vineri, 9 mai 2008

Sa cautam necontenit "corola de minuni a lumii" !


Strabatand spatiile virtuale in incercarea mea de a ma incarca de bine si de frumos, am descoperit cu bucurie o "scriere" a Danielei Nane publicata in paginile unei reviste la inceputul acestui an, care mi-a iscat emotii si tresariri, pentru ca in mare parte ceea ce e exprimat acolo, ma reprezinta si pe mine.
Iata articolul la care ma refer, intitulat "Curgere" si semnat de Daniela Nane.


„Singurul tiran pe care îl accept în lume este vocea încă timidă din interiorul meu“, spunea Mahatma Gandhi.

„Tiranul“ din sufletul meu mă obligă să continui să scriu, să dezvălui celor interesaţi rezultatul studiilor sau gândurile mele, sperând că ele vor aduce foloase semenilor chiar în momentul în care au nevoie de acele rânduri. Pentru că ştiu că forţele Universului vor face ca mesajul meu să ajungă la cei care sunt pregătiţi să-l primească. Sunt aici ca să îţi sugerez să-ti pui întrebări despre direcţia în care îţi duci viaţa.

Sunt aici pentru a te încuraja să fii cel mai frumos om care poti fi şi să te bucuri de fiecare pas al călătoriei tale pe Pământ. Să te bucuri de trup, de emoţii, de polaritatea în care existăm, învăţând că totul e doar un joc pe care să-l jucăm frumos împreună. Dacă te-ai putea vedea aşa cum te văd eu! Eu pot vedea splendida forţă care există în fiecare dintre noi! Pot vedea potenţialul şi talentul care îţi sunt la îndemână atunci când alungi din viaţa ta frica, dubiile şi lipsa de încredere.

Lumina este ingredientul fiecărui suflet, e însăşi forţa ta vitală, un microcosmos al esenţei pure de lumină şi iubire a sursei a tot ce înseamnă viaţa în cosmos. Frumuseţea forţei tale, atunci când e folosită într-un mod pozitiv, poate schimba lumea! Când trăieşti senzaţia de pace pe care ţi-o dă vocea conştiinţei, eşti bun cu toţi ceilalţi.

Întreaga viaţă e sacră, toţi oamenii doresc şi au dreptul la o viaţă liberă şi demnă, la pace şi binecuvântare, la justiţie socială, la împlinire sufletească, generozitate, iubire şi bunătate. Gândind luminos şi învăţând să dăruim mai mult, vom începe să vedem Frumuseţea şi acolo unde nu am zărit-o niciodată înainte."


Ei, ce parere aveti, nu-i asa ca va doriti deja sa fiti mai buni ?

Va doresc tuturor, DRUM DREPT si LUMINA ! Si nu uitati sa fiti voi insiva, dar mai buni !

7 comentarii:

Pintilii Kartsouka spunea...

``Libertatea omului e partea divina din el`` - Petre Tutea

Oare de ce noi oamenii alegem sa traim dupa tiparele unei lumi inguste, tributara imaginii si trend-urilor, formelor fara fond si superficialitatii? Ce bine ar fi daca ne-am urma vocea sufletului, calea inimii si glasul interior, caci toate acestea sunt luminate de liberate. ``Nu cauta un titlu vietii sa ii dai / Iti da ea tie unul, depinde cum o ai...`` - scriam acum ceva timp - si nu, nu mi-am schimbat pozitia insa observ ca mi-e din ce in ce mai greu sa-mi gasesc timp pentru a continua sa descopar cu adevarat viata. Bucuria venita din lucrurile simple nu ne mai ``loveste`` cu aceeasi putere... ne e greu sa tinem pasul schimbarilor exterioare si mai greu e sa gasim lumina liberatii noastre interioare. Important e sa nu deznadajduim - SI SIGUR O VOM GASI! Un week-end linistit va doreste noul vizitator al blog-ului: L3VANTA :)

pescarusul argintiu spunea...

Draga L3VANTA :) sa stii ca vizita ta si minunatele reflectii daruite aici, ma onoreaza si ma impresioneaza deosebit de placut.
Ce frumos ai spus ca ne este "tot mai greu sa gasim lumina libertatii noastre interioare" in aceste timpuri grabite si de multe ori in deriva...
Te mai astept sa revii cu energii proaspete si sufletul senin, iar in semn de pretuire iti daruiesc un buchet urias de zambete impletite cu imbratisari !

Oana spunea...

Problema omului e ca incearca sa dea de adevarul absolut. Iar asta ne face sa fim mai neoameni. Pentru ca nu reusim sa lasam lucrurile asa cum sunt. Sa privim cu detasare in jurul nostru. Ar trebui sa ne intoarcem spre simplitate, nu sa ne afundam tot mai mult in ceea ce nu cunoastem.

Bibliotecaru spunea...

Interesantă urma acelei mâini, mă întreb dacă este trucată sau nu.

sfinx667 spunea...

pescarusule, calda pretuire si salutari de la colegul meu de banca :)
Sibilla

Jamilla spunea...

Pescarusule, am revenit pt cateva clipe. Iarta-mi intarzierea, m-a cam infrant starea de rau fizic in ultimele zile. Astazi o sa stau putin pe blog, inca nu sunt totally ok, de maine sper sa-mi reiau activitatea. Am vrut sa iti dau un feedback, sa stii ca sunt aici. Corola mea de minuni este in prezent, familia si prietenul meu. Si, mai ales, lumea mea interioara. Uneori se usuca, alteori infloreste si ma lumineaza. De mine depinde, totusi, sa o intretin ;-)

pescarusul argintiu spunea...

Dragi prieteni, va multumesc tuturor pentru gandurile voastre :)

Scumpa Sibilla, astept cu nerabdare ca Victor sa revina in grupul nostru, sa devina din nou glasul inaltat spre pulberea de stele...
Multumesc mult pentru urarile din partea lui :)

O saptamana plina de rodnicie si armonie, cu drag, tuturor !