Eseuri despre banalitatea raului

Astazi de dimineata, in drumul meu spre servici care trece prin centrul capitalei, zona care abunda de afise electorale, publicitare pentru diverse angajari sau conferinte, mi-a furat din start privirile un afis - invitatie la teatru - pe care era inscrisa o distributie de exceptie: Mariana Mihut, Mircea Albulescu, Marian Ralea si Claudiu Bleont. Practic, nu mi-as fi putut dori mai mult. Sunt patru din acei monstrii sacri ai spectacolului romanesc. Orice privitor ar spune: "Avand in vedere cine joaca, nu exista sanse ca piesa sa-mi displaca".

Apropiindu-ma mai mult, am citit intregul anunt... Teatrul METROPOLIS prezenta spectacolul "Eseuri despre banalitatea raului", in regia lui Mihai Maniutiu si avandu-i in distributie pe cei patru maestri ai scenei teatrale romanesti, de care aminteam mai sus. Textele sunt semnate de trei scriitori, Brigitte Schwaiger, Belu Zilber, Vladimir Sorokin, si de Mihai Manutiu, in scenografia lui Cosmin Ardeleanu. Spectacolul este fara indoiala de stringenta actualitate, o incursiune in culoarul subteran al istoriei recente.
O scurtă prezentare incercand sa surprinda esentialul ar suna cam asa: "Trădare şi devotament. Adoraţie şi nebunie. Crimă şi sex. Iar mai presus de toate, zbuciumul indivizilor banali care slujesc cu voluptate răul."


METROPOLIS, singurul teatru cu sunet circular si primul teatru de proiecte din Romania, si-a inceput activitatea in luna noiembrie 2007 si este condus de actorul George Ivascu. "Ma numesc Teatrul Metropolis si sunt cel mai smecher teatru din Bucuresti" - astfel debuteaza prezentarea Teatrului Tineretului Metropolis pe reteaua de socializare hi5.com, unde s-a inscris din dorinta de a atrage un public diversificat spre spectacolele sale. "Am spectacole bune si sunt mereu deschis! Mi-ar placea sa intalnesc pe oricine, indiferent de varsta. Poate se leaga o relatie sincera, bazata pe plata de bilet si capatare de show de calitate".

Imediat m-am gandit ca ar fi bine sa reusesc si sa-mi fac timp sa vad o piesa pusa in scena sub stindardul acestui teatru al tinerilor creatori, fie ca este vorba de spectacolul “Nijinski”, care a fost unul dintre cei mai mari coregrafi ai lumii, in regia Emei Nicola si a Malinei Andrei, sau de regalul actoricesc sustinut in “Peste cu mazare” de Olga Tudorache sau de piesa “Jocul de-a adevarul”, regizat de Lia Bugnar si Dorina Chiriac...
Poate ca n-ar strica sa ajung si la aceasta piesa, cu un titlu si avand o tema atat de incitante si de misterioase, cu "Eseuri despre banalitatea raului"...

Daca ar fi sa tin cont de parerile unor critici, aceasta piesa este considerata cam indrazneata, si sunt multe sanse ca multi spectatori sa iasa din sala cel putin frustrati. Tot accentele critice afirma ca "unii privitori nici n-au asteptat sa treaca bine pragul salii de spectacol, si diferite exclamatii au luat-o razna pe culoare. "Bine, dar asta nu e piesa!" pareau toate sa concluda. Ba este o piesa doamnelor si domnilor, dar nu in stilul clasic cu care v-ati obisnuit. Nu are inceput, cuprins si incheiere si personajele nu dau buzna in scena toate de-odata."

Aceasta piesa este o suita de patru monoloage splendide in compania celor mai bune interpretari de care puteau sa aiba parte. Desi nu credeam ca ar mai fi loc, respectul meu pentru aceste patru personalitati a mai crescut cu o masura pentru cutezanta si actualitatea de care au dat dovada prin acceptarea acestor roluri.
Piesa, in aceeasi tendinta cu clasicul "Bash. O trilogie contemporana" de la teatrul Act, nu-si propune sa ne socheze sau sa ne bulverseze cu ineditul. Sunt simple si cotidiene infatisari ale raului – cum si titlul a avut curajul sa dezvaluie din start - dar scrise dintr-un condei ce isi merita publicul. Scenografia este fascinanta, dichisita vadit de niste oameni care aspira sa te surprinda prin impingerea obositelor bariere preexistente.

Monica Andronescu a surprins cu talent in cronica sa teatrala cateva din trasaturile fundamentale ale piesei.

