Tocmai ce am primit aceasta scrisoare de la o prietena si m-a amuzat teribil prin stilul narativ al copilului aflat in vacanta, departe de casa.
"Draga mami si tati,
ghidul nostru ne-a spus sa scriem acasa ca poate ati vazut la televizor inundatia si sunteti ingrijorati. Suntem bine. Apa a luat doar un cort si doi saci de dormit. Din fericire, nimeni nu s-a innecat pentru ca eram toti pe munte si il cautam pe Cristi. A, da, sun-o pe mama lui Cristi si spune-i ca totul e bine. Cristi nu poate scrie pentru ca si-a rupt mana. Am mers si eu cu unul dintre jeep-urile Salvamont. A fost super. Nu l-am fi gasit niciodata in intunericul acela daca nu fulgera. Ghidul nostru, Victor, s-a enervat foarte tare pe Cristi pentru ca a plecat fara sa spuna nimanui. Cristi zice ca i-a spus, dar era in timpul incendiului, asa ca probabil n-a auzit. Stiai ca daca pui benzina pe foc, canistra o sa explodeze? Lemnul ud nu ardea, dar unul dintre corturi, da. Si hainele noastre la fel. Danut o sa arate ciudat pana ii creste parul la loc. Ne intoarcem acasa sambata daca Victor reuseste sa repare masina. Nu a fost vina lui. Franele mergeau bine cand am plecat. Victor spune ca, cu o masina atat de veche, ceva se strica mereu; probabil de asta nu are asigurare. Mie mi se pare o masina misto. Nu se supara daca i-o murdarim, si cand e cald, ne lasa sa stam pe capota ca sa ne mai racorim. Se face destul de cald, cu 13 oameni intr-o masina. Ne lasa sa stam si in portbagaj pana l-a oprit un politist. Ghidul nostru e misto. Il invata pe Tudorel sa conduca masina pe drumurile de munte, unde nu e trafic. Tot ce vedem pe aici sunt camioane cu busteni. Dimineata asta, toti tipii sareau in lac de pe stanci. Pe mine nu m-a lasat, pentru ca nu stiu sa inot, iar Cristi avea mana rupta, asa ca ne-a lasat sa mergem cu barca. A fost super. Se pot vedea sub apa copacii rupti de inundatie. Victor nu e un scortos ca ceilalti ghizi pe care ii stiu. Ne-a lasat sa mergem fara veste de salvare. Trebuie sa petreaca mult timp lucrand la masina, asa ca incercam sa nu-i facem probleme. Ghici ce! Am primit toti insigne pentru ca am trecut cursul de prim ajutor. Cand Danut si-a taiat mana cu toporul, am invatat sa coasem vene. Marius si eu am vomitat, dar ghidul nostru zice ca era de la puiul stricat. Ne-a mai spus ca mancarea din inchisoare era si mai rea. Ma bucur ca a iesit de acolo. Zice ca acum a invatat cum sa faca lucrurile cum trebuie. Trebuie sa plec acum. Mergem in oras sa ne trimitem scrisorile si sa cumparam artificii. Nu va faceti griji. Suntem bine.
Cu dragoste, al vostru Mihai" Am ramas in final contemplativa, meditand la felul cum as reactiona, daca eu, ca parinte as primi o astfel de scrisoare de la copilul meu... Voi ce-ati face in acest caz ? V-ati confruntat vreodata cu situatii asemanatoare ?
Intr-un colt de tara, acolo unde se innoada pamantul romanesc cu cel al bulgarilor si cu apele Marii Negre, ascunsa in pantecele unui deal, isi doarme somnul de milenii o lume straveche si plina de mister: Pestera de la Limanu. Intortocheata ca un labirint, cu sute de galerii care serpuiesc pe sub sat si pe sub lacul din apropiere, in ea si-au gasit adapost mai intai dacii urgisiti de romani, apoi crestinii primelor veacuri, care au cautat insingurarea sau un loc de rugaciune. In ultimele decenii, oamenii au devastat pestera, dar aceasta poarta catre lumi ciudate a avut si un noroc intarziat: a primit, in sfarsit, o usa, un lacat si o calauza... Celebra mai ales pentru statiunile ei de pe litoral, cu plajele lor insorite si intinse, putini dintre turistii ce se indreapta vara catre Mangalia sau Vama Veche stiu ca dincolo de liziera de asfalt a soselei, campia Dobrogei este un pamant ce geme de istorie din toate veacurile. Aici s-au intalnit mai multe lumi, fiecare cu culoarea si parfumul ei, fiecare cu durerile si frumusetile sale. De la vremea de aur a ganditorului de la Hamangia, la timpurile glorioase ale dacilor, la rafinata lume greceasca din coloniile de pe malul Marii Negre, la romanii mereu insetati de cuceriri, la sciti, sarmati, turci, tatari, lipoveni... Dobrogea este si un taram fabulos al pesterilor. Aici se afla minunata pestera a Sfantului Andrei, aici este pestera Sfantului Cassian, pesterile din Cheile Dobrogei. Aici sunt uimitoarele grote de la Basarabi. Si tot in Dobrogea se afla si pestera La Movile, pentru care americanii de la NASA au venit cu sufletul la gura, sa vada primul loc de pe planeta noastra unde s-a descoperit viata in mediu fara oxigen, acelasi mediu ca pe Marte. Iar la cativa kilometri de Movile, se afla pestera Limanu, cea mai incalcita pestera din Romania. Mai putin spectaculoase ca pesterile de munte, pline cu stalactite si stalagmite, pesterile dobrogene sunt mai putin grandioase, dar mai calde si mai favorabile vietuirii, si au strans in ele mai multa istorie. Asa s-a intamplat si la Limanu.
Harta pesterii seamana cu planul unui oras imens, organizat in trei cartiere. Sunt cele trei sectiuni ale pesterii. Galeriile reprezentate in plan par stradute intretaiate, comunicand unele cu altele sau infundandu-se brusc in cate un colt de harta. Iti trebuie cateva zile bune ca sa parcurgi toata pestera. Peştera Limanu se află la circa 5 km sud-vest de municipiul Mangalia şi este în lungime de 3.200 m, fiind cunoscută de foarte mult timp, după 1900 începâd să fie vizitată. Intrarea situată la o altitudine de 25 m este orientată spre sud, fiind largă de 3,5 m şi înaltă de 1,4 m. Condiţiile microclimatice cu o temperatură constantă de 12 grade C, umiditatea de 80 - 90% şi lipsa aproape completă a curenţilor de aer, fac ca în galeriile sectorului doi al peşterii, să se întâlnească o faună bogată, caracteristică peşterilor şi depozitelor de guano, găsindu-se totodată şi colonii mari de lilieci.
