miercuri, 15 aprilie 2009

Drumul spre bucuria Invierii si lumina vesnica a rugaciunii

"Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei şi al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin"


Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul o rostim în special în perioada Postului Mare. Ea poate fi rostită şi în altă perioadă a anului bisericesc, însă, pentru conţinutul ei plin de umilinţă, Biserica a hotărât să fie făcută de credincioşi în special în timpul pregătitor pentru Sfintele Paşti.

Timpul Postului Mare e plin de roade duhovniceşti. Acest timp e ca un câmp pe care fiecare dintre noi îl lucrăm după posibilităţile noastre trupeşti şi sufleteşti. Şi această lucrare pe care o săvârşim ne oferă mari bucurii duhovniceşti, care ne pregătesc pentru Marele şi Unicul Dar al Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea». Domnul Hristos este prezent lângă fiecare dintre noi care cultivăm acest câmp duhovnicesc al Postului Mare, atât ca lucrător împreună cu noi, cât şi ca Dăruitor al Învierii.

Pentru a-L păstra pe Mântuitorul şi Dăruitorul nostru cum se cuvine în preajma noastră, trebuie să Îl chemăm neîncetat. De aceea rugăciunile şi slujbele noastre sunt mai multe în perioada Postului Mare şi prin ele Îi cerem lui Dumnezeu să ne dăruiască cu smerenie, curăţie, răbdare, dragoste... Inima care nu împărtăşeşte aceste însuşiri nu se poate ruga cum se cuvine. Ea are nevoie de puterea şi ajutorul lui Dumnezeu, Care este Stăpânul iubitor al ei şi Care o binecuvintează cu râvnă şi hărnicie spirituală, cu grija de tot ceea ce este cu adevărat folositor, cu smerenie şi reţinere de la vorbele deşarte.

Pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie mai întâi să ne eliberăm de câteva boli duhovniceşti: «Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei şi al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie». Prin aceste cuvinte Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca Stăpân şi Ocrotitor al vieţii noastre şi prin aceasta ne plecăm înaintea măreţiei Lui.

Dar cine Îl poate vedea pe Dumnezeu astfel? Răspunsul ni-l dă Sfânta Scriptură când ne spune că sunt fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu. Aşadar, omul cu inima curată de păcate Îl poate vedea pe Dumnezeu ca Stăpân al vieţii lui. Şi astfel, omul îşi recunoaşte starea de slujitor al Domnului şi cu gând smerit se roagă să primească răbdare ca să poată duce la bun sfârşit calea postului.

Toate eforturile pe care omul le face de dragul Învierii Domnului îi sunt însoţite pe întreg parcursul postului de pildele de viaţă creştina ale sfinţilor lui Dumnezeu. Astfel câteva Duminici sunt patronate spiritual de un sfânt: Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ioan Scărarul şi Sfânta Maria Egipteanca. Aceşti sfinţi se roagă înaintea lui Dumnezeu pentru ca noi să putem ajunge să ne bucurăm de biruinţa Domnului Hristos asupra morţii. Prin pilda vieţii lor de curăţie şi smerenie în răbdare, ni se fac lumini călăuzitoare pe calea postului.

Deci Dumnezeu nu ne lasă singuri, El este Stăpânul vieţii noastre şi Tatăl nostru şi de aceea ne iubeşte ca pe nişte fii. Vedem aceasta pentru că ne trimite ajutorul sfinţilor Săi. Mai mult, ne trimite în ajutor pe Însuşi Fiul Său răstignit «pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire», căci avem la mijlocul postului Duminica Sfintei Cruci.

Pentru aceasta Îl vedem pe Dumnezeu ca plin de afecţiune părintească pentru noi şi astfel se trezeşte în inima noastră şi dragostea pentru El. De aceea Îl rugăm în continuare : «Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale».

