Fiecare ne dorim ca drumul in viata sa ne fie fara obstacole, neted, intins ca un covor, si, daca se poate, presarat cu flori. Inteleptii spun, dimpotriva, ca “nici un drum plin de flori nu duce la glorie” (La Fontaine), ca “omul se descopera pe sine atunci cand se masoara cu obstacolul” (Saint Exupery), ca “valoarea oamenilor se masoara dupa greutatile biruite de ei” (Voltaire), iar “nenorocirile ii inalta pe cei mari si ii coboara pe cei mici” (M. Codreanu).
Necazurile, nenorocirile pot fi obstacole grele in viata, dar ele au si o parte buna. Ne descopera si ne pun la incercare puterile, vointa, inteligenta, ne ajuta sa izbandim cand credem ca am pierdut.
Cand avem necazuri mari sa ne amintim si sa rostim ca o incurajare aceste indemnuri ale lui Shakespeare: “Fii cu curaj, sterge-ti ochii! Adesea caderea e un mijloc de a te ridica mai sus.” Si “Infrange-ti durerea, fii vesel de se poate, caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte.”
Voi cum ganditi in aceasta privinta? Incercati sa va modelati infrangerea in victorie, esecul in succes, ezitarea in actiune hotarata?
