duminică, 7 septembrie 2008

Imbold educativ pentru copiii din noi...

De cate ori povestioarele cu talc, nuvelele moralizatoare sau fabulele pline de intelepciune nu ne-au incantat anii fara griji si umbre ai copilariei, invatandu-ne sa cautam esenta unei intamplari si apoi, gasind-o, sa ne insusim talcul ei ca pe un model despre cum este bine sa actionam in viata sau cum sa reactionam corect intr-o anumita imprejurare !

Pentru ca peste foarte scurt timp vom auzi clinchetul voios al clopoteilor ce vestesc inceputul unei noi experiente scolare, universitare sau post-universitare, fie ca este vorba de nepotii sau copiii nostri, de prietenii nostri sau de noi insine, am cules o povestioara cu talc, din care sper sa culegem fiecare nectarul plin de intelepciune al invatamintelor sale valoroase...

Va prezint asadar, "Povestea unui vierme mic"...


"E noapte… La masa, plecat peste hartie,

Cu abecedaru-n fata, sta un copil si scrie…

Dar, langa el, vicleana, in luciul filei roze,

Zambeste o soparla din cartea lui cu poze!

Acum, gandind, copilu-si pune creionul intre dinti:

- Soparlele-s frumoase si repezi si cuminti!

Usor el da o foaie si alta si-nca una,

Apare papagalul, paunul si pauna…

Si un cocos cum scurma, hranind o gainusa,

Si un… dar stai, afara, cine-a scancit la usa?

Baiatul sta si-asculta; e un glas sau e o parere…?

Se duce-n prag si striga:

- E cineva?... Tacere… Ba nu e, un glas subtire:

- Auzi? Mi-e frig, inghet, copile deschide, sunt un sarman drumet!

- Dar cine esti? Mi-e frica! Sunt mic; sa-ntreb pe tata…

- Nu, nu-ntreba, deschide, ca ploua cu galeata…

Si apoi, stiu basme multe si ghicitori… un sac…

- Dar cine esti?

- Un vierme.

- O, dar viermii nu prea-mi plac!

- Dar eu sunt mic, o scama; si abia ma vezi cand eu ma fac covrig,

- Hai, trage zavorul ca mi-e frig!

Si i-a deschis baiatul.

- Noroc si seara buna!

- Noroc! Dar unde-i ploaia?

- A stat… Nu vezi ca-i luna!

Si viermele, in hohot, icni in ras pe prag;

- Dar stai, nu-nchide usa, caci dupa mine trag

Un vechi si bun prieten, un soricel, din pod.

- Sunt eu! Dar unde-i cartea? Ia da-mi-o sa ti-o rod…

Si apoi sa dam fuga pe mese si prin grinde, sa facem mii de pozne…

Dar stai, ma rog, nu-nchide, ca trag si eu cu coada o bufnita flamanda.

- O bufnita? Mi-e frica!

- O, dar bufnita e blanda.

- Sunt bufnita, priveste-n ochii mei rotunzi!

De-acum sa umbli noaptea, iar ziua sa te-ascunzi!

Sa te feresti de tata si de mama; si de acum nu-ti fie frica…

Deschide bine usa, ca vine-o vulpe mica…

- Eu… ma cunosti din basme si cred ca ma iubesti…

- Eu stiu, insa, ca vulpea… strica!

- Ce…! Glume, povesti. Dac-ai s-asculti de mine am sa te-nvat sa furi…

- Sa fur?! Dar e pacat!

- N-ai teama! Nu scrie in Scripturi, ca apele furate

- Mai dulci sunt, mai curate…

Si-acum, deschide bine usa-n laturi, ca vine,

Vine iute o zana fara seaman…

Zambind sa-i iesi in cale, slavitei caracatiti!

- Nu, n-o primesc, afara… dar, prea tarziu,

Caci vulpea cea sireata si sarpele mladiu

Dau usa la perete… si sute de ventuze

Se prind in rotocoale, pe umeri, peste buze…

- Vai, ce rece-mbratisare! Cum mi se frange trupul!...

- Asaaa… sunt deznadejdea!

Acum apare lupul!...

El pe chenarul usii cu ochii de foc se-arata,

E lupul ce ranjeste!

- Vinooo…! Tata!

Ca trasnetul loveste o flacara pe lup

Si umedele brate de pe copil se rup.

- Tu dormi?! Imi zice tata… si lectia n-ai scris!

- O, ce bine-i langa tata! Ce bine c-a fost vis!

“Minciuna nu-i o crima!”, iti spune lumea-ndata,

“E un vierme mic ce trece si floare-ai tot curata!

Dar floarea nu mai e curata!

Un vierme nu-i ca roua!

Intaia ta minciuna aduce pe a doua;

Intai e o veriga, apoi un lant – robia –

Si-apoi atrage lenea; si lenea lacomia…

Apare bautura, desfraul, furtisagul…

Apoi, cand deznadejdea paseste-n graba pragul,

Te-nvata sa-ti curmi viata si sa sfarsesti cu crima.

Cine a tras zavorul? Doar o minciuna… prima."


Ei, daca ati parcurs-o cu rabdare si cu luare aminte, ce vina i-ati gasit micului vierme zgandaritor si plin de nelinisti ?

11 comentarii:

Jamilla spunea...

povestioara e superba...m-ai facut sa vad iarasi cu ochi de copil... si prea , prea tare fotografia cu veveritza!! ;-)
cora, multumesc.

paul spunea...

