vineri, 25 aprilie 2008

Intarirea postului si a rugaciunii: Saptamana Patimilor Mantuitorului aproape de final



Ritualuri crestine in Vinerea Mare

Traditia populara spune ca aceasta zi de Vineri acumuleaza toata puterea ritualurilor, interdictiilor si practicilor Vinerilor de peste an.
Numita si Vinerea Patimilor, Vinerea Seaca, Vinerea Schioapa sau Vinerea Scumpa, aceasta zi cu totul speciala are conotatii multiple.

Este Vinerea Patimilor pentru ca, asa cum se povesteste in Biblie, in aceasta zi a indurat Iisus chinurile cele mai mari. Vinerea a inceput lungul drum catre Golgota, care s-a sfarsit cu Rastignirea.

In amintirea acestui moment, care le-a deschis oamenilor drumul spre Mantuire si spre Rai, crestinii tin post negru (iata motivul pentru care se mai numeste si Vinerea Seaca), merg la biserica pentru a priveghea, in chip simbolic, trupul neinsufletit al lui Iisus.
Dupa ce se intorc seara de la biserica, oamenii au obiceiul de a inconjura casa de trei ori, tinand in maini lumanarile aprinse. In felul acesta gospodaria va fi aparata de incendii si trasnete.
Sunt cu totul interzise activitatile de pe camp, pedeapsa fiind una apriga: se usuca toate plantele cultivate in aceasta zi, pentru ca nimic nu poate prinde viata in timpul in care Iisus a murit pentru pacatele oamenilor.
Nu se poate face paine si nici nu se mananca urzici, considerandu-se ca au fost atinse de pacat: cu urzicile a fost lovit de nenumarate ori si Iisus, in Ziua Rastignirii.


Ritualuri crestine in Sambata Mare

Momentul cel mai important al acestei zile este cel cand se prepara PASCA, una dintre cele mai semnificative bucate rituale ale Pastilor. De cele mai multe ori PASCA se plamadeste in forma rotunda, amintind de scutecele in care a fost infasat Iisus.

Alteori, se face in forma dreptunghiulara, deopotriva cu mormantul in care a fost asezat Iisus dupa moarte. Este deosebit de interesant acest paralelism, aceasta pendulare intre viata si moarte. Un singur aliment care poate reprezenta atat viata, cat si moartea.

Cu siguranta, acesta este motivul pentru care pasca, preparata doar o singura data pe an, capata puteri magice, dincolo de fire. In timpul plamadirii ei, femeia face semnul crucii, pentru ca Dumnezeu sa-i dea putere si har si, mai mult decat atat, deasupra pastii se pune obligatoriu o cruce din aluat.
Femeia, indeplinind acest ritual, capata pe data mari puteri, devenind un fir conductor. Prin intermediul rugaciunilor ei, pasca va capata proprietati aparte si, in acelasi timp, pasca, aliment ritual, o innobileaza pe cea care a creat-o.
Crucea din aluat, asezata la sfarsit peste pasca, este deosebit de importanta, caci pastrata intr-un loc ferit, ii poate proteja pe cei din casa la nevoie, aparandu-i de furtuni, de boli sau de duhurile cele rele. „Precum s-a schimbat aluatul in cuptor si a luat forma si fata, asa sa se schimbe si furtuna care vine, si precum cu crucea se pot apara toate relele, asa sa se apere si piatra care vine! Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Iius Hristos s-a rastignit pe cruce.”
Este un semn foarte bun daca pasca creste frumos pentru ca urmeaza un an plin de spor si lipsit de pericole. Cojile de la ouale folosite pentru prepararea pastii este bine sa fie aruncate intr-o apa curgatoare, existand credinta ca ele vor ajunge in cele din urma in Tara Blajinilor - popor arhaic, numit de multe ori poporul rohmanilor, neam de oameni blanzi si credinciosi, anuntandu-i si pe ei ca a sosit Pastele.
Un al doilea moment important al acestei zile este legat de credinta conform careia in noaptea de Sambata spre Duminica se deschide cerul, iar cei cu mare credinta in Dumnezeu ii pot vedea pe Iisus si pe ceilalti sfinti stand la masa alaturi de Domnul.

