"Astazi nu mai cantam, nu mai zambim. Stand la inceput de anotimp fermecat, astazi ne despartim cum s-au despartit apele de uscat.
Totul e atat de firesc in tacerea noastra. Fiecare ne spunem: - Asa trebuie sa fie... Alaturi, umbra albastra pentru adevaruri gandite sta marturie.
Nu peste mult timp tu vei fi azurul din mari, eu voi fi pamantul cu toate pacatele. Pasari mari te vor cauta prin zari ducand in gusa mireasma, bucatele.
Oamenii vor crede ca suntem dusmani. Intre noi, lumea va sta nemiscata ca o padure de sute de ani plina de fiare cu blana vargata.
Nimeni nu va sti ca suntem tot atat de aproape si, ca, seara, sufletul meu, ca tarmul care se modeleaza din ape, ia forma uitata a trupului tau...
Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim. Stand la inceput, de anotimp fermecat, astazi ne despartim cum s-au despartit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrant, eu voi fi soarele negru, pamantul. Nu peste mult are sa bata vant. Nu peste mult are sa bata vantul..."
Ca in fiecare an, la inceputul ultimei decade a lunii Septembrie atentia ne este indreptata spre momentul in care pasim in toamna astronomica. Acesta este momentul echinoctiului de toamna, cand longitudinea astronomica a Soarelui atinge valoarea de 180 grade, el intrand in semnul zodiacal BALANTA. Punctul echinoctiului de toamna, numit si punct autumnal, se afla pe sfera cereasca la intersectia eclipticii (ce reprezinta proiectia pe sfera cereasca a planului orbitei Pamantului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele il traverseaza la aceasta data, trecand din emisfera nordica a sferei ceresti in cea sudica. Aflandu-se deci la aceasta data in dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va rasari si va apune chiar in punctele cardinale est si vest, durata zilelor fiind astfel egala, indiferent de latitudine, cu cea a noptilor. Singurele exceptii le intalnim in regiunile polare, in zona Polului Nord incepand lunga noapte polara, iar in cea a Polului Sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, pana la momentul echinoctiului de primavara. In emisfera sudica a Pamantului, data de 22 Septembrie marcheaza inceputul primaverii. La latitudinile tarii noastre, in aceste zile Soarele va culmina la amiaza la o inaltime medie de 45 grade, ceea ce reprezinta jumatatea distantei unghiulare dintre zenit si orizont. Toamna astronomica a acestui an incepe in ziua de 23 Septembrie, ora 07h 03m. Incepand de la aceasta data, durata zilelor va continua sa scada, iar cea a noptilor sa creasca, pana la data de 21 Decembrie, cind va avea loc momentul solstitiului de iarna. In calendarul popular, la echinoctiu (23 Septembrie - atunci cand ziua este egala cu noaptea si se face trecerea de la vara spre iarna) este celebrata ziua mortii si renasterii Zeitei Mama, ocrotitoarea Pamantului si a tot ce are viata. Nu intamplator, activitatile din aceasta perioada au ca scop pregatirea pentru anotimpul rece. Pasarile migratoare, in special randunelele, pleaca in stoluri spre regiunile mai calde, iar insectele si reptilele se ascund in pamant. Este timpul propice observatiilor meteorologice si astronomice, in functie de care, odinioara, se stabilea calendarul activitatilor agricole. Incepand de acum se agata palariile in cui si se scot de la naftalina caciulile. Se culeg plante bune de leac, dar si vita-de-vie. Iar pentru ca este timpul innoirilor, se organizeaza targurile, locul unde se fac schimburi de produse, si nuntile (de altfel, sezonul nuntilor a inceput in ziua de 16 August si se sfarseste la 14 Noiembrie).
MARGARETA PASLARU - "LASA-MI TOAMNA..."
Parca astazi miroase mai pregnant a toamna, orice speranta ca acest anotimp inca mai are ezitari in a cuceri teritoriile, mi s-a spulberat definitiv... Toamna va dicta inca mult timp de acum inainte si sigur ca o va face cu sonoritati hotarate de vanturi si ploi, ce iute ne vor izgoni in noi ! Voi cum ati perceput aceasta zi de echinoctiu ? A fost ea mai speciala, prin echilibrul usor balansat intre zi si noapte sau a fost una obisnuita, marcata de banal ? Vino sa iesim dintre aceste ziduri, de sub arcade ce apasa, din inelul cu-nvechite turnuri, al cetatii, din ceata ce pe poduri de metal se lasa. Vino pe deal, pe cel din urma sub soare, unde-un trecut de slava cu suflare lenta sub pietre doarme, sa strigam de-acolo dupa pasarile calatoare. Sa strigam precum obisnuiesc copiii între jocuri, cari far-a sti ce striga îsi rostesc prin chiote extazul efemer pentru cele ce au loc în cer.
