Pe o colină, cu fruntea plecată în palma căutărilor neîndurătoare, un om plânge; acelaşi suflet încercat, povară a tuturor copiilor şi părinţilor, surorilor şi fraţilor, plânge zădărnicia şi pustiul lucrurilor rătăcitoare. Nu mai vrea nimic: nici pâine, nici apă, nici laudă; el vrea mană cerească. Înconjurat de singurătatea suferinţelor totale, omul plânge plânsul semenilor şi râsul lor, durerea ce le taie sufletul şi bucuria lor superficială.
Plânsul adevărat, plânsul adânc vine din sentimentul mărginirii noastre, din conştiinţa răului ce ne străbate, dar vine şi din sentimentul desăvârşirii, din conştiinţa binelui care poate fi atins.
Plânsul aduce uşurare, depăşire a elementelor impure, aduce îndurare, putere şi încredere. Plânsul preface în rodnicie durerea căilor potrivnice. Lacrimile calde spală zările de întunericul neputinţei.
Omul adevărat, omul făptură a luminii, nu se teme de rău şi nu alungă suferinţa. El ştie că răul poate fi biruit de un suflet arzător şi că suferinţa este calea tuturor bucuriilor, calea luminii şi puterii. Suferinţa este preţul valorilor nepieritoare: adevărul şi frumuseţea, cântecul şi îndemnul la desăvârşire. Prin ea omul se apropie de firea lucrurilor, de sensul vieţii, de Dumnezeu. Pe calea ei câştigăm lumina minţii şi a inimii.
Suferinţa adevărată este înaltă, calmă, bogată, cerească. Dumnezeu a aburit viaţa cu sufletul şi cu daruri minunate.
(Ernest BERNEA - "Îndemn la simplitate")
Richard Clayderman - Autumn Leaves
21 de comentarii:
Fiecare dintre noi avem colina vietii noastre de strabatut,presarata in urcusul iei cu multe oprelisti ce par de netrecut. Spre culmea ei, pierdem prieteni apropiati sufletului, ne poticnim cand credem ca ne este mai usor, sangeram datorita greutatii pe care o ducem odata cu noi si spalam cu lacrimi urmele sangerii presarate pe cararea vietii
vedeti voi ca aceste lacrimi atenueaza durerea, purifica raul provocat sau pur si simplu cautat, ele cer mangaiere si odata cazute...vin sa te purifice de cangrena ce te-a cuprins.Usurarea, vine mult mai tarziu mergand pe golgota colinei. Binecuvantarea o primesti odata cu lacrimile varsate in suisul acesta anevoios
Poetii explica in felul lor, preotii au argumentele lor. La aceasta intelepciune se ajunge cu timpul. Uneori stai si te intrebi: oare de ce a trebuit sa trec eu prin atatea incercari si suferinte? Ca n-am gresit cu nimic. Dar se pare ca esti programat sa treci prin unele ca sa-ti fie mai usor sa induri altele...
Iti doresc numai bine pescarusule si o saptamana frumoasa!
Pescăruş argintiu,
Se spune că cel care a cunoscut suferinţa e binecuvântat, că suferinţa aduce după sine mântuire ... cunoscând suferinţa, vei putea preţui mai apoi altfel, toate ..
O săptămână bogată în împliniri de suflet sis, şi un mic dar :
http://www.youtube.com/watch?v=4es5XwHzL40&feature=related
calde îmbrăţişări şi mulţumiri pentru că ai răbdare cu mine în perioada zbuciumată prin care trec ,
Sibilla
Eu cred ca suferinta nu e necesara, dar ca uneori ne ajuta sa ne masuram puterile in fata obstacolelor si sa ne cunoastem mai bine adancurile sufletului.
Dacă n-ar exista suferinţa cum am recunoaşte fericirea?
O săptămână frumoasă pescăruşule.:)
Plansul are multe semnificatii!Consider că lacrimile intotdeauna elibereaza sufletul de o cantitate mare de energie negativă.Un om care se abtine sa nu planga, este un om care incearca sa pastreze aparentele...Pana la urma, daca acumuleaza energie negativa tot timpul, are toate sansele sa devina o bomba.Frumos materialul...Bravo!:)
Paul, pentru unii este o colina, pentru altii este un munte sau o Golgota pentru martiri, depinde cum ne-a harazit destinul.
