Impactul si rafinamentul SUPERCLASEI

Calatoresc in avioane Gulfstream, stabilesc agenda globala si - in timpul liber - gestioneaza criza creditelor. Au mai multe lucruri in comun cu cei asemenea lor decat cu proprii compatrioti. Faceti cunostinta cu "Superclasa".

Ca sa ne facem o idee despre cum se comporta elita lumii intr-o situatie de criza mondiala – una asemeni celei in care suntem acum – e instructiv sa urmarim la lucru un jucator precum TIMOTHY GEITHNER. Presedintele Rezervei Federale din New York s-a aflat in mijlocul disperatelor eforturi de culise de oprire a raspandirii colapsului pe piata de credite a Statelor Unite, de gestionarea frisoanelor care au doborat banca Bear Stearns si a altor crize anterioare. Subtire, cu un aer tineresc, Geithner poate parea din alt film, vorbind non-stop la telefon prin monumentalele birouri ale FED, construite intr-un stil ce ar putea fi caracterizat drept demn de un mausoleu din Evul Mediu tarziu.

Dar tocmai calitatea lui de a crea iluzii si indemanarea lui il fac sa fie persoana potrivita pentru acest job modern, fiind unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii financiare. Din cauza faptului ca ratele dobanzilor se schimba si infuziile de capital au un impact de mai mica durata asupra pietelor decat in trecut, puterea bancilor centrale este de fapt mai limitata. In lumea de astazi, nici o institutie, nici chiar Rezerva Federala americana, nu are puterea de a stapani o criza. A fi bancher central de succes depinde acum de ceea ce Geithner numeste „o putere cumulata"...

El a schitat, in detalii fascinante, felul in care elita puterii mondiale se aliaza in momentele cand pietele se cutremura.

Nu a existat nici un acord scris, nici o regula, nici un proces formal, si – desi nimeni nu a cerut FED sa actioneze – aceasta a lasat pe toata lumea din piete sa creada ca ia masuri. Frumusetea procesului tine de eficienta sa absoluta: vezi ce poate face, rapid, un cerc restrans de firme mari, cu „raza de actiune globala“ – si cu un comitet executiv format din numai patru persoane care au sustinut saptamanal, pana la incheierea crizei, conferinte telefonice.

„Nu exista nici un mecanism formal pe care sa-l fi putut folosi pentru a forta pe cineva, asa ca a trebuit sa-l inventam. Cred ca premisa pentru a merge inainte este sa ai un proces colaborativ dincolo de granitele obisnuintei. Asta nu inseamna ca trebuie sa fie universal, la nivelul fiecarei jurisdictii sau al fiecarei institutii“, a spus Geithner. „Ai nevoie doar de o masa critica de jucatori potriviti. E lumea, dar mult mai concentrata“.

O NOUA ELITA GLOBALA. Regulile FED pentru managementul unei crize in evolutie nu subliniaza nu mai tendinta catre o colaborare public-privata in materie de probleme globale, ci si concentrarea puterii in mainile membrilor unui foarte select grup de jucatori – in acest caz, capii celor mai mari institutii financiare ale lumii.

Oamenii implicati in luarea deciziilor recente, plus alte cateva mii asemenea lor, nu numai din lumea afacerilor si finantelor, ci si din politica, arte, lumea non-profit si alte domenii, fac parte dintr-o noua elita globala care a luat nastere in ultimele cateva decenii.

Este SUPERCLASA. Ei detin mult mai multa putere decat orice alt grup al planetei. Fiecare dintre membrii sai se diferentiaza prin abilitatea de a influenta cu regularitate vietile a milioane de oameni din mai multe tari ale lumii. Fiecare isi exercita aceasta putere in mod activ si deseori o amplifica, dezvoltand relatii cu alti membri ai superclasei. Aceasta noua clasa a elitelor e mai permeabila si mai efemera decat elitele din trecut. Era puterii mostenite pe intreaga perioada a vietii e, in general, depasita. Pentru a fi un membru al acestei superclase, un individ trebuie sa se agate de putere suficient de mult timp pentru a avea un impact, fie ca declanseaza o revolutie sau lanseaza un website revolutionar.

