Haideti sa ne copilarim, sufland in puful de papadie!

Să incercam sa mai fim copii, fara griji, pofte şi ură, plini de iubire pentru tot ce există în univers şi în stare să ne bucuram de viaţă, contemplare şi creativitate.

Această atitudine copilăroasă, exuberantă, se pare că este o obligaţie pentru orice mare personalitate din religie, filosofie, ştiinţe şi arte sau pentru oricine doreşte să-şi atingă apogeul în creativitate şi delectare.

Copilul iubeşte totul în univers şi speră să construiască un castel pentru cei mai buni părinţi din lume, deşi planurile ar putea fi anulate în cazul că primeşte o palmă. Apoi, totul este uitat în cateva minute şi zambetul revine.

Deoarece sfinţii şi geniile sunt de obicei plini de bucurie şi ras şi au inimă de copil, nu ar trebui oare să ne învăţăm copiii să rămană glumeţi şi curioşi toată viaţa lor? Deoarece fereastra cu cea mai mare absorbţie dispare foarte devreme din viaţă, poate ca povestirile şi comicăriile ar putea fi adaptate pentru varstele copiilor.

Poate ca în şcoli ar trebui să se predea despre „bucuria şi exuberanţa contemplării, libertatea adevărului, emanciparea prin iubirea a tot ceea ce există” şi rasul atot-vindecător”. Toate aceste lucruri ar trebui predate în timpul anilor de formare, începand cu varsta de cinci ani, pentru că deşi nou-născutul vine dotat cu un număr de 50 pană la 100 de miliarde de neuroni, pe măsură ce creierul se maturizează, el reţine numai aproximativ 10 miliarde de neuroni, chiar dacă greutatea lui creşte. Acesta este motivul pentru care, în grupurile formate din naţionalităţi amestecate, copiii învaţă fără efort pană la zece limbi, în timp ce, mai tarziu în viaţă, chiar şi o singură limbă străină poate fi greu de învăţat. De asemenea, ei asimilează fără efort filozofia şi cresc cu ea.

Adjectivul „copilăresc” a căpătat şi implicaţii negative în utilizarea curentă. O persoană copilăroasă este considerată iresponsabilă, egoistă, impetuoasă şi avand o judecată imatură. Totuşi, psihologia modernă a dovedit că fiinţele umane sunt la apogeul puterilor lor cognitive, lingvistice şi creatoare, înainte de izbucnirea pubertăţii. Toţi copiii sunt minuni: lumea adulţilor este aceea care le umbreşte viziunea cu „filmul obişnuinţei”. Cand suntem obligaţi să lăsăm în urmă copilăria, copilul nu mai poate fi tată al omului. Cum poate supravieţui copilul în lumea adulţilor? Cum putem permite fericirii şi încantării copilăriei să trăiască în noi pentru totdeauna?

„Adultul la vîrsta medie de 40 de ani păstrează numai 2% din creativitatea pe care o avea la 5 ani. Mare parte din creativitatea timpurie este deliberat erodată în procesul de creştere şi ea trebuie refăcută sau dezvoltată dacă firmele caută conducerea creatoare de care au nevoie în mediul schimbător al afacerilor.”
(Bencin Richard)

"Iisus a spus: Adevăr grăiesc vouă, dacă nu vă schimbaţi şi nu ajungeţi precum copilaşii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aşadar, acela care se va umili ca acest prunc, acela va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor.

Şi cel care va primi un asemenea prunc în numele meu, pe mine mă va primi.

Dar acela care îl va supăra pe unul din aceşti micuţi ce cred în mine, mai bine şi-ar atarna de gat o piatră de moară şi s-ar îneca în mare.”
(Matei 18:3,4,5,6)

„Cel care crează este un inocent. Inocentul ar putea fi definit ca persoană adultă care încă mai percepe, sau gandeşte, sau reacţionează ca un copil. Aceasta este inocenţa care se redobandeşte la „a doua naivitate” sau poate, să o numesc „a doua inocenţă” a bătranului înţelept care a reuşit să redobandească capacitatea de a fi asemenea unui copil”.
(Abraham Maslow)

„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-I opriţi; pentru că a lor este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, acela nu va intra în ea. Şi I-a luat în braţe, şi şi-a pus mainile peste ei, şi I-a binecuvîntat.”
(Marcu 10:14, 15, 16)

„Dezvoltaţi înclinatia copilărească pentru joc şi dorinţa copilărească de recunoaştere şi dirijaţi copilul spre domeniile importante din societate; aceasta este educaţia care în principal, se bazează pe dorinţa de a avea o activitate reuşită şi de a fi recunoscut.”
(Albert Einstein)

Einstein considera că a ajuns la formularea teoriei relativităţii, în mare parte pentru că a continuat să-şi pună întrebări despre spaţiu şi timp, pe care numai copiii şi le pun.

”Niciodata nu încetam de a sta ca nişte copii curioşi în faţa Misterului în care ne-am născut. Studiul şi, în general, urmărirea adevărului şi a frumuseţii este o sferă de activitate în care ni se permite să rămanem copii toată viaţa.”
(Albert Einstein)