sâmbătă, 29 noiembrie 2008

SFANTUL APOSTOL ANDREI OCROTITORUL ROMANIEI

Biserica Ortodoxa Romana praznuieste la 30 Noiembrie pe Sfantul Apostol Andrei, „cel intai chemat”, unul din cei 12 Apostoli ai Mantuitorului Hristos, care a predicat Evanghelia intr-o parte a teritoriului tarii noastre, Scythia Minor (Dobrogea de astazi), aducand la credinta crestina pe multi stramosi de-ai nostri.

Andrei, iudeu de neam din localitatea Betsaida, era frate cu Simon Petru (devenit si el Apostol al Mantuitorului) si amandoi se ocupau cu pescuitul, alaturi de tatal lor. Tot impreuna, au fost si ucenicii Sfantului Ioan Botezatorul si au ascultat predicile acestuia in jurul Iordanului. Dupa recunoasterea lui Iisus drept Mesia de catre „invatatorul” lor, ei Il urmeaza pe Supremul Invatator.
Cu toate ca in Sfanta Evangheliei numele Sfantului Andrei e amintit doar de doua ori (la inmultirea painilor si dupa invierea lui Lazar) el, alaturi de ceilalti Apostoli, Il va fi insotit pe Iisus peste tot si se va fi impartasit din invataturile Sale. Ca si ceilalti ucenici, el va fi fost trimis de Mantuitorul sa predice Evanghelia la toata faptura (Marcu 16, 15-16).

Urmand cuvintelor Invatatorului, dupa pogorarea Duhului Sfant – potrivit traditiei – Sfantului Andrei i-a cazut la sorti sa vesteasca Evanghelia la popoarele din jurul Marii Negre (in Scythia). Eusebiu de Cezareea scria: „Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia …”. Mai aflam acest lucru si din Sinaxarul Bisericii constantinopolitane care precizeaza ca Sfantul Apostol Andrei „a predicat in Pont, Tracia si Scitia”.

In sprijinul acestor afirmatii avem si cateva toponimice din Dobrogea care atesta trecerea sa pe aici (Paraiasul Sfantului Andrei, Apa Sfantului Andrei sau Pestera Sfantului Andrei) si de asemenea, pomenirea sa intr-o serie de colinde, legende si obiceiuri, atat din Dobrogea, cat si din Basarabia. Prin locurile pe unde trecea, la fel ca ceilalti Apostoli, dupa propovaduirea Evangheliei el va fi botezat, va fi hirotonit preoti si va fi intemeiat, in acest fel, comunitati crestine. Doar asa se poate explica de ce cea mai veche episcopie atestata documentar pe teritoriul tarii noastre este cea de la Tomis (Constanta de azi).

De la noi Sfantul Andrei a plecat spre sud. A trecut prin Tracia, a ajuns la Bizant, iar de aici, trecand prin Macedonia si Tesalia a ajuns in orasul Patras din Ahaia (Grecia de azi). In acest oras „cel dintai Apostol al Domnului Hristos” a suferit moarte martirica. Considerandu-se nevrednic sa fie rastignit pe o cruce asemenea celei a Invatatorului sau, a cerut si a fost rastignit pe una in forma de „X”, numita pana astazi „Crucea Sfantului Andrei”.

Dupa mai multe stramutari sfintele sale moaste se odihnesc, in zilele noastre, in catedrala din Amalfi, in Italia. In urma unei hotarari a Vaticanului capul Sfantului Andrei a fost trimis Bisericii Ortodoxe a Greciei. Aceasta l-a asezat – in cadrul unor mari festivitati religioase – in biserica din orasul Patras, ce are hramul „Sfantul Andrei”.

Dintotdeauna Sfantul Apostol Andrei s-a bucurat de o deosebita pretuire in bisericile rusa, romana si greaca, ca unul care a adus la Hristos pe locuitorii acestor teritorii. Biserica noastra il considera nu numai „cel dintai chemat la apostolie”, ci si cel dintai propovaduitor al Evangheliei la stramosii nostri si un adevarat „Apostol al neamului nostru”. De aceea, noi romanii trebuie sa fim mandri ca, crestinismul romanesc este de origine apostolica !

"Pestera si Manastirea Sfantul Apostol Andrei ar trebui vizitate de fiecare crestin si roman adevarat. De ce? Pentru ca aici este Betleemul romanesc. Aici s-a nascut crestinismul la romani.

