Drumul spre bucuria Invierii si lumina vesnica a rugaciunii

"Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei şi al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin"

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul o rostim în special în perioada Postului Mare. Ea poate fi rostită şi în altă perioadă a anului bisericesc, însă, pentru conţinutul ei plin de umilinţă, Biserica a hotărât să fie făcută de credincioşi în special în timpul pregătitor pentru Sfintele Paşti.

Timpul Postului Mare e plin de roade duhovniceşti. Acest timp e ca un câmp pe care fiecare dintre noi îl lucrăm după posibilităţile noastre trupeşti şi sufleteşti. Şi această lucrare pe care o săvârşim ne oferă mari bucurii duhovniceşti, care ne pregătesc pentru Marele şi Unicul Dar al Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea». Domnul Hristos este prezent lângă fiecare dintre noi care cultivăm acest câmp duhovnicesc al Postului Mare, atât ca lucrător împreună cu noi, cât şi ca Dăruitor al Învierii.

Pentru a-L păstra pe Mântuitorul şi Dăruitorul nostru cum se cuvine în preajma noastră, trebuie să Îl chemăm neîncetat. De aceea rugăciunile şi slujbele noastre sunt mai multe în perioada Postului Mare şi prin ele Îi cerem lui Dumnezeu să ne dăruiască cu smerenie, curăţie, răbdare, dragoste... Inima care nu împărtăşeşte aceste însuşiri nu se poate ruga cum se cuvine. Ea are nevoie de puterea şi ajutorul lui Dumnezeu, Care este Stăpânul iubitor al ei şi Care o binecuvintează cu râvnă şi hărnicie spirituală, cu grija de tot ceea ce este cu adevărat folositor, cu smerenie şi reţinere de la vorbele deşarte.

Pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie mai întâi să ne eliberăm de câteva boli duhovniceşti: «Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei şi al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie». Prin aceste cuvinte Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca Stăpân şi Ocrotitor al vieţii noastre şi prin aceasta ne plecăm înaintea măreţiei Lui.

Dar cine Îl poate vedea pe Dumnezeu astfel? Răspunsul ni-l dă Sfânta Scriptură când ne spune că sunt fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu. Aşadar, omul cu inima curată de păcate Îl poate vedea pe Dumnezeu ca Stăpân al vieţii lui. Şi astfel, omul îşi recunoaşte starea de slujitor al Domnului şi cu gând smerit se roagă să primească răbdare ca să poată duce la bun sfârşit calea postului.

Toate eforturile pe care omul le face de dragul Învierii Domnului îi sunt însoţite pe întreg parcursul postului de pildele de viaţă creştina ale sfinţilor lui Dumnezeu. Astfel câteva Duminici sunt patronate spiritual de un sfânt: Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ioan Scărarul şi Sfânta Maria Egipteanca. Aceşti sfinţi se roagă înaintea lui Dumnezeu pentru ca noi să putem ajunge să ne bucurăm de biruinţa Domnului Hristos asupra morţii. Prin pilda vieţii lor de curăţie şi smerenie în răbdare, ni se fac lumini călăuzitoare pe calea postului.

Deci Dumnezeu nu ne lasă singuri, El este Stăpânul vieţii noastre şi Tatăl nostru şi de aceea ne iubeşte ca pe nişte fii. Vedem aceasta pentru că ne trimite ajutorul sfinţilor Săi. Mai mult, ne trimite în ajutor pe Însuşi Fiul Său răstignit «pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire», căci avem la mijlocul postului Duminica Sfintei Cruci.

Pentru aceasta Îl vedem pe Dumnezeu ca plin de afecţiune părintească pentru noi şi astfel se trezeşte în inima noastră şi dragostea pentru El. De aceea Îl rugăm în continuare : «Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale».

Cel care primeşte aşa de minunate daruri de la Dumnezeu nu-i poate dispreţui pe semenii săi. Toţi suntem fiii lui Dumnezeu şi cel care nu înţelege aceasta pierde tot ce a câştigat până acum. Dacă ne rugăm lui Dumnezeu numindu-L «Tatăl nostru...», înseamnă că noi toţi suntem copiii Lui şi fraţi unii cu alţii. Înţelegem de aici şi dragostea pe care ne-o purtăm unii altora. Sfântul Ioan Teologul ne avertizează ca cel ce spune că pe Dumnezeu Îl iubeşte dar pe fratele sau îl urăşte, mincinos este. De aceea, încheiem rugăciunea astfel : «Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin».

După cuvântul lui Dumnezeu, aici se cuprinde toată Legea; iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semeni merg împreună pe calea Postului Mare şi fericit este acela care poate urma dragostea întru răbdarea şi curăţia gândului smerit.
Acesta este drumul împărătesc al bucuriei Învierii Domnului. Să-i mulţumim Sfântului Efrem Sirul pentru această comoară de rugăciune şi să-l rugăm să fie pururea alături de noi, mijlocind pentru mântuirea noastră întru mărirea lui Hristos Cel Înviat.

(Pr. Ciprian Bîlbă - "Apostolat în Ţara Făgăraşului")