Imbratisare catre prieteni!

Am citit undeva ca...
Avem nevoie de 4 imbratisari pe zi ca sa supravietuim.
Avem nevoie de 8 imbratisari pe zi ca sa ne mentinem.
Avem nevoie de 12 imbratisari pe zi ca sa crestem.
Dar de cate imbratisari avem nevoie ca sa fim fericiti?
Sau cate imbratisari trebuie sa oferim si cate sa primim pentru a nu ne mai simti singuri?

De buna seama, imbratisarea este sanatoasa. Ajuta sistemul imunitar, vindeca depresia, reduce stresul si aduce somn odihnitor. Ne da putere, ne intinereste si nu are efecte secundare neplacute. Imbratisarea nu este altceva decat un medicament miraculos.

Imbratisarea este absolut naturala. Este organica, dulce, fara ingredienti artificiali, nepoluanta, neostila mediului inconjurator si suta la suta hranitoare.

Imbratisarea este cadoul ideal. Minunata in orice ocazie, emotionanta atunci cand o oferim, dar si cand o primim, dovedeste ca nu suntem indiferenti si este pe deplin returnabila.

Imbratisarea este practic un lucru perfect. Nu necesita baterii, nu se uzeaza, este ferita de inflatie, nu presupune rate lunare, nu poate fi furata si nu se impoziteaza.

Imbratisarea este o resursa prea putin folosita, dar are puteri magice. Cand ne deschidem inimile si bratele, ii incurajam si pe altii sa faca la fel.

Sa ne gandim la oamenii din viata noastra. Exista cuvinte pe care dorim sa le rostim si sa le oferim cu caldura? Cu siguranta, da! Avem imbratisari pe care dorim sa le daruim? Fara indoiala, da? Asteptam si speram ca altcineva sa faca primul pas? Daca se intampla astfel, va rog, haideti sa nu mai asteptam!

Eu vreau sa fiu prima si sa va daruiesc, voua, tuturor prietenilor mei, cu recunostinta si mare drag, zambetul si caldura unei imbratisari pornite din suflet, in semn de Martisor, ca vestitor al unei noi primaveri, ce va lua startul foarte curand!

Lipsurile copiilor de astazi...

Multi tineri se pierd in golul vietii si sfarsesc pe cai gresite. Ce le lipseste copiilor de astazi?

Cunoasterea de sine. Nu stiu ce poseda, nu-si cunosc potentialul, dar mai ales, ignora valorile vietii. Cei mari sunt vinovati pentru ca nu au reusit sa le dea o educatie sanatoasa, nu au fost in stare sa le transmita cunostinte valide, reguli bune, sentimente sincere. Scoala are carente, profesorii sunt nepregatiti, familiile, confuze. Casa, pentru multi dintre ei, nu mai exista: este numai locul unde mananca, dorm si nimic altceva. Lipsesc caldura umana, un foc aprins, parintii uniti, bunicii care povestesc trecutul lor si istorisiri vechi din alte timpuri. In familie nu se mai vorbeste, ci se priveste la televizor sau nu se pierde din ochi display-ul computerului. Pentru multi copii Dumnezeu este discoteca.

Poate ca nu au idealuri de care sa se agate?

Singuratatea este un vant inghetat care trece peste campurile de grau verzi. Pentru multi tineri, devine o boala. Imaginea parintilor a disparut sau nu a existat deloc. Adesea copiii sunt inchisi in ei insisi, nu au dialog. Parintii cred ca pot inlocui raporturile umane cu bunuri materiale care sfarsesc prin a genera singuratate si prin a stinge orice aspiratie catre spiritualitate. Toate acestea nu ajung pentru a-i salva de la lipsa de comunicare care este cea mai frecventa cauza a acestui fenomen teribil.

Acelasi vant inghetat al singuratatii ii impinge pe tineri pe calea drogurilor, care reprezinta o tentatie inutila de a umple golul din existenta lor.

Nu sunt constienti ca se pierd in neant, nu cunosc alte realitati, noi posibilitati. Tinerii de ieri erau diferiti. Primeau o educatie adevarata, erau obisnuiti cu disciplina si cu respectul.

