duminică, 22 februarie 2009

Cum punem pe fuga ingrijorarile?

Tot mai multe pareri avizate spun ca ingrijorarea e cea mai răspândită formă de sinucidere. Scade pofta de mâncare, dă peste cap digestia, tulbură somnul, provoacă iritare, slăbeşte gândirea, deformează caracterul, subminează sănătatea trupului şi stimulează bolile. Îngrijorarea este adevărata cauză a morţii în mii de cazuri în care pe certificatul de deces este trecută cu totul altă boală.

Când un bărbat sau o femeie îşi rezolvă în vis problemele zilei următoare sau când orele de somn sunt petrecute revizuind caleidoscopul de activităţi al zilei respective, atunci avem de-a face cu îngrijorarea, cauzată deseori de prea multă muncă. Creatorul n-a avut nici o clipă intenţia ca o minte sănătoasă să viseze despre treburile zilei.

Dacă preocuparea pentru învăţătură împiedică un copil să se odihnească sau dacă el se răsuceşte de pe-o parte pe alta mormăind înmulţiri în somn, acel copil îşi face griji. Acesta e unul dintre semnalele de alarmă ale naturii, menite să-i avertizeze pe părinţi că povara sarcinilor zilnice ale copilului lor trebuie uşurată şi că tensiunea provocată de şcoală trebuie diminuată.

Dacă spectrul suferinţei, al fricii sau al tristeţii se interpune între ochi şi pagina tipărită, dacă vocea interioară a unor amintiri sau presimţiri supărătoare devine atât de puternică încât amuţeşte vocile exterioare, persoana se află în pericol. Trebuie să ştim că suntem îngrijoraţi atunci când în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare clipă simţim o durere surdă, insistentă, care se face simţită prin toate celelalte gânduri ale noastre. În acest caz, putem face un singur lucru: să ucidem îngrijorarea, stresul.

Cum putem ucide ingijorarea? In multe moduri, cu rabdare, credinta si incredere.

Vom alunga gandurile apasatoare si ne vom păstra tinereţea dacă vom incerca să îndepărtăm din fiinţa noastră atitudinea mentală critică, rea si aspră, caci aceasta ne închide si ne vestejeste sufletul. Să fim bine dispuşi, deoarece starea de bună dispoziţie activează circulaţia sangelui şi facilitează digestia. Să ne cultivăm un spirit vesel, să învăţăm să spunem glume, bancuri, să fim plini de spontaneitate.

Să ne hotăram să fim aşa cum eram atunci cand nu ne contestam tinereţea: să nu ne taram picioarele, să mergem drept, să ne îmbrăcăm cat de tinereşte ne permite vîrsta şi demnitatea. Să ne imaginăm că suntem aşa cum am dori să fim şi să facem totul pentru acest scop.

Oamenii care au o anumită cunoaştere ştiu să se elibereze de multe slăbiciuni mentale care îi macina pe cei ignoranţi.

Astfel, o viziune mai largă asupra vieţii ne ajută să evităm să fim centraţi pe preocupări meschine şi mărunte. Să avem preocupări sublime, o viaţă eliberată de egoism, dedicată aproapelui cu dăruire de sine şi să urmărim să atingem scopul pentru care am fost creaţi: desăvarşirea noastră şi cunoaşterea lui Dumnezeu.

Iată firul călăuzitor pentru o viaţă plină de tinereţe nu doar trupească, ci şi sufletească. Sa tinem departe ingrijorarile, criza, stresul, cat mai departe!


Aurelian Andreescu - "Pescarusul"

12 comentarii:

paul spunea...

Am reusit sa citesc pana la capat, totul a mers la suflet limpezind acele ganduri ce-ti amarasc viata, sufletul, aducandu-mi aminte ca trebuie sa fim fericiti pentru acest dar divin de a trai, de a fi fericit.
O seara frumoasa!

pescarusul argintiu spunea...

