Seara lui Mos Nicolae... In noaptea de 5 spre 6 Decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sunt cuminti, lasandu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sfantul Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime. Se spune ca insusi Sfantul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducandu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezand ca astfel se va chivernisi. Plansetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batranul cu suflet negru. Sfantul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curand. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.
Ce aduce Mos Nicolae... La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe langa dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Sfantul Nicolae sau ideea de mos care aduce daruri copiilor a aparut in Scandinavia, cu multe mii de ani inainte de Hristos. Vikingii aveau un zeu, Odin, care calatorea prin toata lumea, in timpul iernii, calare pe un cal cu opt picioare, oferind daruri celor buni si pedepsindu-i pe cei rai. Desi in crestinism s-au pierdut aceste povesti, in constiinta oamenilor ele au ramas prin existenta unor personaje cum ar fi Sfantul Nicolae si Mos Craciun. Tot in popor se spune ca iarna incepe la Sfantul Nicolae. Mos Nicolae este batran si are barba alba, iar in aceasta zi Mosul isi scutura barba, deci trebuie sa ninga. In aceasta zi, se spune: ”A intinerit Sfantul Nicolae”. De regula, de ziua lui apare pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie, si se spune ca daca Sf. Nicolae a venit pe un cal alb, Sfantul Ion va merge pe un cal negru, adica va intoarce iarna. In ziua de Sfantul Nicolae incepe ziua sa se mareasca: ”La Sfantul Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cit se intoarce puiu-n gaoace”, zice poporul. De ziua lui se fac vraji, farmece si pronosticuri meteorologice, se pun crengute de pomi fructiferi in apa pentru a inflori de Anul Nou, ocazie cu care se prognozeaza si rodul livezilor pentru anul viitor.
Datini şi obiceiuri de Moş Nicolae... Moş Nicolae este una din cele mai frumoase şi aşteptate sărbători de către copii. Cu acest prilej, în fiecare casă, cei mici - dar şi unii adulţi - îşi pregătesc ghetele, lustruindu-le şi punîndu-le lîngă uşă. În noaptea de 5 spre 6 Decembrie, se spune că Moş Nicolae trece pe la toate gospodăriile, pentru a lăsa cîte ceva în ghete: cadouri pentru cei care au fost buni şi cuminţi, sau cîte o nuia pentru cei neascultători. Poporul are habar mai puţin de identitatea şi biografia reală a Sfantului Nicolae, deşi îl ţine foarte drag. Sîn' Nicoară, cum era îndeobşte numit în lumea tradiţională, este mai degrabă un personaj mitologic, în jurul căruia s-au ţesut legende diverse şi uneori năstruşnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. El ar fi al doilea sfînt făcut de Dumnezeu şi ar sta de-a stînga Acestuia (primul făcut, Mihail, are cinstea să stea de-a dreapta). Sîn' Nicoară (ajutat de Sîn' Toader) păzeşte Soarele, care are adesea tendinţa să fugă, ca un cal nărăvaş. Sîn' Nicoară e acum bătrîn, dar în tinereţile lui unii zic că ar fi fost podar, iar alţii că ar fi fost corăbier şi pescar (ca protector al corăbierilor, Sfantul Nicolae este cunoscut pe scară largă, atît în Răsarit cît şi în Apus). El ar fi oprit şi apele Potopului, pe vremea lui Noe. Se pare că ipostaza de Moş Niculae, cu obiceiul de a face daruri copiilor (dulciuri pentru cei cuminţi, însă nuieluşe pentru cei neastîmpărati) e o inovaţie orăşenească, prefigurînd dărnicia mai substanţială a lui Moş Crăciun. La ţară, în această zi de sărbătoare, copiii primesc fructe şi colăcei, iar, la oraş, jucăriile sunt cele care bucură copiii. Bunul, Mosul Nicolae Lin soseste in odaie. Si-n ghetutele curate Incep iute sa se-arate: Biscuiti, bomboane, bani, Ciocolata, gologani. Dar mosneagul nu mai stie: Sunt reali sau jucarie? Printre ghete asezati Rad papucii mici, ciudati. Ii explica papusica: Sunt papucii lu’… pisica!
