joi, 17 iulie 2008

Pestera de la LIMANU - o gaura neagra a istoriei

Intr-un colt de tara, acolo unde se innoada pamantul romanesc cu cel al bulgarilor si cu apele Marii Negre, ascunsa in pantecele unui deal, isi doarme somnul de milenii o lume straveche si plina de mister: Pestera de la Limanu.

Intortocheata ca un labirint, cu sute de galerii care serpuiesc pe sub sat si pe sub lacul din apropiere, in ea si-au gasit adapost mai intai dacii urgisiti de romani, apoi crestinii primelor veacuri, care au cautat insingurarea sau un loc de rugaciune. In ultimele decenii, oamenii au devastat pestera, dar aceasta poarta catre lumi ciudate a avut si un noroc intarziat: a primit, in sfarsit, o usa, un lacat si o calauza...

Celebra mai ales pentru statiunile ei de pe litoral, cu plajele lor insorite si intinse, putini dintre turistii ce se indreapta vara catre Mangalia sau Vama Veche stiu ca dincolo de liziera de asfalt a soselei, campia Dobrogei este un pamant ce geme de istorie din toate veacurile.

Aici s-au intalnit mai multe lumi, fiecare cu culoarea si parfumul ei, fiecare cu durerile si frumusetile sale. De la vremea de aur a ganditorului de la Hamangia, la timpurile glorioase ale dacilor, la rafinata lume greceasca din coloniile de pe malul Marii Negre, la romanii mereu insetati de cuceriri, la sciti, sarmati, turci, tatari, lipoveni...

Dobrogea este si un taram fabulos al pesterilor. Aici se afla minunata pestera a Sfantului Andrei, aici este pestera Sfantului Cassian, pesterile din Cheile Dobrogei. Aici sunt uimitoarele grote de la Basarabi. Si tot in Dobrogea se afla si pestera La Movile, pentru care americanii de la NASA au venit cu sufletul la gura, sa vada primul loc de pe planeta noastra unde s-a descoperit viata in mediu fara oxigen, acelasi mediu ca pe Marte.

Iar la cativa kilometri de Movile, se afla pestera Limanu, cea mai incalcita pestera din Romania. Mai putin spectaculoase ca pesterile de munte, pline cu stalactite si stalagmite, pesterile dobrogene sunt mai putin grandioase, dar mai calde si mai favorabile vietuirii, si au strans in ele mai multa istorie. Asa s-a intamplat si la Limanu.

Harta pesterii seamana cu planul unui oras imens, organizat in trei cartiere. Sunt cele trei sectiuni ale pesterii. Galeriile reprezentate in plan par stradute intretaiate, comunicand unele cu altele sau infundandu-se brusc in cate un colt de harta. Iti trebuie cateva zile bune ca sa parcurgi toata pestera.

Peştera Limanu se află la circa 5 km sud-vest de municipiul Mangalia şi este în lungime de 3.200 m, fiind cunoscută de foarte mult timp, după 1900 începâd să fie vizitată. Intrarea situată la o altitudine de 25 m este orientată spre sud, fiind largă de 3,5 m şi înaltă de 1,4 m.

Condiţiile microclimatice cu o temperatură constantă de 12 grade C, umiditatea de 80 - 90% şi lipsa aproape completă a curenţilor de aer, fac ca în galeriile sectorului doi al peşterii, să se întâlnească o faună bogată, caracteristică peşterilor şi depozitelor de guano, găsindu-se totodată şi colonii mari de lilieci.

KEIRIS - ultimul refugiu

Profesorul Vasile Boroneant se ocupa, de multi ani, de arheologia pesterilor. In anii '70 a facut cercetari si la Limanu. "Cei de la Muzeul din Constanta radeau de mine cand le spuneam ca vreau sa ma duc la Limanu." A gasit ceramica, si greceasca si romana, dar cea mai multa este dacica si seamana mult cu cea de la Chitila, unde sapa acum. A gasit desene rupestre, tot din vremea dacilor, cavaleri, figuri de oameni, animale. Unele figuri le-a regasit, aproape identice, reprezentate pe piese de la Chitila.

Dar a gasit desenate si cruci la Limanu - simple si rasturnate - din perioada primilor crestini, poate daci crestinati de timpuriu, poate crestini refugiati in vremea persecutiilor. Cateva inscriptii in slavona, scrise cu caractere chirilice, trimit spre secolele 9-11 dupa Hristos. Dar, din pacate, nu poti face arheologie cu lanterna. Pestera ar trebui electrificata, cel putin in primul din cele trei sectoare ale ei. Oricum, e posibil sa fie prea tarziu ca sa se mai faca ceva. Inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani nu mai exista, au fost acoperite de mazgalituri moderne. Intreaga pestera este vandalizata, acoperita de sute de graffiti ale vizitatorilor inconstienti.