KEIRIS - ultimul refugiu
Profesorul Vasile Boroneant se ocupa, de multi ani, de arheologia pesterilor. In anii '70 a facut cercetari si la Limanu. "Cei de la Muzeul din Constanta radeau de mine cand le spuneam ca vreau sa ma duc la Limanu." A gasit ceramica, si greceasca si romana, dar cea mai multa este dacica si seamana mult cu cea de la Chitila, unde sapa acum. A gasit desene rupestre, tot din vremea dacilor, cavaleri, figuri de oameni, animale. Unele figuri le-a regasit, aproape identice, reprezentate pe piese de la Chitila. Dar a gasit desenate si cruci la Limanu - simple si rasturnate - din perioada primilor crestini, poate daci crestinati de timpuriu, poate crestini refugiati in vremea persecutiilor. Cateva inscriptii in slavona, scrise cu caractere chirilice, trimit spre secolele 9-11 dupa Hristos. Dar, din pacate, nu poti face arheologie cu lanterna. Pestera ar trebui electrificata, cel putin in primul din cele trei sectoare ale ei. Oricum, e posibil sa fie prea tarziu ca sa se mai faca ceva. Inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani nu mai exista, au fost acoperite de mazgalituri moderne. Intreaga pestera este vandalizata, acoperita de sute de graffiti ale vizitatorilor inconstienti. In traditia locala, pestera se numeste "La Icoane" sau "Pestera de la balta". Dar nu e vorba de icoane in sensul crestin. Acolo erau niste chipuri din piatra, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptati, li se vedeau clar trasaturile umane, ochii, nasul, gura. Deci erau niste capete de piatra care vegheau la intrarea in pestera. De aceea satenii au numit pestera "La Icoane". Figurile astea au fost facute probabil demult, in vremea dacilor, poate ca un semn de recunoastere pentru locul prin care se intra sub pamant, ori cine stie din ce alte motive." Iar paturile de care vorbesc localnicii, sunt de fapt altare. Altare dacice, folosite mai apoi si de crestinii primelor veacuri." Dar ce cautau dacii in pestera de la Limanu ? Raspunsul il gasim intr-o poveste trista, adevarata, ajunsa pana la noi datorita istoricului grec Dio Cassius. Acum mai mult de doua mii de ani, dupa ce Burebista a fost inlaturat de la domnie, regatul marelui rege s-a impartit in mai multe tinuturi mai mici, conduse de printisori.
In Dobrogea existau trei astfel de printisori, care nu traiau tocmai in buna pace. Unul dintre ei, Rholes, a pornit cu razboi impotriva vecinului sau Dapyx, si a adus in ajutorul sau si pe romani. Romanii nu au ezitat sa vina, mai ales ca Rholes le daduse si el o mana de ajutor cand au avut nevoie. Fortareata in care se refugiase printul dac a cazut prin tradare. Dapyx a fost ucis iar fratele lui a fost luat prizonier. Populatia s-a refugiat intr-o pestera mare, din apropiere, numita KEIRIS. Oamenii au luat cu ei si vitele si alte lucruri de pret, punandu-le la adapost sub pamant. Dar romanii au cautat toate intrarile "intortocheate si greu de gasit" - cum le numeste istoricul grec -, le-au astupat si i-au infrant pe cei din pestera prin infometare. Vasile Parvan a incercat sa dea de urma acestei pesteri, dar a cautat-o mai mult pe la Gura Dobrogei, desi s-a gandit, la un moment dat, ca ar putea fi vorba de Limanu. Profesorul Boroneant este convins ca pestera de la Limanu este pestera KEIRIS, caci prea multe se potrivesc. Pestera avea mai multe intrari, unele sapate dinspre interior spre exterior. Acum toate sunt blocate si peste ele a crescut vegetatie. Dacii au stiut, cand s-au adapostit in pestera, ca pot iesi pe alta parte, dar romanii au gasit toate iesirile. Unele galerii au fost prelucrate de oameni si folosite pentru adapost, ori chiar ca altare sau morminte. Peretii au fost intariti cu ziduri sau coloane de piatra. Exista si incaperi care au fost zidite. Sunt toate semnele ca pestera a folosit ca adapost in vremea dacilor. In plus, pestera este, intr-adevar, teribil de intortocheata, asa cum spune istoricul grec, si nici o alta pestera din Dobrogea nu s-ar potrivi la fel de bine cu stravechea KEIRIS. Din pacate, nu se pot face cercetari mai amanuntite, in lipsa celor mai elementare conditii de lucru.
Pestera de la Limanu a fost pentru dacii din zona ultimul refugiu, ultima speranta. Vremurile au trecut, iar peste orasul subteran de la KEIRIS se intind astazi apele ghiolului si casele din sat. KEIRIS doarme, ca o imensa radacina de copac adanc infipta in pamant, imbratisand din strafunduri dealul, lacul si satul. In carnea ei, prezentul isi scrijeleste cu cruzime lipsa de respect fata de trecut. Peştera Limanu, unică prin mai multe aspecte, a fost declarată rezervaţie speologică incă din 1959, statut intărit recent prin Legea Ariilor Protejate 462/2000 şi a Ordonanţei de Urgenţă nr. 57/2007. Peştera Limanu nu conţine speleoteme, adică stalactite şi stalacmite, iar pereţii par a fi modelaţi de oameni. "Morfologia este remarcabilă. S-a format in calcare sarmatiene cu stratificaţie perfect orizontală, care au fost fragmentate de fracturi verticale. Apele au săpat in acest tipar geologic, rezultănd galerii cu aspect rectangular. O asemenea geneză duce de obicei la reţele labirintice şi cu lungimi mari.
Ea seamănă cu Peştera Mamut din SUA, cea mai lungă peşteră din lume, dar unele configuraţii morfologice din Limanu sunt tipice şi reprezentative. Limanu este şi cea mai labirintică peşteră din Romănia", explică speologul Cristian Lascu, redactor-şef al revistei National Geographic Romănia. Pentru cei ce au ochi sa vada, umbrele dacilor tradati inca aluneca incet, fara odihna, pe peretii pangariti ai pesterii de la Limanu, printre sutele de nume ale celor ce le-au tulburat linistea. "A iubi este cel mai frumos lucru" scria undeva pe un colt de perete intunecat al stravechii pesteri... Aşadar corect echipaţi, cu dorinţa vie a explorării şi intenţia de conservare a frumuseţilor, ne putem gandi sa pornim în călătorie si spre minunatele tărâmuri subterane româneşti, nu-i asa ?
