Bucuria inimii: Sfintii Imparati Constatin si Elena, aparatorii crestinismului

Istoria Sfintilor Imparati Constantin si Elena coboara adanc in trecut, dezvaluid un model de conduita demn de tot respectul si toata admiratia pe care o merita doua simboluri autentice ale notiunii de crestinatate.

Un general roman, Constantinus Chlorus, se îndragosteste la prima vedere de frumoasa hangita Elena si, din aceasta iubire, se naste în februarie 285 un baiat caruia îi dau numele de Constantinus Flavius Valerius, cunoscut astazi sub numele de CONSTANTIN CEL MARE.

Exilul ELENEI

Pentru corectitudinea în îndeplinirea îndatoririlor, împaratul Maximianus îi da lui Constantinus Chlorus postul de prefect al pretorienilor, primindu-l astfel la curtea imperiala. La putin timp, când împaratul Diocletian (care împarateste împreuna cu Maximianus) instituie tetrarhia, îi confera titlul de Cezar, încredintându-i conducerea Galiei si a Britaniei. Din motive politice, Constantinus este sfatuit sa-si repudieze sotia, pe Elena, si sa se casatoreasca cu Teodora, fiica vitrega a lui Maximianus. Cum legea romana nu recunostea o casatorie între persoane din clase sociale diferite, interesele politice si functia se dovedesc mai puternice decât iubirea. Umilita, Elena se retrage în casa veche din Drepane. Îi ramân doar amintirile dureroase ale unei iubiri atât de scurte si amaraciunea despartirii de fiul ei, Constantin, acum in varsta de opt ani.

Constantin primeste o educatie aleasa si, la 17 ani, îsi face serviciul militar sub conducerea Cezarului Galeriu. Se remarca în mai multe rânduri pe câmpul de lupta si chiar primeste o decoratie ca tribun de rangul cel mai înalt. Anul 303 este începutul persecutiilor crestine pornite de Diocletian, care fac sa curga râuri de sânge. Pagân, Constantin este totusi impresionat de atitudinea umila, iertatoare si plina de mila a crestinilor fata de prigonitorii lor. În anul 305, viata politica este profund tulburata de abdicarea celor doi augusti, Diocletian si Maximianus. Conform prevederilor legale, cei doi cezari, Constantinus si Galeriu, devin împarati. Prin scrisori repetate, Constantin îi cere lui Galeriu permisiunea de a-si revedea tatal. Tânarul tribun stie ca nu este agreat de Galeriu si, dupa ce afla de o conspiratie, fuge de la curtea acestuia. Ajunge la tatal sau, care tocmai planuia o lupta împotriva scotienilor si il ajuta sa-i înfrânga.

Imparat la 21 de ani

La 25 iulie 306, Constantinus Chlorus, macinat de o boala necrutatoare, se stinge la resedinta imperiala din Eboracum (York-ul de astazi) si lasa cu limba de moarte ca fiul sau, în vârsta de 21 de ani, sa-i urmeze la tronul imperial al Galiei si Britaniei. Tânarul împarat dovedeste maturitate politica si înzestrari de exceptie, iar calitatile umane deosebite, iubirea sincera fata de oameni, faptul ca sub domnia lui crestinii nu sunt persecutati atrag simpatia poporului. În toamna lui 306, îsi aduce mama la curtea din Trier. Aici, Elena se ocupa de Crispus, primul baiat al lui Constantin, nascut dintr-o iubire neoficiala. În vârsta de 55 de ani, Elena este o femeie înca frumoasa, dar poarta pe chip amprenta suferintei. Ca sa evite neplacerile în familie, Constantin face un gest necugetat, obligând-o pe Teodora si cei sase copii sa paraseasca resedinta imperiala de la Trier. Îi trimite la Tolosa (azi Tolouse), într-o resedinta potrivita rangului si suitei fostei împaratese care, evident, sufera din cauza acestui exil. Elena primeste rangul de nobilissima foemina, apoi pe cel de împarateasa.