Înduplecati de soarta, noua însine straini, cu patria pe umeri - moarta, noi am vazut, ce-i drept, de-atatea ori, ca-ntraripatele puteri, razbind prin nori, orbite de o tinta departata ne iau vazduhul prin tangenta doar - ca o sageata - si nu mai prind de jos din tari nici fluturari de semne si nici veste. Vino totusi sa strigam de-acolo de pe creste, sa strigam dupa cocorii care pleaca si-n vuietul de mîntuire o tin catre limanul dincolo de fire. În cumpana si-n sfîsierea acestui ceas prejmuitor, vino, strafundul neguros, rumoarea ce ne-neaca sa le lasam sub noi - si de pe dealul cel din urma cu semne-nchipuind în vînturi libertatea sa strigam dupa triunghiul calator.
Intr-una din serile trecute am vizionat de pe DVD, impreuna cu strengarita mea de aproape 4 ani, filmul atat de apreciat in anii comunismului, "Extemporal la Dirigentie", regizat de Nicolae Corjos in anul 1987, film care a venit ca o urmare fireasca a precedentelor productii "Declaratie de dragoste" (1985) si "Liceenii" (1987), semnate de acelasi regizor si extrem de ovationate de marele public. Premiera la "Extemporal" a avut loc la data de 8 Februarie 1988 Rezumatul filmului ar putea fi schitat cam asa: Anul scolar este inaugurat de profesorul Socrate printr-un extemporal pe tema "Cum as vrea sa fie dirigintele clasei?". Popularitatea lui Socrate (Ion Caramitru) o ingrijoreaza pe profesoara de mate, Isoscel (Tamara Buciuceanu-Botez), gata oricand sa dea jos "militaria din pod". Dar Socrate are si el grijile lui, pe care i le face Anca (Madalina Pop), fiica sa indragostita, din dorinta de a-i atrage atentia cu orice pret, colegului ei, Doru...
Apoi se deplaseaza centrul actiunii de pe adolescenti, pe dascalii lor, angrenati in tot soiul de confruntari care fac deliciul privitorilor.
Extemporal pentru viata Un epilog, o prefata Extemporal, extemporal Un cuvant scolaresc cam banal
Astazi la dirigentie Lectia oare cine-o stie Lectia vietii vesnic vie Numai ea Sa copiezi n-ai de la cine Fiindca ce e rau sau bine Poti afla doar de la tine Nu uita...
Ce crezi ca e fericirea Unde incepe iubirea Extemporal, extemporal Un cuvant scolaresc cam banal
Astazi la dirigentie Lectia oare cine-o stie Lectia vietii vesnic vie Zi de zi Imposibil e chiulitul Sau pretextul cu mintitul E zadarnic si tocitul Cred ca stii...
Astazi la dirigentie Lectia oare cine-o stie Lectia vietii vesnic vie Numai ea Sa copiezi n-ai de la cine Fiindca ce e rau sau bine Poti afla doar de la tine Nu uïta...
Recunosc, pe mine m-au potopit amintirile acelor ani minunati de liceu, poleiti cu auriul tineretii noastre... Vremuri parca ireale, cand grijile vietii erau departe de noi si doar tineretea ne dicta si ne insipra actiunile. Voi ce ecouri pastrati in suflet din acei ani irepetabili ?
Sub acest titlu, am gasit o problematica tot mai actuala, imaginata iscusit si cu talent de editorialistul Catalin Matei.
Propun spre rezolvare urmatoarea problema.