Găsesc cu greu ceva care să-mi facă plăcere în informaţiile care curg din toate părţile în jurul meu. E o ploaie de bârfe, ciondăneli, programe de televiziune făcute fără minte, invidii fără rost, greşeli minore speculate fără scrupule, griji despre „ce-ar fi dacă“ şi descrieri ale unor probabilităţi îngrozitoare. Suntem bombardati cu acţiuni construite cu rea-voinţă, din atracţie pentru preocupări meschine sau doar din stupiditate. E o învălmăşeală de date care ne ţin ocupate cu banalităţi care nu merită interes, dar care au puterea de a ne deturna atenţia de la evaluările şi deciziile inteligente. Că sunt pornite din simplă curiozitate sau din interes real, dacă acestea sunt plăcerile fiecaruia, trebuie sa fim toleranti. Un simplu sfat prietenesc pe care il primim uneori este sa comparăm cât de mult timp şi energie investim în aceste căutări, cu cât de mult timp dedicam iluminării propriei minţi, înălţării spiritului sau chiar întreţinerii unei formei cat mai bune a propriului nostru trup. Cât timp ne oferim pentru ca să simţim în suflet liniştea şi solitudinea, care anulează presiunea responsabilităţilor zilnice? Câtă energie oferim întâlnirilor şi conversaţiilor cu persoane cu care rezonam? Cât timp ne jucam cu copilul nostru, cât timp râdem sau zâmbim, cât timp ascultam muzică sau citim ceva care ne deschide mintea, de cate ori ne permitem evadari in spatii aerisite, alaturi de prieteni ? Când ne simţim conectati la frumuseţea fără margini a naturii, simţind recunoştinţă pentru binecuvântările de care avem parte în viaţă, ne cufundăm în acea cunoaştere de sine care ne ajută să ascultăm cântecul atoateştiutor al sufletului. „Sunt foarte ocupat“ nu ţine loc de scuza ! Ceea ce am propus ne-ar putea reface, ne-ar putea întineri, ne-ar energiza, ne-ar hrăni sufletul, conditii esenţiale pentru echilibrul dupa care tanjim zilnic. Resimtiti si voi in mod constant aceasta presiune a intoxicarilor mediatice si a bombardarilor cu probleme potentiale, dar stringente de solutionat ?
S-a terminat asadar BAC-ul pe ansamblu cu bine, pentru multi tineri seriosi si responsabili, inspirati si aplecati spre studiu continuu si echilibrat, dincolo de nemultumiri, dezamagiri, scandaluri, critici si contestatii. Emotiile au trecut, iar acum putem sta linistiti, cel putin pana la inscrierile pentru facultate ale celor ce-si doresc sa realizeze mai mult si sa-si urmeze chemarea, implinindu-si proiectele arzatoare de viitor. Cu rasete, cu plansete, bucurosi, mai putin bucurosi… putem spune ca absolventi, parinti si profesori deopotriva, au trecut prin aproape toate starile in ultimele doua saptamani, pentru ca apoi multi dintre ei sa se simta impliniti si rasplatiti pentru eforturi, satisfacuti de rezultate si increzatori in proiectele de viitor. Tinerii nostri isi doresc sa poata avea o vacanta linistita, sa se bucure de vara, sa stea cu totii in fata focului si sa fredoneze: “avem doar 19 ani, suntem nebuni, iubim si n-avem bani”, rasaritul sa-l priveasca cu totii pe plaja la mare, in timp ce apusul sa-l contemple pe un varf de munte, cu acorduri vesele si patimase de chitara, iar sunetul tamburinei sa se piarda in ecou. …in sfarsit sa poata canta…”am luat bac-ul, ne bucuram, toata lumea e a noastra”. Inainte de a-i felicita pe toti cei care au trecut cu bine de acest examen ce incheie o perioada importanta de viata si a le dori multa bafta in continuare, sa parcurgem cu un usor zambet zugravit pe chip si sa ne delectam cu o noua serie de perle creative, culese din ultima recolta a exemenului de bacalaureat 2008, absolut savuroase si neasteptat de originale... Cum "creierul este un organ oarecum indispensabil capului" unii gandesc ca "lebada moare de cate ori canta" deoarece "inima este impartita in doua atricule si doua testicule". Citind toate acestea se "mai dezvolta si omul la creier si acumuleaza materie prima", chiar daca nu intelege mare lucru din cartile pe care le rasfoieste, cum arata si un raport al Comisiei Europene privitor la copiii romani. Oricum ar fi, daca nu ai un nume special, "nu poti sa ceri cainelui din scara blocului sa sufere pentru deceptiile tale" pentru ca "Lapusneanu s-a tinut de cuvant cand a zis "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!". Dovada ca azi cel mai intalnit nume este Popescu".
Sunt doar cateva dintre perlele pe care absolventii nostri de liceu le-au insirat senini pe foile de examen, iar lista continua... "Vitoria Lipan este un Hitler in varianta feminina."
"In cunoscuta balada Miorita, sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, si un cioban care socheaza prin prostia lui."
"Toma Alimos era viteaz pentru ca cu o mana conducea calul, cu o mana isi tinea matele si cu o mana se batea cu Manea."
"Inima este impartita in doua atricule si doua testicule."
"Capitala SUA este Casa Alba."
"Nepoata lui Motoc este furata de oastea leseasca si adusa ca captura."
"Fabula descrie povestea unui catel amarat si prost care se deda la peregrinari gratuite in spatele boului."
"Lapusneanu s-a tinut de cuvant cand a zis "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!" Dovada ca azi cel mai intalnit nume este Popescu."
"Ion Creanga s-a nascut intre anii 1887 - 1889."
"Imparatul avea o gradina si in fund un mar."
"Cristofel Columb a plecat in America unde s-a insurat cu o bastinoasa."
"Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata."
"Calistrat a facut pipi pe el cum se mai spune in popor cand a observat ca Vitoria este atat de desteapta."
"Moromete facea partie pe salcam ca sa se dea cu sania."
"Eminescu este trist pentru ca nu a reusit sa faca nimic in viata lui"
"Viata albinelor e primejduita mereu de insecte ca: tantarul, viespea, soarecele si ursii care se urca in fagi unde sunt albinele stranse in colonii si depun miere."
"In padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa."
"In nuvela "La vulturi" de Gala Galaction, sunt descrise aventurile unei alpiniste curajoase fugarite de turci, si copii ei."
"Pentru ca suntem oameni nu poti sa ceri cainelui din scara blocului sa sugere pentru deceptiile tale."
"Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari."
"Poemul Miorita circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice."
"Poetul isi asteapta iubita ca impreuna sa cutremure o barca."
"Animalele salbatice traiesc in padurea zoologica."
"Pescarul din Lostrita s-a inecat fiindca nu a putut sintetiza oxigenul din apa."
"Ilie Cutiu era botezat buza de iepure deoarece un iepure violent i-a luat buza si a mestecat-o."
"In multe poezii Octavian Goga a scos in evidenta natura si treieratul pe caldura."
"La batranete imparatul naste un fecior."
"Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decat in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara."
"Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe."
"In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si nu o vorbea nimeni."
"Vitoria este de 3 ori femeie pentru ca umbla cu capul pe sus."
"Vitoria , pe langa calitatea de mama avea si pe cea de tata, calitate care este mult mai dificil de indeplinit."
"Podul de la Drobeta Turnu-Severin a fost construit de Apollodor din Damasc, al carui picior se mai vede si astazi."
"Citind, se mai dezvolta si omul la creier si acumuleaza materie prima."
"Rascoala de la Bobalna a inceput pe un deal si s-a terminat in 1438."
"La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat ca e ceva putred in Danemarca."