In traditia locala, pestera se numeste "La Icoane" sau "Pestera de la balta". Dar nu e vorba de icoane in sensul crestin. Acolo erau niste chipuri din piatra, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptati, li se vedeau clar trasaturile umane, ochii, nasul, gura. Deci erau niste capete de piatra care vegheau la intrarea in pestera. De aceea satenii au numit pestera "La Icoane". Figurile astea au fost facute probabil demult, in vremea dacilor, poate ca un semn de recunoastere pentru locul prin care se intra sub pamant, ori cine stie din ce alte motive." Iar paturile de care vorbesc localnicii, sunt de fapt altare. Altare dacice, folosite mai apoi si de crestinii primelor veacuri."

Dar ce cautau dacii in pestera de la Limanu ? Raspunsul il gasim intr-o poveste trista, adevarata, ajunsa pana la noi datorita istoricului grec Dio Cassius.
Acum mai mult de doua mii de ani, dupa ce Burebista a fost inlaturat de la domnie, regatul marelui rege s-a impartit in mai multe tinuturi mai mici, conduse de printisori.

In Dobrogea existau trei astfel de printisori, care nu traiau tocmai in buna pace. Unul dintre ei, Rholes, a pornit cu razboi impotriva vecinului sau Dapyx, si a adus in ajutorul sau si pe romani. Romanii nu au ezitat sa vina, mai ales ca Rholes le daduse si el o mana de ajutor cand au avut nevoie. Fortareata in care se refugiase printul dac a cazut prin tradare. Dapyx a fost ucis iar fratele lui a fost luat prizonier.

Populatia s-a refugiat intr-o pestera mare, din apropiere, numita KEIRIS. Oamenii au luat cu ei si vitele si alte lucruri de pret, punandu-le la adapost sub pamant. Dar romanii au cautat toate intrarile "intortocheate si greu de gasit" - cum le numeste istoricul grec -, le-au astupat si i-au infrant pe cei din pestera prin infometare. Vasile Parvan a incercat sa dea de urma acestei pesteri, dar a cautat-o mai mult pe la Gura Dobrogei, desi s-a gandit, la un moment dat, ca ar putea fi vorba de Limanu.

Profesorul Boroneant este convins ca pestera de la Limanu este pestera KEIRIS, caci prea multe se potrivesc. Pestera avea mai multe intrari, unele sapate dinspre interior spre exterior. Acum toate sunt blocate si peste ele a crescut vegetatie. Dacii au stiut, cand s-au adapostit in pestera, ca pot iesi pe alta parte, dar romanii au gasit toate iesirile. Unele galerii au fost prelucrate de oameni si folosite pentru adapost, ori chiar ca altare sau morminte. Peretii au fost intariti cu ziduri sau coloane de piatra. Exista si incaperi care au fost zidite.

Sunt toate semnele ca pestera a folosit ca adapost in vremea dacilor. In plus, pestera este, intr-adevar, teribil de intortocheata, asa cum spune istoricul grec, si nici o alta pestera din Dobrogea nu s-ar potrivi la fel de bine cu stravechea KEIRIS. Din pacate, nu se pot face cercetari mai amanuntite, in lipsa celor mai elementare conditii de lucru.

Pestera de la Limanu a fost pentru dacii din zona ultimul refugiu, ultima speranta. Vremurile au trecut, iar peste orasul subteran de la KEIRIS se intind astazi apele ghiolului si casele din sat. KEIRIS doarme, ca o imensa radacina de copac adanc infipta in pamant, imbratisand din strafunduri dealul, lacul si satul. In carnea ei, prezentul isi scrijeleste cu cruzime lipsa de respect fata de trecut.

Peştera Limanu, unică prin mai multe aspecte, a fost declarată rezervaţie speologică incă din 1959, statut intărit recent prin Legea Ariilor Protejate 462/2000 şi a Ordonanţei de Urgenţă nr. 57/2007. Peştera Limanu nu conţine speleoteme, adică stalactite şi stalacmite, iar pereţii par a fi modelaţi de oameni. "Morfologia este remarcabilă. S-a format in calcare sarmatiene cu stratificaţie perfect orizontală, care au fost fragmentate de fracturi verticale. Apele au săpat in acest tipar geologic, rezultănd galerii cu aspect rectangular. O asemenea geneză duce de obicei la reţele labirintice şi cu lungimi mari.