Din punctul A, un trecator se deplaseaza intr-o linie dreapta spre punctul B. Din punctul B, un alt trecator se deplaseaza spre punctul A. Ambii trecatori, Amic si Bmic, parcurg aceeasi dreapta si nu se cunosc. La un moment dat, apropiindu-se de un punct aflat spre mijlocul dreptei, ei devin constienti ca in curand se vor ciocni daca unul dintre ei nu isi schimba directia. La distanta de un metru, unul dintre ei se da la o parte. Niciodata acelasi. Trecem problema de la 2D la 3D, ridicandu-ne in spatiu. Intr-un fel e interesant ca acest oras haotic si nepasator isi gaseste mereu echilibrul. Stiti Romania. E suficient sa urci cu avionul si sa te uiti de sus la pamantul stramosesc. Nu vezi doua linii paralele. Nu vezi un drum drept. Nu vezi doua parcele de teren care sa aiba aceeasi forma. Sau aceeasi culoare. E ca o tara construita de-a valma in ultimul timp si de oameni aroganti in indiferenta lor. Iar haosul global mi se pare definitoriu. Va mai propun o perspectiva interesanta, care intr-un fel justifica problema cu Amic si Bmic. Mergeti pe trotuar si priviti pietonii din spate. Concentrati-va un pic si o sa-i vedeti cum sunt incapabili sa mearga drept. Daca iti fixezi privirea pe spatele unui trecator, o sa vedeti ca el nu merge drept, ci fie spre stanga, fie spre dreapta, chiar daca nu vine nimeni din fata. Trecatorii se clatina, se opresc brusc, se rotesc in jurul axei, se impiedica, trag dreapta dupa care se razgandesc si tot asa. E fascinant si fermecator in acelasi timp. Iar exemplele de acest gen se extind si la nivelul traficului. Atata sper, ca macar avionul din care ma uit la agricultura haotica romaneasca sa respecte niste culoare de zbor. Oare mentalitatile majoritatii se clatina ca traiectoriile relative ale pietonilor bulversati ? Sa fie o lipsa de consecventa si de statornicie in exprimarea coerenta a principiilor dupa care ne conducem in viata, dupa care actionam in societatea civila ? Cautand posibile raspunsuri ajungem din nou sa constientizam haosul adanc implantat in sisteme... ca efect vizibil si palpabil, in multe aspecte ale vietii noastre.
- Numele de familie si prenumele? - Eu. - Anul de nastere? - Cel mai tanar an: cand se iubeau parintii mei. - Originea? - Ar si seman dealul acel din preajma codrilor. Stiu toate doinele. - Profesiunea? - Imi iubesc plaiul. - Parintii? - Am numai mama. - Numele mamei? - Mama. - Ocupatia ei? - Asteapta. - Ai fost supus judecatii vreodata? - Am stat niste ani inchis: in mine. - Rubedenii peste hotare ai? - Da. Pe tata. Ingropat. In pamant strain. Anul 1945.
("FORMULAR" - Grigore VIERU) Eu mut o zi alba, El muta o zi neagra. Eu inaintez un vis, El mi-l ia la razboi. El imi ataca plamanii, Eu ma gandesc un an la spital, Fac o combinatie stralucita Si-i castig o zi neagra. El muta o nenorocire Si ma ameninta cu cancerul (Care merge deocamdata in forma de cruce) Dar eu ii pun in fata o carte Si-l silesc sa se retraga. Ii mai castig cateva piese, Dar,uite,jumatate din viata mea E scoasa pe margine. - O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul, Imi spune el. - Nu-i nimic, glumesc eu, Fac rocada sentimentelor. In spatele meu sotia, copiii, Soarele, luna si ceilalti chibiti Tremura pentru orice miscare a mea.
Eu imi aprind o tigara Si continui partida.
("SAH" - Marin SORESCU) Cand Narcis a murit, iazul placerii sale se preschimba dintr-un potir de ape dulci intr-un potir de lacrimi sarate, si Oreadele venira plangand prin codrii, pentru a-i putea canta iazului si a-l mangaia. Si cand vazura ca iazul se preschimbase dintr-un potir de ape dulci intr-un potir de lacrimi sarate, ele isi despletira cozile parului si se jelira iazului si ii zisera: 'Nu ne mira ca bocesti in felul acesta dupa Narcis, atat de frumos era.' 'Chiar a fost Narcis frumos?' spuse iazul. 'Cine sa stie aceasta mai bine ca tine?' raspunsera Oreadele. 'Pe langa noi doar trecea totdeauna, ci pe tine te cauta, si obisnuia sa se intinda pe malurile tale si sa se uite la tine in jos, si in oglinda apelor tale isi reflecta propria-i frumusete.' Iar iazul a raspuns: 'Dar eu l-am iubit pe Narcis, deoarece atunci cand se lungea pe malurile mele si privea la mine in jos, in oglinda ochilor sai totdeauna mi-am vazut frumusetea reflectata.'
("Discipolul" - poem in proza - Oscar WILDE) Dacă pierzi răsăritul aşteaptă din nou soarele.
Dacă pierzi o iubire iubeşte stelele.
Dacă iubeşti sorele şi stelele, nu mai aştepta trecerea orelor.
Nu plânge! Abisul nu se preface în lumină fără arderea adâncă a infinitului ...