"In poezia lui Toparceanu gazele, gandacii si insectele, cum e cotofana, stau de vorba: "Ce ne facem fetelor?".
"Cand a intors capul Agripina a vazut cai cu cap de turc."
"Calistrat Bogza a fost strangulat de caine."
"Gheorghita este foarte tacut, dar explicit."
Abia dupa ce "trecut-au anii, ca nori lungi pe sesuri", realizam nostagic ca acele timpuri au fost inegalabil de frumoase si de pline de promisiuni, vise si proiecte de viitor.
Ati mai vrea sa fiti din nou liceeni, daca s-ar descoperi poarta trecerii dinspre viitor inspre trecut, inapoi in timp ? Va este dor de anii de liceu ?
ANI DE LICEU...
"Timp, incotro mergi ? Spre ce meleaguri noi,grabit alergi ? Cum, poti intr-o zi Sa schimbi in oameni mari niste copii ?
Azi, in pod pitit Sta ursuletzul carn Ieri mult iubit Si, vrei ori nu vrei, Anii de scoala, vezi, se duc si ei....
Ani de liceu cu emotii la romana Scumpii ani de liceu cand la mate dai de greu Ani de liceu cand tii soarele in mana Si te crezi legendar Prometeu...
Ani de liceu cand se-ntampla-o tragedie Fiindca el te-a zarit la un film cu alt baiat, Anii de liceu impletind cu poezie Tot ce ai tu mai bun, mai curat...
Ani... ani de liceu...
Timp nu fi hain Sa mai fim liceeni, macar putin
Ani de liceu cu prietenii pe viata Scumpii ani de liceu ti-i vei aminti mereu Ani de liceu enigmatica prefeta La romanul ce e doar al meu...
Ani de liceu cand in recreatia mare Te ascunzi ca sa poti inc-o data repeta Ani de liceu cand o ora-un an iti pare Fiindca stii ca te va asculta...
Ani de liceu cu emotii la roamana Scumpii ani de liceu cand la mate dai de greu Ani de liceu cand tii Soarele in mana Si te crezi legendar Prometeu...
Ani de liceu cand se-ntampla o tragedie Fiindca el te-a zarit la un film cu alt baiat Ani de liceu impletind cu poezie Tot ce ai tu mai bun, mai curat...
Fiecare inventar isi are bine stabilite momentul si frecventa lui, asa cum se intampla sa ne scotocim inainte sa plecam de acasa si sa verificam daca nu ne lipsesc banii, buletinul si celelalte accesorii personale obligatorii. Uneori trebuie sa ne scotocim dupa eroi, cat mai sincer, ca la psihanalist, doar ca acest gest de autoanaliza nu ne afecteaza bugetul. Laudele ridicate pseudo-valorilor arata de prea multe ori deplina ignoranta a acelora cu mari probleme de consum estetic. Valorile nu sunt numai nationale, patriotice, universale. Ele trebuie sa fie in primul rand valori individuale, „la purtator“, ca un pachet de acte sau de carduri. Eroii personali se aleg in functie de moment si de dispozitia noastra sufleteasca, ne intoarcem la ei cand nu mai avem la indemana droguri rapide de amortire precum Internet si televizor sau cand timpul generos al vacantei ne permite sa ne intrebam: ce as face eu acum cu adevarat, ce film as vedea cu adevarat si nu doar pentru distractie sau ce carte as reciti pentu ca mi-a ramas cu adevarat adanc infipta in minte sau puternic lipita de suflet ? La ce ar fi utili eroii adevarati? Putem recurge la ei pentru banalul scop terapeutic, dar si pentru a ne recapata pofta de „focusare“ si de atentie. Nu putem fi campioni al browserului si nici ai telecomenzii daca nu ne putem opri, daca nu avem oazele noastre de reflectie si de consolidare a atentiei. De multe ori trebuie sa platim ca sa savuram propria putere de concentrare si de consum complet. Cam asa patrundem si esenta vizionarii unui film in sala de cinematograf, a unei piese de teatru intr-o sala de spectacol sau a parcurgerii unor carti intr-o biblioteca publica. Lumea merge la cinema si pentru a fi obligata sa stea tintuita in scaun si sa inghita cat mai multe detalii sonore sau vizuale si apoi fiecare sa se raporteze la el insusi. Acasa ne lasam absorbiti mult mai rar de fluidul introspectiei. De ce sunt bune asa-numitele cine romantice sau vacante romantice? Pentru ca e important ca doi parteneri sa isi recapete pofta de a fi complet atenti unul la celalalt. Oamenii trebuie sa plateasca astfel de obligatii, pentru a-si recapata placerea atentiei. Ne vine mai curand sa mergem la un muzeu din Varsovia decat la unul bucurestean, de aceea platim vacante, ca sa ne simtim obligati sa consumam cu maxima intensitate ceea ce de obicei ignoram complet aici. Pana si in magazine cercetam mai atent produsele daca suntem plecati din mediul nostru familiar. Relatia noastra chiar cu proprii eroi, cu lucrurile sau oamenii care ne plac are o componenta complexa, uneori greu de descifrat: jocul de-a dominatia, masochismul. Am vrea sa ne impuna cineva sa consumam ce ne place. Exemplele sunt o binecuvantare, mai ales in cazul teoriilor de mai sus. Asa ca il aduc in discutie pe Honore de Balzac. Mi-a placut foarte mult in momentele in care anumite carti mi-au fost impuse de bibliografie, in scoala. A urmat o perioada de lectura de placere, care, in timp, s-a transformat intr-un soi de nucleu nostalgic. Balzac e uneori descriptiv si plicticos, are ritmul scriiturii destinat unui cititor cu alt metabolism cultural, cu timpul organizat dupa cu totul altfel de prioritati, cele de secol XIX. Oricat l-as iubi, intotdeauna va fi dificil sa ma apuc de Balzac atunci cand am nervi, plictiseli, probleme profesionale. Dar administrarea diferitelor fragmente din a sa monumentala "Comedie umana" are efect miraculos, de balsam binefacator, dar si de catalizator pentru suflet si minte. Si astfel, alaturi de multi alti clasici, el intra intr-un cinstit joc masochist; imi autoimpun sa-l recitesc pentru ca stiu c-o sa-mi placa, in ciuda dificultatilor. Cred ca adevaratii cititori nu citesc din placere. „Placere“ e putin spus. Noul feeling se obtine doar cu putina autoflagelare. Cei care citesc doar ca sa se amuze sunt mai saraci. Pentru a pune in aplicare acest masochism al atentiei, trebuie sa ne intoarcem la conflictul dintre cultivarea eroilor, Balzac in cazul meu, si placerea intimitatii, a caminului bine dotat cu toate mijloacele de distragere si distractie. „Acasa“ poate deveni uneori cel mai mare dusman. Luptam cu sarg impotriva lui „acasa“, impotriva inertiilor care se ridica in baraje sofisticate intre noi si bucuriile noastre simple. Trebuie sa ne cautam momente speciale doar ca sa fim atenti la celalalt sau la ce ne place. Acasa rasfoiesti cartile intre doua filme pe care nici nu le vezi pana la capat probabil, scrii doua mailuri, o mai arzi pe net fara tinta, mananci, asculti o melodie, dar nu tot albumul, citesti jumatate de articol de revista. Ma rog, le stiti cu totii, se numeste functionare browniana domestica. Asadar, trebuie sa va scurtcircuitati periodic, sa produceti o mica apocalipsa interioara. Eu am facut deja playlistul de eroi pentru urmatoarea resetare: „Orasul si stelele“, romanul emblematic lui Arthur C. Clarke, „Toti oamenii sunt muritori“ al lui Simone de Beauvoir, "Noi" scris de Evgheni Zamiatin si o infuzie melodica din "Anotimpurile" lui Vivaldi, pentru reconectare la mister, armonie si natural, daruindu-mi miresme pentru suflet. Voi sunteti pregatiti sa va confruntati si sa va intampinati eroii filmelor si cartilor preferate asa cum se cuvine ?
