marți, 16 septembrie 2008

Vartej de versuri hoinare si ganduri razlete...

Viaţa curge în noi asemenea unui fluviu liniştit şi e o minune. Dar ne obişnuim şi cu minunile.
Fiecare zi e un dar cu totul nou, o nouă pagină de umplut.
Dumnezeu ne schimbă apa în fiecare zi.
Dumnezeu nu moare în ziua în care încetăm să mai credem într-un Dumnezeu personal, însă murim în ziua în care viaţa noastră încetează să mai fie luminată de strălucirea continuă şi reînnoită zi de zi a unei minuni a cărei sursă se află dincolo de orice închipuire.


Memorie

O pasăre cu o singură aripă
şi cu alta transformată în lanţ,
o pasăre cu aripă rămasă să spere
şi alta pe care o târăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
şi dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa.


(Octavian PALER - "Scrisori imaginare", 2007)

"Marea majoritate a oamenilor găsesc că e mult mai uşor să cerşească cerul prin rugăciune decât să-l merite prin acţiuni." (SCHOPENHAUER)

"Ceea ce oamenii doresc de fapt nu este cunoaşterea, ci certitudinea." (Bertrand RUSSEL)

"Cei care au mult de nădăjduit şi nimic de pierdut vor fi întotdeuna periculoşi." (Edmond BURKE)

"Bucuriile sunt daruri ale destinului, care îşi dovedesc valoarea în prezent. Suferinţele, în schimb, sunt izvoare ale cunoaşterii, a căror importanţă va ieşi la iveală în viitor." (Rudolf STEINER)

"Mai bine să te naşti fântână fără apă, decât să fii izvor de apă vie, pe lângă care oamenii trec fără să bea." (Khalil GIHRAN)

Doi peşti trăiau într-un acvariu. Înotând leneş în cerc, aveau timp să stea de vorbă, ba chiar şi de un strop de filosofie. Într-o zi unul din peşti îl întrebă pe celălalt:
- Tu crezi că există Dumnezeu?
- Sigur că da!
- Şi de unde ştii?
- Cine ai crede că ne schimbă nouă apa în fiecare zi?


(Sursă: Bruno FERRERO - "Secretul peştilor roşii", 2005)

A fost odată...
Acolo-n timpul care ne-a răpit
Trăia de mult un prunc hoinar...
Iubea Soarele
Şi dimineţile neîncepute,
Şi Luna,
Şi nopţile încărcate de stele visătoare,
Şi albastrul,
Şi aripa săgetătoare,
Şi foşnetul verde,
Şi mireasma vântului
Rătăcind printre petale,
Şi răcoarea izvorului
Înviorând pădurea,
Şi şoaptele depărtărilor,
Şi clocotul furtunilor,
Şi plesnetul ploii,
Şi lacrima,
Şi cântul,
Şi neastâmpărul veşnic al viselor!
A fost odată un copil hoinar,
Acolo-n timpul care ne-a răpit...
Şi timpul îi dăruia clipele
Dimineţilor încărcate de soare,
Adierilor jucăuşe ale vântului,
Albastrului necruprins al viselor,
Şi florilor,
Şi ploii,
Şi lacrimei,
Şi dorului,
Şi nopţilor străbătute de fiorul stelelor,
Şi lui - copilului de atunci -
I se dăruia deplin...
Îi simţea fiorul
În adâncimea privirilor,
În îngândurarea frunţii,
În chemarea iubirii,
În zâmbetul sufletului,
Şi-n pasul mai greu
Ce-şi târşâia povara...
Îl îmbia cu tic-tacul amăgitor,
Cu bucuriile
Şi tristeţile,
Cu dăruirile
Şi împlinirile,
Cu visele,
Cu mângâierile
Şi rănile tălpilor
Pe drumul fără întoarcere
Al vremii care vine...
Şi însuşi moartea -
Popasul veşniciei -
I-o dăruia surâzător
Dincolo de viaţa care îl străbate!
Iar el trăia cu frenezie,
Nebănuind
Cât de neîncăpătoare este viaţa
Pentru tot ce-ar vrea să aibă!
Într-un târziu a simţit
Înfricoşătoarea măreţie a Eternităţii...
Prea târziu pentru a înţelege
Surâsul dureros al înserării!
Abia a mai putut
Să-şi cheme amintirile,
Să-şi sărute florile,
Să-şi mângâie depărtările
Şi să-şi potolească lacrimile,
Pentru că a trebuit
Să se dăruiască definitiv
Primăverilor neînceputelor anotimpuri!

(Vasile TRUFAN - "O lacrimă de timp")

12 comentarii:

CELLA spunea...

