In timp ce suntem pe cale sa adormim, uneori vine si ne "sopteste" o voce la ureche: "Ai uitat sa actualizezi acea situatie".
Abia ne-am trezit si ea incepe: "Astazi chiar ca trebuie sa dai acel telefon". Ne luam o pauza pentru o cafea si iat-o din nou: "Ar fi mai bine sa incepi sa te ocupi de proiectul acela".
Fie ca o numim "inger pazitor", "inspiratie" sau un produs al subconstientului, este clar ca toti dispunem de participarea unei voci interioare care uneori pare ca se distreaza, alteori ne chinuie cu avertismente, detalii peste care am fost tentati sa trecem, in general subiecte mai mult sau mai putin urgente, mai mult sau mai putin importante, pe care din variate motive le-am plasat in planul secund al atentiei.
Cum reactionam cand auzim "vocea"? Deseori, probabil, ii spunem "Lasa-ma in pace!".
Desi ea ne aminteste de o problema importanta ramasa nerezolvata sau de un detaliu care poate prejudicia rezultatul unor eforturi de durata, suntem tentati sa ne gandim ca lucrurile nu sunt chiar atat de grave, ca aproape singur acel detaliu va fi ignorat de catre toti sau pur si simplu ca o anumita problema se va rezolva de la sine.
Important este ca actionand doar pe baza a ceea ce numim "bun simt", daca dorim intr-adevar sa fim oameni de succes, unicul raspuns inteligent la mesajele "vocii" este acesta: "Multumesc ca m-ai avertizat!".
Este adevarat ca deseori vocea aceasta va deranja, este sacaitoare, intervine in momente "nepotrivite", dar daca vrem sa atingem succesul, ar fi mai bine sa ne rugam pentru ca "ea" sa ne vorbeasca cat mai des posibil.
Daca ne-am exprimat la maximul posibilitatilor noastre si practic am dat tot ce am putut, pentru foarte multi dintre noi aceasta este o "statie terminus" periculoasa. Daca intr-adevar am facut tot ceea ce ne statea in putere si rezultatul este un esec, aceasta ar putea fi o lovitura prea tare pentru orgoliul personal. Asa se explica nevoia de a cauta sa avem la indemana ceva sau pe cineva asupra caruia sa putem descarca vina, "fentand" asumarea propriei responsabilitati.
Din nefericire acest comportament este extraordinar de raspandit si pentru multi a devenit practic un automatism. Astfel devine posibil ca managerul sa descarce vina unui insucces asupra colaboratorilor lui, atletul sa "cedeze" vina antrenorului sau regimului de pregatire pe care l-a parcurs, studentul sa dea vina pe profesor, pe lipsa de timp sau de carti, comerciantul sa dea vina pe clienti, guvernul actual sa dea vina pe opozitie sau pe mostenirea trecuta.
Si aceasta lista ar putea continua la nesfarsit...
De obicei, putine lucruri ne plictisesc mai mult decat explicatiile prin care cineva incearca sa justifice un esec. In noua cazuri din zece vom constata ca este vorba de ceva care ar fi putut fi prevenit sau corectat fara mari eforturi.
Ori de cate ori "vocea interioara" ne avertizeaza asupra unei probleme, a unui detaliu care ne-a scapat este cazul sa ne adunam rezervele de rabdare si atentie pentru a infrunta si depasi piedicile ivite in drum.
Intre noi fie vorba, nu sunt atat de periculoase problemele mari, evidente, cat cele aparent minore care sunt ignorate datorita unei mentalitati gresite de tipul "Lasa ca merge si asa".
Cunoastem foarte bine proverbul "Buturuga mica rastoarna carul mare". Acele detalii pe care din comoditate ne simtim indreptatiti sa le ignoram, vom incerca ulterior sa le folosim drept scuze pentru esecul nostru.
Consecinta logica este o propozitie care pare cel putin curioasa: cei mai multi dintre noi au pregatite scuzele inainte de a cunoaste rezultatul.
Avem tendinta de a ne face o rezerva de scuze, de a avea mereu un alibi la indemana: "Daca mi se intampla..., o sa am pregatita scuza aceasta...". Astfel ne simtim mai linistiti, in siguranta.
Ce se intampla insa, atunci cand eliminam scuzele pentru ca dam ascultare "vocii" care ne sfatuieste? Cum putem gasi o iesire atunci cand efectiv am facut tot ce era posibil, cand nu am lasat nimic sau pe nimeni care sa poata "prelua" vina? Cum ne descurcam atunci cand intr-adevar nu mai aveti nici o scuza pentru esecul dumneavoastra? Raspunsul, oricat de ciudat ar parea, este ca astfel am atins cu adevarat idealul de forta.
A sti ca am pus in balanta, la maximum, posibilitatile noastre de a accede la succes este o senzatie extraordinara. De ce?
Pentru ca altfel, desi folosim scuze poate foarte abil pregatite, "vocea" nu o sa ne lase in pace si o sa va "toace" mereu demonstrandu-va ca alibiul dumneavoastra nu este valabil. In schimb atunci cand ati mers "pana la capat" oricare ar fi rezultatul, constiinta noastra va ramane intacta.
Experienta demonstreaza ca daca suntem capabili a ne asuma total responsabilitatea, oricat de multe obstacole vom intalni, pana la urma vom gasi calea catre succes.
Daca intram in competitie fara a ne pregati scuze pentru esec, in mod sigur am castigat din start meciul cel mai greu - cel cu noi insine.
Esecul nu inseamna ca am fost dezonorat,
Ci inseamna c-am indraznit si am incercat.
Esecul nu inseamna ca nu am ceea ce mi-as fi dorit,
Ci inseamna ca trebuie sa fac toate intr-un fel mai diferit.
Esecul nu inseamna ca sunt inferior,
Ci inseamna ca nu sunt perfect.
Esecul nu inseamna ca mi-am irosit tot timpul,
Ci inseamna ca am un motiv ca sa incep totul din nou.
Esecul nu inseamna ca ar trebui sa renunt,
Ci inseamna ca trebuie sa ma straduiesc mai mult.
Nu trebuie sa uitam ca Esecul si Succesul sunt Atitudini, Puncte de vedere si nu Realitati absolute.
Voi cum reactionati cand se intampla sa o mai dati in bara?
