vineri, 6 februarie 2009

Cum ne regasim pe noi insine?

Suntem niste oameni grăbiţi: grăbiţi să atingă obiective, grăbiţi să înceapă alte proiecte, grăbiţi să-şi umple timpul cu nimicuri, să fugă de momentele de răgaz pentru a nu fi nevoiţi să mediteze la viaţa lor, la cei din jur, la sensurile adânci ale existenţei.

Ne-a cuprins un fel de miraj pentru atingerea placerilor imediate si facile, în care posesiunile materiale şi multitudinea experienţelor superficiale ţin loc de viaţă adevărată. Ne refugiem în fel de fel de preocupări minore şi de aceea nu mai avem timp pentru a ne pune ordine în viaţă, nu mai vedem lucrurile frumoase care ne înconjoară, nu mai auzim zborul interior al muzicii de calitate.

Când te opreşti însă din fuga zilnică spre nicăieri şi începi să guşti plăcerile existenţei tihnite, semnificaţiile se distribuie altfel: estetica implicită a relaţiilor umane profunde capătă o forţă nebănuită, arta devine o împăcare cu lumea şi cu propriile vise, nu mai poate fi evitată nevoia de contemplare şi instituire a sensurilor pentru tine însuţi, prea des o pasăre singuratică şi dezorientată...

Desigur, trecerea anilor aduce dupa sine schimbarea anotimpurilor interioare, neliniştile regeneratoare dar, mai ales, sentimentul adevăratei fiinţări în colţul nostru de univers: căutarea, iubirea, casa, pasiunea muncii, rosturile cetăţii, uneori himere şi mode inautentice, alteori valori sigure şi temeiuri pentru o viaţă morală şi care lasă urme în posteritate.

Si atunci traim o pendulare calmă şi fecundă între vis şi realitate, între stele şi pământ, între viaţa privată şi cea din spaţiul public, având un singur ţel: regăsirea de sine.


Cred că firul de iarbă nu este mai neânsemnat
decât ziua stelară.
Şi furnica-i la fel de perfectă, şi un fir de nisip,
sau un ou de pitulice,
Şi brotăcelul e o capodoperă comparabilă cu cele
mai mari,
Şi rugii murelor ar putea-mpodobi saloanele
cerurilor,
Şi încheieturile degetelor mele fac de ruşine orişice
mecanică,
Şi boul care rumegă cu grumazul în jos întrece
orice statuie,
Şi un şoricel e un miracol ce poate convinge
sextilioane de necredincioşi.

Recunosc întrupate în mine cărbune, muşchi
cu lungi filamente, fructe, grâne, rădăcini
bune de mâncat.
Ca un zid tencuit sunt de sus până jos căptuşit cu
patrupede şi păsări,
Dintre acestea multora le-am luat-o înainte din
pricini ştiute;
Dar mi-l amintesc pe acela pe care-l doresc.

În zadar fug, ori se înspăimântă,
În zadar rocile plutoniene îşi împroaşcă străvechea
văpaie ca să nu mă apropii,
În zadar mastodontul se refugiază sub pulberea
oaselor sale,
Zadarnic stau lucrurile la sute de leghe distanţă
şi iau forme multiple,
Zadarnic oceanul se-afundă-n genunea-i şi marii
lui monştri se-ascund în adânc,
Zadarnic şoimanul se-adăposteşte-n văzduhuri,
Zadarnic şarpele se strecoară printre iederi şi
trunchiuri căzute,
Zadarnic elanul se-afundă-n păduri neumblate,
Zadarnic pinguinul cu ciocul tăios se trage spre
nordul extrem, în Labrador,
Eu îl urmez fără preget, mă caţăr până la cuibul
din fisura falezei.


(Walt Whitman - "Cantec despre mine")

Tu cum reusesti sa te regasesti pe tine insuti?

15 comentarii:

PauL spunea...

Un pic de muzica si vreme frumoasa afara e destul sa ma scoata din cutiuta cu melancolii si sa ma ajute sa ma regasesc.

Stiu ca am tot scos asta in evidenta, dar nu ma pot abtine, pozeleeee sunt super. Pisicuta de la sfarsit este o... minune! :X

elite spunea...

Pescarusule si eu... m-am grabit sa vad ce-ai mai scris...Si n-ai stat degeaba nici un ceas...Asa este ne grabim...intotdeauna grabita cand copilul meu are nevoie de mine, intotdeauna grabita cand merg acasa la parinti, intotdeauna grabita cand ma uit in oglinda...Intotdeauna grabita cu cei care conteaza intr-adevar pentru mine. De ce ? Nu stiu sa-mi raspund...

PauL spunea...

@elite, probabil pentru ca nici timpul n-are rabdare cu noi. El nu sta dupa pofta fiecaruia... de-aia ne grabim sa facem cat mai multe in cat mai putin timp... Sau cine stie? :P

pescarusul argintiu spunea...