Economiştii Ministerului Finanţelor spun că efectele crizei economice globale se vor resimţi în România în toată forţa lor în al doilea trimestru al anului viitor. Totuşi, amploarea ei va fi mai mică decât în UE. Adevărata criză economică va lovi acut România în 6-7 luni, după ce contractele aflate acum în derulare, semnate în vremurile bune, se vor fi încheiat, a declarat directorul Direcţiei de evaluare a veniturilor bugetului din Ministerul Finanţelor, în cadrul unui seminar organizat de minister. „De obicei, economia noastră reacţionează cu o întârziere de şase-şapte luni la ce se întâmplă în Uniune. Aşa că prin al doilea trimestru al anului vom resimţi noi criza economică. Acum e relativ linişte datorită contractelor încheiate înainte de izbucnirea crizei“. Expertul Finanţelor crede însă că efectele negative asupra afacerilor din România vor fi mai reduse decât în UE, pentru că am avea un fel de „rezervă“ în relaţiile comerciale extracomunitare, care au crescut cu nu mai puţin de 27% în ultimul an. În plus, structura ciudată a consumului, în care alimentele şi bunurile de strictă necesitate au o pondere importantă, ar putea fi un alt antidot pentru criza economică. „Ponderea alimentelor şi a bunurilor de strictă necesitate ocupă 65% din consumul românilor. Pe de altă parte, autoconsumul, o parte de cerere şi ofertă care e inflexibilă, este la noi chiar mai mare decât în Bulgaria“, a afirmat Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, la acelaşi seminar. Totuşi, 70% din balanţa comercială a României este cu Uniunea Europeană, indice care „asigură“ un import de criză destul de însemnat. În acelaşi timp, România se află la capătul unui ciclu de creştere economică puternică. „Ne aflăm la capătul unui ciclu de creştere economică susţinută care a început acum 8-9 ani. O să fim testaţi de această situaţie dificilă externă. Politica fiscală este cheia în această perioadă. Cu preponderenţă politica salarială, pentru că este puţin probabil să se majoreze taxele în condiţiile în care vom avea o încetinire a creşterii economice“. Pe de altă parte, Ghizdeanu a arătat că primele efecte ale crizei s-au simţit încă din vară, mai ales în producţie. Temporar, am avut un avantaj pe acest palier pentru că scăderea producţiei s-a manifestat mai întâi în UE şi atunci firmele româneşti au putut vinde mai bine. Însă în ultimele luni au apărut probleme serioase în industria auto locală, în industria mobilei şi în producţia de aparate electrice. Oficialii din minister mai cred că pe partea de investiţii străine directe nu vom avea probleme. „Ciclul investiţiilor străine în România a început abia în 2004. Din 2006 au început profiturile lor. Foarte mari. Am avut o rată a profitului reinvestit în aceste afaceri de 2-3 miliarde de euro pe an. În 2008 sunt 2,5 miliarde de euro reinvestiţi. În 2009, cel puţin două miliarde de euro vor fi investiţii străine directe din profitul reinvestit“, a declarat Ghizdeanu. Şeful Prognozei spune că n-ar trebui să ne temem prea tare de şomaj. „Acum avem un şomaj de 6,3%. Cifra oficială este de 4%, dar mai sunt 2,3 procente la şomajul neînregistrat. Estimăm că acest şomaj total va ajunge anul viitor la 6,5%. Nu vom avea probleme cu şomajul. Trimestrial, sunt cel puţin 100.000 de locuri de muncă vacante“, a explicat Ghizdeanu.
Creşte producţia de şomeri Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, a declarat la Realitatea TV că aproximativ 17.000 de români ar putea fi disponibilizaţi până la sfârşitul anului din cauza crizei economice. Estimarea ar proveni dintr-o analiză a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) si „cifra nu este cu mult mai mare faţă de anul trecut, poate cu 1.000 de persoane, pentru că în această perioadă angajatorii din construcţii îşi restrâng activitatea şi mulţi dintre cei care anunţă disponibilizări nu le pun în practică“. Criza se va face simţită prin creşterea numărului de şomeri mai degrabă în 2009, mai spune Baboi, cu precădere în domeniile agricultură, confecţii, construcţii şi cel al maşinilor. În plus, directorul pe Politici de Forţă de Muncă din Ministerul Muncii, susţine că probleme vor fi şi cu românii care se vor întoarce din străinătate şi vor intra în rândul şomerilor. Oficialii afirmă, totuşi, că şomerii proveniţi din disponibilizări vor putea fi absorbiţi în domeniile cu lipsă acută de forţă de muncă şi că, dacă va fi nevoie de mai mulţi bani, se va recurge la rectificarea bugetului pe anul viitor.
