joi, 10 iulie 2008

Nevoia constanta de eroii de acasa


Fiecare inventar isi are bine stabilite momentul si frecventa lui, asa cum se intampla sa ne scotocim inainte sa plecam de acasa si sa verificam daca nu ne lipsesc banii, buletinul si celelalte accesorii personale obligatorii. Uneori trebuie sa ne scotocim dupa eroi, cat mai sincer, ca la psihanalist, doar ca acest gest de autoanaliza nu ne afecteaza bugetul.

Laudele ridicate pseudo-valorilor arata de prea multe ori deplina ignoranta a acelora cu mari probleme de consum estetic. Valorile nu sunt numai nationale, patriotice, universale. Ele trebuie sa fie in primul rand valori individuale, „la purtator“, ca un pachet de acte sau de carduri.

Eroii personali se aleg in functie de moment si de dispozitia noastra sufleteasca, ne intoarcem la ei cand nu mai avem la indemana droguri rapide de amortire precum Internet si televizor sau cand timpul generos al vacantei ne permite sa ne intrebam: ce as face eu acum cu adevarat, ce film as vedea cu adevarat si nu doar pentru distractie sau ce carte as reciti pentu ca mi-a ramas cu adevarat adanc infipta in minte sau puternic lipita de suflet ?

La ce ar fi utili eroii adevarati? Putem recurge la ei pentru banalul scop terapeutic, dar si pentru a ne recapata pofta de „focusare“ si de atentie. Nu putem fi campioni al browserului si nici ai telecomenzii daca nu ne putem opri, daca nu avem oazele noastre de reflectie si de consolidare a atentiei.

De multe ori trebuie sa platim ca sa savuram propria putere de concentrare si de consum complet. Cam asa patrundem si esenta vizionarii unui film in sala de cinematograf, a unei piese de teatru intr-o sala de spectacol sau a parcurgerii unor carti intr-o biblioteca publica.
Lumea merge la cinema si pentru a fi obligata sa stea tintuita in scaun si sa inghita cat mai multe detalii sonore sau vizuale si apoi fiecare sa se raporteze la el insusi. Acasa ne lasam absorbiti mult mai rar de fluidul introspectiei.


De ce sunt bune asa-numitele cine romantice sau vacante romantice? Pentru ca e important ca doi parteneri sa isi recapete pofta de a fi complet atenti unul la celalalt. Oamenii trebuie sa plateasca astfel de obligatii, pentru a-si recapata placerea atentiei. Ne vine mai curand sa mergem la un muzeu din Varsovia decat la unul bucurestean, de aceea platim vacante, ca sa ne simtim obligati sa consumam cu maxima intensitate ceea ce de obicei ignoram complet aici.

Pana si in magazine cercetam mai atent produsele daca suntem plecati din mediul nostru familiar. Relatia noastra chiar cu proprii eroi, cu lucrurile sau oamenii care ne plac are o componenta complexa, uneori greu de descifrat: jocul de-a dominatia, masochismul. Am vrea sa ne impuna cineva sa consumam ce ne place.

Exemplele sunt o binecuvantare, mai ales in cazul teoriilor de mai sus. Asa ca il aduc in discutie pe Honore de Balzac. Mi-a placut foarte mult in momentele in care anumite carti mi-au fost impuse de bibliografie, in scoala. A urmat o perioada de lectura de placere, care, in timp, s-a transformat intr-un soi de nucleu nostalgic. Balzac e uneori descriptiv si plicticos, are ritmul scriiturii destinat unui cititor cu alt metabolism cultural, cu timpul organizat dupa cu totul altfel de prioritati, cele de secol XIX. Oricat l-as iubi, intotdeauna va fi dificil sa ma apuc de Balzac atunci cand am nervi, plictiseli, probleme profesionale. Dar administrarea diferitelor fragmente din a sa monumentala "Comedie umana" are efect miraculos, de balsam binefacator, dar si de catalizator pentru suflet si minte.

Si astfel, alaturi de multi alti clasici, el intra intr-un cinstit joc masochist; imi autoimpun sa-l recitesc pentru ca stiu c-o sa-mi placa, in ciuda dificultatilor. Cred ca adevaratii cititori nu citesc din placere. „Placere“ e putin spus. Noul feeling se obtine doar cu putina autoflagelare. Cei care citesc doar ca sa se amuze sunt mai saraci.