"Doamne ce-ai vrut să-mi ascunzi
cînd l-ai făcut pe cal ?
Şi cine ai fi vrut să nu ştie
şi ce anume
de-ai făcut plopul?!...
Pe mine cînd m-ai făcut
lacăt la ce poartă m-ai pus,
ce-ai încuiat cu mine
Şi de cine?" - NICHITA

pescarusul argintiu spunea...

Frumos, negrait de frumos !
Multumesc, draga prietena pentru acest dar !
Mi se facuse dor de poezie si tu ma ajuti sa nu-l uit...
Pentru tine, stralucirea poeziei imaginare semnate de geniul poetic al dragului nostru Octavian Paler:

"Mai am o scoică şi câteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmărind fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm?
O scoică şi câteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lângă tribunele goale,
dar eu am văzut arzând la amiază un nor
şi-am auzit cântecul care îngenunchea caii sălbatici,
îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cântecul
şi înainte de a mă învinge
soarele m-a făcut fericit."

O zi senina si mangaiata de armonii poetice pana la capat !

starsgates spunea...

Aşa cum deja m-ai obişnuit, atunci când citesc ceea ce scrii, văd o persoană exrem de sensibilă.
Pescăruşule, sper că tu şi Mara sunteţi mai bine iar răceala va trecut cât de cât.:)

starsgates spunea...

extrem

pescarusul argintiu spunea...

Draga Starsgates, gingasia sufletului trebuie sa ne-o ocrotim cu grija de furtunile vietii, iar cand ne ies in cale prieteni deosebiti si valorosi, se cuvine sa impartim din aceasta gingasie, cu sufletele lor surazatoare, asa cum este al tau :)
Cat despre raceala rebela, aproape c-am invins-o, amandoua putand de pe acum sa ne consideram victorioase ;)
O seara agreabila si reusita, alaturi de tineretul studios al casei !

sfinx667 spunea...

Cora, şi noi suntem răciţi bine ...
dar, ne avem unul pe celalalt, şi când ne spunem zâmbind asta, parcă e puţin mai bine... :)
Sănătate multă ţie şi Marei tale drăgălaşe, pescăruş drag ! Fiţi binecuvîntate !
Pentru tine sestro, cu mult drag :
Dorul
Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.

Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.
( Lucian Blaga )
calde îmbrăţişări,
Sibilla

Cristian spunea...

Imi place blogul tau....Te pricepi la compus poezii...:)O zi minunata!:)

Cristian spunea...

Am revenit..Ahhh, credeam ca tu ai compus poeziile.Am vazut autorii la sfarsitul fiecarei poezii.Mi-ar placea sa citesc o poezie compusa de tine..:)

jamescrissilv.ro spunea...

Ma gandeam la miracolul vietii. Suntem 70% apa dar creierul nostru este 90% apa. nu este miraculos?
o zi minunata iti doresc

pescarusul argintiu spunea...

Sibilla mea draga, multumesc mult pentru urarile de sanatate, dar se pare ca greul deja a trecut ! :)
Voi sa va doftoriciti cu grija, sezonul de gripe e de abia la inceput ;)
Minunata poezie mi-ai adus, Blaga exprima desavarsit dorul si emotia ce ne dau fiori...
Mi-am amintit o poezie pe care deseori o citeam in anii adolescentei si pe care o port pretutindeni in suflet.
Iat-o, "Vis vegetal" si Magda Isanos:
"As vrea sa fiu copac
Si-as vrea sa cresc langa fereastra ta.
Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna sa-nfloresc,
Ca sa te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca usoara sa-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele cu buze moi de flori
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-ma femeie sa fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si pamânt,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si senina,
Uitind de-atata vreme sa vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare mana,
As incepe
sa
zambesc."
Cu drag din drag,
Cora

pescarusul argintiu spunea...

Cristian, bine ai venit si multumesc pentru vizita si aprecieri :)
Poeziile nu le-am compus eu, desi recunosc ca iubesc mult poezia care-mi ajunge la suflet.
Despre imblodul de a scrie poezii, pot sa spun ca nu l-am simtit foarte imperios, dar nu se stie niciodata...
Promit sa ma gandesc daca sa incerc marea cu degetul :)
O zi mangaiata de zambete si ganduri senine !

pescarusul argintiu spunea...

James, este intr-adevar miraculos si tulburator acest fapt, ce vine sa intareasca aprecierea ca apa este esenta vietii.
Suntem contururi ce delimiteaza ape, unele adanci si clare, altele de suprafata si tulburi, depinde cum am stiut sa ne pastram apele sufletului...
Ziua de azi sa ti se continue la fel de armonios ca si cele ce-au precedat-o in aceasta toamna !