Ea seamănă cu Peştera Mamut din SUA, cea mai lungă peşteră din lume, dar unele configuraţii morfologice din Limanu sunt tipice şi reprezentative. Limanu este şi cea mai labirintică peşteră din Romănia", explică speologul Cristian Lascu, redactor-şef al revistei National Geographic Romănia.

Pentru cei ce au ochi sa vada, umbrele dacilor tradati inca aluneca incet, fara odihna, pe peretii pangariti ai pesterii de la Limanu, printre sutele de nume ale celor ce le-au tulburat linistea. "A iubi este cel mai frumos lucru" scria undeva pe un colt de perete intunecat al stravechii pesteri...

Aşadar corect echipaţi, cu dorinţa vie a explorării şi intenţia de conservare a frumuseţilor, ne putem gandi sa pornim în călătorie si spre minunatele tărâmuri subterane româneşti, nu-i asa ?

21 de comentarii:

Anonim spunea...

Da, scanarile prin sateliti ale americanasilor ma zguduie in toata fiinta mea, la fel de mult si asa zisa nepasare a unora, ignoranta sau nu, nu prea da bine dezvaluirea unor descoperiri pe teritoriul Romaniei, si iar ma duc cu gandul la Bucegii mei dragi... caci, nu convin adevaruri care scoase la lumina ar face sa se rescrie istoria lumii !
Ma bucura interesul si preocuparea ta pescarus drag... e atata istorie, atata frumusete, pesterile, grotele, tainicele paduri dacice, descoperirile arheologice, etc, nu justifica atat de putina implicare a institutiilor abilitate, sunt cativa istorici, cativa arheologi care ard efectiv, care-si daruiesc stiinta si farame de suflet pe altarul cunoasterii, mai interesati sunt strainii decat noi de tot tezaurul nostru istoric...
Ai observat, nu mai departe, la nominalizarea celor 7 minuni ale naturii, institutii si oameni care ar trebui sa faca ce trebuie, intr-un mod strigator la cer au ocolit cu buna stiinta Sfinxul din Bucegi, Pesterile Ialomicioara, Polovragi, Muierii, Ursilor si da, si aceasta pestera pe care aripile tale ne-o ofera cu generozitate atentiei ....
Mie mi se pare ca sunt tot mai multi cei care si-au vandut sufletul si-si pierd mai mult de jumatate din viata servind intereselor meschine, uite, pana si in blogosfera, razboaie si scenarii ce denota infantilism si lipsa de ocupatie, grupuri si bisericute care daca citesc ce scrii tu de exemplu se amuza...din nestiinta, ceea ce e din punctul meu de vedere foarte grav si trist, vai lor...
Fascinanta aceasta misterioasa lume a stalactitelor si stalagmitelor, galeriile pesterilor pastreaza urma si vocea neamului, a stramosilor, noi, in loc sa o pangarim cu desartaciuni, mai bine am lua aminte, caci, avem la ce...
Sestro, sestro... anii de liceu cu vise de a urma speologia, m-au napadit.... iti multumesc din suflet, ai fost si ramai o gura de aer proaspat neintinat in blogosfera, un model pentru multi, Dumnezeu sa-i ierte, ca le e greu in atata venin...
FELICITARI !!!
Noapte buna suflet drag, somn lin sis :)
Sibilla

pescarusul argintiu spunea...

Dragul meu Sfinx, iti impartasesc temerile care te framanta si pe care le-ai expus succint, cu multa profunzime.
Stii cum se spune, multi sunt chemati, dar extrem de putin, cei alesi...
Asa este, e de neinteles dezinteresul fata de conservarea izvoarelor ce atesta existenta stramosilor nostri pe aceste meleaguri, dar si fata de nominalizarea tuturor monumentelor naturale reprezentative pentru fiinta acestei tari.
Stim deja ca peste tot raul sufla necontenit aer viciat in ceafa binelui, ca hatisul de buruieni sufoca cresterea plantelor zvelte si sanatoase, fara alta vina de a respira si de a se inalta spre soare :(
Noi, draga prietena vom rezona mereu, clipa de clipa si vom respira oxigenul oazelor noastre de liniste pe care le cultivam cu migala in jurul nostru.
Voi fugi intr-o clipa de ragaz sa-ti recitesc peripetiile petrecute candva intr-o pestera, la limita dintre viata si moarte, candva... tamo, daleko...
Sa ai parte de multa lumina si bunatate in aceasta zi, pe masura sufletului tau bogat, sensibil si generos ! :)

Anonim spunea...

Intr-adevar superb.

Anonim spunea...