Pentru a pune in aplicare acest masochism al atentiei, trebuie sa ne intoarcem la conflictul dintre cultivarea eroilor, Balzac in cazul meu, si placerea intimitatii, a caminului bine dotat cu toate mijloacele de distragere si distractie. „Acasa“ poate deveni uneori cel mai mare dusman. Luptam cu sarg impotriva lui „acasa“, impotriva inertiilor care se ridica in baraje sofisticate intre noi si bucuriile noastre simple.

Trebuie sa ne cautam momente speciale doar ca sa fim atenti la celalalt sau la ce ne place. Acasa rasfoiesti cartile intre doua filme pe care nici nu le vezi pana la capat probabil, scrii doua mailuri, o mai arzi pe net fara tinta, mananci, asculti o melodie, dar nu tot albumul, citesti jumatate de articol de revista. Ma rog, le stiti cu totii, se numeste functionare browniana domestica.

Asadar, trebuie sa va scurtcircuitati periodic, sa produceti o mica apocalipsa interioara. Eu am facut deja playlistul de eroi pentru urmatoarea resetare: „Orasul si stelele“, romanul emblematic lui Arthur C. Clarke, „Toti oamenii sunt muritori“ al lui Simone de Beauvoir, "Noi" scris de Evgheni Zamiatin si o infuzie melodica din "Anotimpurile" lui Vivaldi, pentru reconectare la mister, armonie si natural, daruindu-mi miresme pentru suflet.

Voi sunteti pregatiti sa va confruntati si sa va intampinati eroii filmelor si cartilor preferate asa cum se cuvine ?


ANTONIO VIVALDI - "Four Seasons" played by Anne-Sophie Mutter

30 de comentarii:

tibby spunea...

"Asadar, trebuie sa va scurtcircuitati periodic, sa produceti o mica apocalipsa interioara"...ai mare dreptate pescarusule, toti avem nevoie de "resetari" periodice, altfel valul asta al robotizarii ne distruge, ne face safunctionam nu sa traim!

pescarusul argintiu spunea...

Ma gandeam ca multi dintre noi inca nu am pasit pe taramul relaxant si linistitor al vacantelor binemeritate, inca ne mai luptam pe baricade cu arsita oraselor si cu poluarea sufletelor, asa ca mi-am ingaduit o alunecare spre lumea ocrotita de provocari, cea a eroilor nostri secreti, pentru a nu uita sa traim, asa cum spui atat de frumos, draga prietene... :)
Dar tot n-am aflat care sunt eroii tai preferati ;)

starsgates spunea...

Oricât mă străduiesc să-mi găsesc un erou din cărti sau filme, nu pot să spun că vreunul mi-a rămas întipărit în minte. Fiecare mi-a plăcut atunci când am văzut filmul sau am citit cartea. Apoi, am trecut mai departe,am scos doar esenţa. În ultimele săptămâni s-au aglomerat prea multe, să mai apuc să visez.:)

pescarusul argintiu spunea...

Asa este, draga Starsgates, este dificil sa mai pastram vii in memorie nume exacte de eroi si personaje ce ne-au mangaiat copilaria si tineretea prin faptele lor. Partea buna este ca ne-au ajutat sa ne dezvoltam caracterele si ne-au fost poate de multe ori exemple de viata.
Fara indoiala ca, la revederea unei ecranizari ce ne-a marcat in trecut strafundurile fiintei sau la reascultarea unei melodii cu rezonante speciale in sufletul nostru, se produce un flash printre informatiile stocate si ca prin farmec, numele lor redevin nespus de vii si de prezente in microuniversul fiecaruia dintre noi.

Anonim spunea...

Pescarus drag, plina de surprize ca intotdeauna :)
Zambesc aripilor tale mangaietoare sufletului meu, am inceput sa derulez, da , multi sunt eroii mei, si mi-au ramas farama de suflet, fiecare in coltisorul sau :) Voi reveni nitel mai tarziu sa si destainui cate ceva, nu mult, doar cat sa-ti faci idee :)
Impliniri iti doresc si, calde imbratisari :)
Sibilla

pescarusul argintiu spunea...