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie, Tara mea de glorii, tara mea de dor? Bratele nervoase, arma de tãrie, La trecutu-ti mare, mare viitor! Fiarbã vinu'n cupe, spumege pocalul, Dacã fiii-ti mândri aste le nutresc; Cãci rãmâne stânca, desi moare valul, Dulce Românie, asta ti-o doresc.
Vis de rãzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dusman fumegând, Si deasupra idrei fluture ca vântul Visul tãu de glorii falnic triumfând, Spunã lumii large steaguri tricolore, Spunã ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ti-o doresc.
Ingerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surîzând, Ce pe Marte'n glorii sã orbeascã-l face, Când cu lampa-i zboarã lumea luminând, El pe sânu-ti vergin încã sã coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge'n brate, tu îi fã altare, Dulce Românie, asta ti-o doresc.
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie, Tânãrã mireasã, mamã cu amor! Fiii tãi trãiascã numai în frãtie Ca a noptii stele, ca a zilei zori, Viata în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tãrie, suflet românesc, Vis de vitejie, falã si mândrie, Dulce Românie, asta ti-o doresc!
(Mihai Eminescu)
Mircea Rusu Band - Bucurati-va! Traiti!
Etnic & Haiducii - Zorilor
Hora La Romani - Etnic si Autentic
La Multi Ani Romania! O sa ai nevoie de multa luciditate, curaj si dragoste pentru a depasi momentele critice de azi... Sunt alaturi de tine!
LA MULTI ANI, dragi romani! Imi doresc sa fim impreuna si peste un deceniu, sarbatorind celebrarea unui centenar al savarsirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918!
Biserica Ortodoxa Romana praznuieste la 30 Noiembrie pe Sfantul Apostol Andrei, „cel intai chemat”, unul din cei 12 Apostoli ai Mantuitorului Hristos, care a predicat Evanghelia intr-o parte a teritoriului tarii noastre, Scythia Minor (Dobrogea de astazi), aducand la credinta crestina pe multi stramosi de-ai nostri. Andrei, iudeu de neam din localitatea Betsaida, era frate cu Simon Petru (devenit si el Apostol al Mantuitorului) si amandoi se ocupau cu pescuitul, alaturi de tatal lor. Tot impreuna, au fost si ucenicii Sfantului Ioan Botezatorul si au ascultat predicile acestuia in jurul Iordanului. Dupa recunoasterea lui Iisus drept Mesia de catre „invatatorul” lor, ei Il urmeaza pe Supremul Invatator. Cu toate ca in Sfanta Evangheliei numele Sfantului Andrei e amintit doar de doua ori (la inmultirea painilor si dupa invierea lui Lazar) el, alaturi de ceilalti Apostoli, Il va fi insotit pe Iisus peste tot si se va fi impartasit din invataturile Sale. Ca si ceilalti ucenici, el va fi fost trimis de Mantuitorul sa predice Evanghelia la toata faptura (Marcu 16, 15-16).
Urmand cuvintelor Invatatorului, dupa pogorarea Duhului Sfant – potrivit traditiei – Sfantului Andrei i-a cazut la sorti sa vesteasca Evanghelia la popoarele din jurul Marii Negre (in Scythia). Eusebiu de Cezareea scria: „Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia …”. Mai aflam acest lucru si din Sinaxarul Bisericii constantinopolitane care precizeaza ca Sfantul Apostol Andrei „a predicat in Pont, Tracia si Scitia”. In sprijinul acestor afirmatii avem si cateva toponimice din Dobrogea care atesta trecerea sa pe aici (Paraiasul Sfantului Andrei, Apa Sfantului Andrei sau Pestera Sfantului Andrei) si de asemenea, pomenirea sa intr-o serie de colinde, legende si obiceiuri, atat din Dobrogea, cat si din Basarabia. Prin locurile pe unde trecea, la fel ca ceilalti Apostoli, dupa propovaduirea Evangheliei el va fi botezat, va fi hirotonit preoti si va fi intemeiat, in acest fel, comunitati crestine. Doar asa se poate explica de ce cea mai veche episcopie atestata documentar pe teritoriul tarii noastre este cea de la Tomis (Constanta de azi).
