joi, 24 iulie 2008

Am preluat o LEAPSA: "Cine imi place si de ce ?"

Am preluat constiincioasa stafeta primita de la prietena noastra draga JAMILLA si ma grabesc sa dau curs provocarilor primite prin aceasta LEAPSA avand tematica generoasa, dar cu atat mai complicata "CINE IMI PLACE si DE CE ?"

Dupa ce am reflectat indelung si dupa ce am trecut in revista liste intregi de personalitati din cele mai diverse domenii, in cele din urma am ales.

Imi place PISTRUIATUL, un pusti roscovan ce electriza imaginatia copiilor si starnea admiratia adultilor, devenit indragit personaj de film romanesc regizat in urma cu peste trei decenii, de Francisc Munteanu, avand la baza un secenariu apartinand aceluiasi scriitor si jucand alaturi de Sergiu Nicolaescu.
Radacinile acestei alegeri sunt adanci si isi au izvorul in copilarie, caci atunci, la sfasitul anilor '70 l-am descoperit si m-a cucerit.
In mod firesc, il simpatizez si pe tanarul actor COSTEL BALOIU din spatele eroului imprevizibil si atras de aventura, dar si pe cainele-lup CALU, companionul sau de nadejde pe parcusul tuturor episoadelor.


Va las pe voi sa cititi si sa intelegeti motivatia acestor preferinte ale mele desigur subiective, de a se opri asupra acestei personalitati fermecatoare, irezistibile, plina de inteligenta nativa si spontaneitate absolut cuceritoare.

Costel Băloiu sau Bilă, cum i se spunea, pentru că avea o memorie fantastică, a dat viaţă personajului Pistruiatul fără prea mari eforturi. Spontan, debordând de inteligenţă, micul interpret a cucerit o ţară întreagă cu pistruii lui desenaţi, părul vopsit şi imaginaţia fără limite. Costel s-a născut la 17 Mai 1959, în Bucureşti. Părinţii au divorţat când el avea 9 ani. Nu împlinise 13 ani când a început să joace în „Pistruiatul”. A fost căsătorit de trei ori şi are un băiat, Robert, stabilit în Canada. Deşi mulţi îi prevesteau o carieră răsunătoare în cinematografie, Costel Băloiu şi-a câştigat pâinea ca şofer. A fost taximetrist, a lucrat pe tir, apoi s-a angajat la TCS Otopeni. Actualmente este mândru de jobul lui din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Celebrul Pistruiatul a fost descoperit în urma unei epuizante selecţii. Francisc Munteanu a trecut în revistă toţi băieţii între 10 şi 15 ani din Cluj şi din Oradea şi vreo 500 din Bucureşti! Căuta un băiat cu prezenţă de spirit, spontaneitate, curaj, care să ştie să fluiere. În urma preselecţiei au rămas vreo 30. În cele din urmă, s-a oprit la unul dintre băieţi. Era Costel Băloiu. Nu mică a fost surpriza regizorului când a constatat că puştiul a învăţat patru pagini de text din două lecturi, că vorbeşte degajat, nuanţat, cu un simţ al limbii uimitor în dialog liber, că se îmbracă cu dezinvoltură şi graţie, că se caţără pe stâlpi de trei metri cât ai clipi şi că face echilibristică, de parcă ar fi circar de meserie. În plus, pentru el aparatul de filmat era un fel de mobilă.

Despre această „întâlnire” cu lumea cinematografiei, Costel Băloiu ne povesteşte: „Îl admiram pe Clint Eastwood şi nu pierdeam nici o apariţie de-a acestuia de pe marile ecrane. Într-o zi nu am găsit bilete la filmul ce-l avea pe actorul meu favorit în rolul principal. Era moda ca filmul să ruleze la trei sau patru cinematografe în acelaşi timp, aşa că, împreună cu trei prieteni, am cumpărat ziarul «Informaţia», în speranţa că, în cele din urmă, vom găsi bilete la alt cinematograf. Aşa am văzut anunţul de la RomâniaFilm: «Centrala Română de film, în colaborare cu Televiziunea Română, caută băieţi cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, pentru realizarea primului serial color de televiziune». Ne-am dus şi noi la preselecţie. Cu toate că rolul era ca şi dat unui alt băiat, am avut noroc. Am fost fotografiat, mi s-a dat ecuson, dar nu am povestit nimic nimănui. Peste câteva săptămâni, directoarea şcolii m-a chemat. M-am dus oarecum înfricoşat, că aveam ceva pe conştiinţă, câteva nebunii. Dar surpriza mi-a fost mare, pentru că secretara de platou venise să mă învoiască de la ore, ca să dau o probă! Francisc Munteanu ceruse, în timpul probelor, să dăm o replică aiurea, care să nu fie cuprinsă în scenariu, iar eu am fost mai inspirat. Francisc Munteanu a strigat: «Gata, ăsta e Pistruiatul!». Aşa se cheamă că dragostea mea pentru filmele western m-a introdus în lumea cinematografiei”.