Pestera Sfantului Apostol Andrei este situata la circa 4km est-sud de soseaua turistica Constanta - Ostrov si la mai putin de 2km de "Cismeaua Eminescu", la marginea padurii de linga localitatea Ion Corvin din judetul Constanta. Se mai pastreaza si astazi piatra care a servit ca altar. Lespedea de piatra are incizata Sfinta Cruce pe toate fetele. Acest loc de rugaciune si vietuire duhovniceasca, folosit de Sfantul Apostol Andrei si ucenicii sai, a devenit cu timpul o adevarata lavra monahala. In timpul trecerii popoarelor migratoare, aici se pastra credinta, fiinta, cultura si limba stramosilor nostri.

La circa 50 m, la vest de pestera se afla cele noua izvoare cu CEA MAI BUNA APA DIN TOT CUPRINSUL DOBROGEI. Sfintul Apostol Andrei a propovaduit, pentru prima oara pe aceste locuri, religia pacii si a iubirii, a vindecat suferinzi, a mangaiat disperati si a botezat in Numele Domnului.

In perioada celor 45 de ani de comunism Pestera a devenit o simpla grota, lipsita total de obiecte de cult. Schitul a fost reactivat in 1990. Lucrarile de amenajare a Pesterii au inceput in primavara anului 1993, dupa ce in anul precedent s-au terminat noile chilii egumenice, trapeza si corpul chiliilor cu cerdacul (pridvorul). Turla pesterii a fost inaltata cu 4-5 m deasupra pamantului, fiind completata cu un zid de caramida, dar a ramas netencuita. Astazi, schitul a devenit manastire prin Hotarirea Sfintului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, din 14 iulie 1994.

Multe sint minunile savirsite de Sfantul Apostol Andrei la pestera sa din Dobrogea si la cele noua izvoare, unde boteza. Ele continua si astazi. Daca doriti sa le auziti, dar mai ales sa le vedeti, mergeti la Betleemul romanesc - Pestera Sfantului Apostol Andrei - unde lumina lui Hristos lumineaza tuturor.


Beethoven's Silence...

Calduroase urari de LA MULTI ANI tuturor crestinilor ce cu onoare le-a fost harazit sa poarte acest Nume preasfant!

3 SUD EST - DE ZIUA TA

In aceasta nota optimista, vesela si senina, sa ne rugam cu totii ca romanii sa fie animati de imboldul de a merge la votul istoric din 30 Noiembrie si de a alege responsabil si inspirat solutia cea mai buna pentru viitorul nostru si al copiilor nostri!

20 de comentarii:

Anonim spunea...

Un "La Multi Ani" tuturor celor ce poarta numele sfantului Apostol Andrei din familia ta, indeosebi printesei tale si celui ce-ti este tovaras de viata. Cu mult respect si simpatie,
Paul

Anonim spunea...

"La Multi Ani"fiicei tale si sotului tau!
Ganduri de sanatate,fericire si armonie in familie.

Anonim spunea...

Iata ca aflai ceea ce nu stiam. Permiteti-mi dara sa urez si eu celor din familia Dvs.ce poarta acest insemnat nume:La Multi Ani,multa sanatate si fericire!

Anonim spunea...

Cat de primitor si drag ne este caminul atunci cand cei dragi sufletului, sarbatoresc ziua numelui, un nume sfant, binecuvantat de Dumnezeu !
Fie ca aceasta sarbatoare sa aduca in sufletele voastre: raza de iubire,fericire,noroc si multa sanatate, La Multi Ani!

starsgates spunea...

la multi ani!

Anonim spunea...

Daca ieri spuneam La Multi Ani ce lor dragi tie,purtatori ai acestui nume frumos,astazi ma vad nevoit ati adresa si tie La Multi Ani! de ziua noastra a tuturor celor ce iubim Romania, asa cum este ea, saraca si bogata, frumoasa si primitoare.

Laura spunea...

La multi ani Pescaruso! La multi ani tuturor romanilor! :)

Elisa spunea...

La Multi Ani celor dragi tie, Cora !La milti ani romanilor,oriunde ar fi!

Cristian spunea...

Astazi este ziua noastra.....Sa ne bucuram si sa zambim! Avem o tara superba.....LA MULTI ANI!Iar de Sf.Andrei....offf doresc tuturor tot binele din lume!! Hugs from me..:)

Cristian spunea...