Paul, simteam nevoia unei astfel de limpeziri, am vrut sa intreprind o dereticare prin odaile sufletului si mintii, premergatoare primaverii.
Vanataile de pe chipul sufletului, lasate de ingrijorari si temeri trebuie vindecate cu rabdare si blandete, pentru ca ghioceii sperantei in mai bine sa rasara pe un camp curatat de mazga, gunoaie si aluviuni.
O seara senina si o noapte linistita, si tie!

elite spunea...

La inceput, doream sa iau in gluma postul tau si sa-mi spun ca nu prezint simptomele ingrijorarii...Apoi mi-am pus intrebarea"si daca totusi?" si ingrijorarea a aparut!Dar o alung cu un zambet,cu o adiere de cantec,cu o aripa prietenoasa de pescarus...O seara linistita

pescarusul argintiu spunea...

Elite, asa este, perfectionisti cum suntem din fire, de multe ori lasam sa ni se strecoare in suflet unda de scepticism, umbra unei indoieli ca poate lucrurile nu functioneaza la intregul lor potential.
Nu e deloc rau sa dorim optimizarea unori stari de fapt sau daca acest lucru nu e posibil, macar sa reusim redresarea si corijarea lor.
Aceleasi remedii amintite de tine dau si la mine rezultate bune, ma bucur ca surasul ti-a inflorit pe chip :)
O seara plina de armonii si liniste sufleteasca!

PauL spunea...

Desi nu-mi amintesc ceea ce visez, pentru ca de fiecare data ma pun in pat extenuat, stiu ca in timpul zilei sunt mai tot timpul incruntat. Nu pot zambi prea mult timp, caci ma ataca fara incentare gandul ca in ziua de azi, oamenii sunt vazuti ca surse de profit, si sunt calculati si vehiculati ca niste produse. Ma scarbeste indiferenta globala in fata genocidului, a crimelor impotriva umanitatii de care Israel se face vinovat in Fasia Gaza. Nimeni nu ia nici o masura, pentru ca nu este profitabil dpdvd financiar. Au atacat Irak, Iugoslavia din considerente financiare, dar nimeni nu ridica un deget impotriva impotriva Israelul pentru ca singurele motive ar fi acelea umanitare si morale. Asta este lumea in care traim... Asa ca perioade prea lungi de zambet si voie buna, mai rar.

greenfield spunea...

Analitica si practica, comme d'habitude:)
Eu am marele noroc ca dorm, adica dorm:) Cu visele si cosmarurile ce mai am de-a face, dar dorm.
O saptamana frumoasa iti doresc!

pescarusul argintiu spunea...

PauL, faptul ca zambetul apare rar pe chipul tau dovedeste ca lantul ingrijorarilor te-a impresurat, aducand mereu poveri umerilor tai si e nedrept la varsta ta.
Sunt de acord cu tine ca exista tot mai putine dovezi de apreciere a omului si muncii sale in societatea noastra, tot mai multe constrangeri si amenintari ale celor pusi sa conduca o institutie, la adresa angajatilor sai.
Trebuie sa reusim ca singuri sa ne apreciem valoarea, oficialitatile sunt mult prea preocupate de propria imagine si de alte interese, mult mai stringente.
Razboaiele ce se poarta in diverse zone de pe glob sunt o mare rana pe obrazul teritoriilor invadate, o tristete si o nedreptate adanca.
Cuprinsa de mahnire, ca si tine, Suzana Deac a scris o poezie relevanta, "Cand te doare tara ta":
"Parca apune soarele
O neputinta de a lumina in viata umbrele
Si cotloanele incrustate crescute in creier

Trezeste-te si depaseste-ti fixitatea
Miscarile rigide, impulsurile egoiste
Si invata a lupta cu sinceritate
Reeduca-ti stiinta din tine sa reinvie

Minciuna? Element traditional
In toate cusaturile si tesuturile expuse sau ascunse
Creativitatea umana si-a gresit directia

Te rogi intors cu fata spre suflet
Cu mainile intinse catre cer si-L intrebi
Cand isi recapata oare credibilitatea
Etica in valoare
Credinta in omul de langa tine?