Conceput iniţial ca serial de televiziune, cu zece episoade a câte 30 de minute, apoi transformat în lungmetraj, „Pistruiatul” a fost filmat în mare parte la Cluj şi la Oradea. L-au vopsit roşcat, i-au desenat pistrui. Vreme de peste nouă luni, cât au durat filmările, şcoala şi familia lui Băloiu, inclusiv mama şi fratele în vârstă de 5 ani, s-au mutat pe platourile de filmare. „Era foarte mult de muncă, mâncam pe apucate şi ne odihneam la fel. Am făcut şcoala prin corespondenţă. Să fiu sincer, cei din echipa de filmare îmi făceau temele! Din ce am văzut eu, un film nu poţi să-l faci fără suflet. Obositor era ritmul, de dimineaţă până seara. Era plan, 30 de filme pe an, era obligatoriu ca în orice întreprindere. Dacă nu aveai oameni competenţi, care să te ajute să meargă treaba bine, să fie totul perfect, de la recuzită, costume, maşinişti, electricieni, nu puteai să faci nimic. Francisc Munteanu a ştiut să speculeze întotdeauna cea mai mică urmă de talent a unui om şi îmi pare rău că lumea l-a cam uitat. Eu sunt convins că, dacă nu ar fi murit, destinul meu era altul. Ţinea foarte mult la mine. În plus, îmi lăsa oportunitatea de a fi spontan”, ne-a povestit Costel.

„Pe Calu, câinele meu din film, îl chema de fapt Kalo”, îşi aminteşte Costel Băloiu. „Era un nume unguresc şi în film au vrut să-i zică altfel, dar el nu răspundea decât la Kalo, aşa că nu s-a găsit altă soluţie decât să i se spună Calu. Sincer să fiu, pe mine nu mă asculta deloc, iar de mâncat mânca doar din mâna instructorului său, oricât de mult am vrut eu să mă apropii de el. Era câine de Securitate şi avea grad de maior. El avea 42 kg, eu 31. Ţin minte că la un moment dat, după o zi obositoare, eram şi eu, şi Calu frânţi. Filmam secvenţa cu ghiozdanul. Nu mai putea să-l ia… Eu m-am enervat şi am trântit ghiozdanul. Mi-a spus atunci instructorul să nu mai fac niciodată aşa ceva. L-a luat pe Calu într-un colţ, unde nu era nimeni, i-a făcut un soi de terapie şi după câteva minute era drepţi”, îşi aminteşte Pistruiatul.

„Nu mi-a fost greu să joc alături de acei actori minunaţi. Era un sentiment de respect, exact ca şi cum eu, ca o persoană normală, aş da mâna cu preşedintele unei ţări. Doar în faţa lui Gyorgy Kovacs, comisar în «Pistruiatul», aveam un trac incredibil. Cu Sergiu Nicolaescu, în naivitatea mea, eram chiar prieten. Cu el era altceva. Filmul nu ieşise încă şi eu purtam o fotografie cu el şi cu mine pe care o arătam tuturor. Eram tare mândru de ea. Când mi se spunea: «Nu te cred», băgam mâna în buzunar, o arătam şi colegii mei erau terminaţi… «Oau, Sergiu Nicolaescu!». Eram o echipă. Se lua masa împreună, la o oră fixă. Fără fiţe”, îşi aminteşte Costel. Cât despre secvenţele cu bătaie, Pistruiatul spune că „au fost reale. Ţin minte că urma să iau două palme după o discuţie la Comisariat, iar comisarul a dat şi el mai cu milă. S-a văzut imediat, iar Francisc a spus: «Dă în el aşa cum trebuie să dai. El este unul care îţi vorbeşte ironic şi tu eşti un comisar de poliţie. Cu mine nu te joci, că voi luaţi bani pentru asta. Vreau filmul să-mi iasă bine». Mi-a dat de nu pot să vă spun… Am avut şi pauze de plâns: «Stop. Bilă, dă-i drumul şi termină de plâns». Am avut un contract în valoare de 85.000 lei şi, pentru că am tras puţine duble, am mai primit 15.000 lei pentru economia făcută. Cât o Dacie la vremea aia!
Am mai jucat în «Roşcovanul», «Nemuritorii», «Noi, cei din linia întâi» şi am mai avut un rol mic într-un film realizat pentru Germania, dar care nu a rulat în România”.