Pierdem pe parcursul ascensiunii tovarasi dragi de calatorie, prieteni, apropiati ai familiei, dar in acelasi timp gasim drumeti fascinati de urcus ca si noi, pe care ni-i facem apoi camarazi de suflet.
Lacrimile sunt binecuvantate, ele astern drum curat zambetului senin izvorat din adancurile inimii.
Kpn, asa este, ploaia lacrimilor este pretul usurarii sufletului, dupa infruntarea celor mai grele incercari prin bolovanisul alunecos al drumului vietii, trecand prin inguste poteci inclinate...
De aceea trebuie sa ingaduim sufletului uneori, acest balsam mangaietor, sfintenia lacrimilor.
Greenfield draga, multi intelepti au incercat sa le motiveze prezenta si nevoia de a exista pe parcursul unei vieti implinite.
Fie ca sunt lacrimi de bucurie, fie ca sunt lacrimi de cainta sau de durere adanca, ele au o menire inalta si extrem de speciala: sa faca lumina in suflet si sa pregateasca cerul acestuia pentru ivirea binefacatoare a soarelui aducator de incredere si speranta.
O saptamana plina de bucurii si succese, sub semnul prieteniei adevarate!
Cata dreptate ai!!!
Sa ne traiasca prieteniile create, prin trainicia lor...renastem!
Sfinxule drag, intelept mai graiesti, asa cum m-ai obisnuit !
Toti parcurgem in viata perioade tensionate, grele, pline de incercari. Dar tocmai depasirea lor impreuna ne demonstreaza taria de caracter si trainicia unei frumoase prietenii.
Nu-ti face griji, voi fi alaturi de tine, sa-ti dau energii noi de zbor !
Vrei sa spui,vom fi alaturi de tine!
Laura, trebuie sa le acceptam prezenta si sa invatam ca nimic din ceea ce este omenesc, nu trebuie ne fie strain.
Lacrimile sunt diamante ale sufletului, zamislite din contopirea luminii cu suferinta.
Emil Cioran considera ca "o lacrima are intotdeauna radacini mai adanci decat un zambet".
Si eu cred ca si tine, ca suferinta este necesara doar in masura in care ea este o piatra de incercare pentru sufletul nostru, in sensul depasirii ei cu seninatate.
Draga Starsgates, iti pot explica cum anume, printr-o poezie in spiritul acestei intrebari...
"Într-o zi de toamnă
Pe când ploaia stăruia pe obraji,
Mi-am luat cardul
Şi-am coborât, în stradă.
Printre oameni.
Jur împrejur, lume înnorată,
Grăbindu-se către capătul curcubeului.
De-acolo veneam eu,
Cu gândul schimbului avantajos:
Un zâmbet pentru zece lacrimi.
Am oprit un bătrân cu ploaie tremurată
Care a zâmbit stingher şi mi-a spus
Că lacrimile lui toate
S-au uscat în uitare
Că până şi urma lor s-a adâncit.
Am oprit un copil ce-şi căuta copilăria
Şi printre suspine, mi-a spus
Că tocmai lăsase lacrimile-n urmă,
Şi nu ştia cui zâmbii.
Am oprit atunci o pereche
Ce se pierdeau unul în ochii celuilalt
Şi fata mi-a spus, puţin încurcată
Că toate lacrimile le-au strecurat
Sărându-şi toate zilele trecute.
Şi că de altfel, nici n-ar voi să se despartă
De privilegiul de a plânge de bucurie.
Am ridicat ochii,
Şi printre lacrimi
Curcubeul zâmbea tuturor,
Înroşindu-se către capetele lumii.
Şi-atunci m-am întrebat dacă eu aş fi în stare
Să-mi plâng lacrimile pentru un zâmbet."
(Macovei C. - "Zece lacrimi pentru un zambet")
Cristian, tu ai mare dreptate ! Sigur ca revarsarea lacrimilor este o cale de eliberare de tensiuni si energii nefaste acumulate in perioade de timp...
Mai bine fantana arteziana decat o bomba periculoasa, nu ?
