Nevoia constanta de eroii de acasa

Fiecare inventar isi are bine stabilite momentul si frecventa lui, asa cum se intampla sa ne scotocim inainte sa plecam de acasa si sa verificam daca nu ne lipsesc banii, buletinul si celelalte accesorii personale obligatorii. Uneori trebuie sa ne scotocim dupa eroi, cat mai sincer, ca la psihanalist, doar ca acest gest de autoanaliza nu ne afecteaza bugetul.

Laudele ridicate pseudo-valorilor arata de prea multe ori deplina ignoranta a acelora cu mari probleme de consum estetic. Valorile nu sunt numai nationale, patriotice, universale. Ele trebuie sa fie in primul rand valori individuale, „la purtator“, ca un pachet de acte sau de carduri.

Eroii personali se aleg in functie de moment si de dispozitia noastra sufleteasca, ne intoarcem la ei cand nu mai avem la indemana droguri rapide de amortire precum Internet si televizor sau cand timpul generos al vacantei ne permite sa ne intrebam: ce as face eu acum cu adevarat, ce film as vedea cu adevarat si nu doar pentru distractie sau ce carte as reciti pentu ca mi-a ramas cu adevarat adanc infipta in minte sau puternic lipita de suflet ?

La ce ar fi utili eroii adevarati? Putem recurge la ei pentru banalul scop terapeutic, dar si pentru a ne recapata pofta de „focusare“ si de atentie. Nu putem fi campioni al browserului si nici ai telecomenzii daca nu ne putem opri, daca nu avem oazele noastre de reflectie si de consolidare a atentiei.

De multe ori trebuie sa platim ca sa savuram propria putere de concentrare si de consum complet. Cam asa patrundem si esenta vizionarii unui film in sala de cinematograf, a unei piese de teatru intr-o sala de spectacol sau a parcurgerii unor carti intr-o biblioteca publica.
Lumea merge la cinema si pentru a fi obligata sa stea tintuita in scaun si sa inghita cat mai multe detalii sonore sau vizuale si apoi fiecare sa se raporteze la el insusi. Acasa ne lasam absorbiti mult mai rar de fluidul introspectiei.

De ce sunt bune asa-numitele cine romantice sau vacante romantice? Pentru ca e important ca doi parteneri sa isi recapete pofta de a fi complet atenti unul la celalalt. Oamenii trebuie sa plateasca astfel de obligatii, pentru a-si recapata placerea atentiei. Ne vine mai curand sa mergem la un muzeu din Varsovia decat la unul bucurestean, de aceea platim vacante, ca sa ne simtim obligati sa consumam cu maxima intensitate ceea ce de obicei ignoram complet aici.

Pana si in magazine cercetam mai atent produsele daca suntem plecati din mediul nostru familiar. Relatia noastra chiar cu proprii eroi, cu lucrurile sau oamenii care ne plac are o componenta complexa, uneori greu de descifrat: jocul de-a dominatia, masochismul. Am vrea sa ne impuna cineva sa consumam ce ne place.

Exemplele sunt o binecuvantare, mai ales in cazul teoriilor de mai sus. Asa ca il aduc in discutie pe Honore de Balzac. Mi-a placut foarte mult in momentele in care anumite carti mi-au fost impuse de bibliografie, in scoala. A urmat o perioada de lectura de placere, care, in timp, s-a transformat intr-un soi de nucleu nostalgic. Balzac e uneori descriptiv si plicticos, are ritmul scriiturii destinat unui cititor cu alt metabolism cultural, cu timpul organizat dupa cu totul altfel de prioritati, cele de secol XIX. Oricat l-as iubi, intotdeauna va fi dificil sa ma apuc de Balzac atunci cand am nervi, plictiseli, probleme profesionale. Dar administrarea diferitelor fragmente din a sa monumentala "Comedie umana" are efect miraculos, de balsam binefacator, dar si de catalizator pentru suflet si minte.

Si astfel, alaturi de multi alti clasici, el intra intr-un cinstit joc masochist; imi autoimpun sa-l recitesc pentru ca stiu c-o sa-mi placa, in ciuda dificultatilor. Cred ca adevaratii cititori nu citesc din placere. „Placere“ e putin spus. Noul feeling se obtine doar cu putina autoflagelare. Cei care citesc doar ca sa se amuze sunt mai saraci.

Pentru a pune in aplicare acest masochism al atentiei, trebuie sa ne intoarcem la conflictul dintre cultivarea eroilor, Balzac in cazul meu, si placerea intimitatii, a caminului bine dotat cu toate mijloacele de distragere si distractie. „Acasa“ poate deveni uneori cel mai mare dusman. Luptam cu sarg impotriva lui „acasa“, impotriva inertiilor care se ridica in baraje sofisticate intre noi si bucuriile noastre simple.

Trebuie sa ne cautam momente speciale doar ca sa fim atenti la celalalt sau la ce ne place. Acasa rasfoiesti cartile intre doua filme pe care nici nu le vezi pana la capat probabil, scrii doua mailuri, o mai arzi pe net fara tinta, mananci, asculti o melodie, dar nu tot albumul, citesti jumatate de articol de revista. Ma rog, le stiti cu totii, se numeste functionare browniana domestica.

Asadar, trebuie sa va scurtcircuitati periodic, sa produceti o mica apocalipsa interioara. Eu am facut deja playlistul de eroi pentru urmatoarea resetare: „Orasul si stelele“, romanul emblematic lui Arthur C. Clarke, „Toti oamenii sunt muritori“ al lui Simone de Beauvoir, "Noi" scris de Evgheni Zamiatin si o infuzie melodica din "Anotimpurile" lui Vivaldi, pentru reconectare la mister, armonie si natural, daruindu-mi miresme pentru suflet.

Voi sunteti pregatiti sa va confruntati si sa va intampinati eroii filmelor si cartilor preferate asa cum se cuvine ?

ANTONIO VIVALDI - "Four Seasons" played by Anne-Sophie Mutter