Iata-te in sfarsit, cu zvacnet renascut, gingasa floricica de colt ce porti in petalele dalbe, descantece de viata si de devenire ! :)
O zeita care te supervizeaza (ISIS), un profil de neclintit ce dainuie peste milenii (SFINXUL), o faptura de UNICORN ce te vegheaza, CIUTA duioasa si tematoare ce vibreaza pentru tine, nu puteau decat sa te indemne sa-ti faci un alai de soi cu eroi fantastici si neinfricati, descalecati din munti, descoperind ascunse comori :)
Sestro draga, te astept pentru deslusiri si pentru vesti noi legate de carte ;)
Keep in touch ! :)

Bibliotecaru spunea...

:)
Interesante ilustraţiile, aparent fără legătură dar... cum era în Scapino?, se leagă, se leagă...

pescarusul argintiu spunea...

Draga Bibliotecaru, stiam eu ca pe ansamblu ma vei intelege :)
Ilustratiile sunt mai mult provocari, alese sa puna in lumina scrierea, oferindu-i necesarele unghiuri de lumini si umbre si indemnand de ce nu, la reflectii suplimentare, la intrebari nerostite ;)
De cate ori ai inteles integral decorurile din fundalul pieselor de teatru ? :)
Concluzia obtinuta e cea corecta: intr-adevar, totul se leaga ! :)

Anonim spunea...

In copilarie aveam eroii mei, cei din cartile citite. Mama...era iubitoare de carte,patimasa as putea spune. Cand a revenit acasa, mi-a insuflat aceasta dragoste de carte.Eroii lui Alexandre Dumas din Laleaua neagra;Cei trei muschetari;Robin Hood;Dama cu Camelii;Contele de Monte Cristo,s.a
mi-au marcat tineretea. Cei din filmele vazute,indeosebi cele istorice si-au pus amprenta asupra mea, modeland un caracter excesiv de exigent cu mine insumi si apoi cu cei din jur.Ar fi multe de spus,despre acesti eroi,dar as adauga ceva. Toate-n viata converg spre un lucru esential:DRAGOSTEA. Degeaba avem eroi,degeaba avem credinta daca nu avem dragoste. Dragostea nu pizmuieste,nu se lauda,nu se umfla de mandrie, ea porneste din inima, zvacneste in noi,incearca sa se descatuseze din cingile ce o cuprind, si noi?ce facem?

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul, e un lucru foarte clar pentru mine ca dragostea si respectul fata de carte ti-au fost insuflate de mama ta, pe care o evoci atat de emotionant.
Eroii tai au inaripat imaginatia multor generatii, inclusiv a mea, care pe la 12 ani, citeam cu sufletul la gura si cu lanterna sub patura aventurile lui Robinson Crusoe, Winetou, apoi "peripetiile bravului soldat Svejk", seria de carti politiste ale Agathei Christie in care stralucea clipitorul Hercule Poirot si cate altele multe... :)

In privinta dragostei, asa este, fara acest fluid programat de Creator sa existe in matricea interioara a fiecaruia dintre noi, viata nu e viata, nu traim cu adevarat.
L-am chemat pe Mircea Cartarescu si al sau dar de versuri sa ne aduca un strop de soare si de senin in suflete...

"deasupra mamei rasarise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetita
si parul ei era din suvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
isi netezi rochita
si privi inspre curcubeu.
era un curcubeu negru si de atata negru scanteietor
pe camp musetelul se intunecase.

mama privi inspre curcubeu.
era atat de jos, ca aproape-l putea atinge cu buzele
iar parul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orga.
rosul curcubeului era negru.
si oranjul lui era negru.
si galbenul lui era negru.
si verdele lui era negru.
si albastrul lui era negru.
si indigoul lui era negru.
doar violetul lui raminea violet.
violetul lui era un suvoi care se pierdea in mare.

mama stiu atunci ca este pierduta.
avea sa cunoasca dragostea.
si brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se impodobi cu vene si oase.
mama sui intr-o corabie din pinza de paianjen
si o porni in sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre si intestine
ii continua joaca.
...................................

