miercuri, 14 mai 2008

Liniste ! Sa ascultam vocea sufletului !


Există multe voci de care putem asculta in momentele de cumpana ale vietii noastre.
Una e vocea îndoielii, care pune totul sub semnul întrebării şi iţi subminează cele mai dragi vise.
Alta e vocea fricii, care te trezeşte în noapte cu transpiraţii reci. Mai e vocea autorităţii, care iţi dă reguli de urmat. E vocea părintească, ea te învaţă cum să te protejezi. E vocea prietenului, care iţi spune ce ar face în situaţia ta. E vocea raţiunii, care analizează opţiunile, arătându-ţi o cale logică. Şi mai pot fi vocile îngerilor şi ale ghizilor tăi spirituali, care iţi oferă sfaturi înţelepte.

Dintre toate aceste voci, una singură contează: vocea propriului tău adevăr intrinsec. În interiorul fiinţei tale există o cunoaştere care nu are nevoie de cuvinte. Poate fi un sentiment interior care se exprimă în orice mod, a cărui prezenţă o recunoşti. Aceasta prezenţă este sinele tău înalt, infinit mai înţelept şi mai iubitor, care vede cea mai bună alegere pe care o poţi face chiar acum.

Retrage-te într-un loc liniştit şi descoperă-l acolo. E liniştea de dincolo de zgomotul fricii, e sentimentul de siguranţă de sub toată tulburarea neliniştii. E adevărul care rezonează în trupul tău când el e liniştit şi nemişcat. Nu întreba de ce lucrurile sunt aşa cum sunt.

Nu intreba ce se va întâmpla în secunda următoare. Întreabă „Ce fac acum?”. Întreabă „Cum pot aborda situaţia asta?”. Acestea sunt întrebările la care intuiţia iţi răspunde prompt şi adevărat. Uneori te sfătuieşte la linişte şi aşteptare, la o răbdare adâncă, doar la atenţie şi observaţie. Şi apoi, brusc, te îndeamnă la acţiune rapidă şi curajoasă.


Învaţă să fii atent la această voce. Învaţă să asculţi acel sentiment interior. El e răspunsul. Fii profund relaxat şi, totuşi, profund conştient. Îmi doresc să ne auzim propriul adevăr cu claritate şi să-l urmăm.
Vom greşi mai puţin.


"Am lăsat în urmă atâtea mări şi greşeli
încât mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întâi vinovaţi
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a cunoaşte sfârşitul greşelii
şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că ştiu totul despre iubire şi ţărm.
Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decât noi
cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfuită a singurătăţii
luminându-ne mâinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decât iubind şi mai mult ţărmul
pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?
Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au fost?
Când eu n-am vrut decât să rămân credincios.
Când noi n-am vrut decât să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp."

Octavian PALER - "Cei care-am fost in Troia"


"Dar eu ştiu că marea există
şi există şi ţărmul,
există în zori plaja goală
şi există urmele care ne fac vinovaţi,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
şi există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există pescăruşii ţipând,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
şi există locul gol lângă mine,
există toate, numai tinereţea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în această eroare spre care ne-am dus liniştiţi.
O, gustul ucigaş al plecării."

Octavian PALER - "Cei care-am fost in Troia"


"Şi deodată amintirile-mi pecetluiesc buzele
şi deodată simt masca de piatră a sfinxului
şi surâd cu buzele mele de piatră,
totul s-a întâmplat cu milenii sau cu câteva clipe în urmă
şi surâd chiar acestei dileme
şi masca de piatră mi se lipeşte pe faţă
şi n-o voi mai smulge
decât pentru a arăta sfincşilor care dorm în deşert
obrazul meu viu."

Octavian PALER - "Poveste simpla" din ciclul "Scrisori imaginare"

7 comentarii:

CELLA spunea...

Flori de colţ ... eu ... prezent
ţi-am adus în dar pe NICHITA
nu ştiu cum altfel mulţumi mai frumos
"Noi suntem seminţe şi pămîntul e al nostru
ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul,
ştimcel mai bine legea şi mersul înainte,
suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte
...................................
Nu cerem nimănui nimic,însă oricine
dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine.
Aici şi pîinea,sarea,noi avem la masă,
căci ne-am făcut-o singuri,zidindu-ne o casă."
pentru casa ta minunată şi pentru poezii şi pentru flori
pentru suflet ... hrană

pescarusul argintiu spunea...

Draga Cella,

Bine-ai venit in casuta mea, cu muscate rosii ce rad poznas pe la ferestre :)
Multumesc si eu pentru darul tau de versuri maiastre ale marelui Nichita, pe care il iubesc nespus.
Scumpa prietena, fiecare floare de colt pe care o vei descoperi la mine in gradina, sa stii ca este si pentru tine :)

Oana spunea...

Eu nu prea stiu ce sa zic la Paler, nu am stiut niciodata. Il citesc, il inteleg, dar nu am cuvinte sa ma exprim.

pescarusul argintiu spunea...

Draga Oana, atunci lasa doar vocea sufletului sa-ti vorbeasca, cea la care ma refeream in articol, si atunci pe buzele mangaiate de soaptele adancului inefabil va rasari un bland suras drept rasplata :)
Poezia "se simte", daca incercam s-o explicam prin cuvinte, uneori se rupe vraja tesuta in jurul ei...

mesterulmanole spunea...

Vocea interioara, vocea constiintei, vocea care moare cu fiecare data cand o inabusi...

sunt om si stiu si a gresii,
sunt om si stiu si a iubii
sunt om si-mi indrept pasii
spre vocea vietii si a inimii...

Pescarusule Argintiu, frumos mai scrii! :)

sfinx667 spunea...

Intotdeauna vin cu drag aici, ma hodinesc, respir,, ma simt indragita, si, sufletul meu pleaca usor, zambind, multumesc pescarusule drag :)
Octavian Paler, ramane cel mai bun "prieten al sufletului meu " iar tu , draga mea prietena, o oaza de liniste, te pretuiesc mult,
sincera prietenie,
Sibilla

pescarusul argintiu spunea...

Draga Mestere,
Draga Sibilla,

Ma bucura mult si ma emotioneaza fiecare vizita a voastra, caci veniti aici cu sufletele deschise, lasand departe grijile si apasarile lumii si cuibarindu-va sub aripa ocrotitoare a prieteniei...
Drept rasplata, ma straduiesc sa fiu o oaza de liniste si de mangaiere pentru fiintele deosebite care sunteti.
Aprecierile voastre constante ma onoreaza si fac sa-mi vibreze adanc vocea sufletului.
Fiti binecuvantate, prietene dragi ! :)