"Raul este prezent langa noi sau in noi, este tentatia noastra permanenta, este microbul cu care ne nastem si pe care-l crestem toata viata, il mostenim genetic si-l "daruim" mai departe. Nu e nici viciu, nici vina, este un dat al firii. Trei actori vin pe rand in fata publicului si isi spun istoria, in acelasi decor, creat de Cosmin Ardeleanu, protagonistii nu se intalnesc niciodata pe scena, fiecare isi dezvolta partitura solitar, iar ordinea intrarii in scena nu este deloc intamplatoare. Maniutiu construieste spectacolul gradand tensiunile, dozand bine trairile, de la Raul transformat in nebunie duioasa, la Raul perfect asociat cu prostia, cu ne-intelegerea. Alaturarea celor trei texte isi propune sa arate multiplele fatete ale Raului, incercand doar sa orienteze lumina reflectoarelor pe radacinile lui adanc infipte in pamantul lumii, fara sa-si propuna sa le smulga.

A NU FI ARIAN
Primul monolog, "Fuhrer, la ordin", al Marianei Mihut, dupa un text de Brigitte Schwaiger, este, probabil, si cel mai emotionant, in deschidere regizorul optand deloc intamplator pentru acest moment scenic, in care Raul se dizolva in nebunie si devine induiosator. Femeia care a pierdut totul pentru vina suprema de a nu fi fost ce trebuia sa fie, ariana, isi asuma hotarat suferinta, Raul, starea de vinovatie si le investeste cu caldura amara a nebuniei. Martirizarea raului este, poate, meritul cel mare al regiei, care isi transforma personajele in victime ale lumii in care ele insele si-au raspandit otrava. Iar femeia (atat de diabolic de duios interpretata de Mariana Mihut), care a pierdut totul, care a platit totul cu viata si idealurile ei, care a alimentat atat de "frumos" Raul, fara sa primeasca nimic in schimb, ar putea fi cel mai bun exemplu pentru firescul sub care rautatea circula prin lume.

A FI SECURIST
Cea de-a doua treapta a Raului este completata de Maniutiu, pastrand decorul, de intrarea in scena a securistului, interpretat de Mircea Albulescu, in textul "Tinerete fara batranete, o adaptare dupa memoriile lui Belu Zilber. Dincolo de jocul cu vocea din care Mircea Albulescu a facut o istorie personala, interpretarea lui aduce in prim-plan un personaj care s-a transformat pe sine in instrument al raului. Munti de dosare in spatele carora se ascund istorii ale oamenilor, vieti distruse dupa bunul plac al unei singure persoane si o "spovedanie" fara urma de cainta. Cam asa s-ar rezuma cel de-al doilea monolog.

Raul atinge deja forme mai subtile, omul devenit instrument al unui aparat de stat opresiv dintr-o slabiciune - curiozitatea - se transforma treptat intr-o voce metalica, fara trup si fara sentimente, care stabileste dupa bunul plac viitorul si trecutul indosariatilor. Strabatand incrancenat un drum inapoi, personajul lui Mircea Albulescu, reuseste imposibilul: convinge de nevoia de a fiinta in si prin Rau.

A FI "BARBAT ADEVARAT"
Ultimul monolog, "Cuvant de pomenire", adaptare dupa Vladimir Sorokin, produce insa un vag dezechilibru. Interpretat de Claudiu Bleont, un impotent dispus sa ucida si sa se lase violat pentru a deveni 'barbat adevarat', personajul lui Sorokin nu este suficient de bine justificat scenic. Ajungand aproape de o ultima etapa a raului, asa cum si-a gandit Mihai Maniutiu spectacolul, acel Rau care se naste din iubire, dar si din frustrare, cel de-al treilea personaj coboara adesea in derizoriu. Fara sa constientizeze pana la capat drama pe care o traieste, personajul lui Bleont isi pierde din profunzime si aluneca adesea in ilar.

Drama tanarului impotent starneste hohote de ras in sala, interpretarea actoriceasca fiind prea mult centrata pe exteriorizare. Iar explicitarea (si scenica - sicriul cu excrescenta in forma de penis -, si actoriceasca) fiecarui gand si fiecarui cuvant anuleaza o parte din efectul primelor doua constructii scenice."

Dragi prieteni, sa retinem ca atunci cand clasicul ne imbraca manusa gusturile, sunt sanse ca acest spectacol sa ne dezamageasca, dar de data aceasta nu prin teribilismul si limbajul vulgar cu care ne-au obisnuit piesele contemporane, ci poate... prin prea mult subtil, care priveste "raul" ca mostenire genetica.
Sa incercam, daca alegem aceasta piesa, sa fim un public bun si nu judecam in pripa, la prima mana. Sa ne bucuram de o vizionare placuta !