ANTONIO VIVALDI - "Four Seasons" played by Anne-Sophie Mutter
BACALAUREAT… doar simpla lui rostire poate strica planurile de somn al oricarui elev de clasa a Xll-a. Acest examen, considerat de unii a fi unul de maturitate, devine de la an la an din ce in ce mai dificil si provoaca din ce in ce mai multe pagube in viata de familie a oricarui adolescent (certuri cu parintii, altercatii cu profesorii, etc). De exemplu: Bacalaureat 2008 vs. Bacalaureat 2007. Multa lume ar spune probabil ca diferentele sunt minore. Gresit! In primul rand subiectele din acest an au acoperit o gama mai larga a materiei. In al doilea rand rubrica “Subiecte bacalaureat 2008″ a site-ului Ministerului Invatamantului a devenit mult mai voluminoasa prin implementarea a 3oo variante(partea I, partea a II-a si partea a III-a - fiecare avand 100 de variante), spre deosebire de 100 (numarul lor de pana acum). O alta deosebire demna de luat in seama consta in gradul de dificultate extrem de ridicat al subiectelor orale, la limba romana in special. In sfarsit, norocul a mai constat in aparitia culegerilor de “Rezolvari bacalaureat 2008″ ce au dat o senzatie mai dulceaga, dupa ce s-a gustat din plin amarul afisarii variantelor de BAC.
Sa vedem ce noutati mai aflam despre culisele examenului de bacalaureat dupa rasfoirea atenta a unor articole de presa...
Promovabilitate mai mica si mai multi absolventi eliminati din sala pentru ca au incercat sa copieze, asa arata rezultatele examenului de bacalaureat din acest an. Ministerul Educatiei inca nu comenteaza.
Cei aproximativ 230.000 de elevi care au sustinut examenul de bacalaureat au putut vedea, sambata, prima afisare a notelor, rezultatele finale urmand a fi anuntate pe 9 Iulie. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, citati de Realitatea TV, procentul de promovabilitate, inainte de solutionarea contestatiilor din Bucuresti, este de 78%, mai mic decat anul trecut. De asemenea, datele din tara arata diferente foarte mari de promovabilitate de la un judet la altul.
Frauda - regula, nu exceptie
Nu mai putin de 150 de elevi din intreaga tara au fost dati afara din examen pentru ca au incercat sa copieze. Dupa afisarea notelor, multi elevi si profesori au recunoscut ca s-a copiat la bacalaureat in toata tara si prin orice metoda. Profesorii sustin ca au sesizat Inspectoratul Scolar asupra fraudei, insa au primit un raspuns socant: "Corectati dupa barem".
Adica, daca o lucrare e perfecta, trebuie sa fie notata cu 10, desi e litera cu litera copiata din culegeri. Ministerul Educatiei refuza sa faca vreo declaratie privind fraudele reclamate de profesori pana pe 9 Iulie, cand se vor afisa rezultatele finale.
18% dintre candidatii la bacalaureat au depus contestatii, in Capitala. Peste cinci mii de petitii s-au inregistrat in Bucuresti. Sursa: Antena 3
Admitere la facultate fara media de la Bac?
DECLARATIE. Fostul ministru al educatiei Mihail Hardau a cerut, ieri, succesorului sau, Cristian Adomnitei, eliminarea ponderii notei de la bacalaureat la examenul de admitere in invatamantul superior. Hardau considera ca este nevoie de masuri ferme la MECT, pentru a inlatura "inechitatea" la intrarea in facultati intre elevii care obtin note mari la bacalaureat prin frauda si cei care iau note corecte. El a explicat ca, in prezent, pot participa la admitere in universitati elevi care au luat notele 9 si 10 pe baza de "ilegalitate", concurand cu elevi care au o notare corecta.
VEDETE - Printre cei care se mandresc cu diploma de bacalaureat se afla si NICO. La 38 de ani, artista a finalizat studiile liceale la un colegiu particular din Ploiesti. Conform Realitatea TV, media finala a fost 7,52.
Gimnasta Steliana Nistor a reusit sa promoveze examenul de bacalaureat cu media generala 8,95. Sportiva a obtinut nota maxima la probele orale de Limba si literatura romana si Limba si literatura moderna (engleza), precum si la maiestrie sportiva. La probele scrise, vicecampioana mondiala a fost notata cu 6,50 la Limba si literatura romana, 9,80 la Geografie si 7,45 la Istorie.
Laurentiu Reghecampf, 32 de ani, s-a aflat si el printre cei care au sustinut examenul de bacalaureat. Nota pe care fotbalistul a obtinut-o la Liceul "Grigore Cerchez" din Capitala a fost 7,68. Conform listei cu rezultate afisate la intrare, Reghe a luat nota maxima la franceza, dar la matematica a avut doar 5,95. Motivul pentru care Reghe a neglijat scoala a fost cariera sportiva.
O statistica recenta ne comunica ca numărul candidaţilor respinşi (cu medii sub 6) este de 49.965 (22,63 la sută). Potrivit ultimelor raportări ale inspectoratelor şcolare, 268 de elevi au fost eliminaţi de la probele de examen, pe motiv că au fost prinşi copiind sau încercând să copieze.
Rata de participare la această sesiune a bacalaureatului a fost de 98,19 la sută (220.736 prezenţi din 225.838 elevi înscrişi).
Printre judeţele cu o rată de promovabilitate ridicată se regăsesc Suceava (98,39 la sută), Constanţa (97,24 la sută), Botoşani (96,69 la sută), Mehedinţi (94,67 la sută), Hunedoara (94,17 la sută) şi Caraş - Severin (94,27 la sută). Cele mai scăzute procentaje se înregistrează în Ilfov (38,57 la sută), Giurgiu (39,71 la sută) şi Braşov (57,18 la sută).
Pe tranşe de note, situaţia se prezintă astfel: între 6 şi 6,99 - 15.622 de note, între 7 şi 7,99 - 42.950 note, între 8 şi 8,99 - 62.690 note, respectiv 48.881 note între 9 şi 9,99.