Copiii de astazi sunt tineri si batrani in acelasi timp, pentru ca nu au nici un fel de experienta si nici nu poseda mijloacele pentru a si-o dobandi. Nimeni nu-i ajuta in acest sens. Nu as vrea sa par pesimist, dar atata timp cat adultii nu se vor invrednici sa transmita invataminte bune tinerilor, lucrurile nu se vor schimba. Daca nu stiu sa o faca, inseamna ca varsta adulta nu mai exista.

Credinta, pentru tineri, poate fi considerata scandal sau nebunie?

Daca ar infrunta problema credintei, ar putea chiar sa o rezolve, dar cred ca multi dintre ei nici nu se gandesc. Aceasta tentativa poate fi considerata un scandal fiindca necesita un efort mental pentru a intelege unele doctrine si a si le insusi. Nebunie nu, mai degraba dezinteres. Ceea ce sta la baza tuturor problemelor tinerilor este lipsa de curiozitate, de creativitate, de fantezie.

(Sursa: Romano BATTAGLIA – "O inima curata")

Copiii nostri seamana cu noi, atunci cand eram copii?

Dragobetele mai saruta fetele?

Pe 24 Februarie ne amintim sa iubim în dulcele stil românesc, în cel mai curat si cel mai intens mod.

O zi asteptata cindva cu nerabdare de toti tinerii, Dragobetele este acum in buna parte uitat, fiind pastrat doar in amintirea parintilor si bunicilor. Iar in ultimii ani, acest obicei autohton, risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, fiind inlocuit de o sarbatoare de import, care nu are nici un fel de legatura cu spiritualitatea romaneasca.

Cum vremurile s-au schimbat, tinerii de azi au inlocuit sotronul cu jocurile pe computer, hora satului cu discoteca si Dragobetele cu Valentine’s Day… Cand luna lui Faurar se apropie de final, in a 24-a zi, chiar de Aflarea Capului Sf. Ioan Botezatorul, romanii au transmis din strabuni o veche si frumoasa sarbatoare a iubirii: Dragobetele.

Trebuie sa stim ca Dragobetele nostru este plin de farmec, voie buna si tare iubaret. Barbat chipes, neastamparat, navalnic. Fiu al Babei Dochia, dupa o veche legenda romaneasca. Dragobetele sau Cap de primavara. Legenda spune ca, atunci cand il vedeau, femeile cadeau in mrejele lui pe capete. O ipoteza este aceea ca numele “Dragobete” vine din cuvintele dacice “trago” – tap (mai tarziu a devenit “drago”) si “bete” – picioare (ca in latina – pedes).

“Daca in ziua de Dragobete vremea este frumoasa, fetele si feciorii ies la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii, ghioceii si brandusele. Pretutindeni se striga “Dragobetele saruta fetele!”. Asemanator pasarilor, fetele se zburatoresc, fuga rituala care se incheie cu prinsul si cu sarutatul lor de catre baieti. Inainte sau prin locurile prin care traditia mai este pastrata, baietii faceau leagane atarnate de crengile copacilor pentru fete, cautau sa-si vorbeasca unii altora, sa-si spuna cuvinte frumoase, sa se picurie – adica sa se ciupeasca – sa se sarute, sa faca legaminte de dragoste.

Dragobeti sunt feciorii cuprinsi de fiorii dragostei, dar si mugurii culesi de fete de pe crengile copacilor si pusi la ureche precum ciresele in luna Mai. Dragobetii se intreceau sa invarta fetele in brate. In unele sate, femeile scoteau din pamant radacina de spanz folosita in practicile de medicina populara, fetele si nevestele isi faceau rezerve de apa din zapada netopita cu care se spalau in anumite zile ale anului pentru pastrarea prospetimii tenului. De frica sa nu ciricaie toata viata, de Dragobete nimeni nu lucra. Se spunea ca acest patron al dragostei, cu infatisare de flacau iubaret, ar umbla prin padure sa pedepseasca fetele care au lucrat in ziua lui.

Iesi mandruta pana-n prag,
Cu firul bagat pe ac
Si te uita in deal cu drag
Ca frunzand frunza de fag
Si ciresul de-ambumbit
Ce mai vreme de iubit!”

Trecuti de mult de fiorii tineretii, batranii nostri isi amintesc astazi cu nostalgie si lacrimi in ochi de timpurile de demult, povestindu-le nepotilor si stranepotilor de felul in care se plimbau pe ulitele satului, de Dragobete, alaturi de persoanele dragi… De primele flori de primavara pe care le ofereau sau le primeau cand razele firave ale soarelui topeau zapada prin lunci si zavoaie. De vremurile in care nu se ofereau, drept simbol al iubirii, figurine sub forma de inimioara, iar hora satului era locul in care isi gaseau ursitul.