CEI 6.000 CARE CONDUC LUMEA. Cum poate deveni cineva membru al superclasei? Ca intotdeauna, averea este, cu siguranta, de folos. Multi membri ai superclasei sunt bogati, mai bogati, in termeni relativi, decat a fost vreodata orice elita. O zecime din populatia lumii, spre exemplu, controleaza acum 85% din intreaga bogatie a planetei. Dar bogatia e numai o parte a ecuatiei. Puterea este cealalta fata a monedei pentru orice elita adevarata si, daca vrem sa intelegem superclasa, trebuie sa ne uitam la cei a caror influenta depaseste granitele – unul dintre factorii care diferentiaza superclasa de majoritatea elitelor din istorie, a caror influenta a fost predominant nationala sau doar locala.

CEO-ul ExxonMobil, Rex Tillerson, conduce operatiuni in 180 de tari, cele mai multe la distanta uriasa de „radacinile“ din campurile petrolifere ale Pennsylvaniei ale lui John D. Rockefeller, omul care a fondat compania si a dat primul impuls pentru crearea multinationalei moderne.

Faptul ca acest grup exista e dincolo de orice dubiu: include conducatorii celor mai mari institutii financiare – cele 14 „familii“ despre care glumea Blankfein, dar si altele; primii 50 din top controleaza active de aproape 50.000 de miliarde de dolari. De asemenea, membri ai superclasei sunt si capii celor mai mari corporatii globale; primii 2.000 controleaza viata a 500 de milioane de angajati, genereaza aproape 30.000 de miliarde de dolari in vanzari si au active de mai bine de 100.000 de miliarde de dolari. Lista mai include si oficiali guvernamentali de top cu influenta dincolo de granite: sefi de stat, desigur, diplomati de top si lideri militari, dar si bancheri centrali.

Acestora li se alatura baroni media ca Rupert Murdoch, a carui retea globala de ziare, produse web, studiouri de filme si posturi de televiziune are un public de sute de milioane de oameni in fiecare zi sau antreprenori din tehnologie precum copilul-minune al Facebook, Mark Zucker berg, a carui companie redefineste intelesul comunitatii globale. Alaturi de ei ii veti gasi pe altii, care au forme diferite de putere: liderii religiosi, de la Papa pana la ayatollahul Iranului, Khamenei, poate cel mai puternic om al Orientului Mijlociu de astazi; clerici care au ridicat predica la nivel de media si ale caror mesaje ajung zilnic la milioane de oameni de pe tot cu prinsul lumii, precum Luis Palau din America Latina si „tele-musulmanul“ egiptean Amr Khaled, un fost contabil devenit star religios de televiziune.

Simboluri culturale care isi folosesc platforma de celebritate in slujba activismului, precum Bono si Angelia Jolie, vor ajunge cu siguranta pe lista, asa cum o vor face si lideri teroristi sau altii – care formeaza un fel de elita din umbra, precum Osama bin Laden si traficantul rus de arme Viktor But, arestat recent. Un numar din ce in ce mai mare de magnati de pe pietele emergente reusesc sa intre si ei pe lista: printre ei industriasul indian Ratan Tata, oligarhul rus Roman Abramovici, printul saudit Alwaleed bin Talal, investitor in domeniul petrolului, sau miliardarul chinez din domeniul imobiliar Yang Huiyan.

PUTEREA GUVERNELOR ESTE INLOCUITA. O privire asupra acestei clase arunca lumina asupra catorva tendinte-cheie. Poate ca elitele politice sunt principalele puteri acolo unde sunt dominante guvernele nationale – in locuri precum China, Rusia si mare parte din Orientul Mijlociu –, dar, per ansamblu, lista dezvaluie un viraj de la puterea publica spre cea privata. Globalizarea si, intr-un context mai larg, privatizarea au alimentat superclasa. In anii ’60, o companie internationala obisnuita avea 100 de subsidiare; in prezent, multe companii isi numara subsidiarele cu ordinul zecilor de mii. In anii ’50, imensa masina de aparare a Statelor Unite avea un buget mai mare decat veniturile cumulate ale celor mai mari companii americane; astazi, chiar daca bugetul de aparare e mai mare in termeni de bani, vanzarile a doua mari corporatii globale cu sediul in SUA – Exxon si Wal-Mart – il depasesc cu mai bine de 50%.

Aceasta concentrare de bogatie si influenta economica se transpune intr-o concentrare a puterii, o evolutie alimentata de faptul ca influenta guvernelor nationale e in declin in multe parti ale lumii. Dezvoltarea activitatilor transnationale – atat publice, cat si private –, o tendinta manifestata pe scara larga de slabire a interventiei statului pe pietele nationale si reducerea efectiva a abilitatii statelor de a folosi forta, cauzata de pretul extrem de ridicat al armamentului modern, au contribuit la declinul puterii statelor-natiune.

