luni, 28 septembrie 2009

In ce lume mai traim?

Desi a fost scris cu ceva timp in urma, acest text e mai actual ca oricand.
E privirea limpede si atenta a unui contemporan cu noi, inca tanar, pasionat de jurnalism si de tehnologia cu butoane, dar si mare amator de adrenalina, dupa cum singur marturiseste. Daca inca n-ati ghicit, este vorba despre Lucian Mandruta.

Va invit la o lectura agreabila, atinsa de o ironie usor muscatoare combinata cu un umor rafinat, din care vom iesi sigur meditativi si gravi, cu cateva intrebari, dileme si probleme noi de rumegat...

Iata o schita a tipologiilor de persoane si personalitati, alaturi de care ne ducem zilnic traiul urban, de vajnici supravietuitori ai oraselor, mai mari sau mici.


"Zugravul. Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul îndepărtat al vieţii. Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sînt alea din reclama de la bere. Nevoile sînt cele naturale, şi în multe dintre ele apare şi un copac, exact ca în cazul cîinilor. Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă, care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală. Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, după primul cerb desenat strîmb în peşteră, la Lascaux.

Baba urbană. Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decît acelea cu care a rămas din cartea de română, 1955. Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure: administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Fireşte, baba are dreptate, însă asta nu-i face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară, iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desăvîrşire babele din America, alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care merg la mitinguri, cînd nu citesc literatură de stînga. Babele noastre doar votează.

Şoferul manelist. E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze ironia. Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii. Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa, în felul ăsta, devine foarte simplă. De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au rămas în ţară. Cînd te întrebi de ce Mazăre a pus palmieri la Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul. A lucrat cîndva în cercetare. Revoluţia l-a prins la planşetă, desenînd clădiri urîte, cu speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Cînd a fost lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar. Dimineaţa la 8 la serviciu, la 5 acasă, la 8 la a doua sticlă de vin. Înăuntrul lui sînt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa, în lipsă de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti, două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radiovacanţa undeva în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de-aia e deprimat. Speră să vină vremuri mai bune, chiar şi cînd apar la orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mînă pînă în Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o revoluţie la vremea ei.

Bogatul. În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii nu plîng. Nu au de ce, nu au cînd, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai mulţi nu ştiu că sînt bogaţi - pentru că nu se mai măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi. Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici psihologul plătit cu 200 ora n-o poate rezolva: sînt bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti. Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decît aici. Cînd iese din ţară, e doar ostentativ.

Băiatul de club. El e în general fiul celui de mai sus. Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseală. Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mîncare o săptămînă şi pînă la două zile fără paparazzi. Ideile lui sînt simple: moşule, du-te tu la şcoală, dacă n-ai bani de distracţie! Zilele lui sînt numărate: le numără presa de scandal şi poporul odată cu ea, cînd scoate din frigider brînza, la o salată de roşii tăiate repede, pînă nu începe Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva: uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să facem o naţiune.

Kogălnicene, mă, Carole, băi intelectualilor, ce naiba, nu se bagă nimeni?
"

14 comentarii:

starsgates spunea...

Dap, plin de ironie, tânărul.:)
Doar că a uitat de familiştii care nu au părăsit românia pentru că au responsabilităţi, iar banii care i-ar îmbogăţi în străinătate, nu înseamnă totul.:)

Miriam spunea...

Chiar e plin de ironie! Şi totuşi are dreptate...şi mai face haz de necaz...
Are un fin spirit de observaţie şi de analiză a omului contemporan!
O lectura interesantă în această după-amiază!

pescarusul argintiu spunea...

Da, Starsgates, Lucian Mandruta a zugravit cu tushe voit ingrosate tabloul pestrit al societatii urbane de azi, fara sa fie acuzator sau laudativ.
Cei care au plecat visand la o viata mai buna, nu au pus pe primul plan neaparat succesul financiar.
Ce este mai trist si mai adevarat?
Faptul ca am devenit, fie ca ne place, fie ca nu, o marfa slaba calitativ...

pescarusul argintiu spunea...

Mariana, ma bucura mult vizita ta si gandurile tale extrem de realiste, pe marginea acestei tablete jurnalistice!
Multumesc mult pentru impresii si iti doresc sa ai o saptamana de toamna senina, rodnica si reusita!

INCERTITUDINI spunea...

Ce sa spun, Pescarus?
Il citesc pe Lucian Mandrutza. in Dilema. O data i-am si scris. Si mi-a raspuns rapid, semn ca este un om cu bun- simtz.
In materialul pe care l-ai adus, el face un fel de fotografie la minut a societatzii noastre. Mai sunt si alte tipologii. Oricum, ceea ce conteaza este ca societatea noastra se fragmenteza , vazand cu ochii.A disparut liantul.
Eu raman, totushi, optimista- uite- bloggerul. Este si el un tip, dar nu se inregimenteaza. Nu-i asha?
Suntem la fel?
Scriem din aceleasi motive?
Jurnalishtii sunt la fel?
Mi se pare ca nu..
O seara frumoasa!

pescarusul argintiu spunea...

Gina, interesante puncte de vedere ai asternut!
Ma bucur sa aflu ca ai avut un schimb de opinii cu Lucian Mandruta, pe care si eu il consider un jurnalist echilibrat, realist si cu bun simt.
Cat despre noul profil de blogger, este foarte adevarat ca il anima dorinta de a comunica si de a scrie liber, neingradit.
O noapte linistita si blanda!

Anonim spunea...

Minunat articolul!
Cred ca descrie foarte bine tipurile de oameni din romania exact asa cum ii vedem la televizor.
In jurul nostru sunt si altfel de oameni despre care nu se vorbeste prea mult.Cu ei se poate face o natiune,doar ca le/ne lipseste ceva ca dintotdeauna.
Noapte buna si vise placute!

Anne spunea...

Mare e gradina Domnului :)
O zi frumoasa iti doresc

Cristian Lisandru spunea...

Frumoasă lectură... Ca de fiecare dată, de altfel...

pescarusul argintiu spunea...

Gabi draga, era nevoie de o radiografie realista a structurii societatii de astazi, cu plusurile si minusurile ei.
Ma bucur ca esti optimista si crezi ca exista destui oameni de buna credinta, capabili si verticali, apti sa formeze un organism social viu si sanatos, care sa ne reprezinte natiunea cu onoare.
Important e sa stim ce lipseste, probabil liantul, cum spunea mai sus "Incertitudini".
O zi splendida de toamna!

pescarusul argintiu spunea...

Anne, ai dreptate in aceasta privinta.
Din acest motiv Gradinarul are cu siguranta mult de lucru cu indepartarea buruienilor si uscaturilor crescute aiurea.
Sa te bucuri de mult senin in aceste zile blande de toamna!

pescarusul argintiu spunea...

Cristi, e un prilej de bucurie sincera pentru mine sa constat ca ai degustat cu rabdare substanta acestui material :)
Zile pline de impliniri si darnice in zambete sa ai!

Bibliotecaru spunea...

Cineva încearcă o butelie dacă resuflă... o face cu bricheta.

Dacă butelia nu răsuflă, e OK, dacă resuflă este KO... Despre asta este vorba. Eu personal am obosit, mă duc să dorm un pic... sculaţi-mă şi pe mine peste două trei milenii ca să văd ce s-a mai schimbat...

pescarusul argintiu spunea...

Biblio, crred ca suntem in situatia de a nu avea bricheta tocmai incarcata... doar simulam.
Deci pericolul este departe.
Oricum, foarte interesant exercitiul de imaginatie propus, sa vedem cum vom programa ceasul geologic :)