Deci, in concluzie, ce facem?
Hotaram cu unanimitate de voturi tineresti sa nu dam uitarii acest obicei? Sunt biserici, in fata carora ne putem intalni, in toate colturile oraselor; daca nu avem padure la marginea orasului, avem flori in piata! Putem gasi flori de primavara, le putem oferi celor care ne-au cazut cu tronc si inca mai putem spera la un sarut de Dragobete!

Si ce-ar fi daca pe langa zicala “Dragobetele saruta fetele”, sa mai zicem si “De Dragobete, iubeste Romaneste”!?

Cine este "PENTRU"? Se abtine cineva? Este cineva "IMPOTRIVA"?

Cum punem pe fuga ingrijorarile?

Tot mai multe pareri avizate spun ca ingrijorarea e cea mai răspândită formă de sinucidere. Scade pofta de mâncare, dă peste cap digestia, tulbură somnul, provoacă iritare, slăbeşte gândirea, deformează caracterul, subminează sănătatea trupului şi stimulează bolile. Îngrijorarea este adevărata cauză a morţii în mii de cazuri în care pe certificatul de deces este trecută cu totul altă boală.

Când un bărbat sau o femeie îşi rezolvă în vis problemele zilei următoare sau când orele de somn sunt petrecute revizuind caleidoscopul de activităţi al zilei respective, atunci avem de-a face cu îngrijorarea, cauzată deseori de prea multă muncă. Creatorul n-a avut nici o clipă intenţia ca o minte sănătoasă să viseze despre treburile zilei.

Dacă preocuparea pentru învăţătură împiedică un copil să se odihnească sau dacă el se răsuceşte de pe-o parte pe alta mormăind înmulţiri în somn, acel copil îşi face griji. Acesta e unul dintre semnalele de alarmă ale naturii, menite să-i avertizeze pe părinţi că povara sarcinilor zilnice ale copilului lor trebuie uşurată şi că tensiunea provocată de şcoală trebuie diminuată.

Dacă spectrul suferinţei, al fricii sau al tristeţii se interpune între ochi şi pagina tipărită, dacă vocea interioară a unor amintiri sau presimţiri supărătoare devine atât de puternică încât amuţeşte vocile exterioare, persoana se află în pericol. Trebuie să ştim că suntem îngrijoraţi atunci când în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare clipă simţim o durere surdă, insistentă, care se face simţită prin toate celelalte gânduri ale noastre. În acest caz, putem face un singur lucru: să ucidem îngrijorarea, stresul.

Cum putem ucide ingijorarea? In multe moduri, cu rabdare, credinta si incredere.

Vom alunga gandurile apasatoare si ne vom păstra tinereţea dacă vom incerca să îndepărtăm din fiinţa noastră atitudinea mentală critică, rea si aspră, caci aceasta ne închide si ne vestejeste sufletul. Să fim bine dispuşi, deoarece starea de bună dispoziţie activează circulaţia sangelui şi facilitează digestia. Să ne cultivăm un spirit vesel, să învăţăm să spunem glume, bancuri, să fim plini de spontaneitate.

Să ne hotăram să fim aşa cum eram atunci cand nu ne contestam tinereţea: să nu ne taram picioarele, să mergem drept, să ne îmbrăcăm cat de tinereşte ne permite vîrsta şi demnitatea. Să ne imaginăm că suntem aşa cum am dori să fim şi să facem totul pentru acest scop.

Oamenii care au o anumită cunoaştere ştiu să se elibereze de multe slăbiciuni mentale care îi macina pe cei ignoranţi.

Astfel, o viziune mai largă asupra vieţii ne ajută să evităm să fim centraţi pe preocupări meschine şi mărunte. Să avem preocupări sublime, o viaţă eliberată de egoism, dedicată aproapelui cu dăruire de sine şi să urmărim să atingem scopul pentru care am fost creaţi: desăvarşirea noastră şi cunoaşterea lui Dumnezeu.

Iată firul călăuzitor pentru o viaţă plină de tinereţe nu doar trupească, ci şi sufletească. Sa tinem departe ingrijorarile, criza, stresul, cat mai departe!