Dupa abdicarea lui Diocletian, situatia politica în imperiu devine confuza. In loc de pacea ce trebuia sa caracterizeze tetrarhia, se naste monstrul dorintei de putere absoluta. Din camarazi, cezarii si augustii devin adversari. Din considerente politice, Constantin se casatoreste cu Fausta, fiica fostului împarat Maximianus, o copila de doar 10 ani. În cei 19 ani de casatorie, Fausta îi daruieste lui Constantin cinci copii, trei baieti si doua fete.
Haosul din tetrarhie determina organizarea la Carnutum, în noiembrie 308, a unui congres cu scopul de a readuce pacea în imperiu. La întrunire participa si cei doi ex-augusti, Diocletian si Maximianus. Întâlnirea este însa un esec. Suparat ca nu primise reconfirmarea ca împarat, Maximianus, socrul lui Constantin, intrigant din fire, încearca un complot împotriva ginerelui. Acesta afla si îl iarta, însa, la câteva zile, socrul sau este gasit spânzurat la resedinta din Marsilia. Fiul sau, Maxentiu, se proclama împarat si doreste sa razbune moartea tatalui...

“Cu acest semn vei învinge”

În primavara anului 312, Constantin porneste sa cucereasca Italia. În fruntea unei armate organizate, obtine victorie dupa victorie. Multe orase din nordul Italiei, asuprite de impozitele exagerate stabilite de Maxentiu, se predau fara lupta, vazând în el un adevarat eliberator. Batalia decisiva pentru cucerirea Romei se da la Podul Milvius. Constantin este îngrijorat pentru ca armata sa este în inferioritate fata de cea a rivalului sau...

În timp ce se roaga Dumnezeului crestinilor pentru ajutor, Constantin vede pe cer o cruce luminoasa alcatuita din stele, însotita de cuvintele: “In hoc signes vinces” (cu acest semn vei învinge). Apoi îl viseaza chiar pe Fiul lui Dumnezeu, aratându-i acelasi semn si spunându-i ca, daca îl va reproduce pe scuturi, va învinge. În cealalta tabara, Maxentiu pregateste o cursa: darâma podul de piatra de peste Tibru si improvizeaza unul din barci, la trecerea caruia armata rivalului sau sa fie prinsa ca într-o capcana. In dimineata de 28 octombrie 312, cele doua armate se afla fata în fata. Pe scuturile ostasilor lui Constantin straluceste semnul divin... Lupta este apriga. Trupele lui Maxentiu intra in panica si încearca sa fuga pe podul de barci. Dar acesta se rupe, iar Maxentiu cade în propria capcana. Constantin intra triumfator în Roma, fiind primit cu bucurie. În urma acestei victorii, senatul îi acorda titlul de Maximus, ceea ce înseamna ca este August de rangul cel mai înalt la doar 27 de ani. În inima lui, Constantin stie ca fara ajutorul Dumnezeului crestinilor nu ar fi reusit sa învinga. Chiar daca este pagân, simte o atractie deosebita fata de acest Dumnezeu. Aparitia crucii si a Mântuitorului, dar mai ales victoria obtinuta reprezinta dovada ca Dumnezeu exista. Ca sa-i multumeasca, ofera palatul din Laterano drept resedinta pentru episcopul Romei si construieste o biserica închinata lui Hristos.

Botezat pe patul de moarte

În februarie 313, cei doi lideri ai lumii romane, Constantin si Licinius, publica Edictul de la Milano, care da libertate cultelor si, ca un act reparator, restituie bunurile Bisericii crestine. În toamna aceluiasi an, Maximinus Daia, al treilea conducator al tetrarhiei, moare în urma unei boli grave. La conducerea imperiului roman ramân doar cei doi, totusi pacea absoluta este departe de a fi atinsa. Un prim conflict are loc în 316, în urma caruia Constantin îsi extinde imperiul în tinuturile balcanice si dunarene cedate de Licinius, care ramâne cu Tracia. Tensiunile dintre cei doi revin atunci când, luptând împotriva gotilor, Constantin patrunde pe teritoriul tracic fara consimtamântul lui Licinius. Înfruntarea finala are loc la 18 septembrie 324, când Constantin, ajutat de fiul sau Crispus, îl învinge pe Licinius si devine împarat al imperiului roman. La 20 mai 325 convoaca un conciliu ecumenic la Niceea, în cadrul caruia este condamnata erezia ariana si proclamata divinitatea lui Iisus. Cei 300 de episcopi participanti stabilesc principii de doctrina si de disciplina valabile pentru întreaga biserica.

Pe parcursul domniei sale, Constantin se dovedeste un ocrotitor puternic al crestinilor, scutind biserica de taxe si acordând sume importante pentru construirea unor lacasuri de cult crestine. El pastreaza totusi titlul pagân de Pontifex maximus (episcop universal) pentru a proteja mai bine crestinismul si aboleste pedeapsa cu moartea prin rastignire, stigmatizare sau zdrobirea picioarelor. În luna mai a anului 330, Constantinopolul devine noua capitala a imperiului roman, dar si noua sa resedinta. Ridica nenumarate biserici la Roma, Constantinopol si în Tara Sfânta. Cu toate acestea, primeste botezul abia pe patul de moarte, în 337.