si dragostea avu loc
si globul intra in vibratie
si-n jurul lui se adunara - de unde? de cind? - crochiuri si guase
proiectii ortogonale, machete, simulari pe calculator
scheme de masini, materiale didactice
formule algebrice.
si-n acest nor ireal sfera se sfarima
in doua, in patru, in opt, in saisprezece
in treizeci si doua, in saizeci si patru
pina deveni un arici de mare, apoi un viermisor,
un peste primitiv, o broasca, o pasare
un oposum, un cimpanzeu, un copil
un val, un astru, o floare,
un nor, o cascada, un cleste,
un viscol, o poezie, un sabot, un tramvai
o lume, o musca, o structura economica, un preot, un icosar
amintirea unei nopti de dragoste, proiectul frasinului de a mai infrunzi
o data, zimbetul inconfundabil al cristinei, toate ferestrele, tuturor blocurilor din toate orasele lumii, toate bacteriile existente in corpul oceanului, o vulpe
care uda zpada de singe rozindu-si piciorul prins in capcana, dragostea, ura, agonia, fatalitatea, toate manuscrisele si tipariturile, rasele de oameni care
vor exista peste zece miliarde de ani, camera in care scriu acest poem si fiecare litera din el, posibilitatea de a nu fi scris niciodata nimic, de a nu fi
mircea cartarescu si de a nu fi existat niciodata si de a nu fi existat nimic niciodata
caci dragostea este totul
iar totul este facut mai ales din nimic."

P.S. Ce mai fac finutii mei si mama lor ? Sunt bine, cresc frumos si sanatos ? :)

Anonim spunea...

Cora, eu vreau pauzaaaaaa :))

Anonim spunea...

A, am uitat de eroi. Cred ca cel mai mult ever, mi-au placut cei patru fantastici. Acum, la drept vorbind, altii nu imi amintesc :D

pescarusul argintiu spunea...

Oana, ce bine le zici ! :)
Votez cu ambele maini pentru instituirea pauzei ca drept elementar al omului care gandeste si traieste intens fiecare provocare, asa ca noi ;)
Sa-ti traiasca cei patru fantastici eroi si sa-ti apere fiecare milimetru al teritoriului tau fantasy !

Anonim spunea...

pentru baieti,tatal fiecaruia este un erou...revin mult mai tarziu, am primit o veste grea,apasatoare

pescarusul argintiu spunea...

Asa este draga Paul, tatal fiecaruia dintre noi este un erou de incredere pe care ne bazam cu nesfarsita speranta si care nu are voie sa ne dezamageasca, simtim nevoia ca el sa fie inaltat undeva sus, pe un piedestal intangibil si sa ne serveasca drept model de urmat.
Probabil daca intr-o zi copilasul aflat la varsta primelor nedumeriri si-ar intreba mama cu glascior firav si mladios "Mami, unde e tara parintilor cu inimi de aur ?", i s-ar raspunde cam asa...

"E acolo unde roua copilăriei
străluceşte pe toate florile
tristeţii
şi bucuriei...

Acolo unde, în grădina secretă
a inimii,
o balanţă micuţă
poate să ţină în cel mai duios echilibru
o nucă de cocos
şi o frăguţă...

Până la Ţara Părinţilor cu Inimi de Aur,
ai de trecut, nu-i uşor,
două ţări:
una de peste treizeci şi ceva de munţi,
alta de peste treizeci şi ceva
de mări...

De aceea nu ştiu, zău,
cine s-ar mai încumeta
să bată o cale atât de lungă,
în afară de tine
şi de inimioara aceasta - de aur -
a ta..."

"Tara Parintilor cu Inimi de Aur" - poet anonim)

Daca ai dori sa imparti cu prietenii de suflet vestea ce-ti preseaza nemilos umerii, poate ca ar fi mai putin grea si apasatoare...
Te astept sa revii in oaza mea de lirism si liniste...

Unknown spunea...

Dragi pauni si paunite,
Dragi fauni si faunite,

Eroii, sfarsesc prin a fi indezirabili. Ipocrizia nativa ii face eroi iar invidia si meschinaria ii face insuportabili. Inutili, daunatori. Doar a fi sincer cu tine insati, mereu, este un act de eroism.
Cine are curajul sa spuna ca mint ¿?