Aurelian Andreescu - "Pescarusul"

Cine moare?

Am redescoperit o poezie de exceptie, care cu ceva timp in urma, cand am parcurs-o prima data, mi-a insufletit gandurile si mi s-a dezvaluit ca o revelatie, emotionanta prin simplitatea ei, ca toate creatiile atinse de geniu.

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

(Pablo Neruda - "Cine moare")

JULIO IGLESIAS & STING - FRAGILE

Stiati ca tacerea e plina de ingeri?

Deseori gasim binecuvantari sau simtim langa noi o prezenta blanda, acolo unde nu ne asteptam sa existe asemenea minuni.

Tacerea este aglomerata, este plina de ingeri. Exista ingeri si ingeri. Exista ingeri a caror unica menire este sa capteze cuvintele care sunt adevarate si sa le duca undeva unde ele vor fi primite.

Exista ingeri care stau in fata portilor tuturor vulnerabilitatilor.
Exista ingeri care se inalta pana la cer si ingeri care locuiesc foarte aproape de pamant.
Exista ingeri pentru fiecare nevoie a inimii, pentru orice dorinta a fiecarui copil.
Exista ingeri care doar privesc iarba crescand.
Si exista ingeri care vegheaza asupra a tot ceea ce inseamna bunatate.
Exista ingeri pentru cei slabi si pentru cei fara de adapost.
Exista ingeri care ne sprijina trecerea inspre viata la nastere si exista ingeri care ne tin in bratele lor deschise, in clipa mortii.
Exista ingeri care se ingrijesc de sufletul nostru si ne alina in momentele de boala.
Exista ingeri pentru trecerile de orice fel.

Exista un inger deasupra fiecaruia. Exista ingeri care lumineaza drumul ce ni se asterne inainte. Exista ingeri care sa ne ajute sa dormim si ingeri care sa ne calauzeasca, dupa ce am adormit. Exista ingeri care ne dau inspiratia planurilor de viitor. Si exista ingeri care ne dau intelepciunea de a nu avea planuri, ci de a trai in simplitatea momentului.

Exista ingeri care vegheaza ca plantele sa creasca si animalele sa se dezvolte.
Exista ingeri care strabat in zbor distanta intre Pamant si stele, de mai multe ori pe zi, ca sa duca mesaje.

Un inger poate sta alaturi de o floare de camp, tot timpul vietii ei. iar un alt inger poate ajuta florile sa comunice intre ele. Ingerii vegheaza asupra tuturor copiilor si batranilor. Si exista ingeri care incearca sa-i invete pe ceilalti cum sa fie mai plini de viata, de parca ar ramane vesnic tineri. Exista ingeri si ingeri, legiuni intregi, ingeri mari si mici. Pentru protectia unei singure clipe de iubire intre doua suflete, este posibil sa se adune chiar si o suta de ingeri.

Exista ingeri care se inclina in semn de proslavire si ingeri care transmit mai departe marea intelepciune a cerurilor. Exista aure de ingeri in jurul fiecarui sfant, pazindu-le sfintenia si transmitand mai departe, in lume si in ceruri, iubirea si bucuria lor.

Exista ingeri si ingeri. Unii ingeri se duc in locuri in care nici un alt inger nu s-ar incumeta sa mearga. Si exista ingeri care vegheaza asupra ingerilor aflati in astfel de misiuni. Imparatiile ingerilor se extind mereu in cadrul tacerii.

Pe orice vreme, in orice anotimp, exista ingeri. Exista ingeri care vin cand la cerem sa vina si exista ingeri care nu au nevoie de nici o invitatie. Exista ingeri si ingeri.

Exista ingeri care dau indrumari si ingeri care ne ajuta sa ne exprimam recunostinta. Exista ingeri care protejeaza si stau neclintiti ca sa pazeasca adevarul. Exista ingeri care culeg lacrimile varsate si ingeri care ale caror maini asteapta sa atinga o inima care se deschide.

Exista ingeri care stau alaturi de copii si de batrani, pentru a le cinsti singuratatea. Exista ingeri care pandesc clipa cand sa ne ajute sa sarbatorim bucuria. In tacere, exista ingeri si ingeri. Oriunde exista viata, exista si ingeri, care vegheaza in veneratie tacerea.