Astazi este ziua noastra.....Sa ne bucuram si sa zambim! Avem o tara superba.....LA MULTI ANI!Iar de Sf.Andrei....offf doresc tuturor tot binele din lume!! Hugs from me..:)

pescarusul argintiu spunea...

Paul, iti multumesc mult pentru urarile tale de felicitare.
In aceeasi nota de sarbatoare, tie, familiei tale si tuturor celor dragi tie, le doresc sa aiba parte de multa lumina si liniste sufleteasca, intelegere si incredere in depasirea tuturor incercarilor!

pescarusul argintiu spunea...

Carmen, bine ai venit si iti multumesc pentru vizita.! :)
Urarile adresate familiei mele m-au impresionat placut si m-au bucurat.
Cinstirea Sfantului Andrei fiind sarbatoarea de suflet a romanilor, permite-mi sa-ti adresez si eu aceleasi calduroase urari de sanatate, armonie, intelegere si prosperitate intregii tale familii!

pescarusul argintiu spunea...

Unchiesule draga, va multumesc cu mult respect pentru gandurile de bine pe care le aveti la adresa noastra! :)
Remarc ca sunteti pe faza si ca aveti mult senin in suflet, pe care-l purtati cu intelepciune si sfatosenie.
Sa va bucurati de multa sanatate, energia si puterea de munca sa nu va paraseasca si sa reusiti sa fiti mereu cu zambetul pe buze!

pescarusul argintiu spunea...

Nicol draga, frumoasele tale urari de felicitare m-au emotionat si m-au convins ca ai un suflet sensibil si generos!
Iti multumesc mult pentru gandurile senine transmise si pentru vizita ta aici.
Sa ai parte de multa iubire, bucurii, impliniri, noroc si armonie sufleteasca pe drumul vietii tale, sub ocrotire divina!

pescarusul argintiu spunea...

Starsgates, si tie LA MULTI ANI! pentru ieri, LA MULTI ANI! pentru azi :)
Sa ne bucuram ca suntem sanatosi, ca dragii nostri copii cresc frumos si viguros, ca niste flori fermecatoare in gradinile sufletelor noastre, avand radacinile, seva, lumina si apa vietii in aceasta tara binecuvantata!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul, LA MULTI ANI! de ziua noastra, asa este :)
Sa speram ca ne vom vedea visele de mai bine implinite, ca viitorul va unul plin de speranta pentru tinerii ce-si cauta drumul si cu truda isi netezesc calea afirmarii lor, aici unde s-au nascut, pe acest pamant binecuvantat si nicaieri altundeva.
Permite-mi sa ciocnesc in cinstea romanului adevarat care esti o cupa de sampanie si sa ma gandesc cu drag la purpura impletita cu belsugul holdelor si cu azuriul cerului de pe steagul scump al patriei!

pescarusul argintiu spunea...

Laura draga mea, te imbratisez cu drag si spun cu bucurie, in efervescent spirit latin, LA MULTI ANI! alaturi de tine, chiar daca esti mai departe, in tinuturile mai calduroase ale unui coltisor de Europa :)
Toate gandurile bune, pline de belsug, bucurii si sanatate familiei tale!
Deasemeni, tuturor romanilor, LA MULTI ANI!

pescarusul argintiu spunea...

Elisa draga, atmosfera senina si calda din sufletele noastre e un semn ca finalul acesta de an va fi unul plin de bucurii!
LA MULTI ANI pentru sarbatoarea de ieri a Sfantului Apostol Andrei, draga mea!
LA MULTI ANI tuturor romanilor, de aici de langa noi sau de departe, de peste mari si tari!

pescarusul argintiu spunea...

Cristian, prima zi de Decembrie este ziua noastra, a tuturor romanilor carora le bate in piept o inima plina de dragoste pentru tara lor si oamenii ei!
Sa ne veselim, sa zambim mai des ca pana acum, sa fim mai solidari si mai recunoscatori, fiindca avem o tarisoara greu incercata, dar mult binecuvantata! :)
LA MULTI ANI! de Sfantul Andrei, sper ca nu ai uitat sa pui grau la incoltit, sa vezi cum iti va merge anul viitor ;)
Many hugs from me, too!

Anonim spunea...

volunteering renew emotions explanation pubsindex mansion adjusted breach while unequivocal hundred
masimundus semikonecolori