miercuri, 15 octombrie 2008

Despre nevoia sincera de modestie...

Am ajuns la concluzia ca oamenii modesti pot triumfa pentru trei motive cheie:

- Apreciaza mult mai mult ceea ce au.

- Nu sunt invidiosi pe ceea ce au ceilalti.

- Sunt recunoscatori pentru lucruri pe care majoritatea le ia ca atare.

“Un om invidios nu numai ca doreste sa aiba ce ai tu, dar vrea ca tu sa nu ai.” (Harriet RUBIN, scriitor).


In cazul meu:

CUPA MEA SE REVARSA

Modestia prevaleaza daca suntem cu adevarat recunoscatori. Eu sunt recunoscator si simt nevoia de modestie, pentru ca:

1. Sunt in stare sa-mi tolerez durerile.

2. Pot sa vad, sa aud, sa vorbesc si sa gandesc.

3. Sunt inconjurat de cei dragi.

4. Am castigat respectul familiei mele.

5. Am de facut lucruri utile.

6. Am de multumit multor oameni pentru diverse favoruri.

7. Am avut oameni exemplari de la care sa invat.

8. Pot sa ii ajut pe cei care au nevoie de mine.

9. Credinta mea invinge obstacolele.

10. Pot sa il divinizez pe Dumnezeu in mod liber.

11. Pot sa ma adresez mintii mele fara frica.

12. Pot sa critic guvernul fara ezitare.

13. Pot sa ma alatur oricarui grup doresc.

14. Pot sa imi bazez reputatia pe realizari si nu pe dependenta.

15. Pot sa realizez lucruri noi.


Ce puteti spune despre dumneavoastra in aceasta privinta ?

(Sursa: Roger FRITZ – "Dupa dumneavoastra: Pot triumfa oamenii modesti?")

Si acum va invit sa parcurgeti un articol sclipitor semnat de Dan Mazilu si intitulat "Despre modestie in lumea spiritului", care mie mi-a mers direct la suflet si a fost un prilej de incantare pentru minte.

Ortega şi Einstein au murit în acelaşi an, anume în 1955. În 1923 s-au întâlnit în Spania. Privind peisajul sobru al oraşului Toledo, Einstein i-a replicat lui Ortega, care îl purta cu discuţia prin alte secole, că el nu are sensibilitate istorică, fiind interesat doar de ce este actual. La ce lucru actual se referea Einstein? La lumea din anii ’20? La progresele ştiinţei? La călătoriile sale prin lume după ce primise premiul Nobel? Dimpotrivă.

Aş dori să se reţină că avem aici un exemplu, propriul exemplu, de cum poţi rata înţelegerea unor cuvinte simple ale unui om precum Einstein atunci când presupui că mai toate vorbele lui trebuie raportate mereu la un metalimbaj, că trebuie să mai spună ele altceva decât tocmai au spus. Aşadar, următoarea înlănţuire de idei mi s-a înfăţişat ca fiind extrem de suspectă când, citind din jurnalul lui Einstein, am constatat că, de fapt, atunci el a fost pur şi simplu uluit de peisajul toledan. „Actualul” la care se referea era trăirea sa şi din jurnal aflăm că acea zi a fost “cea mai frumoasă din viaţa lui”. Cititorul grăbit poate abandona acum acest text, altfel va trebui să suporte consecinţele. Ei bine, cititorule, iată-le! În opinia mea, Ortega şi Einstein reprezintă două modele de modestie. Voi încerca, aşadar, să explic cum este posibilă modestia la un filosof şi la un om de ştiinţă.

În limba română, expresia modestie are, clar, două semnificaţii: una negativă – modestia ca deficienţă, ca lipsă a unor calităţi, precum în situaţia în care spunem că scriitorul X a avut o contribuţie modestă la dezvoltarea literaturii, şi una pozitivă – modestia ca virtute, ca bună cunoaştere a limitelor personale, precum atunci când afirmăm că inventatorul X este conştient de limitele invenţiilor sale. În cele ce urmează mă interesează doar modestia ca virtute. Am zis că ea constă în buna cunoaştere a limitelor personale. Dar cunoaşterea limitelor când apare?

Cred că apare atunci când ne plasăm în faţa a ceva care ne dă un sentiment de dezorientare sau chiar o stare de perplexitate. Iar lucrul acesta, perplexitatea, spunea Ortega când vorbea despre cunoaştere, survine în momentul în care nu posedăm fiinţa unui lucru, adică schema lui intelectuală.

Mă întreb dacă, în mod fundamental, ceea ce îi poate stârni perplexitate unui filosof diferă de ceea ce provoacă aceeaşi stare într-un om de ştiinţă? Părerea mea este că nu. Si filosoful şi omul de ştiinţă pot întâlni dificultăţi particulare în raport cu anumite probleme filosofice ori ştiinţifice, dar perplexitatea survine numai atunci când filosoful sau omul de ştiinţă intră în discordanţă chiar cu fundamentele filosofiei ori ale ştiinţei de până la el.

Din câte ştiu, cu Ortega şi Einstein s-a întâmplat exact această situaţie. Dar oare de ce nu se întâmplă aceasta cu orice om care se plasează în faţa filosofiei ori a ştiinţei. Ce a existat în aceşti oameni şi i-a făcut să treacă în raport cu filosofia, respectiv cu ştiinţa, dincolo de situaţia de spectator neangajat?

În opinia mea, la cei doi putem sesiza un dezvoltat simţ istoric. Dacă aşa stau lucrurile, să vedem exact ce anume înseamnă aceasta. Cu alte cuvinte, ce au făcut cei doi având un dezvoltat simţ istoric?

