Draga stapane,
Dupa cum vei constata, am plecat din ceea ce am crezut ca este si casa mea. Am pus in bagaj doar strictul necesar, o hainuta – sa imi tina de cald pe vremea rece, un pic de mancare, cat pentru vreo doua sticle, castronul si o sticluta cu apa. Nu am vrut sa abuzez prea mult de bunavointa ta. Daca totusi te vei intreba de ce am luat aceasta decizie, iti pot hamai macar o parte din motive.
In primul rand, prea des m-ai pedepsit pentru lucruri de care nu ma faceam vinovat. Nu ai stat nici o clipa sa te intrebi, ci m-ai pedepsit exact asa cum sti ca nu imi place deloc: m-ai pus sa stau ore in sir doar pe metrul meu patrat de paturica, Apoi, dupa ce ca te vad rar cand vii acasa, in sfarsit, nici nu m-ai scos si pe mine la o plimbare suficient de lunga ca sa imi dezmortesc labutele. Si apoi tot pe mine ai dat vina ca am facut pisu in casa. Si, uite-asa, iar am ajuns pe acelasi metru patrat de paturica.
Daca am mai ros cate un fir din casa, nu te-ai intrebat niciodata daca nu cumva am facut-o din plictiseala, pentru ca stateam si mai bine de opt ore singur. Jucarii nu prea capatam, asa ca eram nevoit sa ma multumesc cu ce imi era mai la indemana. Ei bine, eram invariabil pedepsit si pentru asta.
Si mai e ceva extrem de important pentru mine: nu te-ai intrebat nicodata daca eu am nevoie de afectiune? Sa imi dai si mie putina atentie, putina draganeala, te-ai gandit? Ca eu cred ca nu… M-am simtit singur de-atatea ori si aveam atata nevoie de afectiunea ta… dar nu am primit-o!
Drept urmare, am decis sa plec. Mai bine o viata de…caine pe strazi decat sa ma simt abandonat in propria casa. Daca totusi te razgandesti, ma gasesti timp de doua zile pe presul de la magazinul alimentar. Mai am o speranta!
Al tau (?) Puck
Sursa: "Femeia de azi"
M-am gandit ca o infuzie de duiosie si devotament neconditionat daruite de sufletul nevinovat al unui caine va fi pentru fiecare dintre noi un exemplu si o invitatie la reflectie in aceasta lume cenusie, pentru ca e atat de usor sa ranim un suflet la care tinem cu adevarat!
10 comentarii:
Aproape mi-au dat lacrimile....
F f frumos...
Si ma gandesc,daca in locul catelusului e chiar propriul copil??!!!!
De multe ori ma intreb...oare cand a trecut timpul asta si copiii nostri au crescut asa de mari???
Oare le-am dat destula "draganeala"???!!!!
Daca m-ai cunoaste ,ai sti ca da,le-am dat si atentie,si afectiune,dar tot mi se pare prea putin...
Ritmul asta infernal in care traim ne face sa nu mai avem timp sa ne bucuram de clipele petrecute cu cei dragi..(aici am inclus si pe dragutul catelus)))
Dana, asa este, in categoria sufletelor ce merita toata afectiunea si stradaniile noastre spre a darui dovezi de caldura sufleteasca intra copiii, bunicii, vietatile microuniversului nostru casnic, pentru ca toate au nevoie ca de aer de atentia, ocrotirea si rabdarea noastra continua.
Suntem atat de mult timp departe de ei, prin natura programului zilnic, al celorlalte indatoriri carora trebuie sa le facem fata!
Simt ca esti o persoana deosebita si sunt ferm convinsa ca ai fost mereu izvor de dragoste si de daruire pentru fiintele dragi sufletului tau.
Trebuie sa pretuim mai mult lumina prezentei lor in viata noastra si sa pastram vie flacara recunostintei lor!
O zi plina de seninul zambetelor curate! :)
De foarte multe ori vedem doar animalul de companie si nu fiinta sau mai degraba sufletul...
De aici si modul in care ne comportam fata de aceste creatii ale aceluiasi Dumnezeu.
