sâmbătă, 19 aprilie 2008

Sa ne presaram credinta in suflete de Sarbatoarea Floriilor !


"Osana celui dintru înălţime. Bine eşti cuvântat cel ce vii în numele Domnului."

Sunt cuvintele cu care îl întâmpinăm în fiecare an pe Iisus în Duminica Floriilor. Sărbătoarea Floriilor simbolizează intrarea triumfală a lui Iisus, călare pe asin, în Ierusalim, sărbătoarea deschizând ciclul Sărbătorilor Pascale care se încheie odată cu Înălţarea lui Iisus. Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim este singurul moment din viata Sa pamanteasca in care a acceptat sa fie aclamat ca Imparat. Duminica Floriilor este precedata de sambata lui Lazar, zi in care Biserica pomeneste minunea invierii din morti a lui Lazar savarsita de catre Domnul Iisus Hristos. Primirea triumfala ce I s-a facut Domnului Hristos, Care a intrat in Ierusalim ca Imparat smerit, implinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinata de aceasta minune premergatoare.
Celebrată cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, sărbătoarea Floriilor este relatată de toţi cei patru evanghelişti, fiind strâns legată de ultimele evenimente ale vieţii pământeşti a lui Iisus, de patimile, răstignirea, moartea şi Învierea Sa.
De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie, în amintirea crengilor de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul în urmă cu 2000 de ani. Tot în această zi, este dezlegare la peşte, pentru că, aşa cum ştim, Biserica Ortodoxă a rânduit anumite posturi.
Menţionată pentru prima dată în secolul IV, această sărbătoare îmbină într-un mod plăcut elemente creştine cu elemente precreştine, fiind cunoscută în unele zone ale ţării şi cu numele de Duminica Stâlpilor.

Salcia este mereu inflorita in aceasta perioada a anului, o expresie a fertilitatii si a reinvierii naturii. De asemenea, se spune ca e bine sa te incingi cu aceste ramuri de salcie ca sa nu te doara mijlocul. Cu ramurile de salcie, simbol al fertilitatii si vegetatiei de primavara, apicultorii inconjoara in ziua de Florii stupii, iar taranii, convinsi de efectul miraculos al acestor muguri, ii ingroapa sub brazda.
In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte, ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau.
Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim. Ca aspect necrestin, exista obiceiul ca in vreme de furtuna sa se puna pe foc muguri din salciile de la Florii, pentru a imprastia norii si grindina, protejand casa si familia de dezastre.

Obiceiuri în prag de Florii

În Banat şi Transilvania, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune căutătoarea (oglinda), împreună cu o cămaşă curată, sub un păr altoit, trebuind neapărat ca, a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo, oglinda fiind ulterior intens folosită în farmecele de dragoste şi sănătate. Înspre miezul nopţii, aceleaşi fete fierbeau apă cu busuioc, introducând în fiertură şi canafi de la prapurile ce serviseră la înmormântarea unei fete mari. Dimineaţa se spălau cu această apă pe cap ca să aibă păr frumos şi să strălucească ca firele de la prapuri.
Femeile fac tot felul de copturi şi în special plăcinte, pe care le împart mai ales săracilor de pomană, ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazăr, care a murit de dor de plăcinte, sau ca avutul care n-a vrut să-i dea lui Lazăr cel sărac nici măcar o singură firimitură de pâine de pe masa sa.
În ziua de Florii, vitele mănâncă ramuri de salcie pentru a se înmulţi şi a fi sănătoase tot anul, iar pomii fructiferi sau butucii de vie sunt împodobiţi pentru a da rod bogat şi mănos.
Cel care se impartaseste de Florii are mari sanse sa i se implineasca orice dorinta isi va pune cind se apropie de preot.
Tot acum se aerisesc hainele si zestrea.
In acelasi timp, daca cineva indrazneste sa se spele pe cap chiar in ziua de Florii, fara apa descantata si sfiintita, risca sa albeasca.
Traditia mai spune ca asa cum va fi vremea de Florii, asa va fi si in prima zi de Pasti. Si de cele mai multe ori, asa a fost, cel putin in ultimii ani...