Glumesc, evident, dar vorbind serios, lacrimile au un rol terapeutic bine determinat.
Sa ai o seara plina de zambete senine si fara de suspine ! :)
Pescarusule, e atat de frumoasa povestea asta. Toate postarile tale sunt minunate si pline de invataminte. Sa iti mearga bine si sa fii fericita, pe masura sufletului tau mare. O seara frumoas!
:) Frumos spus pescăruşule.:)
Draga Corina, prezenta gandurilor tale aici este un dar de suflet extrem de pretios pentru mine.
Simt nevoia sa aduc in discutie virtutea recunostintei fata de Cel Atotputernic, cu a carui voie si imensa bunatate se petrec toate.
"Recunostinta deschide poarta cresterii spirituale. Daca in viata noastra este o zi care nu este o zi a recunostintei, atunci nu traim deplin. Numararea binecuvantarilor atrage binecuvantari. Numararea binecuvantarilor in fiecare dimineata este inceputul unei zile pline de binecuvantari. Recunostinta atrage generozitatea lui Dumnezeu. Din gratitudine se naste bogatia – din nemultumire se naste saracia. Recunostinta deschide poarta fericirii. Recunostinta produce daruire. Recunostinta ne pune mintea in acord cu Infinitul. Gratitudinea continua ne risipeste grijile."
(Sir John TEMPLETON)
Pentru tine, scumpa prietena, un mic dar de versuri:
"Ca stropii deşi de ploaie-n miezul verii,
Ce răcoresc pămîntul însetat,
Sunt binecuvîntările ce-n suflet
Mi le reverşi, o, Doamne, ne’ncetat.
Păstrează-mă, de Tine, mai aproape,
Ca pe un pom sădit lîngă izvor:
Să fiu udat mereu de-a Tale ape,
Iar roada să mi-o dărui, tuturor!
M-ai zămislit cu-atîta dor în suflet,
Şi mai apoi pe nume m-ai strigat.
Mi-ai pus în palmă, vise şi speranţe
Şi-un duh de viaţă nouă Tu mi-ai dat.
Şi-ades îmi mîngîi fruntea ostenită,
Să m-odihnesc, m-aşezi în braţul Tău,
Iar de m-atingi, îmi vindeci orice rană
Şi mă deslegi din laţul celui rău.
Îţi mulţumesc, că nu mi-e pasul singur,
Iar greul vrei să-l ducem împreună.
Îţi mulţumesc, că-mi eşti un Bun Prieten
Şi-n bucurii şi-n vreme de furtună!"
(Rely Terniceri - "Iti multumesc!")
Starsgates, stiam eu ca vei patrunde dincolo de metafore, vei ridica valul si vei ajunge la esenta :)
Sa te bucuri de o noapte linistita si binecuvantata !
Paul, se cuvine sa-ti multumesc in numele prietenilor nostri dragi, alaturi de care pasesti neobosit cu implicarea unui suflet deosebit:
"Aş vrea să fiu un pom, pe-o margine de drum,
Cu nici un gard în jur să mă-mpresor,
Iar rodul meu, greu atarnand pe ramuri,
Să potolească foamea oricărui trecător.
Aş vrea să fiu fantană, printre nisipuri arse,
Un ochi de apă limpede-n pustie,
Iar celor însetaţi, fără de plată,
Setea să le-o alin, cu apă vie.
Aş vrea să fiu , din vant, o adiere,
În locuri de arşiţă şi deşert,
Cu braţu-mi răcoros, să-ţi mangai fruntea,
Cand totu-n jur e-ncins şi e inert.
Şi-n mijloc de furtună, cand valuri furioase,
Strivesc corăbii sfăramate-n stanci,
O insulă aş vrea să fiu, născută,
Din volburarea apelor adanci.
Şi-aş vrea să fiu, spre cer, un zbor de aripi,
Cînd lanţuri grele-atarnă la picioare,
O rază de lumină-n întuneric,
Balsam pentru o rană care doare,
Un umăr pentru cel ce vrea să plangă,
Un braţ puternic, pentru cel căzut,
Iar pentr-un călător, ajuns la capăt,
Aş vrea să fiu, din nou, un început."
(Rely Terniceri - "As vrea sa fiu")
Trimiteți un comentariu