Anonim spunea...

Tata poate fi, cel putin, eroul negativ ;)

Anonim spunea...

@gigicapsunaru,
nu v-as contrazice,in mare parte adevar a-ti grait,in schimb pe Oana DA!as indrazni sa o contrazic. Din pacate ambii parinti, nu neaparat in acelasi timp sau egala masura,pot fi eroi negativi. Nu am putut niciodata sa-mi iert mama ca m-a lasat pe mine si sora mea in grija bunicilor tocmai atunci cand aveam mare nevoie de ea.Am judecat-o aspru, mult mai tarziu...Aveam doi ani si sora un an,am vazut pe cineva ce-i semana,alergat-am dupa ea cu sora de manuta strigand:"MAMICOOO"!, dar,...n-a fost EA. Pe cand aveam 7 ani s-antors acasa,m-a luat cu trenul si m-a dus la Timisoara la Tata,vroia sa se impace.Ne-am intalnit in gara. A spus sa-l asteptam ca merge sa-si ia hainele si vine cu noi acasa. Toata noaptea priveam spre calea ferata in directia in care plecase. Radiam de fericire ca voi avea parinti.Ma gandeam si la sora mea mai mica cat demult se va bucura. Rasaritul Soarelui mi-a dat de inteles ca viata e tare amara, plangeam, priveam la mama obosita si o mangaiam spunandu-i:"Nu-i bai,haide acasa, sa nu ne mai lasi niciodata!".Dumnezeu sa-i odihneasca si sa le ierte pacatele!
Corina,mi-a amintit de tata. Era tare mandru de mine,si eu de el. Dupa '90 s-a stabilit in Germania, fiind etnic german,ne vedeam aproape saptamanal.In fine, este o alta poveste.
Dragul meu pescarus iti multumesc ca-ti apleci urechea la necazurile mele. Da am primit o veste proasta. Cu mine si cu sora mea este si tatal vitreg.Are un picior taiat.Astazi a inceput sa invineteasca si al doilea. Cred ca banuiesti ce urmeaza. Noapte buna dragii mei!
p.s.m-au impresionat tare mult versurile pe care le-ai expus la Corina,somn usor!

Anonim spunea...

@Paul, am vorbit foarte serios, chiar scriu acea carte, doar ca am tresarit citind ... Niko, la fel ca mine, la fel ca titlul cartii " Niko- Ciuta ", si te citesc cu mare drag Paul, esti prietenul nostru de suflet, doar ca tu ai un har de a descrie cumva blajin multe din trairi si eu am luat aminte, ca sa intelegi, citindu-te mi-au inmugurit niste idei :)
Un sfarsit de saptamana minunat precum sufletul tau , Paul :)
@ pescarus drag, am revenit, o mica pauza doar si vin cu....datoria :)

Anonim spunea...

...eroii cartilor, de demult, da...
acei eroi, cu care, citind cartea, traiai momentul sau aventura, cu lacrimi sau neliniste... azi ...eroii sunt doar efemeride...si la propriu si la figurat...
curaj si disponibilitate de a intelege, curaj de a actiona pentru a schimba ce ai gresit, asta iti trebuie in acele momente de pauza...altfel degeaba le-ai facut!
si cum spuneam...atitudinea e totul! restul, doar o amarata de fatada...sprijinita pe carton...care la prima ploaie...

pescarusul argintiu spunea...

@Gigicapsunaru,
Va respect punctul de vedere, care in mare parte este si al meu. Eroii devin eroi pentru ca noi ii investim cu aceasta calitate, contin deci o apreciabila doza de subiectivism.
A fi sinceri cu noi insine si cu ceilalti din jur poate fi un act de eroism, dar si o dovada de verticaliate, de respect fata de fiinta noastra si o sansa de reabilitare in ochii celor din jur.

