.

Mi-a rămas deosebit de vie maniera poetică a Anei Blandiana de a contura metaforic personalitatea unui om prin geometria fină a ploii ce i se cerne in jurul siluetei.

Cartea sa de eseuri "Geniul de a fi" mi-a dezvăluit profunzimi artistice de gând, evocări neaşteptate ale unor episoade de viaţă îmbogaţite prin har şi exersat spirit analitic.

Cum priveşte cântecul ploii Ana Blandiana?


"Poate să vi se pară ciudat, puteţi să nu mă credeţi, dar atunci când vreau să cunosc cu adevărat un om, îl privesc cu atenţie şi încerc să-mi imaginez felul cum plouă în jurul lui. Există o intuiţie care nu mă înşeală niciodată şi care îmi sugerează mai exact decât cele mai exacte probe ceea ce vreau să ştiu. Sunt oameni în jurul cărora ploaia cade copilăroasă, cu clăbuci şi zarvă nestăpânită, făcând să crească ciupercile şi să scoată coarne boureşti melcii; sunt alţii în jurul cărora ploaia se desenează discret ca o fina haşură, ca un voal subţire care foşneşte mătăsos şi face streşinile să cânte abia auzit; pe unii îi învăluie ca o reţea invulnerabilă, fără zgomot şi fără sfârşit; pe alţii îi împodobeşte cu serpentinele ei colorate, încurcându-i in liniile lungi, pline de haz;
unora le atinge obrazul şi li-l face mai frumos, li se agaţă de gene şi străluceşte în picuri instabili; altora li se scurge prin păr şi pe gât, murdărindu-i, făcându-i să tremure şi să-şi strângă în jurul gâtului bietul fular, înjosindu-i, urâţindu-i.

N-aş putea să explic de ce, poate că totul se datoreşte marii sensibilităţi a ploii, capacităţii ei de a se adapta şi de a reacţiona prompt, dar nimic nu caracterizează mai bine un om decât felul în care ştie să facă ploaia să plouă. În câte nesfârşite game se mişcă sunetele ei, ce culori diferite şi neaşteptate poate să schimbe, în câte forme se lasă modelată şi ce sentimente contrare poate să oglindească aceeaşi picătură de ploaie! Câmp de studiu, fantastic instrument de cunoaştere, joc pasionant, călăuză, cheie a tainelor, părul de apă al cerului se împleteşte pentru mine mereu altfel, lăsăndu-mă să ghicesc în el - aşa cum anticii ghiceau în măruntaiele păsărilor."


Asocierea metaforică "ploaie - fiinţa umană" este o dovadă în plus, de ce nu, că "suntem un popor vegetal", constatare poetică din 1983 dar paradoxal de actuala a aceleiaşi Ana Blandiana:

"Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?"

Voi iubiţi ploaia? Ce aţi învătat, privind-o?

miercuri, 23 noiembrie 2011

Incursiune printre ramuri de blog...

A stat cuminte la rând şi a ajuns în prim planul atenţiei unui nou început de săptămână. Gina, dragă prietenă şi internaută pasionată mi-a plasat cu entuziasm şi delicateţe de dascăl la superlativ, o leapşă inedită despre lumea blogosferei şi rostul blogului, acest tânăr şi voinic mugur al comunicării virtuale. Să vedem care sunt punctele de interes ale ţesăturii interogative:


1. Ce vârstă are cel mai vechi blog pe care îl cunoașteți?
Nu mult peste 4 ani, dar foarte activ şi complex ca domenii de abordare.

2. Care este primul blog pe care l-ați descoperit, de îndată ce ați intrat în virtual?
Blogul ce aparţine unei minţi scormonitoare şi analitice, unui spirit viu şi creativ.

3. Regretați închiderea vreunui blog? Dacă da, care anume?
Sunt mai multe bloguri care au intrat într-o perioadă de hibernare prelungită sau chiar şi-au încheiat neaşteptat evoluţia. E greu să dau nume, le păstrez însă în memoria prezenţelor valoroase conturate ca oaze de dialog virtual.
Ar fi o plăcută surpriză ca măcar unele să renască la un moment dat, ca plantele ce-şi au rădăcinile adânc înfipte în solul fertil al cunoaşterii.

4. V-ar bucura închiderea vreunui blog, dacă da, care anume?
Nici într-un caz, poate doar cele experimentale, de test, forme fără fond.

5. Care este blogul pe care îl vizitați cel mai des?
Nu cred că există vreunul de acest gen, le parcurg pe cele care figurează în lista mea de bloguri. Trebuie însă să remarc că am câteva edificii preferate, pe care le survolez cu reală încântare şi admiraţie.

6. Cam cât timp credeți că poate un blog să-și justifice existența?
Depinde de calitatea şi conţinutul său, nu are vârstă.
E ca şi cum cineva ar fixa o anumită limită de opere literare pentru un scriitor.

7. În ce condiții v-ați închide blogul?
Când s-ar încălca flagrant liberatea de exprimare sau s-ar institui condiţionări de orice natură.

8. Ce vârstă are blogul?
La sfârşitul acestui an împlineşte PATRU ani.

9. Cum ați decis să faceți blog?
Traversam nişte momente speciale, când timpul nu era atât de grabit şi de zgârcit cu decantările sufleteşti. Am primit un îndemn şi i-am dat curs, fără să stau prea mult pe gânduri şi fără să am idee de structura rafinată a unui blog.

