marți, 13 mai 2008

Prezentul trait trebuie calit la temperaturi inalte !


Marii înţelepţi ne îndeamnă pur şi simplu să trăim fiecare din noi în Prezent, ceea ce pare destul de uşor – până încercam acest lucru. Ne petrecem atât de mult Timp, revăzând sau analizând Trecutul sau planificand Viitorul, încât trăim surpinzător de puţin Prezentul. Oare de ce?

În stare de veghe, în sufletul nostru Trecutul, Prezentul şi Viitorul, faţete ale aceluiaşi Timp, convieţuiesc împreună în diferite dimensiuni, dirijându-ne sau influenţându-ne momentul trării. Sa ignorăm pe fiecare în parte? Să uităm Trecutul cu amintirile sale? Să trecem cu uşurinţă pe lângă faptele Prezentului? Să ignorăm Viitorul cu speranţele sale?
Cred că Prezentul cu faptele sale din viaţa noastră personală sau a altora din jur trebuie trăit din plin, cu dragoste şi dăruire, cu activitate şi responsabilitate, cu sinceritate şi respect faţă de tine şi semmenii tăi. Din extremele Timpului, Trecut şi Viitor primim însă o energie nevăzută pentru a trăi din plin momentul Prezentului. Deci, trăieşte-ţi clipa, Omule!


Departe de mine gandul sa reusesc aici o definitie stiintifica completa sau chiar filozofica a timpului. Timpul este un fluviu imens care duce cu el evenimentele din universul nostru. Timpul are o singura directie. El nu se mai intoarce niciodata. El este valabil ca un efect al miscarii (transformarii) materiei in univers. Este masura Lui Dumnezeu pentru tot ce este trecator. Prin el Dumnezeu masoara transformarea intregii materii. Pentru noi oamenii de pe Pamant, timpul este o masura a calatoriei noastre terestre. In timp parcurgem orice eveniment de pe aceasta planeta. Ce trebuie sa retinem este ca timpul ne forteaza la anumite situatii pe care nu le mai putem schimba. Orice fapta pe care am facut-o nu mai poate fi anulata, nici modificata. Timpul nu se mai intoarce inapoi. Nu putem experimenta acelasi eveniment de doua ori. Fiecare "celula" a timpului este umpluta cu evenimentul pe care il oferi in succesiunea lui si atat. Regretele nu pot schimba nimic. De aceea grija noastra trebuie sa fie: "Cu ce fapte umplem celulele timpului ?"

Biblia are un alt cuvant care exprima scurgerea evenimentelor in timp. Cuvantul este "vreme". Se pune mare accent pe neputinta omului de a schimba un eveniment deja produs. Vremea este un punct in timp, o celula a timpului, in care ceea ce operezi ramane pentru totdeauna si nu se mai poate schimba. De aceea Biblia ne indeamana prin apostolul Pavel: "Rascumparati vremea caci zilele sunt rele".(Efeseni 5:16) Adica sa consideram timpul ca o investitie pretioasa si de loc din abundenta. Timpul este cel mai delicat element al vietii pe care trebuie sa-l folosim cu intelepciune. Multi oameni risipesc timpul. Mai tarziu ar avea nevoie de el dar nu mai este valabil pentru ei. Timpul ne masoara instabilitatea noastra in acest univers. Timpul este usa divina care ne este deschisa sa intram in vesnicia lui Dumnezeu. Biblia ne invata ca timpul nu ne este la dispozitie. De el trebuie sa ne agatam cumva. Singura clipa in care putem sa folosim timpul in favoarea noastra este prezentul. Trecutul nu se mai poate schimba, iar viitorul nu il cunoastem.

Prezentul este al nostru, si dupa cum ne dam seama este scurt. Biblia ne indeamna sa ne apropiem de Dumnezeu cand este inca prezent. "Astazi daca auziti glasul Lui nu va impietriti inimile !"(Evrei 4:7). Cuvintul "astazi" exprima prezentul pretios care este doar o mica particula a timpului pusa noua oamenilor la dispozitie de catre Dumnezeu. Sa il folosim cat mai eficient spre beneficiul nostru. Incorporati in structura timpului, nu Dumnezeu "trece de noi", ci noi "trecem" de El. Timpul lucreaza pentru noi numai atunci cand acceptam ca Dumnezeu sa ne invete cum sa-l folosim. Cand Dumnezeu se apropie de noi atunci este prezentul potrivit si nu altadata. Dumnezeu ne indeamna si astazi prin gura proorocului : "Caci El (adica Dumnezeu) zice: "La vremea potrivita te-am ascultat , in ziua mantuirii te-am ajutat. Iata ca acum este vremea potrivita, iata ca acum este ziua mantuirii."(2 Cor. 6:2). Observam ca vreme portivita, timpul accesibil pentru noi este "acum", adica numai si numai timpul prezent.

Omul si-a pierdut sensul timpului. Din pricina pacatului omul numai are puterea de a cunoaste vremea potrivita pentru el. Biblia ne spune ca a ajuns mai prejos decat animalele. "Chiar si cocostarcul isi cunoaste vremea pe ceruri; turtureaua, randunica si cocorul isi pazesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaste Legea Domnului." (Ieremia 8: 7).

Daca vrem sa devenim din nou fiinte deasupra animalelor trebuie sa avem abilitatea evaluarii timpului. Cu tristete trebuie sa recunoastem ca majoritatea oamenilor sunt tot mai iresponsabili cand este vorba de folosirea eficienta a timpului. Omul iroseste in viata sa mult timp pretios. Ne dam seama de lucrul acesta cand este prea tarziu si nu se mai poate face nimic. Un lucru este sigur. Singurul lucru eficient care ne-a mai ramas sa-l facem in prezentul timp accesibil este sa-L cautam pe Dumnezeu cata vreme se poate gasi. Astfel este indemnul proorocului Osea: "Este vremea sa cautati pe Domnul, ca sa vina si sa va ploaie mantuire".

Sa nu fim ignoranti ai timpului. Este atat de pretios... Sa-l folosim asadar cu multa intelepciune, tinand mereu aprinsa flacara prieteniei !

2 comentarii:

Anonim spunea...

Toata lumea imi spune mie ca scriu enorm de mult pe blog, nu mult ca intindere, dar am si doua posturi pe zi. Eu acum ma bucur ca de cate ori intru la tine sunt mai multe posturi ca la mine. Ca le zic si eu: "Nahh, Cora scrie si mai mult" :)
Nu te superi daca "fur" si eu cateva poze, nu?

pescarusul argintiu spunea...

Nuuu, Oana, cum sa ma supar ?! Interesul tau ma onoreaza, draga prietena :)
Chiar te rog sa te servesti cu ce-ti place ;)
Te imbratisez si tinem aproape,
da ?