@Oana, m-am gandit si eu la aspectul negativ al eroilor, dar nu m-am oprit concret asupra problemei. Uneori si parintii, nefiind pregatiti sa devina parinti si sa intelega raspunderea cresterii si educarii unui copil, mai gresesc, si atunci uneori tatal, alteori mama sau poate amandoi produc mari dezamagiri si suferinte, fiind perceputi de copii ca eroi negativi.
Dar si eroii negativi au rostul lor pe lume, altfel cum i-am mai aprecia si descoperi pe cei pozitivi ? :)

@Paul, am banuit eu ca remarca legata de tatal devenit erou pentru orice baiat isi are radacinile pe blogul dragei noastre prietene, Corina :)
Iti multumesc din nou pentru atitudinea ta prompta, de implicare pe marginea subiectului propus aici.
Am parcurs cu mult interes, dar si cu o unda de tristete marturisirile tale legate de copilarie, evocarea crampeielor de amintiri ce ti-au ramas atat de vii, primele inca de la foarte frageda varsta de 2 ani...
Episodul asteptarii de la gara a reintoarcerii tatalui tau este tulburator, ca si implorarea mamei sa nu va mai paraseasca, pe tine si pe sora ta...
Sunt sigura ca acum i-ai iertat pe amandoi parintii si le porti o amintire senina, plina de blandete.
Totul este ca noi, urmasii lor, mergand pe firul destinului nostru sa avem grija sa nu facem aceleasi greseli pe care ei l-au facut fata de noi.
Versurile scrise la Corina m-au induiosat mult si pe mine, ma bucur ca ti-au mangaiat sufletul.
Vestea cu piciorul bolnav al tatalui tau vitreg este grea si apasatoare, dar am credinta ca alaturi de sora ta si de prieteni, va fi mai usor de suportat.
Iti doresc zile linistite si senine in acest week-end, drag prieten ! :)

@ Sfinxule drag, mereu neobosit si zburdalnic, te rog sa te asezi pe scris cu staruinta si sa termini cartea ce ne-o va dezvalui pe "Niko - Ciuta", deja suntem multi nerabdatori ;)
Fata de mine, sestro, nu vei avea niciodata "datorii", ci daca vrei doar "doruri de zbor" pe cerul senin al sufletelor noastre :)
In rest, aer curat, liniste, soare, odihna, fructe proaspete si bucate usoare, puiul tau de zambet si prietenii adevarati sa-ti mangaie week-end-ul ! ;)

@Mestere, bine ai revenit cu curcubee fermecatoare in suflet si cu seninul Moldovei acasa ! :)
Asemanarea eroilor cu efemeridele e nespus de potrivita, recunosc ca eu nu gandisem astfel.
Doar ca aceste efemeride ne-au construit in timp disponibilitati afective, pentru a intelege si a tolera mai bine realitatea, inca din vremea plamadirii caracterelor noastre...
Iar ceea ce conteaza in orice situatie de viata este cum spui tu, atitudinea reflecatata in exterior, pentru a incerca sa corectam sau sa schimbam ce e gresit.
Sa te bucuri cu intensitate de seninul acestui week-end, impreuna cu cei dragi, in mijlocul caminului tau armonios si plin de flori ! :)

Anonim spunea...

Nu-mi este dat mie sa judec("nu judecati,ca sa nu fiti judecati")insasi cea de-a V-a porunca data de Dumnezeu lui Moise este edificatoare:"Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta..." Au ramas in gradina sufletului meu, asa cum imi place a spune,cu putinul ce ni l-au dat,cu dragostea pe care au perceput ca trebuie sa ne-o poarte.Buni sau rai,au fost ai nostri. Le duc dorul, asa cum le-o duceam cand nu-i aveam langa noi. Mama s-a stins zambind la picioarele mele, iar tatal...acolo departe. Regret ca nu mi s-a permis sa merg la inmormantare. Nu avea si nu aveam pe nimeni in Germania,decat pe el. Imi expirase viza.Consulatul mi-a cerut invitatie din partea celui la care ma duc. Aberant si trist,...dar el murise.
Am scris toate acestea nu pentru a fi compatimit, ci pur si simplu simt nevoia sa comunic. Toti,la un moment dat in viata, avem o golgota de trecut, moment crucial al destinului nostru. Poate ma aflu undeva pe acest drum. Nu pot decat sa va cer iertare, iar pe EI...i-am iertat de mult.
Cu respect,Paul

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul,
Esti binevenit in coltul meu liric oricand pentru a comunica, a schimba idei, a ne transmite emotii si impresii, nevoi extrem de firesti in acest prezent grabit si poluat intens cu ape tulburi.
Nu deranjezi pe nimeni, e o mare bucurie pentru mine sa te citesc, asadar nu ai de ce sa-ti ceri iertare.
Pentru ca evocarea amintirilor despre parintii nostri, care prin binecuvantare divina ne-au dat viata, sa mai dainuie proaspata printre noi, voi zice si eu cu emotie si recunostinta, la fel ca Ana Blandiana in a sa poezie "Parintii"...

