Trebuie spus însă că istoria modernă a sofalei începe abia la finele secolului al XVI-lea şi debutul celui de-al XVII-lea. Designul a fost preluat din antichitate, adică un blat îngust, pentru o singură persoană, cu braţe la extremităţile pe care se reazămă capul şi picioarele, ridicat la mică distanţă de podea.
Părul de cal, penele păsărilor sau unele fibre vegetale extrem de flexibile umpleau salteaua învelită de obicei în catifea brodată sau mătase. În Europa, mai cu seamă la curţile regale, în cabinetele episcopilor şi în unele palate ale nobililor de rang înalt, scaunele cu braţe de reazem s-au transformat în sofale confortabile, aşezate discret, într-un colţ liniştit şi, de obicei, bine încălzit.
Foarte târziu, abia după 1830, au fost utilizate arcurile de mici dimensiuni şi legate într-un fel anumit, pentru a spori confortul şederii pe sofa.
Începând cu secolul al XIX-lea, sofaua şi canapeaua au fost asociate cu psihanaliza freudiană, pentru că părintele psihiatriei moderne o utiliza drept unealtă în şedinţele sale de hipnoză asupra pacientului sau în tentativele de descifrare a viselor.
Toate cabinetele serioase de psihologie utilizează canapeaua ori sofaua pentru instalarea reconfortantă a pacientului, aceste piese de mobilier fiind ideale în producerea relaxării necesare introspecţiei. Prezenţa lor în procesul de tratament se justifică şi prin crearea unui raport corect între analist şi analizat, medicul având nevoie de un statut dominator asupra subiectului de studiu...
Astăzi, sofaua şi canapeaua sunt indisolubil legate de familia domestică şi de cultura televiziunii. Cu câteva decenii în urmă, un slogan foarte inspirat al firmei IKEA destinat acestor produse spunea că "Life happens on the sofa".
Acest tip de mobilier este asociat cu "moţăiala" în faţa televizorului aprins, eventual cu o pătură călduroasă pe genunchi, o atitudine care în spaţiul anglo-saxon este azi definit cu expresia "couch potato" (legumă de canapea, în traducere literară). La fel de adevărat este şi faptul că putem asocia canapeaua şi cu disponibilitatea la conversaţie relaxată, la reunirea membrilor familiei după o zi de muncă pentru a schimba impresii, emotii sau informaţii.
Sofaua şi canapeaua au trecut, în timp, printr-un evident proces de democratizare. De la protipendada civilizaţiei romane, unde această piesă de mobilier era instalată în apropierea meselor joase, încărcare cu licori sau fructe, de la piesa elitistă existentă în alcovul regilor sau nobililor europeni sau asiatici, a venit vremea marii producţii industriale şi utilizarea ei pe scară larga.
Mai mult decât atât, au fost momente când canapeaua a devenit obiect de dispută, fiind considerată prea decadentă sau prea conformistă. Dar uneori ea poate fi si altfel inchipuita.
Voi la ce fel de "mega-canapea" visati si ce credeti despre prezenta sa dominatoare in decorul sufrageriei sau al camerei de zi, pledati favorabil pentru comoditatea, utilitatea si plusul sau estetic in designul pasnic al caminului?
