Desi venera pasarea, i-a trecut prin minte gandul nebunesc ca inaripata ar fi voit poate la un moment dat sa cunoasca cine stie ce munti indepartati. Femeia s-a infricosat la gandul ca nu va mai avea niciodata acelasi sentiment pentru o alta pasare si s-a simtit singura. Ca sa evite aceasta drama s-a gandit sa puna o capcana in care sa prinda frumoasa zburatoare. Pasarea, indragostita si ea, a revenit a doua zi, a cazut in capcana si a fost inchisa intr-o colivie, de unde stapana o privea zilnic.
Intre timp, femeia si-a pierdut interesul pentru cea care o facuse sa viseze...
Iar pasarea, nemaiputand sa zboare, a inceput sa slabeasca, pierzandu-si stralucirea.
Intr-o buna zi, ea si-a dat duhul. Femeia a fost cuprinsa de o adanca tristete si si-a dus zilele cu gandul la prietena sa. Nu si-a amintit insa de colivie, ci de ziua in care o vazuse pentru prima oara zburand fericita printre nori.
Daca s-ar fi observat pe sine insasi, ar fi descoperit ca libertatea si energia aripilor pasarii erau lucrurile care o emotionau atat de mult. Fara tovarasa ei de zi cu zi viata femeii si-a pierdut sensul, iar Moartea a venit sa-i bata la usa:
- De ce esti aici?, intreba ea.
- Pentru ca tu sa poti zbura iarasi cu pasarea in cer, raspunse Moartea.
Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se intoarca nestanjenita, ai fi iubit-o si admirat-o si mai mult. Acum insa ai nevoie de mine ca sa o reintalnesti.
"Fusese osândit să ridice un bolovan pe un munte,
Dar, de câte ori ridica bolovanul,
O droaie de guşteri ţâşneau de sub el.
Omul îi lua în palmele lui bătucite,
Le punea câte o pereche de aripi,
Apoi îi aşeza în fata oglinzii
Să se minuneze cât de bine le stă,
Şi să zboare.
În curând văzduhul se umpluse de păsări,
Iar zeii,
Care nu mai văzuseră în viata lor atâta frumuseţe,
Începuseră să se certe-ntre ei
Lăudându-se fiecare
Că lui îi venise ideea să-l osândească pe om.
Profitând de haosul ăsta,
O pasăre s-a strecurat în Olimp
Şi-a furat nemurirea."
(Spiridon Popescu - "Sisif si Pasarea Maiastra")
NANA MOUSKOURI and HARRY BELAFONTE - "TRY TO REMEMBER"
Try to remember the kind of September
When life was slow and oh, so mellow.
Try to remember the kind of September
When grass was green and grain was yellow.
Try to remember the kind of September
When you were a tender and callow fellow.
Try to remember, and if you remember,
Then follow, follow.
Try to remember when life was so tender
That no one wept except the willow.
Try to remember when life was so tender
That dreams were kept beside your pillow.
Try to remember when life was so tender
That love was an ember about to billow.
Try to remember, and if you remember,
Then follow, follow.
Deep in December, it's nice to remember,
Although you know the snow will follow.
Deep in December, it's nice to remember,
Without a hurt the heart is hollow.
Deep in December, it's nice to remember,
The fire of September that made us mellow.
Deep in December, our hearts should remember
And follow, follow.