De la noi Sfantul Andrei a plecat spre sud. A trecut prin Tracia, a ajuns la Bizant, iar de aici, trecand prin Macedonia si Tesalia a ajuns in orasul Patras din Ahaia (Grecia de azi). In acest oras „cel dintai Apostol al Domnului Hristos” a suferit moarte martirica. Considerandu-se nevrednic sa fie rastignit pe o cruce asemenea celei a Invatatorului sau, a cerut si a fost rastignit pe una in forma de „X”, numita pana astazi „Crucea Sfantului Andrei”.
Dupa mai multe stramutari sfintele sale moaste se odihnesc, in zilele noastre, in catedrala din Amalfi, in Italia. In urma unei hotarari a Vaticanului capul Sfantului Andrei a fost trimis Bisericii Ortodoxe a Greciei. Aceasta l-a asezat – in cadrul unor mari festivitati religioase – in biserica din orasul Patras, ce are hramul „Sfantul Andrei”.
Dintotdeauna Sfantul Apostol Andrei s-a bucurat de o deosebita pretuire in bisericile rusa, romana si greaca, ca unul care a adus la Hristos pe locuitorii acestor teritorii. Biserica noastra il considera nu numai „cel dintai chemat la apostolie”, ci si cel dintai propovaduitor al Evangheliei la stramosii nostri si un adevarat „Apostol al neamului nostru”. De aceea, noi romanii trebuie sa fim mandri ca, crestinismul romanesc este de origine apostolica ! "Pestera si Manastirea Sfantul Apostol Andrei ar trebui vizitate de fiecare crestin si roman adevarat. De ce? Pentru ca aici este Betleemul romanesc. Aici s-a nascut crestinismul la romani.
Pestera Sfantului Apostol Andrei este situata la circa 4km est-sud de soseaua turistica Constanta - Ostrov si la mai putin de 2km de "Cismeaua Eminescu", la marginea padurii de linga localitatea Ion Corvin din judetul Constanta. Se mai pastreaza si astazi piatra care a servit ca altar. Lespedea de piatra are incizata Sfinta Cruce pe toate fetele. Acest loc de rugaciune si vietuire duhovniceasca, folosit de Sfantul Apostol Andrei si ucenicii sai, a devenit cu timpul o adevarata lavra monahala. In timpul trecerii popoarelor migratoare, aici se pastra credinta, fiinta, cultura si limba stramosilor nostri.
La circa 50 m, la vest de pestera se afla cele noua izvoare cu CEA MAI BUNA APA DIN TOT CUPRINSUL DOBROGEI. Sfintul Apostol Andrei a propovaduit, pentru prima oara pe aceste locuri, religia pacii si a iubirii, a vindecat suferinzi, a mangaiat disperati si a botezat in Numele Domnului. In perioada celor 45 de ani de comunism Pestera a devenit o simpla grota, lipsita total de obiecte de cult. Schitul a fost reactivat in 1990. Lucrarile de amenajare a Pesterii au inceput in primavara anului 1993, dupa ce in anul precedent s-au terminat noile chilii egumenice, trapeza si corpul chiliilor cu cerdacul (pridvorul). Turla pesterii a fost inaltata cu 4-5 m deasupra pamantului, fiind completata cu un zid de caramida, dar a ramas netencuita. Astazi, schitul a devenit manastire prin Hotarirea Sfintului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, din 14 iulie 1994.
Multe sint minunile savirsite de Sfantul Apostol Andrei la pestera sa din Dobrogea si la cele noua izvoare, unde boteza. Ele continua si astazi. Daca doriti sa le auziti, dar mai ales sa le vedeti, mergeti la Betleemul romanesc - Pestera Sfantului Apostol Andrei - unde lumina lui Hristos lumineaza tuturor.
Beethoven's Silence...
Calduroase urari de LA MULTI ANI tuturor crestinilor ce cu onoare le-a fost harazit sa poarte acest Nume preasfant!
3 SUD EST - DE ZIUA TA
In aceasta nota optimista, vesela si senina, sa ne rugam cu totii ca romanii sa fie animati de imboldul de a merge la votul istoric din 30 Noiembrie si de a alege responsabil si inspirat solutia cea mai buna pentru viitorul nostru si al copiilor nostri!