Dar viaţa lui Costel Băloiu nu a fost una monotonă nici după ce s-a îndepărtat de meseria de actor. Dimpotrivă! „Când eram taximetrist, înainte de ‘89, am avut nişte clienţi italieni. Îşi pierduseră actele şi nu mai aveau nici bani. I-am luat acasă la mine, i-am plimbat, am avut grijă de ei până au rezolvat problema. Mi-au lăsat numărul de telefon în caz că ajung în Italia. În scurt timp s-a ivit ocazia. I-am sunat, au venit şi m-au plimbat ei de data asta. În ultima seară ne-am culcat târziu. A doua zi, când m-am trezit, pe la prânz, avionul meu decolase deja... După opt luni muream de dor. Am plecat singur la Ambasada României. M-au condus la consulul României din acea perioadă. Acesta, când m-a văzut, mi-a zis: «Hei, Pistruiatule, s-a terminat vacanţa. Vrei acasă înapoi, dar să ştii că e o mare problemă, am 700 de cereri de reîntoarcere în ţară. Trebuie să aştepţi, lasă-mi adresa unde stai, un telefon şi te anunţăm noi». Am plecat, prietenii mei s-au supărat că am făcut pasul acesta fără să le spun. M-am întors. M-au aşteptat la aeroport. Acolo am făcut prima compunere. În viaţa mea nu am scris atât”.

Costel Băloiu avea în faţă o carieră cinematografică promiţătoare, dar ascensiunea lui s-a oprit brusc. „Cred că nu am avut şansa de a avea pe cineva să mă tragă de urechi la timpul potrivit. A urmat adolescenţa, cu nebuniile ei. Nu reproşez nimic nimănui. Dar mi-ar fi prins bine”, spune cu regret Pistruiatul. Viaţa lui a cotit brusc. S-a însurat la 18 ani, s-a trezit tată, apoi l-au luat la armată. Prin ‘80 era deja divorţat de Adriana şi s-a făcut taximetrist. „Nu ştiam ce să fac, încotro s-o apuc. N-a fost nimeni care să mă îndrume, să mă împingă, poate, de la spate. Mi-am pierdut visul”... În ‘84, taximetristul Băloiu se însura a doua oară: „Cea mai neagră experienţă din viaţa mea.

” Soţia „numărul doi” a fost aceea care l-a dat pe mîna Securităţii când a uitat să se întoarcă din Italia. A divorţat pentru a doua oară. Prima lui nevastă a plecat în Canada, prin ‘88, şi s-a stabilit la o mătuşă. L-a anunţat că, imediat ce se poate, îşi va lua şi copilul, pe Robert. „Nu mai aveam nimic. Doar hainele de pe mine şi câteva tablouri. Niciun drum, nicio speranţă”. Dar, în 1989, Costel o cunoaşte pe Elena, actuala lui soţie. Mamă a două fiice, de 4 şi de 6 ani, Iulia şi Mihaela. „M-a adus pe linia de plutire. Viaţa mea a intrat pe un făgaş normal. Iar pe fete, fără doar şi poate, le consider copiii mei”, ne spune Pistruiatul. Plecarea fiului său, Robert, în Canada, la mama lui, l-a durut foarte tare.