Cel care primeşte aşa de minunate daruri de la Dumnezeu nu-i poate dispreţui pe semenii săi. Toţi suntem fiii lui Dumnezeu şi cel care nu înţelege aceasta pierde tot ce a câştigat până acum. Dacă ne rugăm lui Dumnezeu numindu-L «Tatăl nostru...», înseamnă că noi toţi suntem copiii Lui şi fraţi unii cu alţii. Înţelegem de aici şi dragostea pe care ne-o purtăm unii altora. Sfântul Ioan Teologul ne avertizează ca cel ce spune că pe Dumnezeu Îl iubeşte dar pe fratele sau îl urăşte, mincinos este. De aceea, încheiem rugăciunea astfel : «Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin».

După cuvântul lui Dumnezeu, aici se cuprinde toată Legea; iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semeni merg împreună pe calea Postului Mare şi fericit este acela care poate urma dragostea întru răbdarea şi curăţia gândului smerit.
Acesta este drumul împărătesc al bucuriei Învierii Domnului. Să-i mulţumim Sfântului Efrem Sirul pentru această comoară de rugăciune şi să-l rugăm să fie pururea alături de noi, mijlocind pentru mântuirea noastră întru mărirea lui Hristos Cel Înviat.


(Pr. Ciprian Bîlbă - "Apostolat în Ţara Făgăraşului")

14 comentarii:

www.jamescrissilv.ro spunea...

Gata am gasit-o. Si iti multumesc. Uneori, mai ales cand suntem singuri cu noi insine avem nevoie sa citim astfel de insemnari.
O zi minunata si plina de lumina in suflet iti doresc

pescarusul argintiu spunea...

Asa este, James, comoara acestei rugaciuni este taria luminii duhovnicesti, care ne indeamna sa imbracam straiele curate ale smereniei si pocaintei si apoi sa le purtam cu demnitate, macar in Saptamana Luminata pe care o parcurgem.
Ma bucur mult ca i-ai parcurs frumusetea gandurilor inaltate de ea catre Imparatul Ceresc.
O zi senina, sub semnul credintei!

incertitudini spunea...

Iti multumesc, Pescarus!

pescarusul argintiu spunea...

Gina draga, ma bucura mult popasul tau pe "drumul spre bucuria Invierii" propus de mine si ca ai staruit asupra rugaciunii speciale din aceasta Saptamana Luminata!
Fie ca puterea mesajului cuprins in cuvintele Sfantului Efrem Sirul sa implineasca si sa calauzeasza duhul curatiei, al duhului smerit, al rabdarii si al dragostei, spre sufletele noastre!
Sa ai o zi de Miercurea Mare binecuvantata cu lumina!

anamariadeleanu spunea...

multumim ca ne-ai adus soapta si vibratia rugaciunii mai aproape!
prea des uitam cat de multa nevoie avem sa ne rugam...
Sarbatori frumpase si adevarate, draga Pescarusule argintiu !

Bibliotecaru spunea...

Adaug şi eu două link-uri referitoare la Sfântului Efrem Sirul
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Efrem SirulCELE SAPTE PLANSURI ALE SFANTULUI EFREM SIRUL

pescarusul argintiu spunea...

Ana Maria, m-am gandit ca in aceasta perioada a Saptamanii Luminate pe care o traversam, se cuvine sa ne aplecam mai staruitor ca in alte momente, asupra fiorului incarcat de divin adus de lumina rugaciunii.
Ma bucura mult ca reusesti sa rezonezi atat de frumos cu indemnul la rugaciune curata si statornica.
Iti doresc sa-ti incarci sufletul cu maretia bucuriilor duhovnicesti, sosite pe calea credintei!

pescarusul argintiu spunea...

Bibliotecaru, iti multumesc pentru cele doua trimiteri la cunoasterea vietii si celor mai importante scrieri ale Sfantului Efrem Sirul!
Am aflat si eu mai multe despre bogata sa viata spirituala astazi, cand am simtit nevoia sa patrund cu smerenie in lumea sa indepartata, dar plina de invataturi duhovnicesti.
Sfanta zi a Miercurii Mari sa-ti aduca lumina calauzitoare in suflet si in gand, spre bucuria Invierii!

g1b2i3 spunea...