Viaţa curge în noi asemenea unui fluviu liniştit şi e o minune. Dar ne obişnuim şi cu minunile. Fiecare zi e un dar cu totul nou, o nouă pagină de umplut. Dumnezeu ne schimbă apa în fiecare zi. Dumnezeu nu moare în ziua în care încetăm să mai credem într-un Dumnezeu personal, însă murim în ziua în care viaţa noastră încetează să mai fie luminată de strălucirea continuă şi reînnoită zi de zi a unei minuni a cărei sursă se află dincolo de orice închipuire. Memorie
O pasăre cu o singură aripă şi cu alta transformată în lanţ, o pasăre cu aripă rămasă să spere şi alta pe care o târăşte în zbor, o pasăre-mi trece noaptea prin somn şi dimineaţa o găsesc răstignită în acelaşi loc unde seara am lăsat-o lovindu-şi lanţul cu aripa.
(Octavian PALER - "Scrisori imaginare", 2007)
"Marea majoritate a oamenilor găsesc că e mult mai uşor să cerşească cerul prin rugăciune decât să-l merite prin acţiuni." (SCHOPENHAUER) "Ceea ce oamenii doresc de fapt nu este cunoaşterea, ci certitudinea." (Bertrand RUSSEL) "Cei care au mult de nădăjduit şi nimic de pierdut vor fi întotdeuna periculoşi." (Edmond BURKE) "Bucuriile sunt daruri ale destinului, care îşi dovedesc valoarea în prezent. Suferinţele, în schimb, sunt izvoare ale cunoaşterii, a căror importanţă va ieşi la iveală în viitor." (Rudolf STEINER) "Mai bine să te naşti fântână fără apă, decât să fii izvor de apă vie, pe lângă care oamenii trec fără să bea." (Khalil GIHRAN) Doi peşti trăiau într-un acvariu. Înotând leneş în cerc, aveau timp să stea de vorbă, ba chiar şi de un strop de filosofie. Într-o zi unul din peşti îl întrebă pe celălalt: - Tu crezi că există Dumnezeu? - Sigur că da! - Şi de unde ştii? - Cine ai crede că ne schimbă nouă apa în fiecare zi?
(Sursă: Bruno FERRERO - "Secretul peştilor roşii", 2005) A fost odată... Acolo-n timpul care ne-a răpit Trăia de mult un prunc hoinar... Iubea Soarele Şi dimineţile neîncepute, Şi Luna, Şi nopţile încărcate de stele visătoare, Şi albastrul, Şi aripa săgetătoare, Şi foşnetul verde, Şi mireasma vântului Rătăcind printre petale, Şi răcoarea izvorului Înviorând pădurea, Şi şoaptele depărtărilor, Şi clocotul furtunilor, Şi plesnetul ploii, Şi lacrima, Şi cântul, Şi neastâmpărul veşnic al viselor! A fost odată un copil hoinar, Acolo-n timpul care ne-a răpit... Şi timpul îi dăruia clipele Dimineţilor încărcate de soare, Adierilor jucăuşe ale vântului, Albastrului necruprins al viselor, Şi florilor, Şi ploii, Şi lacrimei, Şi dorului, Şi nopţilor străbătute de fiorul stelelor, Şi lui - copilului de atunci - I se dăruia deplin... Îi simţea fiorul În adâncimea privirilor, În îngândurarea frunţii, În chemarea iubirii, În zâmbetul sufletului, Şi-n pasul mai greu Ce-şi târşâia povara... Îl îmbia cu tic-tacul amăgitor, Cu bucuriile Şi tristeţile, Cu dăruirile Şi împlinirile, Cu visele, Cu mângâierile Şi rănile tălpilor Pe drumul fără întoarcere Al vremii care vine... Şi însuşi moartea - Popasul veşniciei - I-o dăruia surâzător Dincolo de viaţa care îl străbate! Iar el trăia cu frenezie, Nebănuind Cât de neîncăpătoare este viaţa Pentru tot ce-ar vrea să aibă! Într-un târziu a simţit Înfricoşătoarea măreţie a Eternităţii... Prea târziu pentru a înţelege Surâsul dureros al înserării! Abia a mai putut Să-şi cheme amintirile, Să-şi sărute florile, Să-şi mângâie depărtările Şi să-şi potolească lacrimile, Pentru că a trebuit Să se dăruiască definitiv Primăverilor neînceputelor anotimpuri! (Vasile TRUFAN - "O lacrimă de timp")
