joi, 23 octombrie 2008

Poveste adevarata in limbajul necuvantatoarelor...

A fost odata o micuta pasare cenusie, vioaie si entuziasta... Dar intr-o zi, intr-o secunda de neatentie a fost izbita napraznic de o masina a mortii...

Partenerul inaripat care-i statea alaturi ii aduce imediat rezerve de energie si o protejeaza devotat...

Incearca sa o atinga, sa o miste, dar e prea tarziu... Ea intre timp si-a dat duhul.

Tipa sa o trezeasca, isi striga disperarea. Stie ca a pierdut-o si plange sfasietor.

Sta langa ea si tipa de durere. A ramas singur.

In sfarsit, cand realizeaza ca nu mai sunt sanse, se aseaza tacut langa micul trup neinsufletit si-i vegheaza somnul vesniciei...


CENACLUL FLACARA - "Cantec soptit"

Ce lume nedreapta si cat de iresponsabil isi poarta omul dupa sine puterea distrugatoare !

Poate ca reflectand mai mult la cele vazute si intamplate vom putea, fiecare dintre noi sa ne promitem printr-un legamant tainic cu noi insine, cateva lucruri importante pentru noi si cei din jurul nostru:

"Voi face mai mult decat sa apartin,
Voi participa.
Voi face mai mult decat sa am grija,
Voi ajuta.
Voi face mai mult decat sa cred,
Voi fi bun.
Voi face mai mult decat sa visez,
Voi munci.
Voi face mai mult decat sa-i invat pe altii,
Ii voi inspira.
Voi face mai mult decat sa castig,
Ii voi imbogati pe altii.
Voi face mai mult decat sa daruiesc,
Voi servi.
Voi face mai mult decat sa traiesc,
Voi evolua.
Voi face mai mult decat sa fiu prietenos,
Voi fi prieten.
Voi face mai mult decat sa incerc,
Voi triumfa!"

(Poet anonim)

20 de comentarii:

starsgates spunea...

Imaginile acestea m-au înduioşat până la lacrimi.
Pescăruşule drag de fiecare dată atingi o coardă sensibilă în sufletele noastre.

Bibliotecaru spunea...

CLICK AICI

Bibliotecaru spunea...

CLIC AICI

pescarusul argintiu spunea...

Draga Starsgates, iti multumesc pentru solidaritate si pentru faptul ca rezonezi atat de intens cu mesajul suferintei.
Astfel de drame se consuma in fiecare zi, nestiute, nebanuite, nepatrunse, pierdute in anonimatul episoadelor de strada pe unde bantuie iresponsabili cu bolizi dezlantuiti, chemati de ceasul rau...
Tragedii nemeritate ale vietatilor fara aparare, inzestrate doar cu arma propriilor fugi prin zbor, ce erodeaza echilibrul fragil om-natura.
Oare nimic nu va ramane nepedepsit si este chiar adevarat ca totul se plateste ?
Fie-i tarana usoara, pasarii pistruie cu zborul frant miseleste!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Bibliotecaru, iti multumesc mult pentru minunata melodie ce ne-a incantat adolescenta, "Cantec soptit" a lui Poesis.
Am sapat si am descoperit pe youtube o ilustratie video a acestei piese care mi s-a parut extrem de sugestiva si am postat-o.
Merita sa ne reamintim si gingasia adanca a versurilor:

"Odata am ucis o vrabie
Am tras cu prastia-n ea si-au lovit-o
Si-apoi o zi si-o noapte intreaga
Am tot plans-o si am tot jelit-o

Nu m-a batut mama, nu m-a certat
In mana tineam o bucata de paine
"Degeaba", mi-a spus, "degeaba mai plangi,
Ce-ai omorat, omorat ramane."

Mai tarziu am crescut flacaiandru
M-am indragostit nebuneste de-o fata
Si nu stiu de ce intr-o zi a murit
Si-n alta zi a fost ingropata

De mult nu mai trag cu prastia-n vrabii
De mult nu mai merg la nici o-ngropare
Soarele apune dupa niste neguri
Si rasare-n flacari din mare

Uneori pe la ea mai trec si pun o floare
Frumoasa ca un suflet calator
Degeaba sunt pasari, zapada si soare
Sincer si eu as vrea sa mor..."