Au fost timpuri în care peşterile erau sacre pentru că erau locuinţe, apoi au fost sacre pentru că acolo erau altarele unde se sacrificau vieţi pentru plăcerea celor sfinţi, acum sunt sacre pentru frumuseţe şi neobişnuit... Dacă radiaţia va creşte şi mai mult, aceste peşteri vor redeveni locuinţe. Natura îşi poate relua ciclul la fiecare milion de ani, are răbdare cu noi, dar noi nu învăţăm niciodată.

pescarusul argintiu spunea...

Oana, asa este. Dincolo de peisajele carstice impresionante, m-a fascinat mai ales povestea acestui loc incarcat de istorie si de consistenta izvoarelor ce ne atesta originile geto-dacice stravechi prezente in adancuri...
Imi doresc mult sa ajung pe acele meleaguri si sa ma incarc de frumuseti inaccesibile :)

pescarusul argintiu spunea...

Aceste cavitati subterane incarcate de mistere vor continua sa ne incante si sa fie mereu provocari pentru impatimitii intr-ale speologiei :)
E foarte interesanta ideea ta, draga Bibliotecaru, de a privi pesterile ca lacasuri cu destinatii ciclice, incepand prin a servi drept locuinte, acum multe milenii in urma, pentru a deveni intr-un viitor previzibil, din nou adaposturi umane...

starsgates spunea...

M-ai făcut curioasă, aşa că am să mai caut şi alte informaţii despre peşteră.:)

pescarusul argintiu spunea...

Draga Starsgates, ma bucur daca am reusit acest lucru :)
Prin informatiile postate am dorit sa va trezesc si interesul pentru a cauta noi si proaspete detalii legate de aceasta pestera defavorizata, dar atat de valoroasa...
Daca afli ceva noutati, da-mi si mie de veste :)

Elisa spunea...

Pescarusule Argintiu,cat de frumoase sunt realitatile pe care tu ni le arati pe blogul tau!!!Ce minunata gradina este natura ,iar tu cu aripile tale ocrotitoare ,binecuvantezi tot ce atingi.Multumesc Lui Dumnezeu ca ti-am simtit falfaitul si-ti doresc un zbor lin prin viata si multe bucurii.Fii sanatoasa draga Pescarus si te imbratisez cu drag. :)
Multumesc mult.

pescarusul argintiu spunea...

Draga Elisa, inainte de toate, bine ai venit in coltisorul meu liric ! :)
Ma bucur mult cand sunt vizitata de prieteni sinceri cu suflete deschise, asa ca tine.
Ma straduiesc sa aduc un strop de senin in oceanul framatarilor si grijilor noastre, nu am alt merit...
Aprecierile tale ma onoreaza si imi dau un plus de determinare :)
Fii binecuvantata, alaturi de toti cei dragi, draga prietena ! :)

Anonim spunea...

Am avut ocazia sa intru in putine pesteri de-alungul vietii, insa frumusetea lor este unica, natura insasi este un izvor de creatie, poate cel mai valoros.Imi aduc aminte de Pestera Ursilor, Meziad si Scarisoara pe care le-am batut cu pasul la terminarea liceului intr-un lung intinerar parcurs mai mult pe jos,au ramas la loc de cinste in gradina sufletului meu.
Drag Pescarus, ti-am trimis pozele cu Sufletel si Ziurel,sper sa le fi primit. Astazi am un motiv de bucurie. Puiutul meu,asa cum ati place tie sa-i spui fiicei tale( sa-ti traiasca si sa aveti numai impliniri impreuna!) si-a luat licenta si-alaturi de ea sunt tare fericit. Am lasat-o sa munceasca cinstit, nu am intervenit si bucuria este cu atat mai mare.
Un gand bun pentru tine si prietena noastra Sibilla!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul, bine ai revenit ! :)
Sigur ca am primit pozele cu vitelusii si mama lor si tare m-au bucurat ;)
Am vazut si framantarile tale legate de problema de sanatate a tatalui tau vitreg si m-am intristat.
Sa-ti traiasca fiica, veritabila aboslventa a devenit acum cu adevarat stapana pe profesie si "pe picioarele ei" ! :)
Felicitari si mult noroc in viitor ii doresc !
Mara mea este de abia la stadiul de gradinita, cu nazdravaniile si dragalesiniile specifice varstei de aproape 4 anisori :)
Sa ai o zi plina de bucurii si zambete ! Multa sanatate tatalui tau !
Prietena noastra Sibilla, cu siguranta se va bucura impreuna cu noi :)

Anonim spunea...

