V-aţi închipuit cum ar suna Uvertura la "Nunta lui Figaro" cântată de o orchestră simfonică ce are ca instrument solist o chitară electrică? Dacă nu reusiţi să vă imaginaţi aşa ceva, aveţi acum ocazia să luaţi parte la un eveniment cultural de excepţie prin abordarea sa îndrăzneaţă, aflat deja la a treia editie.
Un produs autentic românesc, 100% original, promovează în concertul din 25 Iunie 2009 de la Sala Palatului din Bucuresti nu mai puţin de 8 chitarişti români de rock într-un show atipic, apreciat deopotrivă de iubitorii muzicii clasice, dar şi de cei mai obişnuiţi cu sonorităţile unui riff cu "distors". Bach, Beethoven, Bizet şi bineînţeles Mozart vor sta alături de piese moderne celebre într-un spectacol plin de muzică, lumini şi alte surprize care-l vor face de neuitat.
Wolfgang Amadeus Mozart - Piano Concerto No. 21 - Andante
* * *
Istoria concertelor de tip Mozart ROCKS a început, cu ajutorul Primăriei Brăila şi a Consiliului Judeţean Brăila, în 6 Decembrie 2006, de ziua patronului spiritual al oraşului Brăila, Sf. Nicolae şi s-a materializat în 15 August 2007 la Zilele Brăilei.
Particularitatea şi noutatea acestui tip de concerte îl constituie prezenţa pe scenă a unor tineri şi talentaţi chitarişti de rock ce interpretează, împreună cu orchestra simfonică, piese clasice celebre. Soliştii rock realizează la chitară electrică improvizaţii în stilul şi armonia partiturilor originale, fără a neglija nuanţele şi sonorităţile specifice instrumentului sau influenţele moderne.
Ineditul asocierii sonorităţilor viguroase ale chitarelor electrice cu armoniile clasice ale unor piese precum "Eine Kleine Nacht Musik" de Mozart sau a Simfoniei a V-a de Beethoven au darul de a aduce în sala de spectacol, pe lângă partea mai îndrăzneaţă a publicului concertelor clasice, un mare număr de tineri ce aduc cu ei energia specifică concertelor rock.
Rolul concertelor Mozart ROCKS este astfel dublu: în primul rând îi apropie pe tineri de muzica clasică într-un mod accesibil, în al doilea rând promovează ideea de valoare şi virtuozitate în actul muzical de calitate, indiferent de genul său.
Pe 11 Octombrie 2008, 6 dintre chitariştii rock ai proiectului Mozart ROCKS au fost prezenţi la Bucureşti, la Sala Radio, unde au concertat alături de Orchestra Naţională Radio, condusă de impetuosul dirijor al Operei Naţionale Române, maestrul Tiberiu Soare. Pe 21 Decembrie 2008, timişorenii au avut plăcerea să se bucure de armoniile inedite din concertul susţinut alături de Orchestra Filarmonicii "Banatul", condusă de maestrul Gheorghe Costin, concert făcut cadou timişorenilor de către Primarul Gheorghe Ciuhandu şi difuzat şi pe reţeaua televiziunii locale în noaptea Anului Nou după miezul nopţii.
Imaginile prezente pe site-ul web oficial al evenimentului, ne promit pentru concertul din 25 Iunie 2009 din Bucureşti, Sala Palatului, un spectacol fierbinte. Ar fi păcat să îl pierdem!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
16 comentarii:
1
2
3
and rock?
io-s mai conservatoare
nu le amestec deşi le liubesc
separat :)
Excelent va suna! Aşa după cum Bach sună extraordinar atunci când este interpretat de magicianul Malmsteen...
Nu-mi pot da seama cum suna Mozart cintat cu instrumente specifice muzicii rock.
Trebuie sa ascult neaparat un pasaj muzical.
... de felul meu sunt mai conservatoare, insa printre preferinte se numara si Yngwie Malmsteen, unul din cei mai buni chitaristi ai momentului. A facut niste inregistrari exceptionale cu Orchestra Filarmonicii din Praga.
Cred ca va fi o experienta extraordinara.
O zi minunata iti doresc
Bibliotecaru, iti multumesc pentru cele trei nominalizari si pentru mentiunea suplimentara, cea cu rock-ul!
Fara indoiala, ecourile acestei manifestari muzicale atat de speciale vor fi numeroase, laudative, entuziaste.
Le asteptam, ca si fragmentele de concert!
CELLA, nu-i absolut nimic rau in conservarea separata a feliilor de muzica ce zidesc capodopere!
Este foarte bine asa, oricand vei dori, vei putea gusta din noua reteta propusa de chitaristii rock si clasicii muzicieni.
E oricand nevoie de o pata de culoare, fie ea si in lumea magica a sunetelor rafinate...
Cristi, mi-ai deschis o portita a curiozitatii, asa ca voi cauta fragmente muzicale ce imbina Bach cu maiestria chitaristului Malmsteen, de care aud acum in premiera.
Ma bucur mult ca esti entuziast si convins de reusita acestui megaconcert.
Daca ai timp, vino la Mozart ROCKS!
-X-, bine ai venit pe aici si multumesc mult pentru ganduri!
Va trebui sa ascultam bucati interpretative compuse de genialul Mozart, sub semnul ambelor influente: clasice si moderne.
Voi cauta si fragmente din concertele lui Yngwie Malmsteen, sunt convinsa ca sunt extraordinare.
Auditie placuta si o zi frumoasa!
James, cu siguranta ai dreptate, cred ca si Mozart ar fi multumit si impresionat de rezultat :)
Un inceput de saptamana melodios si racoros!
Pescarusule,recunosc eu cu muzica,mai ales cea interantionala nu prea le am.Asa ca,orice comentariu as face ar fi aiurea.Lasa-ma sa-ti urez doar o zi frumoasa,invaluita in muzica sufletului tau!
Va invit la o auditie...Sunt doua piese postate chiar de catre initiatorul proiectului, la adresa:
http://atelier.liternet.ro/articol/7628/Constantin-Teodorescu/Mozart-Rocks.html
Inregistrarile sunt din timpul repetitiilor, s-ar putea sa nu va transmita amploarea si caldura sunetului asa cum se aude in sala, dar sper sa apreciati "meseria" baietilor si sa deveniti si mai curiosi! Vedeti si www.mozartrocks.ro.
Abia astept concertul!!!
Cu siguranta va suna excelent
Elite, iti multumesc mult pentru gandurile bune! :)
Cand vei dori sa asculti armonii muzicale mai deosebite, ele te vor astepta cu rabdare sa le descoperi.
Vacanta frumoasa si un munte de sanatate!
@Unu' de-al casei
Multumim mult pentru completari si directionari, fragmentele propuse spre auditie sunt extrem de utile, pana la concert!
Ma bucur ca zona de interes din jurul acestui eveniment muzical este tot mai extinsa.
Auditie placuta tuturor si reusita deplina artistilor!
Anne, ma bucur ca si tu esti optimista :)
Nu ramane decat sa asteptam derularea concertului si sa-i ascultam sonoritatile.
Trimiteți un comentariu