Iar in fata lui Adrian Pintea si a recitarii sale despre "Moarte, inger cu aripi negre", nu pot decat sa ma inclin in semn de pios omagiu adus excelentei.

manole spunea...

ciudata coincidenta...eram si eu aici la tine...
imaginile sunt fara de cuvinte, sau cuvintele sunt prea mici...
mi-a placut mult poezia anonimului, dar timpul la care verbul e folosit, mi-e teama, ca e timpul pacalelii de sine...

pescarusul argintiu spunea...

Da, Manole draga, asa este, ne vizitam simultan, probabil in numele empatiei leonine care ne leaga :)
Stii ca nu e prima data, s-a mai intamplat ;)
Tu ai dreptate cand te referi la timpul verbului din poezia anonimului, aspect peste care eu recunosc ca am trecut mai usor.
Acest verb asezat la viitor seamana cu promisiunile desarte din vremurile apuse ale regimului totalitar si suna cam gol, in genul lui "vom face totul"...
Dar haide sa ne imaginam ca a fost doar vina traducatorului, care n-a corelat foarte corect entuziasmul autorului cu perceptia unui auditoriu exigent.
O seara linistita si frumoasa iti doresc, alaturi de toate florile gradinii sufletului tau !

i.b.tirnaveni2007 spunea...

Cora!
Sensibilitatea este apanajul,predilect,al poetilot.Numai ei vad in orice imagine produsa in natura o imagine poetica.
Faptul ca ma consideri un prieten,ma onoreaza in asa masura incat cuvintele nu-si mai au sensul.Iti doresc o seara frumoasa,cu drag,tata Borgo :)

i.b.tirnaveni2007 spunea...

Cora
Ai postat anterior o poezie de Zaharia Stancu,cantata la "Cenaclul Flacara" pe vremuri si nu rareori am lacrimat la auzul ei pe melodia formatiei "Poesis".Imaginile postate de tine imi trezesc aceleasi sentimente de duioasa durere.tata Borgo.

manole spunea...

Nu, Cora, nu e vorba de exigenta...e vorba de altceva, de tristete.
Tristetea ce ma cuprinde cand vad in jurul meu cat de putin sunt cei ce adera, isi propun, reusesc, sa aduca viitorul in prezent.
A declara e cel mai usor, dar intentiile nu sunt suficiente intotdeauna.

pescarusul argintiu spunea...

Tati Borgo, cum sa nu va percep adanca sensibilitate, cand vibrati atat de intens la mesajul profund al poeziei si metaforele ce o impodobesc va ofera o diversitate de sensuri!
Va consider prieten de mult timp, de la inceputurile aventuriii mele virtuale, de cand v-am descoperit in gradinile bogate in frumuseti ale mintii si spiritului, ocrotite si ingrijite de prietenii nostri comuni.
Mi-ati dezvaluit un detaliu pe care nu-l stiam dar pe care speram sa-l aflu intr-o zi, si anume ca versurile "Cantecului soptit" lansat de "Poesis", apartin ca si "Descult", scriitorului Zaharia Stancu! :)
Va multumesc pentru tot si va doresc sa pasiti in liniste, seninatate si pace sufleteasca pragul acestei nopti reci de Octombrie!

pescarusul argintiu spunea...

Manole, ai dreptate, tristetea adanca coboara in sufletul nostru cand auzim in jur declaratii fara fond si sloganuri seci, fara ecou tradus in fapte.
Pentru tine, aceste versuri scrise de Nicolae Labis la apogeul creatiei sale artistice, ca un manifest de credinta:

"O parte din noi ne-am invins
Greseala, minciuna si groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pana-n zarea ce-si leagana oaza.

Generatii secate se sting,
Tinerii rad catre stelele reci -
Cine-si va pierde credinta-n izbanda
Pe-aceste mereu miscatoare poteci ?

Cine din noi va muri
Inainte ca trupul sa-i moara ?
Cine-o sa-si lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povara ?

Ca un vant rau, ori ca o insulta
Intrebarea prin randuri trecu. -
Asculta, asculta, asculta !
Noi, nu ! Niciodata ! Noi, nu!"

greenfield spunea...