În primul rând, ambii au avut dorinţa şi putinţa de a cuprinde şi înţelege filosofia, respectiv fizica, în întregul lor. Scanându-le fin, în opiniile lor, le-au găsit fundamentele insuficiente. Cunoaşteţi, desigur, că Ortega, după spusele sale, a luptat toată viaţa lui împotriva idealismului şi a produselor sale. Einstein a dorit, de asemenea, să depăşească modul în care Newton a explicat universul. Avem deja până aici două dintre efectele manifestării simţului istoric:

1. raportarea la întregul filosofiei, respectiv a ştiinţei
2. identificarea unor soluţii insuficiente în trecutul acestora

Al treilea efect constă în propunerea unor soluţii mai bune. Soluţia lui Ortega s-a numit raţiovitalism, mod de gândire în care propunea ca realitate radicală viaţa şi nu gândirea, precum idealiştii. Viaţa este fundalul în care se petrec toate întâmplările omeneşte posibile, iar raţiunea doar o funcţie a vieţii. Einstein a contribuit la teoria cuantelor şi a elaborat teoria relativităţii – în care cunoaşterea omului nu mai este relativă ca la Newton, care o plasa în faţa timpului şi spaţiului absolute, ci absolută, realitatea pe care o analizează cunoaşterea fiind acum relativă, adică legată indisolubil de observator.

Dar oferind aceste soluţii pentru care au depus eforturi considerabile, cei doi le-au găsit limitate şi nu au ezitat să afirme acest lucru. Ortega a făcut-o în "Originea şi epilogul filosofiei" (Origen y epílogo de la filosofía) iar Einstein în "Cum văd eu lumea" (Wie ich die Welt sehe). Dar oare nu este acesta al patrulea efect al prezenţei simţului istoric, anume constatarea propriilor limite? Fără îndoială. Si eu ce urmăream? Nu cumva să arăt cum este posibilă modestia la cei doi. Fără îndoială.

Aş vrea să închid pornind de la o replică de-a lui Ortega. El spunea despre claritate că este politeţea filosofului. Bun, dar politeţea unui tânăr care doar a studiat filosofia, râmânându-i cu siguranţă exterior, în ce ar consta? Cred că ar consta în a priva cititorul care s-a aventurat până aici de alte cuvinte atunci când nu mai este convins că le poate spune cu maximă claritate. În mod cert, mai pot pune doar această întrebare: Din ce motive simţul istoric a fost atât de dezvoltat în cei doi, iar în unii dintre noi este aproape inexistent?


Dan Mazilu

10 comentarii:

Bibliotecaru spunea...

Dar pot eu să-mi trag un glonţ în cap?

Libertatea este aparentă, în realitate societatea îţi spune ceea ce este aceea libertate, nu ţi-o poţi alege singur.

pescarusul argintiu spunea...

Bibliotecaru, daca glontul respectiv ia forma si continutul unei idei ce creste valoarea spiritului, cu siguranta :)
Libertatea o percepem in acord cu nevoile si aspiratiile noastre, societatea ne transmite o forma a libertatii conservata de-a lungul etapelor istorice de dezvoltare.
Daca putem gandi liber si apoi actiona in consecinta, cred ca deja am atins o latura esentiala a ei.

jamescrissilv.ro spunea...

Am avut ocazia sa vitessc datorita pasiunii tale, un post extrem de frumos.
Interesanta descrierea.
Subscriu in totalitate.
o seara minunata iti doresc

starsgates spunea...

Nevoia sinceră de modestie şi simplitate defineşte fericirea.

Laura spunea...

A tace si a face e o vorba mare

Laura spunea...

A tace si a face e o vorba mare

Laura spunea...

Ups, scuze de commentul dublu.

pescarusul argintiu spunea...

James, modestia este o calitate tot mai putin apreciata in timpurile pe care le traim si de multe ori este taxata ca o slabiciune de care trebuie sa te scuturi rapid si sa ti-o invingi printr-o infuzie de tupeu si voluntarism excesiv de strident.
Iar daca ne uitam in jurul nostru aceste exemple se vad usor la tot pasul.
Din acest motiv am simtit nevoia sa pledez pentru reinvierea si cultivarea acestei alese si rare insusiri umane.
Cineva spunea simplu si inspirat ca "modestia este citadela frumusetii".
Pentru prima data nu sunt de acord cu Napoleon, care considera modestia ca fiind "calitatea celor care nu au calitati".
Sunt insa intru totul de acord cu aceasta definire a ei: "Modestia este o lumină strălucitoare; ea pregăteşte mintea să primească cunoaşterea si inima adevărul."
O zi de Octombrie atinsa de senin si eficienta !

pescarusul argintiu spunea...

Starsgates draga, de buna seama ca da, insa numai pentru unii este valabil acest principiu de viata.
Pentru majoritatea covarsitoare a semenilor nostri aceste ingrediente nu sunt de ajuns sau nici macar nu figureaza pe primele locuri in lista de prioritati pentru a se inscrie pe drumul fericirii...
Simplitate si modestie, cat de armonios suna, dar le gasim tot mai departe de portile oraselor, in oazele de sfintenie, liniste si lumina ale lacasurilor manastiresti sau pe plaiurile incarcate de farmecul naturii din zona rurala.

pescarusul argintiu spunea...

Draga Laura, e chiar benefica repetitia acestor cuvinte, suna ca un motto ce invita la reflectie si actiune :)
Nimic nu e intamplator, probabil ca asa au simtit ele, ca trebuie sa se repete ;)
Multumesc pentru inscrierea lor aici, caci sintetizeaza in fond extrem de bine esenta modestiei.