10. Este bloggingul un viciu, dă dependență?
Nu ar trebui să devină aşa ceva, dacă l-am aşeza cu grijă în balanţa echilibrată a tuturor acţiunilor noastre.


Blogul este un spaţiu personal unde împart din ceea ce văd, experimentez, lucrez, descopăr, trăiesc şi cred, alături de cei care mă citesc. E un fel de portavoce prin care lansez idei, tematici de dezbătut, exprim puncte de vedere, centrez imagini într-un context creat şi invit la dialog decent, constructiv pe toţi cititorii mei.

Într-una dintre postările mele vechi, de la inceputuri dedicam un articol despre efectele mai puţin benefice pe care le poate genera bloguiala dusă la extrem.

Cine doreşte să preia aceasta leapşă, poate să o facă făra rezerve.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Cuiul temei de acasa...

Un fragment preluat dintr-o sceneta de sertar de teatru radiofonic este expresia vie a unui dialog foarte actual, proaspat si real petrecut intre adultii-parinti de astazi...

“- Ce rost are să aduci patru pompe când și cu una poți să scoți toată apa în patru ore?
- Cum adică ce rost are? Uite de aia, ca să îi chinuiască pe bieții copii!
- Asta așa e… grozav ce-i mai chinuiesc astăzi pe copii. Mi-aduc aminte, pe vremea mea se învăța cu blândețe, cu vorba dulce…
- Aș vrea să știu unde e aici elementul educativ? Le pun în față o groapă!”


Tema la matematică a unui copil constituie motiv de controverse și dureri de cap pentru părinții săi și doi vecini nimeriți pe acolo din întâmplare. Ca orice adult care a trecut prin liceu cel puțin, părinții și vecinii se simt perfect capabili să rezolve o problemă de școală primară, doar că, de cum încearcă să o citească, confuziile se țin lanț.

Cu matematica nu avansează prea mult, așa că încep să își pună întrebări mai familiare pentru ei: a cui era groapa din problemă? Era de stat sau particulară? Ale cui erau pompele și de ce erau așa de multe? Cine avea interes să irosească așa de multe pompe pentru o singură groapă? Apoi încep să caute vinovații pentru dificultatea problemei, de la învățător până la întregul sistem educațional. Și deși au găsit și vinovații, problema tot nu avansează spre rezolvare…


Mile Poposki - Tema pentru acasa
Sursa aici

Dilemele scolare nu au varsta si apartenenta, ele au fost si vor fi mereu sursa de emotii, atitudini si motivatii pe cadranul senzitiv al educatiei...

marți, 1 noiembrie 2011

Perpetuul trecut din prezent... vaccinul pentru sănătatea limbii române

Ar merita ca în fiecare zi, la fiecare moment de răgaz smuls rutinei zilnice să citim cu luare aminte din perlele de gând, din fragmentele acide sau textele inţepatoare ale emisiunilor sale memorabile, marca unică şi inconfundabilă George Pruteanu!

Vă mai amintiţi formularea antologică "Doar o vorbă să-ţi mai spun!"?

Cât de mult lipseşte verbul său tăios din peisajul lingvistic de lemn al comunicării cotidiene şi cât de necesar e să ne însuşim cu toţii reperele hărţii unui limbaj corect!

Dacă aveţi câteva minute libere, vă invit să parcurgeţi un potenţial clip publicitar, al cărui creaţie îi aparţine:

"Clipul 2: DECI. Scenariul:

Un bărbat răsfoieşte nervos dicţionare.
VOCE DIN OFF : -Aveţi nevoie de un cuvînt? Un cuvînt bun la toate? Cuvîntul şperaclu, care deschide totul?

Cuvîntul potrivit în orice-mprejurare, la multe şi la mare? Cuvîntul care vine singur, se bagă-n faţă şi nu mai pleacă! Şi nu-l găsiţi? Alungaţi tristeţea!
Soluţia există! Este: cuvîntul... D E C I

Diverse persoane se perindă şi rostesc cu solemnitate:
-Deci, bună ziua... Deci, eu sunt elev la... Deci, eu cred că... Deci, noi trebuie să votăm... Deci, România e pe calea...
VOCE DIN OFF:

În orice-imobile,
Pîrlite-ori nobile,
"DECI" te salvează,
Te propulsează!

Nici o casă fără beci,
nici un prînz fără ghiveci,
nici un for fără zevzeci,
Nici o frază fără D E C I !!

DECI, cuvîntul de care m-am îndrăgostit!

Tot de la a sa valoroasă resedinţă virtuală am cules şi alte spuse admirabile, sub forma de CULMI hazlii...


CÎTEVA CULMI...

Culmea habitatului: să locuieşti intr-un bloc notes!
Culmea fotbalului: să deschizi frigiderul şi să strigi goool!!!
Culmea auzului: să auzi cum se crapă de ziuă.
Culmea şofatului: să conduci o maşină de ras.
Culmea strabismului: să se uite ciclopul chiorîş...
Culmea şovăielii: să ezit...? să nu ezit...?
Culmea tinichigeriei: să-ţi acoperi casa cu tabla înmulţirii.
Culmea talk-show-ului: să te inviţi singur la emisiune şi să nu te laşi să vorbeşti.

Vaccinaţi-vă împotriva exprimării virusate a cuvintelor gripate!