Unora le este pofta de ciocolata, altora de ceva sarat. Oricare ar fi pofta ta, uneori este atat de puternica incat te face sa iesi din casa in miez de noapte si sa te duci la magazin sa-ti cumperi mancarea dupa care salivezi. Pofta de un anumit aliment este modul corpului prin care iti spune ca duce lipsa de vreo substanta din acea mancare. Si de multe ori ca sa-ti satisfaci intr-adevar pofta, trebuie sa mananci altceva decat crezi ca ai nevoie. Daca ti-e pofta de ciocolata... Ai nevoie de magneziu. Pe care il gasesti in nuci, seminte, legume, fructe. Daca ti-e pofta de ceva dulce... Ai nevoie de: crom pe care il gasesti in brocoli, struguri, branza, fasole boabe, pui, ficat de vitel carbon pe care il gasesti in fructe proaspete fosfor pe care il gasesti in pui, vita, ficat, peste, oua, lactate, nuci, legume, fulgi tryptophan pe care il gasesti in branza, carne de miel, ficat, spanac, cartofi, stafide Daca ti-e pofta de paine, paine prajita... Ai nevoie de azot Pe care il gasesti in mancaruri proteice: peste, carne, fasole boabe, nuci
Daca ti-e pofta de grasimi (chipsuri) sau prajeli... Ai nevoie de calciu Pe care il gasesti in mustar, ceapa, brocoli, legume, susan, branza, nap Daca ti-e pofta de cafea sau ceai... Ai nevoie de: fosfor pe care il gasesti in pui, vita, ficat, peste, oua, lactate, nuci, legume, fulgi sulf pe care il gasesti in galbenusul de ou, ardei rosii, usturoi, ceapa , sare fier pe care il gasesti in peste, carne de pasare, fructe de mare, verdeata, cirese negre
Daca ti-e pofta de alcool sau de pastile care sa te relaxeze... Ai nevoie de: proteine pe care le gasesti in carne de pui, de porc, nuci, lactate, fructe de mare calciu pe care il gasesti in mustar, ceapa, brocoli, legume, susan, branza, nap potasiu pe care il gasesti in masline negre, cartofi, spanac, verdeturi amare Daca ti-e pofta de gheata... Ai nevoie de fier Pe care il gasesti in peste, carne de pasare, fructe de mare, verdeata, cirese negre
Daca ti-e pofta de mancare prajita... Ai nevoie de carbon Pe care il gasesti in fructe proaspete Daca ti-e pofta de bauturi acidulate... Ai nevoie de calciu Pe care il gasesti in mustar, ceapa, brocoli, legume, susan, branza, nap Daca ti-e pofta de mancaruri sarate... Ai nevoie de cloruri Pe care le gasesti in peste, lapte de capra, sare de mare
Daca ti-e pofta de mancaruri acide... Ai nevoie de magneziu Pe care il gasesti in nuci, seminte, legume, fructe
Daca ti-e pofta de lichide... Ai nevoie de apa Trebuie sa bei circa 8-10 pahare de lichid pe zi Daca ti-e pofta de solide mai degraba decat lichide... Ai nevoie de apa Corpul tau a fost dezhidratat pentru o perioada asa lunga de timp incat nu mai simte nevoie de apa. Trebuie sa bei cat mai multa apa posibil pentru a reveni la normal. Daca ti-e pofta de bauturi reci... Ai nevoie de mangan Pe care il gasesti in alune, nuci, arahide, ananas, coacaz negru Daca iti este mai mereu foame... Ai nevoie de: silicon pe care il gasesti in nuci, seminte tirozina pe care o gasesti in suplimentele de vitamina C, portocale, verdeturi, legume si fructe rosii tryptophan pe care il gasesti in branza, carne de miel, ficat, spanac, cartofi, stafide Daca nu ai pofta de mancare... Ai nevoie de: vitamina B1 pe care il gasesti in fasole, nuci, seminte, ficat vitamina B3 pe care o gasesti in ton, carne de vita, pui, curcan, porc, legume, seminte cloruri pe care le gasesti in peste, lapte de capra, sare de mare
Daca ti-e pofta de tutun... Ai nevoie de silicon pe care il gasesti in nuci, seminte tirozina pe care o gasesti in suplimentele de vitamina C, portocale, verdeturi, legume si fructe rosii Asadar, aveti mare grija de sanatatea voastra si mergeti cat mai purificati si mai detoxifiati la votul de Duminica!