Peacarus drag :)
Luna Plina imi da insomnii ;)
Asteptam cu nerabdare noi informatii pe care cu generozitatea ta ni le vei oferi :)
Esti un om minunat sis !
O zi frumoasa draga mea prietena de suflet, impliniri iti doresc :)
Sibilla

tibby spunea...

Pescarusule , nici nu banui ce surpriza mi-ai facut cu articolul asta! Mi-ai trezit nostalgii; in 1999 am cutreierat 2-3 ore prin pestera de la Limanu, avand drept calauze niste pusti, neastramparati, din sat pentru care pestera devenise locul preferat de joaca. Cunoasteu cat de cat o mica parte din pestera; chiar facusera si o harta pe un caiet prafuit si mototolit :). Era foarte periculos sa intri in pestera; batranii din Limanu imi spusesera ca multi din cei care au intrat, nu au mai iesit. E un imens labirint subteran ale carui dimensiuni nimeni nu le stie exact. Ma bucur sa aud ca acum pestera " a primit, in sfarsit, o usa, un lacat si o calauza". Eu am avut inconstienta sa intru calauzit de zgubiliticii pusti, echipati doar cu doua lanterne amarate si au fost momente cand mi-a stat inima-n loc. Pustii s-au tot jucat cu mine, dandu-mi de cateva ori senzatia ca ma adandonasera, pana cand au reusit sa se abata de la traseul cunoscut. A fost randul lor sa intre in panica si au bajbait ceva timp pana sa ajunga la un punct pe care sa-l recunoasca. Am avut si norocul ca bateriile lanternelor s-au terminat pe un traseu spre iesire, cunoscut ca-n palma de calauzele mele :). Ce sa-ti spun; a fost o aventura pe care nu o s-o uit, dar nu stiu daca asi repeta-o!

pescarusul argintiu spunea...

Sfinxule drag, lasa ca stim noi ca nu numai "Luna plina" e vinovata de insomniile tale, mai exista si alti factori, alaturi de zbuciumata ta energie care clocoteste navalnic in hotarele fiintei tale :)
Nu e tot timpul luna plina, dar putem visa la ivirea ei, nu-i asa, ? ;)
Voi scotoci dupa informatii interesante in continuare, care sa va bucure si sa va invioreze adancurile :)
Minunata esti si tu, dar cred ca deja o stii :)
Sa te bucuri si sa zambesti cu tot sufletul azi, impreuna cu "manzul" tau iubit si nazdravan, printisorul Zoran ! :)

pescarusul argintiu spunea...

Draga Tibby, ma bucur mult si ma surprinde placut ca te numeri printre martorii directi si victoriosi ai frumusetii acestei pesteri de la Limanu si ai misterelor ei ascunse cu grija de subteran :)
De fapt pozele tale sunt o dovada vie ca esti un spirit pasionat de calatorii si drumetii prin tara, dar si prin locuri mai indepartate...
Daca ai pastrat cateva imortalizari fotografice din acea fascinanta experienta carstica, ar fi minunat daca le-ai posta pe blogul tau !
Te asigur ca prietenii nostri ar fi foarte incantati de acest dar :)

Anonim spunea...

Dragut, numai ca pozele pot induce in eroare pentru ca marea lor majoritate (mai ales cele cu superbe speleoteme), n-au legatura cu nici-o pestera din Dobrogea (cu atat mai putin Limanu). Pesterile dobrogene nu prea au astfel de podoabe, cea de la Limanu chiar deloc.

deyutza spunea...

atat de superb..nu stiu dak my gasesti undeva asa cv...yo i-am dat o denumire.....RAIUL PE PAMANT!! totul e natural...este SPLENDID!!!! :X

pescarusul argintiu spunea...

Domnule Anomin, bine ati venit!
Multumesc mult pentru interventia avizata si pentru ochiul ager care dovedeste o excelenta cunoastere a peisajelor carstice!
In mare parte aveti dreptate, unele imagini provin din pesteri ale Romaniei mai indepartate ca zona de Dobrogea, dar am ales sa le inserez pentru delectarea privirilor celor care la apreciaza.
Va mai astept pe aceste meleaguri! :)

pescarusul argintiu spunea...

Deyutza, ma bucur mult ca dupa atata timp de la aceasta postare, aproape 6 luni, exista cineva care imi parcurge cu rabdare insemnarile!
Bine ai venit, iti doresc sa ai ocazia sa admiri pe viu cat mai multe astfel de peisaje rare si impresionante prin frumusetea lor.
"Raiul pe pamant" este o metafora potrivita, aceste locuri subpamantene s-ar incadra extrem de potrivit acolo!
O zi frumoasa si zambitoare! :)

karma police spunea...

Exceptionala postare