„Celebritatea a reprezentat o nebuloasă pentru mine. Vorbeam cu o fată, dar mă gândeam mereu de ce vorbeşte cu mine. Pentru că sunt eu Costel sau pentru că am fost Pistruiatul. M-am întrebat de multe ori, dacă nu ar fi fost Pistruiatul, cine ar fi fost Costel până la urmă? Ce ar fi făcut?… Am dezamăgiri multe, mi s-au făcut promisiuni pe care nu le-am cerut, dar în care am crezut..."


Voi va mai amintiti de Pistruiatul si de zambetul lui strengaresc ?



Pentru a nu intrerupe traditia, dau mai departe LEAPSA prietenilor din nord-vestul tarii, dar si din BUCURESTI, STARSGATES si OCTAVIAN TIBAR, sperand ca o vor onora cu bucurie.

19 comentarii:

Anonim spunea...

Draga Pescarusule, m-a impresionat aceasta relatare, nu mai stiam nimic de Pistruiatul.. Mi se par atat de indepartate vremurile in care il priveam in filme.. Timpul trece si nici nu ne dam seama cat de repede imbatranim.

De fapt venisem sa iti multumesc pentru urarile si vorbele tale frumoase, sa iti urez si eu, la randul meu, numai bucurii si sanatate, o vara frumoasa si vesela, pentru tine si pentru toti cei dragi tie. Sa ne reauzim cu bine. Cu mare drag, Corina

Anonim spunea...

Cora, nu stiam de \Pistruiatul...auzisem eu ceva pe a ai mai mari, dar nu intelegeam eu bine ce si cum. M-ai impresionat, m-ai emotionat si surprins!! ai captat emotii si senzatii, prin fotografii si descriere, ai descris atat de simplu, frumos si esential, si ai o mica intreaga lume in povestioara ta despre pistruiat si cainele sau...esti seherezada noastra, lol!
Draga mea, iti urez si eu toate cele bune, faci tu ce faci mereu si reusesti sa ma surprinzi cu cate un zambet! stiai ca niciodata nu te-am vazut cu nervi pe blog? deh, eu sunt mai vulcanica un pic ;-) cu mare drag si de la mine, te pup cora!!!
subscriu, de asemenea, la corina.
cora, pe curand!! si tine minte, puterea proriului fel de a fi este insusi puterea de a merge mai departe oricand.

starsgates spunea...

Pistruiatul ne-a înfrumuseţat copilăria, alături de aventurile Cireşarilor.
Codrin a citit anul acesta Cireşarii şi i-a plăcut, în schimb ,,Pistruiatul,, i s-a părut o ,,realizare destul de naivă,, am încheiat citatul.
Deh, ce să-i faci gusturile tinerilor sunt din ce în ce mai... altfel decât ale noastre.:)

Anonim spunea...

Felicitari sestro :)
Stiam eu ca ne asemanam in cate ceva
;)
Te rog frumos sa ma scuzi daca mai absentez, sunt nitel prinsa, insa, ma adun eu si revin in forta sis :)
O zi insorita si mult senin pe cerul sufletului !
Sibilla

Elisa spunea...

Sunt aproape sigura ca am postat si eu aici,despre pistruiatul,dar poate-mi joaca memoria o festa....si doar oi fi vrut.Ma rog,imi placea tare mult serialul,e tot ce-aveam pe vremea aceea si abia asteptam.
Imi pare rau sa aud ca viata omului care a facut personajul ca si copil,este tare nefericita,am vazut o data si la TiVi ceva despre el.
Multumesc Pescarusule pentru asa o documentata leapsa...
Vai,ce mi-a facut Jamilla!!! :P
Te imbratisez.

pescarusul argintiu spunea...

Atunci, draga Corina, ma bucur mult ca ti-am oferit o placuta reintalnire cu povestea de film si de viata a Pistruiatului strengar, ce ne-a incantat copilaria :)
Timpul fuge grabit, asa este, parca de multe ori nu mai are rabdare, cum spunea candva Marin Preda, dar noi ne imbogatim cu ani ce ne daruiesc noi experiente, noi amintiri si mai ales, prieteni deosebiti, cu suflete frumoase, ca al tau :)
Sa dea Dumnezeu sa ne reintalnim sanatoase si voioase, cu bateriile debordand de energie si fluid revigorant, dar si cu pofta de a zidi trainic si rodnic, noi lucrari in jurul nostru !

pescarusul argintiu spunea...