Numărul notelor de 10 a fost 90 (cele mai multe - 13 - în judeţul Mehedinţi). În 12 judeţe nu a fost obţinută nici o medie generală de 10.
Diferenţele dintre judeţe - în ceea ce priveşte promovabilitatea şi mediile obţinute - întregesc imaginea unui Bacalaureat controversat. Asta după ce, săptămâna trecută, a plouat cu acuzaţii de fraudă din partea profesorilor corectori. Dacă în Suceava - judeţ „cu tradiţie“ în ceea ce priveşte rezultatele bune la examene - procentul celor promovaţi este de 98,3% înainte de rezolvarea contestaţiilor (depuse sâmbătă), în Galaţi au obţinut medii de trecere doar 50,67% dintre candidaţi.
Pe de altă parte, pe „harta mediilor de 10“ diferenţele sunt foarte mari: în Mehedinţi au fost 13 candidaţi care au obţinut numai note maxime, în Olt au fost şapte, în Timiş - şase, iar în Buzău, Iaşi, Suceava, Sălaj, câte cinci. De cealaltă parte, în zece judeţe şi în Bucureşti niciun elev nu a obţinut 10 „pe linie“. Numai la Colegiul Naţional „Traian“ din Drobeta-Turnu-Severin au fost cinci medii de 10, cât în Alba, Argeş, Bacău, Constanţa şi Galaţi la un loc, de exemplu.
Marga: „După 2001, Bacul s-a deteriorat“
Fostul ministru al educaţiei Andrei Marga spune că obiceiurile proaste au revenit, după o scurtă perioadă de normalitate. „În 1998, la Bacalaureat începuseră să funcţioneze o exigenţă normală şi o metodologie unitară. După 2001, s-a deteriorat. Mare încredere nu poţi avea în acest examen“, precizează Marga.
În acest timp, Ministerul Educaţiei vrea să creeze imaginea unui examen ca la carte: într-un comunicat remis sâmbă tă se subliniază faptul că la toate probele din această sesiune au fost scoşi din examen 248 de elevi, mai mult decât dublu faţă de anul trecut, când doar 117 elevi au fost eliminaţi.
Media 10, tradiţie în Mehedinţi
Concurenţa dintre două colegii cu tradiţie - „Traian“ şi „Gheorghe Ţiţeica“ - este unul dintre motivele rezultatelor bune din judeţul Mehedinţi, cel puţin în ultimii ani, explică inspectorul general şcolar Doiniţa Chircu. Aceasta spune că, anul trecut, numărul de note maxime a fost acelaşi. „Sunt rezultate care se explică, de exemplu, prin faptul că «Traian» a luat locul I la concursul «Şcoala Europeană». Acest colegiu a ocupat locul al treilea la admitere pe clase. Există o concurenţă foarte strânsă între «Traian» şi «Ţiţeica», lucru care presupune foarte multă muncă“, arată Doiniţa Chircu. Judeţul Mehedinţi este şi unul dintre fruntaşe în ceea ce priveşte promovabilitatea: 94,6%.
De cealaltă parte, în judeţul Galaţi, promovabilitatea a fost de 55,2%, faţă de anul trecut, când au trecut examenul 73% dintre elevi. Rezultatele foarte slabe sunt explicate de inspectorul şcolar general adjunct Mitică Dudău prin pregă tirea slabă a elevilor şi supravegherea riguroasă din sălile de examen: 20 de elevi au fost scoşi afară pentru că au încercat să copieze. „La aceşti factori se adaugă faptul că 1.000 de candidaţi au venit din clase de seral, iar alţi 1.000 - din şcolile profesionale sau din cele de arte şi meserii. Procentul de promovabilitate la aceste categorii a fost de sub 30%“, a adăugat Dudău.
PROPUNERE
Hărdău vrea admitere fără media de la Bac
La admiterea în facultăţi, elevii care obţin notele la Bacalaureat pe merit au de suferit de pe urma celor care le iau prin fraudă, iar această situaţie poate fi evitată prin eliminarea ponderii mediei de la Bac, a declarat ieri fostul ministru al educaţiei Mihail Hărdău. „Această medie dă anumite drepturi şi de aici apare presiunea asupra obţinerii ei. Media de la Bacalaureat trebuie scoasă din acest context, iar Bacalaureatul va fi mai relaxat. Important este să-ţi iei examenul ca să poţi participa la un concurs de admitere, nu să obţii o notă la Bacalaureat ca să fii pe primul loc la intrarea la o facultate“, a spus Hărdău. Fostul ministru va întocmi în acest sens o notă din partea filialei Cluj-Napoca a Partidului Democrat Liberal către Ministerul Educaţiei, după afişarea rezultatelor finale ale Bacalaureatului.
CONTESTAŢII
Elevii bucureşteni, cei mai nemulţumiţi
Peste 5.150 de contestaţii au fost depuse în Bucureşti sâmbătă după-amiază, după afişarea rezultatelor la Bacalaureat. Cele mai multe sunt la limba şi literatura română - 1.804, şi la matematică - 1.530. Cifra este totuşi mai mică decât anul trecut: au fost atunci 7.100 de contestaţii. În Capitală, promovabilitatea este, înainte de rezolvarea acestor contestaţii, de 87% dintr-un total de 26.714 de candidaţi. La Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“, Centrul Şcolar „Regina Elisabeta“ şi la Centrul Şcolar nr. 3, toţi elevii au obţinut medii de trecere. Multe contestaţii au fost depuse şi în Cluj - 1.300, Maramureş - 1.100 sau Suceava - 1.028. La polul opus se află judeţe precum Arad şi Constanţa - cu câte 200 de contestaţii, şi Hunedoara - cu 293.
Iată care sunt până acum procentele de promovabilitate în mai multe judeţe din ţară:
Alba – 69,9%
Arad – 88,32%
Argeş – 65%
Bacău – 83,5%
Bihor – 85,7%
Bistriţa – 70,9%
Buzău – 68,88%
Bucureşti – 78%
Braşov – 61,4%
Brăila – 57,92%
Constanţa – 97,24%
Cluj – 75,6%
Dâmboviţa – 72,87% Galaţi – 50,67%
Gorj – 87%
Harghita – 78,69%
Hunedoara – 94%
Iaşi – 72%
Mureş – 81,26%
Suceava – 98,38%
Sibiu – 68,63%
Timiş – 91,6%
Prahova – 59,43%
Vrancea – 79,2%
Vâlcea – 92%
Vaslui – 75%
Astazi 7 Iulie s-au ridicat voci si din lumea politicului, cum este cea a liderului PDL Emil Boc, care sustin că organizarea examenului de bacalaureat din acest an este "cea mai proastă şi mai defectuoasă" din ultimii ani.
Emil Boc a arătat că ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţiei, nu a fost preocupat de organizarea bacalaureatului, ci de propria sa campanie electorală, el fiind candidat la Primăria Iaşi.