Strigatul spre cer zguduie circumvolutiile gandirii
Scutura imaginatia, limbajul rosteste intrebarea
Cand se asterne odata covorul rosu

Pentru pasii grei ai adevarului
Pentru un crez curat, pentru dorinte legale
Si nu pentru meschinarii imbracate in inteligenta
Cu clopotei plini de otrava?

Unde sunt inteleptii neamului
Sa proiecteze in viitor culoarea omului
Negrul – s-a adancit amenintator

Griul pe alb l-a devorat
Si n-a ramas nici o culoare curata la soare
Decat lacrima, suspinul si speranta amanata

S-a pierit samanta omului curat?
Si cel de astazi nu vede varful?
Cand te minti pe tine insuti
Si nu te miri – ca te cred unii
Dar te miri – ca nu te cred altii

Dar de fapt totul e o farsa, o joaca
De-a v-ati ascunselea
Cand, nu te vad eu, cand, nu ma vezi tu
Cand, ne ascundem amandoi de adevar
Si inventam adevarul propriu

Un castel de sticla
Un castel de nisip
Sticla testata in cioburi se sparge
Nisipul este inghitit tot mai tare
De marea sarata si dispare

Unde-s arbitrii infaibili
Care stiu sa faca deosebire
Dintre albul cel gri
Si albul inca alb

Sa-l ocroteasca in rezervatii
Sa-l semene pe infinite intinderi
Care sa-l inghesuie pe negrul in colt
Si sa-l sufoce griul neinduplecat."

Dar indiferent cum ar sta lucrurile, trebuie sa ne pastram cu incapatanare increderea in vremuri mai bune, mai senine, mai zambitoare!
O zi frumoasa!

pescarusul argintiu spunea...

Greenfield, iti multumesc mult, esti generoasa in aprecieri, ca de obicei :)
E o binecuvantare daca poti dormi somn odihnitor si indestulator.
Neuronii se relaxeaza si se invioreaza, starea de spirit se elibereaza de tensiuni.
Ultima saptamana de iarna sa-ti fie agreabila si armonioasa!

Bibliotecaru spunea...

Organismul se obişnuieşte cu îngrijorarea şi privaţiunea, nu putea suporta însă dacă la un moment dat stresul este îndepărtat şi revine starea de bine. Un paradox?

pescarusul argintiu spunea...

Cele scrise de tine, Bibliotecaru, ma duc cu gandul la o zicala plina de miez: "Sa nu dea Dumnezeu omului cat poate duce".
Probabil ca starea de bine privita in contrapartida cu auspiciile cenusii aducatoare de stres, conduce la acest paradox.
Desi ne-am adaptat si obisnuit cu apasarea temerilor si constrangerilor, ne temem de ele si dorim sa le excludem din decor, lucru perfect normal pana la urma.
Omul a uitat sa pretuiasca clipa prezenta, orizontul fie el si indepartat al grijilor ipotetice face parte din reteta vietii, dar e suportabil daca este trecator si nu ne complacem sa-l adancim printre valurile vietii.

www.jamescrissilv.ro spunea...

Le lasam sa treaca prin noi pentru a le putea cunoaste si apoi e doar o chestiune de dorinta...
O zi minunata iti doresc

pescarusul argintiu spunea...

Ce bine ar fi daca am putea sa realizam acest deziderat: sa le cunoastem, sa le intelegem si sa le lasam sa zboare din vecinatatea orizonturilor noastre mentale si sufletesti!
James, la ce ai spus tu as mai aduce o completare: e o problema de dorinta, de putinta si de vointa.
O zi mangaiata de ganduri senine si intelepte, dar si de caldura dragostei pe aripi de Dragobete! :)