O zi minunata iti doresc
James, ai dreptate, devenim tot mai absenti la asteptarile afective ale sufletelor de necuvantatoare, lasandu-ne purtati de superficialitate si formalism, fara sa mai constientizam ca aceste fiinte au aceleasi nevoi de caldura si atentie concentrata, ca si noi, "cei ce cuvanta".
O zi senina si implinita!
Doamne... Am o catelusa acasa in Fagaras, are 6 ani. Cand am primit-o nu putea sa urce bordura... Acum e asa mare, sare peste masa fara probleme. E brack german, plina de energie si tot timpul jucausa... Mi-e asa dor de ea. Si cand vin acasa, dupa o absenta de cateva saptamani, ma latra si ma maraie si ma cearta... Iar cand urmeaza sa plec inapoi la Timisoara, stie... si ma maraie si nu ma lasa s-o mangai... Si plange... Si cateva zile nu mananca de suparare :(
Imi e asa dor de ea...
P.S.: poza cu bebelusul pe caine e superba :X
PauL, da, esti un norocos ca aceasta catelusa a ta iti poarta atat de multa si de calda afectiune, in ciuda prezentei tale sporadice in viata ei din ultimul timp.
Cum spuneam si in alt comentariu, cainii ne sunt extrem de credinciosi si ne pot iubi neconditionat, pana la sacrificiu, au aceasta calitate imprimata profund in gena lor...
Si mie imi place tare mult acea fotografie, extrem de sugestiva.
Cum o cheama pe catelusa ta?
Sunt convinsa ca si ea iti duce dorul, manifestarile ei spun totul.
O cheama pe Tia. Mi-e asa dor de ea... 4 ani de zile mi-a fost intruna pe langa (mai ales ca stau la bloc si tot timpul cand eram acasa venea sa se urce in bratele mele, fie ca stateam la birou, sau la Pc sa ma uit la un film ;)), sau venea cu un maimutoi si-l tot arunca pe mine ... sa ma joc cu ea...) si cate si mai cate... Si cand facea prostii =)) eu veneam acasa inaintea alor mei si ma grabeam "sa repar" ce facea ca sa nu fie certata ;)) of of.. de-abia astept s-ajung acasa :X
Gresesti pescarusule,se vede ca nu ai avut caine!
Acest animal nu te paraseste niciodata, este exemplu de prietenie pentru animalul din noi,as zice. Dai cu piciorul in el si te iubeste la fel de mult. Afectiunea lor este sincera, afectiunea lor trece granita intelegerii umane, nu va pleca niciodata de langa stapan,sarac sa fie,o coaja de paine uscata sa-i dea si nu-l va parasi. Sa retii asta draga prietena!
PauL, i-ai ales un nume foarte frumos si melodios, cele trei litere imbina gingasia si dinamismul in chip fericit! :)
Si dupa cate peripetii legate de ea ne-ai povestit, chiar i se potriveste!
Sunt convinsa ca la urmatoarea voastra revedere va avea atat de multe sa-ti povesteasca!
Din capul locului, Paul, tin sa aduc doua precizari, pentru a lamuri lucrurile :)
Prima mentiune ar fi ca acest text nu-mi apartine, ipotetica scrisorica deschisa fiind preluata din revista "Femeia de azi", asa cum am si scris in articol.
A doua mentiune si cea mai importanta este ca orice creatie literara cuprinde doze generoase de fictiune, pentru a ilustra in chip metaforic o anumita idee sau tematica.
Prin personificarea acestui catelus s-a scos in evidenta glasul constiintei pe care un potential stapan trebuie sa il aiba treaz si ancorat in realitatea traita de animalele ce-i apartin.
Deasemeni, "catelusul" poate fi orice fiinta apropiata (copil, prieten, partener) ce simte presiunea instrainarii din jurul lui si se hotaraste sa plece in lumea larga.
In alta ordine de idei, ai dreptate, nu am avut propriul caine, desi mi-am dorit fierbinte unul, inca din copilarie.
Am avut insa multe ocazii de a ma apropia cu afectiune si rabdare de acest animal, iar el mi-a primit-o cu multa bucurie si incredere, fara retineri.
Bine spui, "animalul" din noi ar trebui sa ia mereu exemplu de devotament, fidelitate si recunostinta de la acest inteligent patruped!
Promit ca voi retine tot ce-ai afirmat! :)
Trimiteți un comentariu