Credinta populara spune ca acela care a reusit sa vada cum se deschide cerul ii poate cere orice lui Dumnezeu si acesta ii va da.
De aceasta credinta este legat un alt obicei din Sambata Mare: gospodarii fac focuri in curte sau in apropierea bisericii si asteapta pana la miezul noptii, cand se indreapta cu totii spre biserica.

Si tot de foc este legata si urmatoarea traditie: in noaptea de dinaintea Pastilor sau a Sfantului Gheorghe, unii oameni se duc pe camp ca sa stea la panda. Se spune ca, daca esti atent, poti vedea ca din pamant ies flacari inalte indicand locul unde se afla ascunse comorile. Exista insa si o regula, caci nu toate comorile sunt bune.

Daca flacarile apar inainte de miezul noptii, e semn ca acele averi sunt necurate si e bine sa te feresti de ele. Daca insa flacarile apar dupa miezul noptii, atunci cel care gaseste comoara se poate considera norocos, caci se va bucura de ea.


Sa murmuram sfintenia acestor muguri de vers pe care Vavila Popovici a plasmuit-o in emotionanta sa poezie "Vinerea Mare", inchinata suferintelor Mantuitorului IIsus Hristos pe cruce...
Si totul in tacere deplina, impresurati de marea linistii, lasand doar sunetul grav de toaca sa strabata zarile.


"Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos.
Se-aude toaca.
Credincioşii se-ndreaptă spre biserici.
Începe slujba religioasă.
Îngerii coboară blând din cer,
îşi pregătesc glasurile,
întind aripile deasupra capetelor noastre.
Îngerii sunt cu noi!
Preoţii înalţă rugăciuni,
se-aud cântări de cinstire, întreaga fire
se-nfioară.
Se-aprind lumânări,
se luminează inimi şi gânduri.
Se cântă Prohodul...
Îngerii trişti cântă cu noi !
Clopotul bate.
Pe cer trec nori alungaţi de vânt.
Păsări tresar din somn speriate.
Printre unde sonore
şi foşnet de aripi,
lumânările noastre,
unite-ntr-o singură lumină mare…
Învăluiţi în propria lor lumină,
Îngerii se află printre noi!
Înconjurăm biserica,
împreună cu preoţii,
purtători ai sfântului Epitaf.
Ne oprim de patru ori
şi ne hrănim sufletele cu rugile lor.
Trecem pe sub Epitaf...
Îngerii sunt cu noi!

De secole rememorăm
tristeţea acelor zile,acelui timp,
Patimile lui Hristos,
Cel venit să ne lumineze,
să ne dezvăluie sensul vieţii."

4 comentarii:

Anonim spunea...

pescarusule... a postat Corina Cretu, ai scris tu atat de mangaietor pentru suflet, am postat si eu timid... iata, am ajuns la Sfanta Mare zi de Vineri din Saptamana Patimilor lui Hristos...
sincera pretuire si recunostinta prieten drag,
Sibilla

Anonim spunea...

Superb postul. Implica si foarte multa munca. Felicitari.

pescarusul argintiu spunea...

Dragi prieteni,
Ma coplesesc dovezile voastre statornice de simpatie si apreciere, pe care incerc si eu, prin puterile mele, sa le aduc sufletelor voastre deosebite.
Dragule Sfinx, voi zbura pe cerul virtual catre taramurile senine indicate de tine, pentru a vedea minuni noi si a primi invataturi :)
Multumesc pentru aceste vesti pretioase.
Victor, te rog sa primesti toata consideratia mea pentru eforturile constante si pentru talentul creatiilor tale.

Anonim spunea...

foarte frumos postul...felicitari
e ziua patimilor lui Isus..Mult trebuie sa fi rabdat pentru noi...multa durere..ar trebui macar acum ,in al 12-lea ceas sa incercam ca jertfa lui sa nu fi fost in zadar.. Hristos a Inviat