Copilul din noi,dainuie de-alungul vietii,asi are coltisorul lui in suflet si iese atunci cand viata ai ofera prilejul.
Retraim acele momente dragi noua, odata cu cresterea copiilor si neporilor nostrii.
Binecuvantam acele momente,cu trairea celor actuale.
Retraim acele emotii,mult mai puternic,cand aceiasi pasi ai fac cei dragi noua.
Si o rugam pe Maica Sfanta,acum in praznic mare de sarbatoare,sa-i Binecuvinteze cu harul sau de mama Sfanta,buna si-ntelegatoare!
Prin ei,renastem a doua oara.
Pescarus drag,ne-ai daruit o poveste frumoasa...si pentru cateva clipe,copilul din noi,a renascut!

paul spunea...

erata:nepotilor

pescarusul argintiu spunea...

Draga Jam, recunosc ca si pe mine m-a cucerit stilul vioi si antrenant al acestei istorisiri, care prezinta cu accente de fabula cateva din pericolele ce ne pandesc din umbra, din lungul sir al defectelor si trasaturilor negative care asteapta sa ne incolteasca la tot pasul.
Fotografia cu veverita astepta doar sa apara la momentul potrivit ;)
Sa te bucuri din plin de lumina acestei sfinte zile de sarbatoare, in care o cinstim cu emotie si credinta pe Preacurata Fecioara Maria !

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul, imi era dor de copilul din noi, pe care tu il zugravesti atat de frumos :)
Si atunci i-am oferit o portie de "vitamine" moralizatoare, pentru a-i ocroti prospetimea si puritatea sufletului.
Si eu am facut un prim pas astazi, alaturi de mica mea odrasla, pe lunga carare a cunoasterii si a vietuirii printre prichindei de varsta ei :)
Fie ca Preasfanta Fecioara Maria, al carui nume il slavim astazi in zi de mare sarbatoare, sa-i binecuvanteze pe toti cei dragi noua, iar pe noi sa ne ajute sa le veghem si sa le ocrotim pasii, atunci cand sunt sovaitori !

sfinx667 spunea...

Copilul Niko, cu drag ar alerga cu Cora copila, desculţe prin ploaie ..cu drag s-ar stropi cu apă, şi câte şi câte ... nu mă stârni sis :))
Te îmbrăţişez cu mult drag, zâmbet luminos cu gropiţe :)
Sibilla

manole spunea...

la 20 de ani...m-am simtit inca copil...
la 30 de ani...inca il mai trageam dupa mine...
la 40...plang dupa fiecare zi...in care copil, se maturizeaza...
Si nu vreau, si trag de mine...

pescarusul argintiu spunea...

Niko, Niko, vad ca neastamparul Jasminei iti cam da ghes prin valurile copilariei :)
Chiar acum putem da curs acestei nastrusnice si ispititoare idei, pe aici din zorii zilei a tot plouat, deci ochiuri risipite de apa gasim berechet ;)
Musai va trebui sa zburdam desculte, chiar daca miristile nu sunt prea netede...
Deci primesc invitatia cu drag, daca mai ramane valabila :)
Te imbratisez si eu cu mult drag, zvapaiata muntilor ! :)

pescarusul argintiu spunea...

Draga mea Manole, uite ce bine semeni tu cu mine, care am ales sa copilaresc peste pragul primelor trei decenii de existenta, iar acum cand ma apropii de un nou prag, voi avea grija ca zambetul copilului din mine sa fie luminos, fraged, plin de speranta si mangaiat de candoarea bucuriilor simple, dar adanci ! :)
Daca as putea, as da timpul inapoi si as vrea sa-i fiu fetitei mele tovarasa de joc si colega de gradinita ;)
Poate ma ajuta si versurile culese din luminisul povestilor, semnate Lidia Batali, ce invoca atat de duios copilaria:

"Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,

Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
Să văd bondarul gras cum zboară,

Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,

Şi casă fratelui cel mic
Să fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,

Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o mică zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau voioasă-n mână,

Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntr-una eu să cânt, că-mi place,

Să fac mâncare la păpuşi
Din flori de lăcrămioară,
Şi să aştept de după uşi
Un îngeraş să îmi apară,

Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus pe cer, la stele,

Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult cum cântă într-un cor
În geamul casei, turturele,

Şi să mă sui de vreau în dud
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârlă-atunci să mă cufund
Cu ochii-nchişi în plină vară,

Să văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă cum fac valuri,

Şi îndrăgitul meu bunic
Pe prispă blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,

S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Iertare să îi cer roşind
C-am tras de coadă-o mâţă iară,

Şi-n geamul casei părinteşti
Să joc de-a mama şi de-a tata,
Şi-nchisă cartea cu poveşti
Să nu o simt o clipă gata,

Să suflu flori de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi şi mari din vii
Să-i strâng în coşuri de nuiele,

Şi-un fluture în insectar
Să îl agăţ de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,

S-aud cântând în dimineţi
O fermecată vrăbiuţă,
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,

Să nu mă fac vreodată mare,
Rămân fetiţa din oglindă!
Copilăria, dalbă floare,
Cu-al ei parfum să mă cuprindă!"

MorningEleven spunea...

Foarte frumos:) Mi-a placut enorm:). Daca as fi citit-o cand eram mica....daca as fi inteles-o...

pescarusul argintiu spunea...

Draga MorningEleven, bine ai venit si iti multumesc mult pentru vizita ! :)
Povestea unui vierme mic m-a incantat si pe mine intr-un asemenea grad, incat mai tarziu, peste 1 an sau 2, o voi parcurge inca o data, alaturi de fetita mea la varsta gradinitei ;)
Ma voi stradui sa i-o explic pe intelesul ei, poate o va ajuta mai tarziu, macar cat un bob de intelepciune, si tot inseamna ca e ceva...
Mi-am ingaduit sa-ti trec coordonatele la blogroll, mi-a captat interesul tanarul tau blog cu startul in aceasta toamna :)