Pescarusule bland,intradevar simtim nevoia sa ne rugam in unele momente.chiar si cei ca mine,mai putin religiosi...
Poate ca sunt pacatoasa ca nu postesc si nu ma impartasesc,poate nu sunt,oricum as fi,stiu ca degeaba merge omul la biserica,degeaba posteste,se impartaseste,daca nu se leapada de rautate,invidie etc.
ca sa simti mangaierea domnului ,trebuie sa-ti cureti mintea de tot ce e pamantean si doar asa,rugandu-te (chiar si cu cuvintele tale),la un moment dat,Il simti langa tine,vezi Lumina.
Nu stiu daca voi mai avea ocazia sa te vizitez in aceasta saptamana,de aceea iti urez Paste fericit si Lumina!

elite spunea...

De ce imi vine sa plang?De ce emotia e atat de puternica cand stiu ca EL e cel mai bun?

sfinx777 spunea...

Mulţumiri sis !!!
Sărbători în Lumină alături de toţi cei dragi sufletului tău frumos !!!
Iubirem sănătate, pace şi linişte sufletească, bucurii şi împliniri !
Sibilla

pescarusul argintiu spunea...

Ai mare dreptate, Gabi draga, simtim nevoia in aceste zile sa ne regasim pe noi insine in linistea rugaciunii si in atmosfera tihnita a meditatiei.
Devenim constienti ca sufletul nostru nu este decat suflul proaspat al lui Dumnezeu.
Alunga-ti temerile ce te cuprind, esti o fiinta cu siguranta placuta Creatorului divin!
Pentru a ne descoperi sufletul, nu avem nevoie de zidurile materiale ale unei manastiri care sa ne protejeze trairea.
Iti doresc sa simti mai mult ca oricand, in aceste zile premergatoare Invierii Domnului, deschiderea unei porti catre divinitate si atingerea sfanta a rugaciunii.
Sfintele Pasti sa-ti fie luminate de pace sufleteasca, armonie si iubire, revarsate intr-o inima deschisa!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Elite,
Cautarea linistii, rugaciunea si meditatia noastra, ne conduc si ne astern calea.
In liniste exista intotdeauna motive de recunostinta. Putem fi recunoscatori pentru o boala, daca ne-a adus inapoi calea de la care ne abatusem. Putem fi recunoscatori pentru momentele dificile din viata noastra, pentru orice criza sufleteasca, pentru ca atunci ne putem apropia mai mult de inima divina din tacere, cand cerem ajutor.
Lacrimile sunt sangele sufletului, iar plansul este expresia sacra a tacerii.
Iti doresc sa descoperi tot mai multe miracole, pentru care sa merite sa plangi.
Se mai spune ca trairea cea mai inalta a lui Dumnezeu se gaseste in lacrimi...
Dupa ploaie, vine soare!
O zi de Joia Mare binecuvantata cu lumina!

pescarusul argintiu spunea...

Sibilla, ce surpriza placuta mi-ai facut cu vizita si randurile tale calde, pline de insufletire! :)
Iti multumesc mult pentru urari si iti doresc sa fii atinsa de aripile sfinteniei curate in aceste zile ale Saptamanii Luminate!
Iubeste, iarta, cum EL te-a invatat,
Crede si uita tot ce-ai indurat.
EL ti-e lumina, caci EL te-a creat.
Sa nu uitam, numai EL ne-a salvat!
Fie ca Lumina Sfanta a acestei mari sarbatori sa-ti calauzeasca pasii, sa iti aduca sanatate si fericire care sa dainuie vesnic in preajma ta!
Paste fericit alaturi de toti cei dragi sufletului tau cald si luminos!
Vacanta rodnica zimbrului tau si calde imbratisari!