Celebrată pretutindeni în ţară, această sărbătoare este şi un prilej de petrecere pentru români, îndeosebi pentru aceia care poartă nume de flori.
Ce poate fi mai frumos, decat să te numeşti Delia, Lăcrămioara, Margareta, Crăiţa, Florica, Florina, Florentina, Narcisa, Iris, Viorica, Violeta, Camelia, Crina, Crizantema, Romaniţa, Anemona, Trandafira, Garofiţa, Panseluţa ? Cei mai mulţi bărbaţi cu nume de flori se numesc Florin, Florentin, Florian, Crin, Mugurel, Trandafir, Narcis, Ghiocel sau Viorel. Lor li se adaugă şi alţii, cu nume de flori mai rar întîlnite sau al căror nume înseamnă o anumită floare, dar într-o altă limbă. Pentru toţi aceştia, sărbătoarea Floriilor este una aparte. Primăvara le oferă prilejul de a se bucura de numele ce le poartă, de faptul că florile au pentru ei un simbol unic.

Deoarece anul acesta ziua de sarbatorire a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta din 23 Aprilie cade miercuri in Saptamana Patimilor, conform randuielilor liturgice, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a aprobat, la propunerea Permanentei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucurestilor, ca slujba Sfantului Gheorghe sa fie oficiata impreuna cu slujba praznicului Intrarii Domnului in Ierusalim (Duminica Floriilor).
Fie ca indemnul vibrant din frumoasa poezie "Rugaciune" a lui Radu Gyr sa ne calauzeasca pasii pe drumurile vietii si sa ne intareasca credinta, alungandu-ne sovaielile si ratacirile prin lumina gandului bun si intelept.

"Stapane-nsangerat, Domn al luminii
si Vesnicie limpede, Iisuse!

Tu, care ai primit pe frunte spinii
si cuie-adanci in mainile-ti supuse,
Tu, Domn al Rastignirii si-nvierii,
care din cruce ne-ai facut lumina
si Rasarit din ranile tacerii
si cantec din osanda-ti fara vina -
da-ne-nclestarea Ta,
da-ne puterea din ceasul pironirii-nsangerate,
sa ne primim si cuiele si fierea
ca Tine-n marea Ta singuratate.
Pe fruntea tarii zambetul ti-l pune
si Neamul care-acum osanda-si duce
invata-l tu amara rugaciune
din clipele suirilor pe cruce."

5 comentarii:

Corina spunea...

Multumesc frumos pentru aceasta postare minunata, plina de invataminte si har, ca si pentru toate cuvintele frumoase de pe blogul meu. Va doresc un week-end minunat si numai, numai bine!

pescarusul argintiu spunea...

Multumesc mult, la randul meu, pentru urari si aprecieri. Dincolo de cuvinte, simt vibratia calda, luminoasa si primesc de fiecare data cu emotie gandul bun.
De la mine o ramurica sfintita cu muguri de salcie, impletita cu floarea inmiresmata a prieteniei, ca simbol al pretuirii !

sfinx667 spunea...

ce sa mai...am ramas fara cuvinte...felicitari pentru toate frumusetile si minunatiile tale...
te-am descoperit de ceva timp, acum am citit si la Victor, si te trec in blogroll, sper ca esti de acord, multumesc frumos:)
La Multi Ani, tuturor florilor de suflet...inclusiv tie :)
respecte,
Sibilla

pescarusul argintiu spunea...

Aprecierea ta ma onoreaza si ma copleseste de emotie. Ma bucur mult ca ti-am daruit o clipa de incantare si ca doresti sa mai revii pe-aici. :)
Sunt minunate momentele cand te inconjoara prietenii sinceri si adevarati.

Bibliotecaru spunea...

Frumoase rânduri!