Draga stapane,
Dupa cum vei constata, am plecat din ceea ce am crezut ca este si casa mea. Am pus in bagaj doar strictul necesar, o hainuta – sa imi tina de cald pe vremea rece, un pic de mancare, cat pentru vreo doua sticle, castronul si o sticluta cu apa. Nu am vrut sa abuzez prea mult de bunavointa ta. Daca totusi te vei intreba de ce am luat aceasta decizie, iti pot hamai macar o parte din motive.
In primul rand, prea des m-ai pedepsit pentru lucruri de care nu ma faceam vinovat. Nu ai stat nici o clipa sa te intrebi, ci m-ai pedepsit exact asa cum sti ca nu imi place deloc: m-ai pus sa stau ore in sir doar pe metrul meu patrat de paturica, Apoi, dupa ce ca te vad rar cand vii acasa, in sfarsit, nici nu m-ai scos si pe mine la o plimbare suficient de lunga ca sa imi dezmortesc labutele. Si apoi tot pe mine ai dat vina ca am facut pisu in casa. Si, uite-asa, iar am ajuns pe acelasi metru patrat de paturica.
Daca am mai ros cate un fir din casa, nu te-ai intrebat niciodata daca nu cumva am facut-o din plictiseala, pentru ca stateam si mai bine de opt ore singur. Jucarii nu prea capatam, asa ca eram nevoit sa ma multumesc cu ce imi era mai la indemana. Ei bine, eram invariabil pedepsit si pentru asta.
Si mai e ceva extrem de important pentru mine: nu te-ai intrebat nicodata daca eu am nevoie de afectiune? Sa imi dai si mie putina atentie, putina draganeala, te-ai gandit? Ca eu cred ca nu… M-am simtit singur de-atatea ori si aveam atata nevoie de afectiunea ta… dar nu am primit-o!
Drept urmare, am decis sa plec. Mai bine o viata de…caine pe strazi decat sa ma simt abandonat in propria casa. Daca totusi te razgandesti, ma gasesti timp de doua zile pe presul de la magazinul alimentar. Mai am o speranta!
Al tau (?) Puck
Sursa: "Femeia de azi"
M-am gandit ca o infuzie de duiosie si devotament neconditionat daruite de sufletul nevinovat al unui caine va fi pentru fiecare dintre noi un exemplu si o invitatie la reflectie in aceasta lume cenusie, pentru ca e atat de usor sa ranim un suflet la care tinem cu adevarat!