Voi ati simtit lumina ingerilor asupra voastra, ati fost constienti de ea?

Portret: "Femeia care a uitat sa nasca"

Ina Ilie, tanara autoare a cartii este chiar "Femeia care a uitat sa nasca".

Desi mai avea o luna pana cand sa aduca pe lume copilul unei relatii esuate, a lasat mai intai cartea sa vada lumina din ochii lumii, Miercuri, 28 Ianuarie 2009, la Ceainaria Carturesti.

Lansarea volumului a fost de altfel, primul eveniment din seria Act1book1 din acesta an. Actori din trupa lui Dan Puric au introdus cititorii in atmosfera celor 14 povestiri, prin intermediul unei scurte piese de teatru.

Am cunoscut-o doar din fotografii si din impresiile altora scrise la adresa ei. Si m-a ajutat, pentru ca nu ai prea des sansa sa cunosti autorii inaintea creatiilor lor. Acest lucru schimba oarecum perspectiva.

O femeie tanara, durdulie si din cauza sarcinii, surprinzator de energica tocmai de aceea, cu zambet placut, cu ochi albastri, dand autografe cu mana neobosita, rasfoind in graba un dosar cu analize medicale in cautarea unei poze de la ecograf, impartind atentie si emotie celor care au venit sa-i umple sufletul.

Despre ce a scris? Despre viata ei, despre o poveste de dragoste, de tot si de toate, in care spera sa se regaseasca si altii. Si cum a scris? Pe alocuri simplu, inspirat si curat, pe alocuri frust, banal ori licentios, exact asa cum este si viata obisnuita. Povestea curge voit intortocheat, dar cititorul nu se poate pierde. Sunt experiente intime, pretioase pentru Ina Ilie, care reuseste cu indemanare sa fure timp din viata altora pentru a impartasi cu ei bucuria si suferinta de a trai.

Cartea pe care a scris-o vorbeşte despre feminitate şi slăbiciuni, iubire şi descoperirea maternităţii si conţine 14 povestiri (ultima, a spus Ina, e „adevărată”, e Iubirea), iar povestea ei începe de la o idilă terminată furtunos. Încurajată de un prieten, a continuat să scrie. Despre însuşi actul scrierii, Ina Ilie a spus că pentru ea a fost un exerciţiu de sinceritate, prin cărţi, oamenii sunt mai oneşti pentru că ceea ce dezvăluie despre ei înşişi rămâne scris. Mie mi-a plăcut tocmai datorită acestei sincerităţi. Ina Ilie nu a încercat să fie altfel decât este, a recunoscut cu francheţe că îi este bine ca femeie, sensibilă, delicată şi în armonie cu eul ei interior.

Povestirile Inei Ilie ne aseaza fata in fata cu o feminitate urbana contemporana cu care vom avea impresia ca ne-am mai intalnit - poate pe strada, poate intr-un club sau la serviciu, a carei verva si spontaneitate ne surpind placut.

Si daca ne-ar putea trece cumva prin cap ca o femeie cosmopolita de azi se ocupa doar de seductie si de alte frivolitati - de altfel, bine-venite -, vom descoperi o reflexivitate atenta la nuante si o spiritualitate asumata, deloc stridenta sau stanjenitoare, cu ajutorul carora tabloul este complet.

„Ne mai vedem, zise el. Nu prea cred, zise ea. Şi asta nu pentru că nu şi-ar fi dorit. Dar nu prea credea că ar avea sens, că ea mai putea, că el mai avea răbdare. Motivaţia dispăruse, atenţia se disipa, gândurile ei, purtate de curenţi, ajunseseră deja departe. Prietenele dansau, se mai dusese un pic din oja albastră."

«Femeia care a uitat sa nasca» este, in esenta, o excursie haotica si labirintica in sufletul femeii din metropola poluata, suita pe tocuri si cu poseta atarnandu-i de cot ca un brat fracturat, care isi amputeaza singura sursa vietii si a energiei pentru a le ingropa, ca Ana lui Manole, la temelia cladirii de birouri din sticla mata si inchisa.

Nu am citit cartea, doar am citit despre ea. Dar o voi cauta in librarii, pentru ca merita a fi citita, patrunsa si inteleasa corect, cu o tema mereu actuala. Voi stiati de existenta ei?

Laura Pausini - Quiero Decirte Que Te Amo