
Nici vorbă să lăsăm fiorul tandreţii in seama nostalgicilor şi resemnaţilor...

Daca ne uitam cu luare aminte in jurul nostru, regasim tandretea tacuta in natura, revarsandu-se generos printre fiintele necuvantatoare si blande, cu sufletul curat.

Regasim tandretea in plimbarile prin parcuri, intre mama si copilasul sau, strans cu multa grija si caldura la piept, intre tinerii purtati de vartejul primei iubiri.

Există, dupa cum spun sociologii, două feluri de tandreţe: una solară, activă, înzestrată cu dominare, performanţă, competiţie, iar cealaltă lunară, caracterizată prin pasivitate, moliciune, drăgălăşenie.

Tandretea se împărtăşeşte între copii, bătrâni, adulţi, necuvantatoare, in lumea plantelor. Putem regăsi tandreţea tacuta în privire, atitudine, în peisaje. A accepta izbucnirile de tandreţe este sinonim cu a iubi viaţa.

"Dacă înlături iubirea şi tandreţea, dispare tot farmecul vieţii" era de parere Cicero.

"Tandreţea tăcerii în liniştea serii
O simt, o admir ca pe o pară
Cu gustul mierii de primăvară, din Mai..
Mâncată în taină.
Tandreţea tăcerii
E-n liniştea ta şi a mea
De culoarea serii -
Sclipitoare şi luminată de stele,
Ce clipocesc duios între ele.
Dar uneori -
tandreţea tăcerii-
E ca:
Strigătul verii,
Şoapta primăverii
Sau îmbrăţişarea iernii,
Strivită de o singură zi
Incredibilă şi nefastă."
(Valerian Ciobanu)

Oare tandretea va mai figura printre favoritele linistii sufletului nostru? Sau ii vor ingheta impulsurile, alungata de moda incisivitatii, a gesturilor agresive? Voi ce credeti, v-ati mai intalnit cu ea sau o considerati o specie rara, pe cale de disparitie?






