"PDL îi cere premierului să îşi asume răspunderea politică pentru proasta şi defectuasa organizare a bacalaureatului şi să îl revoce din funcţie de ministrul Educaţiei, întrucât au făcut priorităţi din preocupările lor personale, anume campania electorală, uitând de destinul elevilor", a anunţat liderul PDL.
Pentru amuzament, dar si pentru a ne face o idee mai concreta despre nivelul de pregatire a candidatilor la sesiunea examenului de BAC din aceasta vara, am extras cateva din perlele scrise de viitorii absolventi...
"Ghilimelele apar numai atunci cand vorbeste cineva, chiar si in soapta";
"Adica Ion zacea atat de adanc incat nici nu si-a dat seama ca a uitat lumina aprinsa si era atat de lenes ca nici becul nu la mai sters de praf si de aceea lumina era murdara"; (n.n.: la acest subpunct de la Subiectul 1, cerinta era urmatoarea: Comenteaza in 6 - 10 randuri secventa descriptiva .... , evidentiind relatia dintre fondul de idei si mijloacele artistice);
"Eminescu a scris Luceafarul pentru ca l-a vazut mai mare decat toate stelele si de aceea ia placut... Luceafarul s-a transformat intr-un flacau pentru ca altfel nu putea so iubeasca pe fata imparatului dar pe urma s-a nasolit treaba pentru ca fata aia iubea pe altul si Luceafarul s-a intors in cer de unde cazuse";
"Nichita Stanescu este un poet care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da se zice ca asa este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele subt altele, in randuri scurte, ca sa se vada ca sunt versuri";
"Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cat o carte groasa, si are atatea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intalnesti cu ea si in final";
"Basmul studiat de noi este Harap Alb si este un basm cult pentru ca este scris de un om cult, Eminescu. Atunci cand cel care scrie basmul este incult si basmul este incult, adica opus basmului cult, dar amandoua basmele sunt frumoase, numai ca unul este scris intr-un fel si celalalt in alt fel".
Voi ce amintiri aveti, legate de evocarea acestui moment emotionant si special, prezent in viata oricarui matur trecut cu adevarat prin viata ?
Dupa secole de istorie, Egiptul, tara faraonilor si a marilor piramide, locasul unei vechi civilizatii nu inceteaza sa ma uimeasca si sa ma fascineze. Locul unde soarele pare ca se uneste cu nisipul musteste de o cultura spirituala sclipitoare, invidiata de mai toate popoarele lumii. Si pe buna dreptate, caci aici gasim manifestari diverse ale artei egiptene: temple, statui, mumii, piramide, un fenomen religios puternic. Vechii egipteni credeau cu ardoare in zeitatile lor, in nemurirea sufletului si in viata de apoi. Horoscopul egiptean tine cont de aceste zeitati, fiecare zodie a horoscopului simbolizand un anumit zeu. Fiecare persoana, in functie de perioada in care s-a nascut, se afla sub patronajul unei zeitati. Iata care sunt aceste zodii si trasaturile de caracter care le sunt asociate:
NILUL (1 Ianuarie – 7 Ianuarie, 19 Iunie - 28 Iunie, 1 Septembrie - 7 Septembrie)- Puterea fluviului
Cei aflati sub acest semn sunt persoane foarte active, dornice de aventura si sigure de victorie. Se vad pururea invingatoare, asa isi doresc sa fie si asa si sunt de cele mai multe ori. Nimic nu le produce o placere mai mare decat confruntarea propriilor forte cu ale celorlalti, confirmandu-si astfel valoarea. Sunt optimiste, au o personalitate foarte pasionala, se inflacareaza cu usurinta si radiaza o foarte mare senzualitate. Oameni ai momentului, renunta la diplomatie si la meditatia profunda inainte de a lua o decizie. Gandesc rapid si iau decizii bruste. Temerari, inainteaza cu entuziasm pe terenuri necunoscute si necercetate. Asemeni fluviului insa, atunci cand te astepti mai putin, izbucnesc cu toata patima de care sunt in stare. Iar daca se simt atacati, ar fi bine ca totul sa piara din calea lor pentru ca distrug tot ce intalnesc. RA (8 Ianuarie - 21 Ianuarie, 1 Februarie - 11 Februarie, 18 Noiemberie - 26 Noiembrie ) - Stralucirea luminii
Temperamentul focos al acestei zodii cere multa mobilizare si spirit combativ. Aflate sub tutela zeului AMON-RA, aceste personalitati sunt temperamentale, angajandu-se in tot ceea ce le face placere. Pentru ca vor sa simta caldura focului, trebuie cucerite furtunos. Vor alege intotdeauna in viata calea cea mai grea pentru ca adora provocarile. Nicioadata nu se vor multumi cu prea putin. Exigentele pe care le au fata de ele insele sunt insa foarte mari si vor avea de suferit din aceasta cauza. Feriti-va sa va jucati cu o persoana nascuta sub acest semn. Riscati sa va jucati cu focul insusi. MUT (22 Ianuarie - 31 Ianuarie, 8 - 22 Septembrie) – Intuitie de aur
Persoanele nascute sub acest semn sunt foarte receptive si timide din fire. Se bazeaza de cele mai multe ori pe intuitie si depind de cei din jur in mai toate actiunile pe care le intreprind. Adora sa-si faca planuri de viitor, insa nu le realizeaza singure. Sunt ambitioase, preferand munca linistita, creativa si discreta. Au o viata interioara foarte profunda si o perspicacitate iesita din comun, natura sa fiind stapanita de spiritul de dreptate si de cinste. Sunt inzestrate cu harul de a citi oamenii din priviri. Vad, observa, analizeaza si, pe baza intuitiei lor ascutite, caracterizeaza. Si rareori se insala...
GEB (12 Februarie - 29 Februarie, 20 August - 31 August) – Forta sinelui
Adevarata multumire a persoanelor aflate sub acest semn este cea pe care o creeaza cu propriile maini si prin propriile forte. Zeitate a pamantului si a vietii, GEB ii ocroteste pe cei nascuti sub acest semn, atata timp insa cat acestia incerca sa-si infraneze pornirile violente si caracterul patimas. Pun foarte mult accent pe sentimente, partea romantica a personalitatii sale fiind extrem de dezvoltata atunci cand vine vorba de iubire. Si cu toate acestea, in ciuda sensibilitatii lor, nu pot fi catalogati drept niste visatori incurabili. Stiu unde se afla si unde vor sa ajunga. Reusesc insa in ceea ce si-au propus doar daca inving flegmatismul specific zodiei. Si cand nu pot face acest lucru, se enerveaza, se simt dezamagite, isi doresc sa rastoarne intreaga lume cu fundul in jos, strigandu-si neputinta. OSIRIS (1 Martie - 10 Martie, 27 Noiembrie - 18 Decembrie) – Atotputernicia dreptatii
OSIRIS, zeul imperiului mortii guverneaza aceasta zodie. Deloc impresionabile, puternice si sigure pe ele, persoanele apartinand acestui semn recepteaza realitatea asa cum este ea, trecand-o prin filtrul propriei constiinte. Stiu ce sunt sentimentele, insa refuza uneori sa si le recunoasca si sa le traiasca. Nu sunt capabile sa se transpuna in trairile celorlalti. Inteleg ce este dragostea, dar refuza sa-i raspunda. Daca se implica intr-o relatie foarte stransa, ghetatul inimii lor se topeste treptat, treptat. Impartiale si statornice, sunt animate de un puternic spirit de dreptate. Au un simt limpede de comparatie, putand fi blande si intelegatoare, dar si grozav de critice, rautacioase si patrunzatoare.