Week-end-ul Târgului de Carte GAUDEAMUS tocmai a luat sfarsit, iar zarva sa a fost mare datorită celor două evenimente de o maximă popularitate: cărţile noi semnate de Nicolae Manolescu şi Gabriel Liiceanu. Am ales alte 8 titluri în funcţie de importanţa istorică, estetică şi, nu în ultimul rând, comercială, a autorilor.
„Istoria critică a literaturii române“ - Editura Paralela 45
Este o carte foarte aşteptată, mai ales de către întreaga suflare scriitoricească românească. Autorii români au nevoie încă de o autoritate, de un dominator absolut care să le spună clar cine e bun şi cine nu. Iar Manolescu le răspunde contemporanilor, după o aşteptare de vreo două decenii, cu o carte plină de verdicte surprinzătoare, de mici cruzimi, de revizuiri şi chiar de omisiuni (se ştie că cele mai discutate sunt tocmai absenţele dintr-o istorie literară). Manolescu îşi scrie cartea cu un umor care provine chiar din uriaşa lui putere - îi place cumva să-i neliniştească pe „supuşi” cu tot felul de afirmaţii scurte şi dure. Comportamentul criticului este cel al unui dictator jucăuş. Cine nu va putea gusta tocmai ludicul incredibil al lui Nicolae Manolescu va suferi, se va zbuciuma, se va îngrijora de soarta literaturii. Deja autorul a declarat că şi-a supărat unii prieteni. Nici nu e greu, având în vedere că au căzut sub tăişul critic Camil Petrescu, Constantin Noica, Nicolae Breban sau Marin Preda. Lectura este delicioasă pentru noi, cititorii de rând, şi, probabil, angoasantă pentru scriitorii care se închină la spiritul lui Călinescu şi, implicit, la urmaşul său de drept, Manolescu.
„Mecanismele globalizării“ - Editura Polirom
Cei care au vrut să se pună la punct cu criza ştiu probabil prea bine numele autorului, deţinătorul unui Nobel şi unul dintre cei mai plastici şi imprevizibili comentatori ai lumii economice. Stiglitz scria despre ameninţarea subprime cu mult înainte să înceapă să cadă marile bănci, iar după debutul falimentelor sau al naţionalizărilor în serie din această toamnă a surprins pe toată lumea cu opinii dure asupra fundamentaliştilor pieţelor libere. „Mecanismele globalizării” este un volum de neratat despre criticile asupra politicilor globalizante, aşa cum se fac ele în acest moment. E o carte care a supărat multă lume, mai ales că venea din partea unui om care a lucrat şi pentru administraţia Clinton, şi pentru Banca Mondială. Miza serioasă este suplinită de un stil aproape scriitoricesc de a explica faptele şi politicile financiare, aşa că cea mai mare capcană ar fi să credeţi că e o „carte de specialitate”. E mult mai mult.
„Martorul-surpriză. Fotografii necenzurate din comunism“ - Editura Compania
Apărut la Editura Compania, albumul de fotografii marca Andrei Pandele este un fel de gaura cheii prin care se văd fragmente din România alb-negru din perioada 1975-1989. De la instantanee din viaţa cotidiană până la secvenţe decupate prin obiectiv în timpul Revoluţiei din 1989, imaginile realizate de Pandele într-o perioadă în care fotografia era în cel mai bun caz un lux recompun atmosfera cenuşie a Bucureştiului comunist şi frisoanele momentului de ruptură de acum 19 ani. Mare parte dintre fotografiile din acest album - în ediţie bilingvă, româno-engleză - au fost expuse iarna trecută la Teatrul Naţional, însă o treime dintre ele sunt publicate în premieră. Cu o prefaţă de Petru Romoşan, albumul face, în 160 de pagini, o istorie vizuală a unei Românii puţin documentate până acum şi, implicit, a unui Bucureşti pentru unii trăit, pentru alţii deja muzeificat.