PauL, cu "reteta" ta se pot obtine efecte miraculoase, mai ales cand sufletul este pregatit sa primeasca aceste daruri...
Stiu ca esti un pasionat al artei fotografice, dupa cum ne-ai marturisit si ma bucur cand o parte din imaginile alese de mine incanta prin expresivitate.
Week-end senin si insorit!

pescarusul argintiu spunea...

Elite, bine ai revenit sanatoasa din vacanta! :)
Recunosc ca atunci cand am ales tema cubului Rubik m-am gandit si la tine! ;)
Nu stiu de ce, dar ne grabim tot mai mult, de parca timpul a suferit o comprimare inexplicabila, fenomen pe care nu-l observam atunci cand eram copil, dimpotriva...
Mi se parea ca am tot timpul din lume si ca totul este neclintit.
Viata pe care o traim acum este mult mai intensa, cu siguranta, exista mult mai multe provocari care ne stau in fata, inclusiv cele cu noi insine.
Cei dragi merita toata rabdarea si ocrotirea noastra, desi presiunea timpului ne apasa nemiloasa.
Te inteleg perfect in aceasta privinta.
Sa ai zile linistite si tihnite de week-end acasa, in care sa te regasesti! :)

pescarusul argintiu spunea...

PauL, cred ca este vorba si de o perceptie individuala a timpului si ritmului vietii, de mentalitatea fiecaruia dintre noi cu privire la rostul si menirea vietii.
Daca am intreba un ganditor din Nepal de exemplu, despre perceptia sa asupra curgerii timpului, e posibil sa ramanem extrem de uimiti...
In fond la ce buna atata alergatura si risipire de energii, nu ajungem in final toti de unde am venit?

Anonim spunea...

Cum ma regasesc?
Azi m-am oprit si eu putin din alergarea nebuna din ultimele saptamani.
Imi batuse primavara in geam.
Am deschis larg geamurile,am aprins o lumanare (arde si acum langa mine),am privit clipuri cu dansuri,am ascultat sunetele de afara.
Uneori asa,alteori printr-o simpla rugaciune....

floris spunea...

Anonimul sunt eu.
Am uitat sa ma semnez.
Primavara asta...

paul spunea...

Cred ca si dincolo de noi,vom gasi acea regasire de sine, totul este sa vrem.

Bibliotecaru spunea...

Eu am încercat să mă regăsesc dându-mi un telefon... Ei bine, suna ocupat.

Cât de profund pot fi uneori. :) Suntem întotdeauna prea ocupaţi pentru a ne regăsi, chiar dacă am vrea să ne facem timp pentru regăsirea noastră, ar deveni tot o ocupaţie. De aceea telefonul va suna tot timpul ocupat.

pescarusul argintiu spunea...

Draga Floris, cata bucurie imi aduce prezenta ta! :)
Ce frumos le-ai imbinat pe toate, ai intampinat cum se cuvine primele semne ale primaverii, mai ales aprinderea acelei lumanari ce cheama fiorii de sfintenie si de pace sufleteasca...
Sa nu uitam si sa ne oprim constant din alergarile nebune ale zilelor ce vor veni, inaltand cu smerenie si credinta rugi spre a primi binecuvantarea Sa!

pescarusul argintiu spunea...

Asa este Paul, toate realizarile noastre sunt in primul rand acte de vointa implinita si apoi de consecventa.
Cu atat mai mult, aceste momente ale regasirii de sine se intampla, pentru ca sufletul nostru le cheama si le doreste.
Dincolo de noi... nu putem sti ce va fi, dar ai dreptate, putem spera!

pescarusul argintiu spunea...

Bibliotecaru, stau si ma gandesc acum daca nu cumva era reteaua de telefonie prea incarcata sau daca te-ai fi sunat de pe un numar pe altul, cu siguranta, nu ar mai fi sunat ocupat! :)
Ar fi bine ca regasirea de sine sa devina o ocupatie a fiecaruia, numai ca ea este deocamdata doar "ocupatia" psihologilor, psihanalistilor si a cabinetelor de specialitate.
Tot mai putin timp alocam acestei nevoi de autocunoastere, uitand ca nu suntem roboti sau automate stupide.
Daca vrei sa nu mai sune telefonul ocupat, nu-l uita deschis sau roaga sa ti se schimbe numarul si sa nu ti se comunice care e acesta... ;)

www.jamescrissilv.ro spunea...

Ca sa ma regasesc pe mine insumi, incerc sa nu mai fug de mine, sau macar sa ma impiedic din cand in cand...
O zi minunata iti doresc

pescarusul argintiu spunea...

James, si faci foarte bine, multi dintre noi ar trebui sa-ti urmam exemplul :)
O zi senina, plina de soare in suflet, in care sa te regasesti, iti doresc si eu!