Jam draga mea, as vrea sa avem parte numai de surprize placute in viata, daca s-ar putea :)
Daca sarmul Pistruiatului si povestea tesuta in jurul sau te-au impresionat placut, magnetizandu-ti sufletul cu emotii, inseamna ca eroul de film e sortit sa cucereasca noi generatii si sa ramana nemuritor, ca Seherezada si ale sale "O mie si una de nopti" ;)
Mi-ar placea ca Mara mea sa fie si si ea cucerita de neastamparul faptelor sale, de istetimea si indrazneala sa.
Cu nervi pe blog, recunosc ca nu am aparut si sper nici sa n-o fac, am preferat sa consum aceste momente, cand au existat, departe de acest loc, pe care l-am dorit oaza de liniste si de revigorare sufleteasca.
Altfel, sunt si eu temperamentala, dar ma straduiesc sa nu dau curs primului impuls fara sa-l analizez si sa-i schimb amplitudinea, daca este excesiv de inalta.
Simt ca pe zi ce trece esti tot mai mult tu insati, cea plina de exuberanta si trairi entuziaste, asa cum te-am cunoscut cu cateva luni in urma, printr-o fericita si norocoasa imprejurare :)
Continua sa zambesti dezarmant si sa zbori netulburata, va fi bine ! :)

pescarusul argintiu spunea...

Draga Starsgates, am vazut ca ai raspuns prompt si inspirat la provocarea cu aceasta LEAPSA si iti multumesc calduros:)
Ce frumoase erau acele timpuri lipsite de griji, marcate doar de dorinta de a ne trai frumos copilaria, in compania aventurilor erilor de roman, deveniti mai tarziu eroi de film: Pistruiatul, si da, Ciresarii...
Codrin al tau, la fel ca tinerii generatiei lui, avand in jur si tota gama moderna de provocari (virtuale, jocuri pe CD-uri sau filme pe DVD-uri) are alt gen de preferinte literare, poate ca nici noi nu semanam cu gusturile parintii nostri la acest capitol, deci e firesc ca istoria sa se repete :)
Naivitatea este un atribut al candorii si puritatii sufletesti propriu copilariei, deci nu e neaparat un lucru rau sau nedorit...

tibby spunea...

PISTRUIATUL...serialul copilariei generatiei mele...ce nostalgii ai reusit, iar, sa-mi starnesti pescartusule...articolul tau imi aduce informatii noi..povestea lui Costel e una aparte.
Am preluat cu placere "leapsa" ; sper sa ma descurc; dupa cum ai observat blogul meu e unul de fotografie si cuvintele nu-si prea gasesc locul in conceptul de blog pentru care am optat...poate asta sa fie si raspunsul la intrebarea "cine/ce imi place si de ce?" : imi place fotografia , si nu orice fotografie, ci anume FOTOGRAFIA DE REPORTAJ, FOTOREPORTAJUL. Nici o zi nu seamna cu alta in meseria mea de fotoreporter, nu apuci sa te plictisesti, mereu descoperi oameni, comunitati, locuri, situatii nebanuite, e o permanenta provocare pe care realitatea mi-o ofera de fiecare data cand pun aparatul la ochi.

Pescarusule, imi permit o mica observatie: numele meu este TIBA'R nu TIBOR si sunt din "frumosul oras" Bucuresti...oricum nu-i bai!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Sfinxule, eu as merge mai departe si as spune ca se confirma din nou realitatea ca semanam in multe aspecte, nu doar in "cate ceva" :)
Nu scapi asa usor, esti asteptata aici sa ne spui cum l-ai primit pe Pistruiat in viata ta si daca l-ai mai pastrat ca prieten ;)
Sper sa nu fie ceva prea grav, ca sa-ti trebuiasca mari eforturi sa te aduni... deci recapata-ti forma ta obsinuita, aproape de maximul posibil !
Tinem aproape ca de obicei, sis ! :)

pescarusul argintiu spunea...