„Dicţionarul comunismului“ - Editura Polirom
Într-o mare de dispute, critici, de analize ale fenomenului comunist românesc şi global e nevoie de cărţi cu fapte, date, cifre exacte, iar Courtois este unul dintre cei care le oferă. Este o carte utilă care nu poate lipsi din biblioteca unui cititor interesat de o istorie lucidă şi cât mai exactă. Un motiv în plus s-o cumpăraţi: autorul este la Gaudeamus, puteţi vorbi cu el sau măcar lua un autograf. „Stăpânul cântecelor“ - Editura Nemira
Cine a citit „Jocul lui Ender” nu mai are nevoie de alte recomandări. Copilul genial care conduce în joacă lumea către salvare este un personaj de-a dreptul obsedant. O.S. Card nu este neapărat preocupat de construirea unor lumi ştiinţifico-fantastice perfect credibile, ci de ridicarea unor personaje memorabile. Un autor cult, care se consumă compulsiv. Nu vă veţi putea opri la un singur volum. Aşa că iată unul nou!
„Mic manual de campanie electorală“ - Editura ART
Volumaşul lui Quintus Tullius Cicero este un fel de maşina timpului. Te proiectează în urmă cu 2072 de ani, tot în plină campanie electorală, printr-un set eficient de „tips &tricks“ pentru candidaţii politici. Apărut la Editura ART, manualul a fost scris de Cicero, oratorul superstar al Republicii Romane, pentru fratele său Marcus.
„Un om fără de ţară“ - Editura RAO
Ultimul volum pe care Kurt Vonnegut l-a publicat înainte de moartea sa este o colecţie de eseuri în care cinicul scriitor, trecut de 80 de ani, îşi pune pe tavă, cu lejeritatea celui care nu mai are nimic de pierdut, părerile despre tehnologie, dragoste, politică. În volumul tradus la Editura RAO, Vonnegut nu face rabat nici de la teorii radical critice la adresa administraţiei Bush. „Tunele. În adâncuri“ - Editura Corint Junior
Cel de-al doilea volum al cărţii care a fost desemnată să acopere golul de după „moartea“ lui „Harry Potter“ va fi lansat la Târgul de Carte Gaudeamus în prezenţa celor doi autori experţi în materie de lumi subterane: Roderick Gordon şi Brian Williams. Publicată la Editura Corint Junior, cărămida fantasy continuă, în ritm la fel de fast forward ca primul volum, aventura din peşteri, vulcani şi deşerturi. „Îndrăzneala de a spera“ - Editura RAO
Cartea cu numărul 2 a proaspătului ales Barack Obama, publicată în 2006, a fost tradusă la Editura RAO. „Îndrăzneala de a spera“ revizitează visul american şi, implicit, principiile democraţiei, analizează chestiuni fierbinţi ale momentului, de la terorism la insecuritatea socială din Statele Unite, toate pe un ton relaxat şi cu mult umor, împrumutate din carisma care l-a transformat deja în erou de cultură populară.
„Scrisori către fiul meu“ - Editura Humanitas
Cea mai nouă carte semnată Gabriel Liiceanu, apărută la Editura Humanitas, este, fără îndoială, una dintre cele mai mari provocări lansate la această ediţie a Târgului Gaudeamus. Sub forma unor „Scrisori către fiul meu“, Liiceanu îşi asumă riscul de a suprapune peste imaginea de intelectual, un profil care, de regulă, rămâne departe de ochiul public. Componenta filozofică, explorată de Liiceanu în mai toate volumele lui de până acum, e dublată, asumat, de una care se va lovi, fără doar şi poate, de multe pudori: de la confesiuni din zona (auto)descoperirilor sexuale până la flashuri despre răsfăţurile cosmetice de fiecare zi şi pasiuni domestice al căror erou este, pe alocuri, Teflonilă, „un BMW al tigăilor“. Prima scrisoare primită de la Noica face, în scrisorile pe care Liiceanu i le trimite fiului său în Japonia, casă bună cu scurte păreri despre Derrida şi Kant, dar şi cu episoade biografice necosmetizate. Volumul-hibrid, în care intimitatea nu mai este gândită ca duşman de moarte al integrităţii publice, „Scrisorile către fiul meu“ reabilitează micile plăceri cotidiene, dând un alt fel de credibilitate autorului care dăduse deja startul confesiunilor prin „Uşa interzisă“. P.S. Voi ati fost la Targ? Ce carte v-ati cumparat? Orice ati hotarat sa cititi in clipele de ragaz, va doresc lectura placuta si spornica!