Din iubire de Hristos

Semnul divin pe care îl primise Constantin înainte de batalia de la Milvius devine motiv de meditatie pentru Elena. Ea este atrasa de crucea pe care o vede continuu cu ochii mintii. Vazuse de atâtea ori semnul acesta în gesturile sau pe fruntea martirilor! Crucea parca le dadea crestinilor putere sa înfrunte moartea cu seninatate, naste în ei o bucurie fara margini si lumineaza chipurile umile si prigonite. Iubirea fata de Dumnezeul cel Adevarat îi inunda fiinta si creste ca un copac imens, ale carui crengi vor sa iasa din interiorul ei. În anul 312, Elena primeste botezul. Cunoaste o fericire de care nu stiuse pâna atunci. Linistea îi este umbrita însa de condamnarea si uciderea, în anul 326, a nepotului sau, Crispus, si moartea prin sufocare a nurorii sale, Fausta, ca urmare a unui adulter. Durerea o apropie si mai mult de iubirea lui Hristos. Îsi împarte palatul de la Roma cu nevoiasii cetatii, înfiinteaza aziluri pentru batrâni si case de rugaciune, viziteaza locurile în care multi crestini fusesera martirizati, chiar si închisoarea în care fusese tinut Sfântul Petru.

Pelerinajul în Tara Sfânta o apropie si mai mult de Mântuitor. Aici construieste trei biserici, la Bethleem, la Golgota si a treia pe Muntele Maslinilor. Gaseste lemnul crucii lui Hristos din care duce o parte la Roma. Moare la vârsta de 80 de ani, nu înainte de a-si binecuvânta baiatul...
Meritele lui Constantin pentru serviciile aduse crestinismului sunt recunoscute de Biserica, iar el este cinstit asemeni unui apostol si trecut în rândul sfintilor, împreuna cu mama sa. Împaratii Constantin si Elena sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa la data de 21 mai, ziua mortii lui Constantin.

Obiceiuri si traditii

Praznicul Sfintilor Constantin si Elena coincide in traditia populara cu momentul in care se crede ca pasarile padurii isi invata puii sa zboare. Patronul lor este Constantin Graur (sau Costandinu Puilor). Ziua se serbeaza pentru apararea recoltelor. Se spune ca in trecut, pentru a preintampina distrugerea holdelor si a strugurilor de catre pasarile cerului, nu se muncea pamantul, iar celor care lucrau în aceasta zi li se ardeau bucatele pe cîmp.

Este ultima zi in care se mai seamana porumb, ovaz si mei. În popor se spune ca tot ce se seamana dupa aceasta data se usuca si cine va împarti cruciulite va iesi învingator din orice încercare. Podgorenii nu lucreaza nici ei, pentru a proteja strugurii de grauri. Acum pastorii hotarasc cine va fi baci si unde se fac stanele, se masoara si se inseamna pe raboj laptele de la oile fiecaruia si se fac ritualuri menite sa apere stana si ciobanii de fortele malefice: aprinderea Focului Viu, afumarea, alungarea prin strigate si zgomote a vrajitoarelor care fura sporul laptelui.
(Georgeta Istrate - "Felicia")

In cele ce urmeaza il voi lasa pe Sfintia sa Parintele CLEOPA sa ne daruiasca cuvinte alese de invatatura si de cinstire, rostite cu evlavie duhovniceasca la una din predicile sale, la praznicul Sfintilor Imparati Constantin si Elena...

"Iubiţi credincioşi,

Mare este sărbătoarea de astăzi, căci astăzi cinstim pe cel dintîi şi cel mai mare împărat creştin, pe Sfîntul Constantin şi mama sa, Elena, cei "întocmai cu Apostolii". Ei sînt apostolii creştinismului din secolul IV. Prin ei a dobîndit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sînge de mulţimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfînt a extins Biserica, a întărit Ortodoxia în lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez şi a fost dat anatema Arie cu învăţătura şi ucenicii lui. Prin Sfinţii Constantin şi Elena s-au deschis şi zidit în Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfînta Cruce şi s-au zidit numeroase locaşuri de închinare la Locurile Sfinte.