Elisa draga, eu nu am activata moderarea pe blog si imediat poti vedea ce ai postat, in caz ca ai facut-o :)
Cred ca mai degraba te-ai lasat purtata de valurile spumoase ale amintirilor si efectul a fost de "Fata Morgana", adica ti s-a parut ca exista comentariul ;)
Costel Baloiu a suprins pe majoritatea fanilor sai prin traiectoria destinului sau, toti ne-am fi asteptat sa mearga pe drumul frumos dar greu, al actoriei...
Se vede ca ursitoarele i-au prezis alta soarta, diferita de a unei stele de cinema, dar pe care el si-a asumat-o cu simtul raspunderii, chiar daca traversata de regrete tarzii.
Jam a noastra este o scumpa, mereu ne tine in priza si ne ofera noi provocari, pentru a simti ca avem si o viata pe blog :)
Te imbratisez si eu cu drag !

pescarusul argintiu spunea...

Tibby draga, sper ca ma vei ierta ca nu ti-am preluat numele corect, dar deja am pornit in cautarea unui miel, asa cum se obisnuieste in astfel de cazuri :)
Voi modifica imediat numele tau in Blogroll, dar ce ma fac ca te-am plasat si in alt decor geografic ? :)
Din nou, iertare, este o mandrie sa fii bucurestean si o calitate la care multi aspira, desi de multe ori ma intreb de ce, nu stiu daca merita tot efortul...
Blogul tau este deosebit, atat prin tematica cat si prin calitatea lucrarilor fotografice si mi s-ar parea foarte interesant sa alegi si LEAPSA in acelasi registru, respectand traditia conferita pentru "REAL TO" :)

tibby spunea...

Pescarusule, chiar nu-i bai, asa ca nu poate fi vorba de "iertare" atata timp cat nu a existat nici o suparare :). Totusi, accept mielul :)).
In ceea ce priveste "mandria" de a fi bucurestean, mie-mi lipseste cu desavarsire , cred ca asi fi preferat sa fiu de prin alte zone mioritice!
Am preluat LEAPSA si "lucrez" la ea! :)

pescarusul argintiu spunea...

Atunci, inseamna ca totul este in regula. Voi merge la targ in provincie, undeva in sudul tarii si cu aceasta ocazie voi cauta un mielut sa salveze onoarea :)
Subscriu si eu la starea ta de spirit, atunci cand te referi la originea de bucurestean, avand acelasi regret ca nu m-am nascut intr-un loc binecuvantat cu multa liniste si tihna, intre deal si munte, cu orizonturi deschise spre campie, cu ape limpezi si aer imaculat si pur ;)
Mult spor la elaborarea continutului pentru aceasta LEAPSA, cu rugamintea de a o transmite mai departe, la prietenii din plaiurile virtuale !

tibby spunea...

http://tibbytibar.blogspot.com/2008/07/esti-leapsa.html
deja am primit un mail de la o amica...a preluat LEAPSA...o sa te tin la curent!

tibby spunea...

mieii din Dobrogea , cica ar fi cei mai buni, aia din turmele pastorite de machedoni de-ai lui JYJY :))

pescarusul argintiu spunea...

Tibby draga, am fost si ti-am vazut lucrarea :)
Aprecierile mele sunt la superlativ, ai cu adevarat "stofa" de artist !
Ti-ai exprimat atat de bine si de sugestiv optiunea la intrebarea inclusa in LEAPSA, incat surpiza mea a fost totala ;)
Ai demonstrat ca printr-o fotografie executata cu mare arta poti exprima un complex de idei, stari si cuvinte :)
Inca o data felicitari si da, te rog sa ma tii la curent !

tibby spunea...

Multumesc pescarusule! Comentariul tau la "lucrarea" mea m-a incantat nespus; incantare mi-am exprimat-o si in raspunsul pe care ti l-am dat acolo!
Este de-a dreptul uimitor cum reusesti prin articolele tale sa starnesti dezbateri constructive!
Tine-o tot asa!!!

pescarusul argintiu spunea...

Tibby, iti multumesc pentru aprecieri.
Sunt insa convinsa ca un rol important in starnirea imaginatiei si inspiratiei mele l-a avut insasi productia ta artistica :)
Asadar, o parte din acesti lauri victoriosi ti-o cedez bucuroasa :)
Zile de sfarsit de saptamana cat mai bogate in instantanee de viata, reusite si relaxante !