Tu chiar ai pozat pasarile?
Hai ca m-ai lasdat fara replica...
Sunt atatia pui care cad din cuiburi si sunt cautati de mame disperate primavara. Ti se rupe sufletul, dar nu-i poti salva.

pescarusul argintiu spunea...

Draga Greenfield, nu am fotografiat personal acest tragic episod cu accidentul pasarii, consumat in decorul citadin. Daca as fi fost martora la derularea evenimentului nefericit, nu cred ca as mai fi avut puterea sa declansez click-ul aparatului...
Am intrat in posesia imaginilor prin bunavointa unei prietene, ramase interzisa ca si tine in fata acestei drame sfasietoare.
Cand aveam sase ani, plimbandu-ma prin parc, am descoperit si eu un pui de vrabie cazut din cuib ce tipa disperat, pe care l-am luat acasa, l-am hranit cu pipeta (era cu cioculetul aproape lipit) si apoi l-am dus din nou intr-un loc mai ferit din mijlocul naturii, rugandu-ma fierbinte sa-i fie bine, nerealizand atunci prea clar pericolele ce pandeau in jurul lui la tot pasul.

Laura spunea...

Ce povestioara trista... :(((

pescarusul argintiu spunea...

Asa este Laura, o poveste trista, ca multe povesti de viata pe care le traim direct sau la care ne este dat sa asistam involuntar si uneori neputinciosi, cum este aceasta...
Dar pentru ca a inceput deja week-end-ul, sa alungam tristetea si sa chemam bucuria muzicii in sufletele noastre, ca pe un excelent remediu si energizant natural ! :)

manole spunea...

Pescarusule, multumesc mult. :)

paul spunea...

An de an,in acelasi loc unde bovinele mele petrec mare parte a vietii lor, randunelele vin sa coloreze peisajul acestui salas. Iar in fiecare dimineata, pe un cablu electric deasupra gemuletului de la baie, ma incanta cu taifasul lor. Stiu sigur ca in anul urmator,intr-o zi frumoasa de primavara, ma vor incanta din nou cu palavrageala lor autentica.
De aceea NIMENI nu are voie sa se atinga de acel cuib din adapostul animalelor.
Povestea ta este trista dar care trebuie sa ne faca a le indragi, ocrotii mai mult. Ele fac parte din peisajul cotidian al vietii noastre. Nu trebuie decat sa ridicam privirea... si-atunci urechea noastra le va intelege cantul.
O seara frumoasa!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Manole, stiam ca te vor bucura versurile fara egal si mai ales actuale, ale poetului ce canta pe patul suferintei "pasarea cu clont de rubin".
Aceste temeri vizionare le purtam si noi, mai departe, nazuind ca vom fi deasupra slabiciunilor de rand.
O noapte frumoasa si senina !

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul, asa este, lumea pasarilor trebuie supravegheata si ocrotita mai mult de noi oamenii, caci avem multe de invatat de la ele.
Ai evocat un episod duios cu randunele ce vin in fiecare an in cuibul cladit cu truda langa respiratia joianelor tale, ceea ce inseamna ca le consideri parte din familie.
Versurile de o rara gingasie ale Elenei Farago, ii vor incanta cu siguranta pe copiii din noi, smulgandu-le zambete luminoase:

"Un băiat şi-o fată mică
Stau privind o rândunică,
Şi băiatu' spune: - Mult
Îmi place să le-ascult,

Ciripind, pe rândunele,
Şi pe alte păsărele,
Şi mi-aş da ce am mai bun
Să pot ştii şi eu ce spun.

Rândunica îl priveşte
Şi cu dragoste-i vorbeşte:
- Să-ţi spun eu dacă doreşti,
Drag copil ce ne iubeşti:

Dimineaţa, noi, din toate
Păsările-ntâi sculate,
Ne-nchinăm spre răsărit,
Ciripind: ţzrr... bvidevit...

Şi apoi încep codroşii,
Cu cap sur, cu coade roşii:
Ticc... tecc... tec... şi, după ei,
Prind brabeţii mititei:

Cirip-ci... să ciripească,
Până-ncep să se trezească
Şi-alte păsări, care-n cor
Îşi înalţă ruga lor."

Sa-ti fie aceasta sfanta zi de sarbatoare izvor de seninatate, armonie, pace sufleteasca si incredere in puterea dragostei de semeni !