„Părinţii fac totul oricând pentru noi –
Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei.
Rămân apoi cu discreţie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.

Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modeşti, prea simpli părinţi.
Vinovaţi pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminţi.

Apoi îşi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată în cer se subţie.
Şi, obosiţi, nu pregetă o clipă
Să ni se-aşeze-n pământ, temelie.”

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe parintii tai si de acolo de sus, fiecare de pe steaua sa, sa va vegheze si sa va ocroteasca destinele, tie si surorii tale !

Anonim spunea...

Multumesc pentru gandurile bune si trebuie sa remarc harnicia si iscusinta ta de a gasi versurile poetilor indragiti in concordanta cu trairile expuse.
Pot spune ca destinul,cautand la intamplare "Corina",mi-a fost dat sa dau de acest coltisor de rai, unde Pescarusul asi intinde aripile ocrotitoare pana pe-naltul Sfinx!

Anonim spunea...

Paul, multumesc si eu la randu-mi, un gand bun si-o rugaciune pentru un prieten drag, respect si pretuire prietene !
Doamne Ajuta !
Sibilla

Anonim spunea...

Cora draga, hai sa zic dar numai putin, sa nu-mi pierd din aura misterioasa, eroii mei : am ramas fidela povestilor si basmelor si leggendelor romanilor, eu cred in binele care invinge mereu...
Apoi , nu pot macar in treacat si numai de dragul tau, sa nu zambesc si sa ma dezvalui, cum spusai doar putin : Maxim Gorki cu a lui " Copilaria ", Turgheniev, Dostoievsky, Mihail Drumes , Tolstoi si versurile lui Esenin, Sburatorul, apoi Sadiveanu, cu siguranta Marin Preda.... mai tarziu, m-am dedicat mai mult cartilor de specialitate, naturii umane , cunoasterii , apoi, hai ca recunosc si asta, mitologia si perioada preistorica, lumea fascinanta a atlantilor si pelasgilor, dacilor liberi...:)
Bine fie, citesc Sfanta Scriptura, nu atat de des cat ar trebui, citesc invataturile Parintelui Arsenie Boca, ma rasfat uneori cu dezvaluirile lui Radu Cinamar, Alexandru Busuioceanu.... mi-au ramas prieteni de suflet poetii nostrii, proverbele romanilor si da, Octavian Paler mereu si mereu :)
E destul sis, mai pastrez si in cutiuta secreta ;)
Te imbratisez cu caldura drago )(
Sibilla
P.S. acum citesc si alte materiale, nesuferita de globalizare mult trambitata, si mi citesc si enciclopedia pentru copii, la indemnul lui Zoran, cica e mai frumos impreuna, noi doi si lumea spectaculoasa :)

pescarusul argintiu spunea...

Dragi prieteni, Paul si Sibilla, observ cu placuta surpriza ca reusim sa ne completam de minune, prin inlantuirea fireasca a gandurilor si impresiilor noastre cu care se poate broda o retea vie de stari :)

Paul, de multe ori mi s-a intamplat sa descopar lucruri minunate lasandu-ma condusa de o mica provocare sau o simpla conjunctura creata, deci nu trebuie decat sa fim in continuare "open minds" and "free spirits" pentru a ajunge unde simtim ca ne e bine.
Daca ai pasit in imparatia Pescarusului venind dinspre regatul luminos al Corinei, prietena noastra pe care o admir si o apreciez mult, sigur e semn bun :)
Fac eforturi sa pastrez acest "coltisor de rai" neintinat si senin, fara impuritatile si noxele blogosferei.
Iti multumesc la randul meu pentru prezenta si implicarea ta in problemele abordate, lasandu-ne sa-ti descoperim nestematele sufletului.