Astazi, 14 Septembrie, cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul împaratesc al Înaltarii Sfintei Cruci, am ramas din nou mai saraci, mai pustii, mai nemangaiati. STEFAN IORDACHE a fost un mare ACTOR si un mare CARACTER, alcatuire rarisima in definirea structurii unui OM al zilelor noastre. O data cu fiinta sa, s-a stins o aristocratie interpretativa, un cavalerism stralucitor, au disparut momente de mare sensibilitate ale dramaturgiei romanesti. De acum murdaria si nimicniciile marunte ale acestei lumi nu-l vor mai atinge. Deja Maestrul, inconjurat de un cor de ingeri luminosi, s-a mutat pe o stralucitoare stea. Inca sub imperiul socului acestei stiri pe care am aflat-o cu o ora in urma, la o emisiune speciala a Antenei3, am cules acest anunt sec si lipsit de tresariri, aparut in "Evenimentul zilei", sub titlul "A MURIT STEFAN IORDACHE"... Decesul actorului a survenit la un spital din Viena. Cauza este un stop cardio-respirator, pe fondul agravării bolii de care suferea de câtva timp, leucemie. Născut la Calafat în 1941, Ştefan Iordache a fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti români ai teatrului şi cinematografiei româneşti. Internat la spitalul Elias în cursul săptămânii trecute pentru efectuarea de investigaţii medicale, conform purtătorului de cuvânt al instituţiei, artistul a fost transfer vineri la o clinică din Viena. Conform Mediafax, atât Ştefan Iordache, cât şi familia acestuia au cerut medicilor din ţară şi celor din Viena păstrarea confidenţialităţii cu privire la starea sa de sănătate. Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii, a declarat, pentru Mediafax, faptul că îl consideră pe artist drept unul dintre cei mai mari actori ai scenei româneşti. "Ştefan Iordache a fost un om cu un talent excepţional şi cu o mare putere de expresie. Iorgulescu a mai declarat că acesta va rămâne în memoria oamenilor cu detaşarea, ironia şi subtilitatea prezenţei sale.
Ultimul său film, "Ticăloşii", a fost lansat în 2007.
Stefan Iordache & Sanda Ladosi - "Eu vreau sa-ti spun ca te ador"
FILMOGRAFIE:
2004, "Faraonul" 1997, "Omul Zilei" 1996, "Eu Adam" 1993, "Cel mai Iubit dintre pământeni" 1993, "Oglinda" 1992, "Hotel de lux" 1991, "Cei care plătesc cu viaţa" 1989, "Noiembrie, ultimul bal" 1988, "Prinţul negru" 1985, "Ciuleandra" 1985, "Glissando", premiul ACIN pentru interpretare masculină 1981, "De ce trag clopotele, Mitică" 1981, "Înghiţitorul de săbii" 1981, "Pruncul, petrolul şi Ardelenii" 1980, "Buncă seara, Irina" 1979, "Bietul Ioanide" 1978, "Avaria" 1972, "Adio, dragă Nela!"
STEFAN IORDACHE - "Sa-mi canti, cobzar"
"Sa-mi canti cobzar batran ceva Ceva ce stii mai bine Ca vin ti-oi da si bani ti-oi da Si haina de pe mine Ca vin ti-oi da si bani ti-oi da Si haina de pe mine
Sa-mi canti cobzar batran ceva Sa-mi canti si din vioara Ca doar s-o ispravi de acum O viata atat de amara Ca doar s-o ispravi de acum O viata atat de amara
Lasati-ma langa pahar De viata nici nu-mi pasa Ca sunt copil al nimanui Si n-am nici bani nici casa Ca sunt copil al nimanui Si n-am nici bani nici casa
Lasati-ma in fum sa stau In crasma-ntunecata Sa beau sa cant si-apoi sa uit Ca am iubit o fata Sa beau sa cant si-apoi sa uit Ca am iubït o fata..."
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !
Credinciosii ortodocsi rostesc in aceasta zi de sarbatoare a Inaltarii Sfintei Cruci, o frumoasa rugaciune spre cinstire. De acolo, de Sus, din zarile nemuririi, Stefan Iordache, artistul atins de geniu si har dumnezeiesc, o sopteste cu smerenie, evlavie si credinta, impreuna cu noi: “Bucura-te, Cruce purtatoare de viata, semnul cel nebiruit al crestinatatii, usa raiului, întarirea credinciosilor, zidul cel dimprejurul Bisericii prin care s-a pierdut si a încetat blestemul, s-a înghitit puterea mortii si ne-am înaltat de pre pamânt la cele ceresti; arma nebiruita împotriva demonilor, marirea mucenicilor, podoaba cuviosilor cu adevarat, limanul mântuirii, ceea ce daruieste lumii mare mila”.