In schimb, cei ale caror organizatii sunt construite pentru activitati globale, precum firmele multinationale sau institutiile financiare (ori retelele teroriste sau ONG-urile), au castigat un avantaj relativ asupra guvernelor individuale si a organizatiilor guvernamentale. Ganditi-va ca Fundatia Gates doneaza circa 1,5 miliarde de dolari anual pentru a sustine initiativele din domeniul sanatatii – in mare, suma e echivalentul intregului buget anual al Organziatiei Mondiale a Sanatatii.

Vorbiti cu membrii superclasei: va vor spune chiar ei cat de important a fost norocul in determinarea apartenentei lor la grup.
Pe masura ce puterea lor creste, si posibilitatea unui recul al superclasei creste; anul 2008 a fost unul al provocarilor pentru ideile si pentru institutiile pe care superclasa le reprezinta – pietele isi incetinesc cresterea, rezervele de energie sunt renationalizate, protectionismul creste. In campania lor electorala, candidatii la presedintia Statelor Unite, precum Barack Obama, Hillary Clinton, Mike Huckabee si John Edwards, au atacat inegalitatea crescanda din SUA.

Dar statisticile din alte puncte fierbinti de pe harta superclasei, precum China, sunt si mai rele. Odata ce salariile directorilor executivi ai marilor multinationale sunt de circa 350 de ori mai mari decat cele ale angajatilor de rand – o majorare de zece ori fata de inegalitatile din anii ’70 –, creste si furia celor care cred ca detinatorii puterii se folosesc de ea pentru a-si garnisi in mod necinstit propriile cuiburi.

Actuala criza financiara este un alt astfel de exemplu, ridicand intrebari serioase asupra influentei pe care superclasa o are. Dintre toate elitele lumii, nici una nu a defilat pe scena mondiala a ultimului deceniu mai mult decat cea a bancherilor de investitii. Stapani ai banilor, ei au creat ceva nou: pietele globale – si o serie in crestere de instrumente financiare ce evolueaza constant, ambele situate in afara razei de actiune si intelegere a celor care au rol de reglementare. Acum, valoarea complicatelor vehicule de investitii pe care ei le-au creat se dovedeste a fi iluzorie.

Drept consecinta, economia mondiala a fost setata pentru criza aflata acum in desfasurare. Nu a existat nici un organism global de reglementare eficace care sa poata verifica sistemul, asa cum nu a existat nici un purtator de cuvant adevarat pentru omul de rand. Rezerva Federala s-a implicat pentru a stabiliza esecul unuia dintre acesti „fauritori de piete“ – chiar daca nu are nici o jurisdictie asupra bancilor de investitii, chiar daca multi din cei care sustineau ca e nevoie de interventie erau aceiasi care au militat in trecut pentru autoreglementare, chiar daca multi au fost aceia care au invocat chestiuni morale cand a venit vorba de salvarea proprietarilor de locuinte si, implicit, incurajarea in acest fel a comportamentului de rau-platnici. Si astfel, avem o structura leadership in domeniul financiar care-i salveaza pe bancherii de investitii din toata lumea, dar nu si pe proprietarii de locuinte.

Multi critici sustin ca aceasta criza financiara e un exemplu clasic in care superclasa a mers prea departe. Din punct de vedere istoric, elitele – de la cele din vremea tiranilor Greciei antice pana la cele de dupa razboiul civil american – au fost intotdeauna invinse de propria lacomie si de propriile ambitii. Multi se intreaba astazi daca acesta ar putea fi inceputul sfarsitului pentru actuala superclasa, asa cum s-a intamplat atunci cand ascensiunea reformatorilor politici ca Solon si Cleistene – ori „zguduitorii de concerne“ ca Teddy Roosevelt – a dus la schimbari majore in randul elitelor puterii.

La prima vedere, lasand deoparte mania si frustrarea, acest lucru pare putin probabil, pentru ca institutiile nationale sunt ineficiente in afara granitelor, iar cele internationale nu au evoluat la fel de repede ca pietele globale, multe alegand sa pastreze o conducere si structuri manageriale ce dateaza de la finele anilor ’40 si avand resurse inadecvate pentru multe provocari globale.

De fapt, explozia de capital privat pe pietele internationale marginalizeaza aceste institutii, concentrand in acelasi timp mai multa putere in mana elitelor globale. Prin urmare, devine din ce in ce mai putin probabil ca vreun mecanism international sa poata controla elita globala.

(Sursa: revista "MONEY EXPRESS")


"Helwa Ya Balady" - DALIDA - "Egypt My Beautiful Home Land"