Niko drago, chiar ai reusit sa ma coplesesti cu batalionul tau de eroi pozitivi si neinfricati, desprinsi din creatii literare atat de diverse si zone atat de eterogene ale cunoasterii :)
Dar cum totul la tine e macrodimensionat (de buna seama, predestinare de Sfinx), de la trairi, reactii, intensitatea simtirilor, se vede treaba ca si acest regiment eroic e incomplet, fiind urmat imediat de alte grupari si tipologii preferate ;)
Enciclopedia copiilor e o minunata aventura a imaginatiei pentru mintea scormonitoare a copilasului si incantarea mamei sale de a pluti alaturi de el in lumea dinamica si sclipitoare a stiintei.
Iti doresc mult succes la talmacirea globalizarii ! ;)

Anonim spunea...

Era sa uit.Foarte greu am reusit sa intru la tine pe blog, dupa ce ti-am citit un comentariu la Corina. Mi s-a cerut parola in mod repetat de cel putin 4 ori. Eram pe punctul de a renunta. La fel am patit si la Oana,cred,acolo am renuntat nu am avut nervii necesari sa continui.
Ma simt coplesit de caldura de astazi, pot spune chiar obosit. Cei doi micuti zburda. Nu am avut timp sa-i fotografiez.Mi-am adus aparatul.Am s-o fac intr-o zi.
Sora mea le exerseaza numele. Trebuie sa fi atent ca sa-i deosebesti. Si-acum ma retrag nu inainte de a-ti trimite gand drag prietenesc pe una dintre stelele noptii.
Aceleasi ganduri si ptr.Sfinxul nostru drag,ce cred ca se afla intr-o suferinta numai de ea stiuta.
Intradevar,Corina,este un om aparte,un suflet nobil cu mult bun simt. Arareori imi permit sa comentez de teama a n-o pune in situatii delicate. Intr-o seara, cineva cu-n limbaj extrem de vulgar ai adresa injurii,atunci mi-am dat frau la limba si am scos din mine precum"la usa cortului". Sper sa nu se fi suparat.
Sincer,un sarut prietenesc, voua,prietene de nadejde.
Maine, cand ma voi ruga bunului Dumnezeu sa dea ploaie, am sa ma rog si pentru voi. O duminica Binecuvantata!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul, intotdeauna in cazul meu s-a probat pe viu dictonul "cheia reusitei e perseverenta", deci nu pot decat sa te felicit pentru stradania ta repetata de a intra pe fereastra unui coltisor liric :)
Probabil ca au fost ceva probleme de comunicatie sau turbionari de functionare ale serverului raspunzator de platforma pe care este creat blogul meu, cine mai stie ? Blogul Oanei este cladit pe o alta platforma de aplicatie, sa se fi suprapus problemele ? Tot ce e posibil.
Ma bucur sa stiu ca finutii mei si puii vrednicei si incercatei Niko zburda veseli si tare mult mi-as dori sa-i vad fotografiati impreuna :)
Prezenta Corinei in blogosfera este un far luminos si un exemplu demn de urmat de seriozitate, noblete, echilibru si bun simt. Din aceat motiv merita intreaga noastra sustinere si prietenie. Faptul ca ti-ai oferit sprijinul direct intr-un atac frontal pe blogul sau, iti face cinste si dovedeste tarie de caracter.
Iti multumesc pentru ca in rugile tale luminoase m-ai alaturat si pe mine impreuna cu draga nostra Niko, care strabate in aceste zile o perioada plina de incercari.
Esti un suflet mare, bun, bland si sensibil, care e insetat de lumina.
Iti las un dar de versuri scrise de Radu Gyr in temnitele reci si intunecoase, dar din a sa "Metanie" razbate o ploaie de lumina binefacatoare:

"Doamne, fă din suferinţă,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrima velintă
Ca intr-un pat adânc şi cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se şi vin.
Din infrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin.
Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniţă spre cer;
Şi din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înţelept."

O noapte linistita, prietene drag !

Anonim spunea...

Dumnezeu sa fie cu noi toti in toate oameni minunati !
Multumesc pescarus drag, multumesc Paul :)
Si eu ma voi ruga pentru voi, imi sunteti tare dragi :)
Duminica binecuvantata !
Sibilla