joi, 19 februarie 2009

Cine moare?

Am redescoperit o poezie de exceptie, care cu ceva timp in urma, cand am parcurs-o prima data, mi-a insufletit gandurile si mi s-a dezvaluit ca o revelatie, emotionanta prin simplitatea ei, ca toate creatiile atinse de geniu.

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...


(Pablo Neruda - "Cine moare")

JULIO IGLESIAS & STING - FRAGILE

16 comentarii:

PauL spunea...

:) Frumoasa intradevar... Eu am o prezentare powerpoint cu muzica si imagini de exceptie pentru textul acesta... Foarte frumos.

pescarusul argintiu spunea...

Ma bucur ca ai un montaj reusit cu versurile acestei poezii, PauL.
Exista multe asemenea prezentari realizate in powerpoint, care ne farmeca si ne mangaie sufletul.
Cu acest prilej, mi-ai sugerat indirect sa aleg si eu o melodie :)
Iti multumesc si iti doresc sa ai o zi frumoasa, chiar daca invesmantata in albul rece al zapezii instaurate pretutindeni la noi!

starsgates spunea...

:) După spusele acestei poezii eu sigur TRĂIESC!:)))

g1b2i3 spunea...

Pescarusule,stii ca eu am reinceput sa traiesc de cand am inteles ce este moartea?
Multumesc pentru postarea de azi,vorbele si imaginile ne merg la suflet.
On seara linistita si ingerii sa te vegheze!
Gabi

thais spunea...

As face un poster mare cu poezia asta, si-as lipi-o peste tot...la birou , in statiile de autobuz, metrou si chiar la semafoare!!!

Mass media la noi se intrec in a ne aminti cat de adanca si dramatica este criza... dar nimeni nu aduce in discutie aspecte cu adevarat esentiale al vietii muritorului de rand...

pescarusul argintiu spunea...

Stiam ca ai gasit formula optima de supravietuire, Portita stelara! :)
Poate ne mai soptesti si noua, cate un secret ;)

pescarusul argintiu spunea...

Gabi draga, esti una dintre acele persoane binecuvantate, care trebuind sa treaca prin situatii-limita si experiente de viata cu valoare de "rascruce", intelege viata prin alte profunzimi si valente, inaccesibile publicului larg.
Trebuie sa primenim mereu camaruta sufletului, sa aerisim clipa de clipa substanta sa pretioasa.
Ma bucur ca ti-a placut tema acestei compozitii si aspectul ei :)
Sa ai parte de multe zambete si mangaieri pentru suflet!

pescarusul argintiu spunea...

Thais, minunata idee ai exprimat!
Pe langa rugaciunea de seara si cea de dimineata, ar trebui sa avem in fata ochilor acest poem cuibarit macar intr-un colt de agenda si sa ni-l faurim ca pe un crez de viata.
Din acel moment, n-am mai privi mult trambitata criza economica ca pe o amenintare fatala, ci ca pe un fapt previzibil si trecator de viata.
Asa este, nimeni din randul autoritatilor nu este interesat sa aduca in discutie o strategie reala de supravietuire.
Sa speram, totusi, in vremuri mai bune!

anca spunea...

super frumoase cuvinte!

pescarusul argintiu spunea...

Ancuta, ma bucura extrem de mult vizita ta si faptul ca rezonezi la Pablo Neruda! :)
Stiai ca mi-a fost dor de tine, chiar astazi ma gandeam ce mai face prietena mea, iubitoare a unui pescarus pribeag, intalnit in drumul sau? ;)

Bibliotecaru spunea...

Intrasem să spun că mie nu-mi place acest text, prea e dulceag şi "citibil" prin slide-uri de PowerPoint. Când colo mi-a luat-o PauL înainte şi nu am mai avut ce să spun. :)

Pun atunci două versuri, ca la scriere în oracol:

Căci nu e om să nu fi scris o poezie
Cu acru de acizi la ora de chimie. :)

paul spunea...

Moartea este la tot pasul, adulmeca hoitul pentru a-l trece in nefiinta, incepem sa murim cand nu mai avem speranta, cand nu mai stim sa daruim nimic.
Pana una alta suntem vii,daruim iubire si zambet pentru a fi fericiti:)

pescarusul argintiu spunea...

Bibliotecaru, uneori, cand zilele ce ne insotesc trecerea prin lume sunt pline de salciu, mahnire si amar, expresivitatea cuvintelor simple si profunde asternute candva de un castigator al Premiului Nobel pentru Literatura in 1971, chilianul Pablo Neruda, pot fi o ancora in oceanul vietii, de care sa ne sprijinim cu incredere, pentru a redescoperi rasaritul.
Poate aceste versuri sa fie mai mult pe placul tau:

"Locuri, taine, rânduri
avem în noi să cânte…
lacrima cea mai sfântă
suflet să inunde.

Locuri, şoapte, gânduri
ale mele toate,
mi-au dat aşa avânturi
înspre bolţi înalte…

la Tatăl meu m-opresc
să am ce n-am avut…
să mă ridic căzând,
desăvârşind spre sfânt.

Acum, de-mi este teamă,
să nu m-opresc din mers…
măreţii de faimă
divin şi nelumesc.

Rânduri, taine, locuri
se ascund în noi…
eliberaţi de vreme,
le cerem înapoi.

Baluri de chemări –
învolburate taine –
mistice în doruri,
eterne în etate…

la Tine Tată caut
liniştea de-acasă…
de care m-am lipsit
venind aici, rămasă.

La Tine Tată caut
să-mi înţeleg un dor,
dorul de-a iubi,
de care mă-nfior.

Rânduri, rime, goluri
cu toţi le stăpânim…
atât de multe doruri!
Încât ne ofilim.

Tainele-mi suspină,
un dor de viaţă am…
la Tine să vin Tată
să fiu ce eu eram."

("Suflu angelic" - Cristinela Ghinescu)

pescarusul argintiu spunea...

Paul, ai dreptate, suntem vii cu adevarat, nu doar in aparenta.
Dar trebuie sa fim neobositi in pastrarea acestei vigori sufletesti, daruind si rezonand la esenta ce ne defineste.

"Mă-nconjurară norii
Si plouă peste mine,
Dar apa este vie,
lumină şi-armonie…

Vântul mă loveşte
Cu suflet însetat
Şi ce-mi mai place vântul…
Suflând neîncetat!...

Caut să cobor
Să-mi înţeleg venirea,
Pe scara sinuoasă…
La fel îmi e şi firea;

Şi înţeleg morala:
Nu să murim e scris,
Ci să zburăm aievea
Spre veşnicul abis!

Eternul e aproape…
Poţi oare tu să vezi?...
Şi de nu simţi ce spun,
Să nu te resemnezi!"

("Eternul e in noi" - Cristinela Ghinescu)

www.jamescrissilv.ro spunea...

E prima oara cand citesc acest poem dar mi-a mers la suflet.
O seara minunata iti doresc

pescarusul argintiu spunea...

James, ma bucur mult pentru acest lucru.
Si eu l-am descoperit de curand, de altfel am fost placut surprinsa sa vad ca Pablo Neruda scrie cu talent si poezie.
Nici o intruchipare a mortii nu trebuie sa castige teren, fie ea si in sens figurativ.
O seara cat mai implinita iti doresc si eu!