Dar Sfîntul Constantin a ajutat mult la răspîndirea creştinismului în Europa, Asia şi Africa. La porunca lui au fost trimişi misionari - episcopi şi călugări - la gurile Dunării să convertească pe înaintaşii noştri daci, dintre care unii nu ştiau de Hristos. Se crede că, chiar oraşul Constanţa din Dobrogea, ar fi fost înnoit de el, unde apoi se înfiinţează prima episcopie din ţara noastră, Episcopia Tomisului. Trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru acest mare împărat şi apărător al creştinătăţii. Să ne bucurăm că o parte din ţara noastră, gurile Dunării şi Dobrogea, făceau parte din Imperiul roman de sub stăpînirea lui.

Se cuvine, deci, să cinstim cu cuvinte de laudă pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut ei în lume. Iată, că şi ţara noastră a fost sub influenţa lui. Iată, că şi pămîntul nostru are multe biserici, unele din primele secole, şi că sîntem ortodocşi şi cinstitori de Dumnezeu. Avem în ţară multe biserici cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Iar în mai toate familiile noastre sînt creştini şi creştine care le poartă numele. Aceasta arată de cîtă cinste se bucură Sfinţii Constantin şi Elena în ţara noastră.

Să nu uităm, însă, ce mare rol a avut Sfînta Elena, la creşterea, formarea şi sfătuirea fiului ei, Constantin. După Hristos şi Biserică, mama este aceea care dă educaţie creştină fiilor ei. Sfînta Elena a dat viaţă, educaţie şi îndemnuri bune fiului ei. Datorită mamei sale a ajuns el cel dintîi împărat creştin, Sfînt şi "întocmai cu Apostolii", tare în credinţă, apărător al Bisericii, viteaz în războaie, eliberator al creştinilor persecutaţi pentru Hristos şi ctitor al primului imperiu creştin şi a nenumărate biserici.

Vă amintesc că am avut şi noi, românii, mari domni creştini, care după exemplul lui, au fost apărători de ţară, iubitori de pace, păzitori ai dreptei credinţe şi neîntrecuţi ctitori de biserici şi mînăstiri. Dintre aceştia amintim pe Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Petru Rareş, Vasile Lupu şi mulţi alţii.

Ce sînt evlavioasele domniţe românce, ca Despina lui Neagoe, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Elena lui Matei Basarab sau Ana lui Alexandru cel Bun, Maria lui Ştefan cel Mare, Elena lui Petru Rareş şi Ruxandra lui Alexandru Lăpuşneanu şi atîtea altele, dacă nu urmaşele Sfintei împărătese Elena? Căci ele, alături de domni, zideau biserici, ctitoreau mînăstiri, făceau danii preţioase pe la sfintele locaşuri, care se văd pînă astăzi. Ce este Constantin Brîncoveanu cu cei patru fii ai lui, alături de vrednica soţie, Maria, cu cei încă şapte fii, dacă nu martiri ai lui Hristos şi apărători ai credinţei Ortodoxe în ţara noastră?

Deci, şi noi, să urmăm întru toate lui Hristos, Apostolilor, sfinţilor şi înaintaşilor noştri. Să apărăm cu bărbăţie dreapta credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe. Vor apărea mulţi eretici şi urmaşi ai lui Arie, care vor încerca să ne strice unitatea credinţei şi să ne tulbure sufletele. Să nu-i ascultaţi. Ţineţi la Biserica lui Hristos, iubiţi sfintele slujbe, ascultaţi de păstori şi de mai-marii noştri rînduiţi de Dumnezeu. Apoi fiţi statornici în faptele bune, blînzi, smeriţi, paşnici şi iubitori de sfinţi, ca nişte fii ai lui Dumnezeu şi urmaşi ai Sfinţilor Împăraţi. Bărbaţi, urmaţi Sfîntului Constantin în toate şi luaţi în viaţă toiagul Sfintei Cruci! Iar femeile să urmeze exemplul Sfintei Elena, devenind mame credincioase, bune educatoare ale copiilor, fiice evlavioase ale Bisericii.

Să rugăm pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi prin ei pe marele Împărat Iisus Hristos, să rînduiască pace în lume, domni şi conducători înţelepţi peste popoare, întăritori ai dreptei credinţe, păstori vrednici de Evanghelie şi mîntuire sufletelor noastre. Amin."

LA MULTI ANI tuturor celor care poarta numele de Constantin, Elena, sau derivatele lor !
LA MULTI ANI, draga tata !

O lacrima de dor si de recunostinta pentru cinstirea amintirii tale, scumpa bunica !