ISIS (11 Martie - 31 Martie, 18 Octombrie - 29 Octombrie, 19 Decembrie - 31 Decembrie) – Capacitatea de a renaste
Sotia si sora lui Osiris, ISIS simboliza in mitologia egipteana fertilitatea si renasterea, feminitatea si creatia. Lui Isis i se mai spune si ,,marea vrajitoare, acesta putere fiindu-i conferita de Ra, cand i-a spus numele ei secret. Numele egiptean al lui Isis era Aset, care inseamna 'tron'. A te afla sub acest semn inseamna fi un mare iubitor al frumosului, a fi o personalitate complexa, plina de viata si de iubire. Persoanele nascute sub acest semn emana armonie si frumusete, stiind sa o impartaseasca si celor din jur. Spirite generoase si demne de incredere, le place sa ofere protectie, sa dea sfaturi si sa influenteze in bine pe cei din jur. Isi doresc intens sa-i aduca pe cei dragi pe calea cea buna si se simt profund lezate atunci cand ajutorul le este refuzat. THOTH (1 Aprilie - 19 Aprilie, 8 Noiembrie - 17 Noiembrie) – Magia cuvintelor
THOTH, stapanul cuvintelor divine vegheaza asupra acestei zodii, iar faptul ca nativii acestei zodii sunt maestrii comunicarii nu reprezinta doar o simpla coincidenta. Mai putin orientati spre telurile materiale si mai mult spre adevarurile universale, ei scot la lumina idei moderne si evoluate. Sunt creativi, spontani, uimesc intotdeauna prin originalitate. Ajutati de abilitatile lor de relationare, sunt capabili sa insufleteasca spirite, sa entuziasmeze, sa schimbe destine si chiar sa starneasca revolutii. Dau dovada de o naivitate copilareasca si de prea multa toleranta fata de cei din jur. Si nu putini sunt cei care profita de aceasta slabiciune... HORUS (20 Aprilie - 7 Mai, 12 August - 19 August) – Maretia inaltimii
In religia egipteana, HORUS era reprezentat printr-un cap de soim, simbol al somptuozitatii, al puterii si al capacitatii de a zbura la cele mai mari inaltimi. Oricum ai caracteriza pe acesti reprezentanti ai paradoxului, ceva important tot va ramane in afara definitiei. Cei mai fideli prieteni, cei mai pasionali iubiti, cand reci ca gheata, cand patimasi, cand sensibili, cand infatuati, nativii acestui semn toata viata lor se vor afla intr-o cautare permanenta a propriului eu. Forta pentru care sunt atat de admirati vine din interiorul lor. Le este menit sa straluceasca, sa atinga culmi, atat pe plan intelectual cat si personal, carora putinor oameni le sunt accesibile. Risca insa sa cada in capcana iubirii de sine si a egoismului. Constienti de propria valoare, au tendinta de a-i privi pe cei mai putini norocosi ca ei cu superioritate si ingamfare.
ANUBIS (8 Mai - 27 Mai, 29 Iunie - 13 Iulie) – Iubirea de viata
Receptivi si flexibili,linistiti si amabili, reprezentantii acestui semn se bucura de mult respect si apreciere din partea celorlalri. Se spune despre ei ca sunt pedanti, insa putin sunt cei care stiu cu cata iubire si daruire pot iubi. Fara sa-si exagereze importanta, persoanele acestui semn zodiacal se indreapta in pasi lenti, dar siguri spre telul pe care si l-au propus. Sunt firi calde si echilibrate. Secretul succesului acestei zodii se afla in viziunea pe care o au asupra lumii. Stiu sa se retraga la timp, stiu sa privesca situatia detasat si vad numai partea frumoasa si hilara a lucrurilor. Cum ar putea atunci sa nu iubesca viata? SETH (28 Mai - 18 Iunie, 28 Septembrie - 2 Octombrie) – Spirit negativ
SETH reprezinta zeul negativ al Egiptului. Persoanele nascute sub acest semn pot fi acuzate de egoism, de invidie, de viclenie si de spirit de razbunare. In aceste fapturi aparent pasnice salasluieste un adevarat razboinic. Nu iarta pe cei care gresesc si nu au mila nici fata de propria persoana. Caracterul lor tulburent, incapatanat si certaret este insa si cel mai puternic, cel mai constructiv, cel mai capabil de fapte marete atunci cand este pus in slujba unor cauze marete. Trebuie sa invete sa-si tempereze iesirile, sa-si controleze pornirile de rautate si sa-si educe propria constiinta. Doar evoluand moral, se impaca cu propria persoana si isi gasesc linistea. BASTET (14 Iulie - 28 Iulie, 23 Septembrie - 27 Septembrie, 3 Octombrie - 17 Octombrie) - Flexibilitate si dinamism
Protectoare a familiei si simbolul al lunii, BASTET reprezenta femeia pisica in Egiptul antic. Asemenea felinei, cei nascuti sub acest semn sunt flexibili si rapizi. Oameni cu multiple talente, au un apetit crescand pentru cunoastere si pentru diversitate. Intotdeauna cu un pas inaintea timpului, in permanenta presati de timp si de termenele limita, reusesc insa sa prinda informatia din zbor si sa se adapteze imprejurarilor. Exercita o senzualitate aparte care nu-i este deloc indiferenta sexului opus. Tulburatori si sarmanti, adepti ai replicii spontane si pline de savoare, acestia cuceresc prin simplitate. Pentru ca sunt de parere ca viata este numai aventura si suspans, sunt susceptibili de a cadea prada viciilor si tentatiilor lumesti.
SEKMET (29 Iulie - 11 August, 30 Octombrie - 7 Noiembrie) – Tolerenta si severitate
Cei aflati sub patronajul lui SEKMET, zeita Leoaica, se caracterizeaza printr-o mare putere de concentrare, prin rabdare, meticulozitate, perseverenta si o atentie exagerata acordata lucrurilor nesemnificative. Facultatile lor afective sunt foarte dezvoltate, avand o usoara inclinatie de a se sacrifica pentru cei la care tin cu adevarat. Pentru restul lumii, cunoscuti sau necunoscuti, reprezinta o figura autoritara si rece, incapabila de a simti prea mult. Adevaratul lor caracter este insa un amestec ciudat si curios de forta si sensibilitate, de toleranta si severitate, de capricii contradictorii. Spiritul lor intelectual este orientat spre lucruri concrete si spre activitati ce aduc profit.